În apa primei bai tradiția spune ca trebuie să se pună:
Busuioc - ca să fie atrăgător copilul mai ales dacă este fată
Grâu - să fie cinstit
Mărar - să fie plăcut ca mărarul în bucate
Mentă și romaniță - să crească ușor și să fie sănătos
Măciulii de mac - ca să doarmă bine
Semințe de cânepă - ca să crească repede
Pene - ca să fie ușor ca pana
Apă sfințită - ca să fie copilul curat ca aceasta
Lapte dulce
Ouă - ca să fie sănătos și plin ca oul, care trebuie să rămână întreg, mama copilului urmând să-l pună în apa de baie din a 2-a zi
Bani - ca în viața copilul să aibă parte de avere.
Moașa, după ce - conform tradiției - scoate banii, se duce și pune apa de la baia copilului la rădăcina unui măr sau păr pentru a crește copilul frumos și sănătos ca pomul respectiv. Apoi moașa se așează pe covata întoarsă și femeile o înconjoară de 3 ori, dansând și chiuind. După toate acestea, moașa trebuie să sară peste covată, cântând și provocându-le pe nepoatele care-și doresc un copil astfel:
"Hai, săriți peste covată,
S-aveți și voi câte-o fată
Dar săriți mai 'năltișor,
S-aveți și câte-un fecior"
La sfârșit ea duce copilul și-l dă nașilor, care-i pun bani pe piept, după care îl dă mamei care o cinstește cu un pahar de rachiu, simbol ce se mai întâlnește încă odată când moașa are datoria de a organiza o "mică petrecere" cu nepoatele sale în cinstea nou-născutului.
miercuri, 23 mai 2012
Traditiile nasterii la români: Prima baie
04:50
Traditi Romanesti