Manastirea Piatra Scrisa

La o distanta de 25 de kilometri de Caransebes, spre Orsova, unde soseaua se intalneste cu apele Timisului, in stramtoarea peste care arcuieste podul de cale ferata, sta de veghe Schitul Piatra Scrisa, cu clopotnita si cladirea pentru vietuitori. Schitul Piatra Scrisa, astazi manastire, a luat fiinta pe un loc randuit de Dumnezeu. Traditia locala leaga inceputurile acestei manastiri de gasirea unei icoane zugravite pe stanca. Icoana cu Sfanta Treime, putand fi vazuta si astazi pe stanca negricioasa, a fost gasita in timpul lucrarilor la calea ferata ce urma sa lege Caransebesul de Orsova. Prezenta icoanei pe peretele de stanca a dus la devierea iesirii tunelului feroviar cativa metri mai spre vest de icoana. Reactia credinciosilor a convins pe inginerul Mihlheisen, conducatorul lucrarilor, sa schimbe calculele, deviind iesirea tunelului spre Armenis, la cativa metri in spre apus de icoana.
Este foarte semnificativa o relatare a primarului de atunci al Armenisului, Grigorie Dragomir: “Noi si mai ales raposatul preot Ilie Sarbu i-am raspuns ca acea icoana si acel loc pentru noi si pentru toti trecatorii de lege romaneasca sunt sfinte si ca nu trecem niciodata pe langa ele fara sa ne descoperim capul si a ne face sfanta cruce. Cine a fi zugravit sfanta icoana, din ce indemn si imprejurari si cand, nu avem cunostinta deplina. Genunchiul de oameni de astazi si parintii nostri s-au pomenit cu sfanta icoana la loc, unde este acum. Poporul nostru stie sa spuna predanii. Noi insa nu stim nimic mai ales, – de cum stie poporul. Dupa ce am spus acestea domnului ober-inginer Mihlheisen, a luat in considerare rugarea noastra, caci la croire a incovoiat tunelul asa, ca iese spre Armenis cu 4-5 metri spre apus de icoana, ceea ce se vede si azi”. Cei care calatoresc cu trenul in spre Armenis usor pot observa ca in tunel calea ferata face o mica cotitura spre dreapta la iesire spre Armenis. Aceasta este ceea ce se stie, in general, despre modul cum a aparut icoana Sfintei Treimi in locul in care de atunci a fost numita Piatra Scrisa. Mai exista insa si alte traditii care nu ne spun ca icoana aceasta ar avea origine miraculoasa, nefiind zugravita de mana omeneasca, dar arata ca Dumnezeu intervine in viata omului, mai simtit in momente dificile, si ca adevaratul credincios trebuie sa-l multumeasca cand primeste ajutor. Astfel, se spune ca un conducator de oaste crestin, urmarit de otomani, a cazut cu cal cu tot de pe coama unui deal pana in raul Timis, scapand nevatamat. Drept multumire, el a dat porunca sa se zugraveasca pe stanga Sfanta Treime. O alta traditie spune ca, mergand niste calatori din Muntenia cu trasura pe drum, la un moment dat caii s-au speriat, au inceput sa alerge fara control, si tocmai cand oamenii se asteptau sa se prabuseasca in rau, trasura s-a intepenit intr-o stanca chiar in locul care mai tarziu s-a numit Piatra Scrisa, iar calatorii au scapat teferi, intru pomenirea intamplarii si preamarirea lui Dumnezeu, ei au pus sa se faca icoana. Se mai spune ca un negutator de vite a fost surprins tocmai in Duminica Tuturor Sfintilor de o furtuna puternica, iar un fulger a despicat stanca sub care se adapostise, dar prin minune dumnezeiasca el nu a patit nimic. Preotul din sat l-a sfatuit sa zugraveasca icoana Sfintei Treimi, caci Dumnezeirea intreaga l-a salvat din primejdie impreuna cu cetele tuturor sfintilor care se pomeneau in acea zi.
Daca aceste traditii vorbesc despre recunostinta oamenilor pentru ca au scapat de o primejdie, iata ca alta varianta aminteste de necesitatea credinciosului de a aduce jertfa lui Dumnezeu chiar atunci cand i se intampla o tragedie. Se spune ca fiul mesterului care ridica biserica din Armenis a vrut neaparat sa puna el crucea pe varful turnului, desi tatal sau, la inceput, nu l-a lasat, in final, baiatul s-a urcat, dar a ametit, a cazut si a murit, intru iertarea pacatelor sale, mesterul a lasat sa se zugraveasca icoana de la Piatra Scrisa. Nu este exclusa nici parerea ca in veacurile trecute in aceasta mica pestera sa fi vietuit vreun pustnic. Tot ce s-a amintit pana acum sunt traditii orale, care prin insasi varietatea lor, ele nu pot fi luate ca dovezi istorice. Ele vorbesc insa despre relatia activa pe care crestinul trebuie sa o aiba cu Dumnezeu, relatie care nu e bine sa se limiteze doar la ganduri sau cuvinte, ci sa treaca si la fapte. Prima mentiune documentara sigura despre Piatra Scrisa apare pe o harta militara austriaca din anul 1788, in care pe acest loc este trecuta “Stanca Sfintei Treimi”. Probabil ca icoana exista atunci, daca a dat denumire locului. Icoana a fost restaurata in anul 1822 de pictorul Moise Buru Scriitorul, din Caransebes. In anul 1929, Vasile Dragomir din Slatina Mica, impreuna cu sotia sa Ana au ridicat o capela in amintirea unicei lor fiice care a decedat. Dimensiunile ei in exterior sunt de 8 metri lungime si 4 inaltime, iar in interior de 3,5 metri lungime, 3 latime si 3,50 metri inaltime. In anul 1930, Episcopia Caransebesului a construit o casa cu etaj pentru personalul monahal si o clopotnita, si astfel a aparut o mica asezare monahala numita Schitul Piatra Scrisa. O data cu numirea ca staret a Prea Cuviosului Parinte Hristofor Bucur, licentiat al Facultatii de Mecanica din Sibiu si al Facultatii de Teologie din Sibiu, a inceput o perioada noua in istoria schitului. Datorita pozitionarii la marginea drumului european, fapt ce nu constituia confort duhovnicesc a facut ca la initiativa parintelui ieromonah Hristofor Bucur sa se amenajeze, pe dealul din vecinatatea schitului, un nou corp monahal si a unei biserici reprezentative pentru aceste locuri.
Parintele, impreuna cu obstea, cu sprijinul material si financiar al unor oameni de buna-credinta, au dat o noua infatisare acestei asezari monahale. Au refacut capela, staretia, au ridicat un altar de vara, si in prezent se lucreaza la ridicarea unei noi biserici si a unui complex de cladiri care vor cuprinde staretia, chiliile calugarilor, biblioteca si un mic muzeu. Noua biserica a manastirii a fost tarnosita in anul 2008, de catre Preasfintitul Parinte Episcop Lucian al Caransebesului, la hramul asezamantului manastiresc. In prezent obstea monahala, condusa de protosinghelul Paisie Sadici, intreprind eforturi de definitivare a ansamblului monahal aflat pe dealul de langa biserica care gazduieste de zeci de ani icoana “nefacuta de maini omenesti” a Sfintei Treimi.

Read More

Manastirea Vodita

Hotarandu-se sa plece in nordul Dunarii, Sfantul Nicodim, in anul 1369, poate impreuna cu alti frati, ieromonahi si monahi, a trecut Dunarea si s-a asezat in partile Voditei, la granita de apus a Tarii Romanesti, dupa ce a umblat cu fratii prin toata pustietatea de aici. Alegerea locului unde trebuia sa se inalte acest avanpost al credintei strabune nu putea sa fie intamplatoare. Vodita s-a construit intr-o vreme cand Severinul era liber, dar foarte amenintat. Situatia pe care o avea atunci voievodul valah garanta conditiile de existenta a unei manastiri asezate pe pamant romanesc, intr-o regiune muntoasa din apropierea frontierei, in imediata vecinatate a cetatii Severinului care asigura paza granitei romanesti de la Vest. Sfantul Nicodim a trecut pe pamantul Valahiei ca printr-insul si pe norodul pamantului acestuia a-l mai intari in dreapta credinta crestineasca, prin inceperea zidirilor sfintelor manastiri si biserici cu ”sfinte jertfelnice”. Astfel Vodita a fost inaltata „ in numele Sfantului Antonie cel Mare”, din evlavia si osardia cuviosului Nicodim cu munca sa si a fratilor sai, cu cheltuiala si darurile domnitorului de atunci Vladislav Vlaicu Voda.
La zidirea Voditei care a putut incepe in primavara sau vara anului 1370, s-a folosit osteneala si priceperea unor mesteri locali. Nu este exclusa apoi contributia Sfantului Nicodim si la intocmirea unui proiect, dupa cunostintele sale, pentru biserica asezamantului, de dimensiuni potrivite in plan trilobat. Terminarea lucrarilor de zidire, zugravirea si inzestrarea au putut dura aproape trei ani, anul 1372 fiind considerat cel al sfintirii de catre Sfantul Nicodim. Ceea ce mai trebuie amintit, este faptul ca inca de la inceput aceasta manastire a fost ridicata din piatra pe locul unei foste biserici din lemn, asa cum arata documentele istorice. Despre ieromonahii si monahii care l-au ajutat pe Sfantul Nicodim si de care vorbeste ieromonahul Stefan, unele izvoare precizeaza ca acestia au fost in numar de 11, poate pentru ca impreuna cu el sa implineasca numarul consacrat al Apostolilor Domnului, doisprezece.
Din numarul mare de ostenitori ai Sfantului Nicodim de la Vodita este atestat documentar si ieromonahul Agaton care a fost pentru Sfantul Nicodim ceea ce a fost Timotei pentru Pavel, intrucat acesta pentru meritele lui deosebite, a fost lasat staret la Vodita in momentul in care Sfantul a plecat la Tismana.
La ridicarea manastirii Vodita, pentru intarirea ortodoxiei la granita cu Ungaria catolica, Sfantul Nicodim a fost sprijinit chiar de catre Domnitorul Vladislav cel care i-a acordat si hrisovul de intemeiere. Inca din acest hrisov dat in anul 1374, aflam ca aceasta beneficia de statutul juridic si canonic de autocarmuire, sau samovlastie, singura avand dreptul „ sa-si puie carmuitor”. Institutia samovlastiei fusese introdusa la Muntele Athos inca din a doua jumatate a veacului al X-lea. In Tara Romaneasca insa, pana la intemeierea Manastirii Vodita, comunitatile monahale care vor fi existat se aflau sub autoritatea mitropolitului, dupa cum reiese in mod deslusit din actul din mai 1359 la Sinodul Patriarhiei Ecumenice pentru infiintarea Mitropoliei Valahiei, care prevede ca „ toti clericii din acea tara si ceilalti sfintiti calugari sau laici sa asculte si sa i se supuna lui” (adica mitropolitului Iachint).
Prin urmare, acordarea samovlastiei Voditei de catre Vladislav reprezinta un privilegiu obtinut fara indoiala, numai datorita staruintelor si prestigiului personal al intemeietorului ei. Din pacate insa Sfantul Nicodim, la aceasta manastire, nu a stat decat pana in anul 1375, cand Nicolae de Gara cucereste Banatul Severinului, iar sfantul ramas fara manastire va pleca intr-o misiune sarbeasca la Constantinopol.
Abia intr-un document din 1385 dat de catre Voievodul Dan i se mai aminteste de Manastirea Vodita alaturi de Tismana, semn ca la acea data teritoriul pe care se afla manastirea fusese recucerit. Manastirea a fost refacuta de Radu cel Mare in jurul anului 1500 si de Cornea Brailoiu in 1689, dar a cunoscut o decadere dupa razboiul austro-turc din anul 1718. Prin dorinta Mitropolitului Olteniei Nestor Vornicescu si cu ajutorul Staretului Nicodim Nicolaescu (in prezent Episcop al Severinului si Strehaiei din 2004), Manastirea Vodita s-a reinfiintat in anul 1990, cand a fost inceputa restaurarea ctitoriei voievodale si a fost construit un corp de chilii pentru desfasurarea vietii de obste. In prezent manastirea are 5 vietuitori, acestia avandu-l staret pe Protosinghelul Ioanichie Nicolaescu.

Read More