vineri, 18 mai 2012

Cetatea Batca Doamnei

Cetatea Batca Doamnei - Piatra - NeamtLa 4 km de centrul orasului Piatra-Neamt, spre apus, dincolo de Schitul si cartierul Doamna, pe o prelungire nordica a muntelui eponim, se inalta ca o straja a lacului de acumulare construit prin amenajarea hidroelectrica a vaii Bistritei, Batca Doamnei. Este o inaltime izolata (457 m.), smulsa din lantul muntos, cu pante prapastioase spre apa, accesibila doar dinspre sud, unde un drum modernizat inainteaza pana la poalele stancoase. De aici, un drum improvizat urca lin pana pe creasta, unde s-au descoperit ruinele Cetatii Dacice de pe Batca Doamnei, una dintre cele mai interesante si mai comentate fortificatii antice din Moldova.Vestigiile arheologice de pe Batca Doamnei au fost descoperite de catre neobositul carturar si cercetator Constantin Matasa, fondatorul Muzeului de Istorie din Piatra-Neamt, care in urma unor sumare investigatii facute in 1928, semnaleaza intr-un context neolitic-cucutenian si existenta elementelor La Tene. Sapaturile arheologice incepute pe o scara mai larga in 1957 si conduse de N. Gostar de la Universitatea “Al.I. Cuza” din Iasi, au confirmat presupunerile anterioare cu privire la evolutia asezarilor de pe Batca Doamnei. Primul nivel de locuire apartine epocii neolitice, fazei Cucuteni A, suprapus de un strat subtire din epoca bronzului, de vestigiile dacice carora le apartine cetatea, si de o ultima faza apartinand feudalismului timpuriu (secolele XIII-XIV). Evident ca ceea ce intereseaza in mod deosebit este prezenta acestei fortificatii dacice pe care marea majoritate a cercetatorilor o identifica cu asezarea mentionata de Ptolemeu. Vestigiile dacice de pe Batca Doamnei ocupa o suprafata de aproape 20.000 m2 pe creasta inaltimii, folosindu-se platoul central si terasele vestice, iar in unele cazuri si suprafetele nivelate in mod special pentru constructii. Nivelul de locuire antica este destul de superficial (uneori cu o grosime de sub 25 cm) si ca atare a avut mult de suferit de pe urma constructiilor feudale, a transeelor sapate in cursul celor doua razboaie mondiale si a plantatiilor de conifere.


Arheologic, s-au determinat doua nivele de locuire: unul datand din secolul al II-lea i.Hr., celalalt corespunzator perioadei dintre secolele I i.Hr. si I d.Hr. In prima faza s-au facut putine constructii de piatra, intreaga suprafata locuita fiind protejata de o palisada cu o grosime de peste 6 m si intarituri de piatra in punctele cele mai expuse unor eventuale atacuri. Ulterior, traseul acestei palisade a fost acoperit cu un zid de piatra, a carui grosime depaseste 3,5 m. S-a folosit piatra locala, fasonata sumar prin daltuire, iar temelia a fost amenajata si consolidata prin doua straturi de pietris si lut, aplicate direct pe stanca de baza. Paramentul exterior, ingrijit executat din blocuri de dimensiuni care se reduc de la baza in sus, are aspectul unui opus quadratum; spre interior se afla un alt parament iar intre ele un emplecton din pietre si pamant, conferind asezarii aspectul unui oppidum. Zidul de piatra se intindea ca un patrulater neregulat in jurul constructiilor din interior si se pastreaza astazi in mai bune conditii doar pe latura sudica. Spre miazazi, de-a lungul zidului de incinta, s-a ridicat si o palisada de protectie intarita cu barne si nuiele, aceasta fiind latura cea mai vulnerabila, unde se afla si intrarea in cetate. Nu se stie daca zidul a avut bastioane si turnuri de aparare, in conditiile actuale doar in coltul sud-estic putandu-se identifica urmele unui turn, dar si acestea destul de ravasite. Starea proasta de conservare a vestigiilor a determinat si o anumita doza de scepticism din partea unor cercetatori, care considera ca nu ar fi vorba de ziduri de incinta, ci de ziduri pentru consolidarea teraselor si a celorlalte lucrari de amenajare a terenului.


Oricum, zidul exterior protejeaza mai multe constructii concentrate indeosebi pe platoul central, printre care si mai multe locuinte cu pereti de barne si temelii de piatra. Dar cel mai important edificiu este sanctuarul alcatuit din aliniamente de tamburi de piatra, asemanatoare pana la identitate cu cele descoperite in centrele dacice din Muntii Orastiei. Indiferent daca este vorba de un singur sanctuar cu aliniamente situate la nivele diferite, sau de doua, dupa cum sustinea N. Gostar, prezenta acestor tamburi de gresie, situati la distante egale de 1,9 m si pe care geto-dacii ridicau coloanele de lemn in varful carora ardeau ofrandele aduse zeilor, releva importanta centrului de locuire de pe Batca Doamnei, cu un rol bine precizat in viata spirituala a populatiei din zona. Aceasta deoarece studiile arheologice efectuate in aria de locuire geto-dacica au impus concluzia ca sanctuarele sunt destul de rare, ele aparand doar in asezarile cu un ridicat potential economic si militar, cu evidente veleitati de hegemonie intr-o regiune sau alta. Ceramica uzuala si mai ales ceramica pictata (de o calitate care ne obliga sa ne gandim la vasele grecesti cu firnis din epoca lui Pericle), obiectele de podoaba, armele si uneltele de fier, dovedesc un ridicat nivel de dezvoltare sociala si o intensa viata economica. Bogatia acestor vestigii, amploarea constructiilor, taria fortificatiilor si in general, capacitatea de a reproduce la proportii reduse tot ceea ce s-a gasit in “inima fortificata a lumii dacice” din Muntii Orastiei, confera asezarii de pe Batca Doamnei atributele unui centru de prima importanta, intr-o zona de intensa locuire geto-dacica asa cum este Valea Bistritei.


Ajunsa inca din secolul al II-lea i.Hr. la un inalt grad de dezvoltare, asezarea de pe malul Bistritei cunoaste in timpul lui Burebista si mai apoi al lui Decebal o indelungata perioada de inflorire. Foarte probabil ca, odata cu incheierea celui de-al doilea razboi daco-roman sau imediat dupa aceea, survine si sfarsitul fortificatiei de pe Batca Doamnei, romanii fiind direct interesati in lichidarea acestui avanpost care periclita securitatea frontierei rasaritene a provinciei Dacia. Zidurile de pe Batca Doamnei s-au naruit sub presiunea unei forte care supusese aproape toate marile imperii ale antichitatii, dar populatia din tinutul Kogheonului s-a hranit veacuri de-a randul din libertatea codrilor, revenind de fiecare data pe vechile sale vetre. Dupa un mileniu de apriga furtuna, zidurile de pe Batca Doamnei s-au insufletit iarasi de cantecele vitejesti ale acelora care vor apara cu aceeasi tenacitate si dacica sfidare a mortii, temeliile tanarului stat feudal romanesc.