Palatul Prefecturii Mures

Palatul Prefecturii Mures, initial Palatul Primariei Targu Mures, este un edificiu construit intre anii 1905-1907, din initiativa primarului György Bernády, drept sediu pentru primaria Targu Mures. A fost prima cladire menita sa ofere la inceputul secolului 20 un aspect nou centrului orasului, caracterisic fiindu-i stilul secession.Palatul Prefecturii se remarca si prin turnul inalt de 60m, construit initial drept foisor de foc al orasului, plasat asimetric, acoperit, ca, dealtfel intreaga cladire, cu majolica colorata, material din care au fost realizate, si decoratiile florale exterioare. Arhitectura holului cu plafonul boltit in neogotic si sprijinit pe coloane din marmura sculptate, cu vitralii in culori pastelate, e asemanatoare celei a Salii cavalerilor din Castelul de la Hunedoara. In turnul palatului exista un orologiu care are cadrane pe toate cele patru laturi ale turnului, iar bataile de clopot ale acestuia pot fi auzite din sfert in sfert de ora. In turn se intra printr-o usa bogat lucrata si se urca 202 trepte pentru a avea o panorama a intregului oras. De asemenea, exista regula ca grupurile de persoane care vor sa urce sa nu depaseasca in componenta 10 persoane. Urcarea se face in spirala, iar aproape de varf puteti face o pauza de respiro intr-un spatiu amenajat pentru expozitii, unde veti putea recunoaste zone din oras insa asa cum erau la inceputul secolului XX. Primarul de atunci, Bernady Gyorgy, isi facuse cunoscuta intentia de a construi o cladire noua pentru Primarie inca din octombrie 1903, dar, in urma unor dezbateri prelungite, proiectul a fost aprobat de abia la 16 mai 1905, cand a fost anuntat concursul pentru proiectele de arhitectura. Contractul datat iulie 1906 a fost in valoare de 437.000 de coroane aur, insa la incheierea platilor, in 1908, costurile ajunsesera la 700.000 de coroane aur. Din 1962 pana in prezent cladirea este sediul administrativ al Consiliului Judetean Mures si al Prefecturii Mures (pana in 1989 Comitetul judetean al PCR).

Read More

Palatul Navigatiei

Palatul Navigatiei (1912) din Galati, este o constructie eleganta si functionala, proiectata de arhitectul Petre Antonescu. De numele acestuia sunt legate edificii reprezentative in Romania cum ar fi Primaria Capitalei si Facultatea de Drept din Bucuresti. Palatul Navigatiei, astazi Gara fluviala, este atestata din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea.Constructia Palatului Navigatiei este executata din zidarie de caramida cu plansee din beton armat. Are trei nivele, intreaga cladire fiind dominata de un turn in partea de est a edificiului. Datorita terenului, loess macroporic, aflat la malul Dunarii, fundatia cladirii este pe piloti. Sarpanta acoperisului executata din lemn, are invelitoarea din ardezie, cu streasina pe console si capriori din stejar. Tencuielile exterioare sunt executate din piatra artificiala. Deasupra usilor, la intrarea pe peronul garii fluviale, se afla un acoperis protector al scarilor exterioare, sustinut de console de lemn de stejar, ornamentate cu motive geometrice, specifice artei populare romanesti. Aceasta este o cladire simbolica si definitiva pentru municipiul Galati. Momentan, acesta este sediul mai multor institutii precum “Administratia Porturilor Dunarii Maritime” sau “Compania de Navigatie Fluviala Romana Navrom”.

Read More

Palatul Vulturul Negru

Palatul Vulturul Negru este un monument arhitectonic reprezentativ al municipiului Oradea. Palatul a fost construit intre 1907-1908 de arhitectii oradeni Marcell Komor si DezsÅ‘ Jakob, in stil secession. Antreprenorul lucrarii a fost Ferenc Sztarill. Pe locul acestei cladiri s-a aflat palatul Arborele Verde, care dispunea de o sala ce gazduia manifestarile culturale si politice.Jakab si Komor au fost doi dintre arhitectii care au preluat si folosit cel mai fidel limbajul stilistic al maestrului lor Lechner Ödön. Palatul Vulturul Negru este cea mai importanta cladire a stilului sau, din Oradea. Cladirea este multifunctionala, cuprinzand, la vremea inaugurarii, cazino, hotel, birouri, restaurant, grupate in trei corpuri asimetrice. In prezent, in cladire functioneaza un hotel, un cinematograf, o banca, si mai multe cluburi, cafenele si restaurante, fiind un loc important de intalnire pentru scena sociala din Oradea. Cladirea este de colt, cu parter inalt si patru etaje, format din doua corpuri intre care se gaseste un pasaj vitrat cu acces spre str. Independentei, Piata Unirii si str. Vasile Alecsandri. Fatada principala dinspre Piata Unirii este asimetrica, fiind formata din doua corpuri mari, inegale, ce releva cel mai bine stilul secession.
Fatada corpului din str. Independentei este mai ordonata si sobra. Motivul central il reprezinta un corp iesit, impartit in doua registre, care se termina in atic trilobat, avand un vitraliu in timpan. Vitraliul cu vulturul Negru, devenit o emblema a ansamblului, a fost executat in 1909, in atelierul oradean Neumann K. In 1903 Primaria a hotarat sa lanseze un concurs de proiecte pentru reconstruirea Hotelului Vulturul. Proiectele pentru concurs trebuiau depuse pana la data de 30 septembrie 1905, dupa aceasta perioada, in 14 zile proiectele urmau sa fie analizate. Au fost depuse 13 proiecte din care trei au fost premiate: premiul I de 1600 de coroane a fost castigat de proiectul cu nume de cod “Sampanie”, al lui Komor Marcell si Jakab Dezső. Primaria a considerat ca nu renteaza sa construiasca Vulturul Negru, deoarece costurile de constructie sunt prea mari, depasind suma stabilita la 600.000 de coroane si a decis sa vanda terenul si cladirile existente. Cei care au cumparat in 1906 Vulturul Negru si Hanul Arborele Verde au fost dr. Kurländer Ede si dr. Adorján Emil. Acestia au depus la biroul de ingineri al primariei proiectul pentru Vulturul Negru si cererea pentru autorizatia de constructie, aprobate in 8 august 1906. In 19 noiembrie 1906 a inceput demolarea vechii cladiri, iar lucrarile la fundatie au inceput in martie 1907. In 6 aprilie 1907 a inceput ridicarea cladirii. Tot in martie 1907 s-a hotarat ca Sztarill Ferenc sa fie antreprenorul cladirii. In noiembrie 1907 constructia era deja acoperita. Receptia cladirii a fost realizata la 16 noiembrie 1908, constructia fiind terminata in decembrie 1908. Pentru Vulturul Negru exista mai multe variante de proiecte, asemanatoare, care au aceeasi conceptie privind functionalitatea, planimetria, dar la care apar unele modificari legate de organizarea spatiilor, de conceperea fatadelor si decorarea spatiilor interioare. Planul imobilului este ordonat in functie de pasajul interior care are doua galerii ce se intersecteaza in unghi drept, sub o mare cupola de sticla si o a treia galerie cu parter, avand iesirea spre str. V. Alecsandri (realizata de Sztarill Ferenc in octombrie 1908). La parterul cladirii, spre strada, spre piata, in interiorul pasajului se gaseau magazine. Hotelul Vulturul Negru este organizat in jurul unei curti interioare si are laturile spre Str. Independentei, Piata Unirii si culoarul din fata intrarii in pasaj. Sub hotel, la parter, spre Piata Unirii si pe coltul alaturat intrarii in pasaj functiona cafeneaua Coroana. In corpul cu turn, din partea dreapta intrarii in pasaj dinspre piata Unirii, la etajul I se gasea Banca Maghiara, infiintata in 1906 ca societate pe actiuni, directorul fiind Adorján Emil. In acelasi corp de cladire, la etajul al treilea existau apartamente. La etaj se aflau foaierul, sala mare (Nagy Vigadó) sala mica (Kis Vigadó), fosta cofetarie. Sala mare de reuniuni (Nagy Vigadó) s-a deschis in 7 mai 1909 si a gazduit numeroase spectacole si concerte. Ulterior sala a fost transformata in sala de cinematograf.
In functie de proiectele succesive modul de ornare a fatadelor a cunoscut mai multe variante. Conform proiectului din 1907 cladirea este tratata intr-o maniera baroca fiind inundata de elemente florale. Proiectul publicat in 1908 ne prezinta fatadele aproape identice cu cele realizate dar cu ornamentatie mai bogata, cu elemente decorative florale, curbilinii, vulturi si siluete umane. La cladirea realizata ornamentica este mai retinuta. Este utilizata o larga gama ornamentala de la varful acoperisului pana la parter. S-a acordat o mare atentie tuturor detaliilor si simbolurilor utilizate. Spatiile interioare cel mai bogat decorate sunt salile de interes public, cele din corpul de pe Str. Independentei: hotelul, restaurantul, ansamblul salilor de spectacole si reuniuni, cafeneaua nu mai pastraza in prezent nimic din aspectul initial. Ornamentele sunt dispuse pe toate elementele interioare (plafoane, bolti, ferestre, usi, lambriuri, balustrade, pereti, coloane, sticla sablata sau vitralii). Motivele ornamentele utilizate sunt cele florale, preluate din arta populara, dar si zoomorfe – vulturi.

Read More

Palatul Baroc

Palatul Episcopiei Romano-Catolice din Oradea, cunoscut si ca Palatul Baroc din Oradea, este unul din cele mai valoroase edificii construite in stil baroc pe teritoriul Romaniei. La fel ca si Bazilica Sf. Maria si Sirul Canonicilor, palatul a fost ridicat in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. Cele trei obiective formeaza impreuna cel mai important complex baroc din Romania, precum si unul din cele mai reprezentative ale Europei.La 23 mai 1762, conform documentelor existente, s-a pus piatra de temelie a Palatului Baroc, destinat a fi sediu al Episcopiei romano-catolice de Oradea. Arhitectul austriac Franz Anton Hillebrandt (1719-1797) a preluat conducerea santierului desi, initial, arhitectul italian Giovani Battista Ricca a fost desemnat in acest rol. Timp de 15 ani, respectiv pana in anul 1777, s-a ridicat la Oradea, un palat in forma literei U, care se dezvolta pe 3 nivele fiind incununat de un acoperis frant, specific barocului austriac. In timpul perioadei 1945-1989, cladirea a fost folosita mai intai ca azil pentru revolutionarii comunisti greci refugiati in Romania, incepand cu 1956. In anii 1970 edificiul a fost trecut in proprietatea statului, renovat in urma deteriorarilor produse de azilanti, gazduind apoi colectiile Muzeului Tarii Crisurilor din Oradea. Dupa un indelungat proces de revendicare, castigat in cele din urma de Episcopia romano-catolica, dreptul de proprietate asupra palatului a fost recunoscut vechiului proprietar, iar restituirea folosintei cladirii este in curs. Pe fatada principala se detaseaza rezalitul central, decorat simetric cu pilastri terminati in capiteluri ionice, ghirlande si falduri, toate acestea punand in valoare, cu o distinctie unica, portile de acces spre interior si ferestrele de la etajul I, rezalit terminat in partea superioara intr-un fronton triunghiular.
Interioarele palatului impresioneaza prin rigoarea organizarii spatiale si sobrietatea decorativa, caracteristici ce se regasesc prezente in holul central si la nivelul etajului de referinta din configuratia cladirii, spre care se accede printr-o scara monumentala. Aici se afla Sala festiva, impozanta prin volumetrie si prin decorurile pictate datorate lui Francisc Storno (1879), de inspiratie renascentista, si Capela Palatului, unde se pastreaza picturi semnate de plasticianul de origine bavareza, Johann Nepomouk Schöph. Acesta, pe tavanul capelei, reconstituie printr-un desen expresiv si un colorit bine temperat bolta cereasca, iar in panza de deasupra altarului reda tema sfantului Carol Boromaeus rugandu-se in timpul epidemiei de ciuma, ambele picturi innobiland incaparea respectiva. In ceea ce priveste restul camerelor de la etajul I, acestea se individualizeaza prin solutii decorative si de ambientare interioara in maniera barocului austriac: pilastri terminati in capiteluri corintice, stucaturi de o diversitate a formelor ornamentale remarcabila, sobe de faianta glazurata ce se disting prin proportii si rezolvari estetice aparte, semineuri placate cu marmura colorata. Organizarea in plan si din punct de vedere decorativ al parterului si etajului II sta sub semnul simplitatii si functionalitatii. Palatul este un model de referinta pentru barocul european.

Read More

Palatul Szántay

Palatul Szántay se afla in zona centrala a Aradului, la doar cativa pasi de artera principala, la coltul strazilor Horia si Episcopiei, denumit dupa fostul sau proprietar si proiectant, Lajos Szántay, unul dintre personalitatiile marcante ale arhitecturii aradene. Palatul a fost construit in perioada dintre 1905-1911. Volumul principal al grandiosului palat cu doua etaje are planul in forma de “L”, iar spre curte, perpendicular pe aceste laturi se desfasoara cate o aripa mai scurta si mai ingusta.Subsolul palatului de odinioara din spatele soclului inalt, acum indeplineste functii comerciale, ferestrele fiind transformate in usi si vitrine. Perspectiva principala a cladirii se deschide dinspre piata centrala, fiind dominata de turnul de colt, format din trei laturi ale hexagonului. De acest turn sunt atasate aripile principale ale cladirii. Turnul este acoperit cu un coif piramidal de plan hexagonal, pornind din cornise arcuite si penetrat de goluri, este o lucrare din piatra si tinichigerie, care imbina armonios diferite ornamente florale si de masti. Fatadele celor trei laturi ale turnului sunt identice: registrul parterului este striat, are ferestre inalte, dreptunghiulare si un sir de discuri ornamentale din tencuiala, dispuse pe orizontala, la treimea superioara a golurilor. Parterul este incheiat de un brau simplu, format de un listel la nivelul balcoanelor de la etaj. Pe toate laturile turnului se afla cate un balcon cu balustrada de fier forjat, al carei motiv decorativ principal aminteste de lira muzelor, motiv ce se regaseste in intreaga decoratie a cladirii. De o parte si alta a balcoanelor, de pe stalpisori scunzi se ridica figuri amintind de atlasi si cariatide, aceste figuri sustin consolele balcoanelor de la etajul al doilea.
Usile de balcon au inchidere semicirculara. Zonele dintre balcoane sunt decorate cu cartuse verticale echidistante, continand ornamente vegetale la baza. Balustrada balcoanelor de la etajul al doilea este mai simpla, insa golurile si chenarele acestora sunt mai deosebite. Golul central este o usa dreptunghiulara, flancata de ferestre foarte inguste cu inchidere semicirculara la aceeasi inaltime cu cea a usii. Cele trei goluri sunt separate de o dunga ingusta, pusa in valoare de decoratia geometrica amplasata la treimea superioara a inaltimii golurilor. Deasupra se gaseste un lintel cu doua console in dreptul interspatiului dintre goluri. Abia de aici se diferentiaza elementele decorative ale fatadelor turnului. Fatada principala a turnului de colt se incheie cu o cornisa denticulata, deasupra careia se ridica un fronton arcuit cu ornamente vegetale de tencuiala, delimitat de stalpisori. Pe cele doua fatade laterale, balcoanele sunt flancate de ornamente de tencuiala, reprezentand un cerc strapuns de trei linii verticale, iar lintelul este decorat cu motive florale. In loc de denticuli, cornisa sub forma de ghirlanda se intrerupe in dreptul lintelului. Deasupra fatadelor laterale sunt frontoane semicirculare penetrate de trei goluri, formand impreuna un semicerc. Fereastra dreptunghiulara inalta din axul bovindoului, la etajul intai este flancata de cartuse dreptunghiulare. Intre acest gol si cel de la etajul doi se desfasoara un ornament minutios cu motive vegetale si volute, ce incadreaza un camp oval cu o masca feminina la partea inferioara.
Acest ornament sustine pervazul cu console a celor doua ferestre dreptunghiulare inguste de la etajul doi. Fatadele oblice ale bovindoului sunt penetrate de ferestre inguste de dimensiuni reduse la ambele nivele. Deasupra ferestrelor etajului doi sunt ornamente asemanatoare celei anterior descrise, ce se incheie intr-o cornisa cu denticuli. Axele laterale ale segmentelor de fatada cu cate trei axe dispun de goluri dreptunghiulare cu parapetul decorat cu balustrii, iar deasupra au frontoane triunghiulare sustinute de console, avand suprafata decorata cu ornamente florale. Fatada dinspre strada Horia se caracterizeaza prin proeminenta moderata a segmentului cu cinci axe si a celui cu o singura axa care contine si intrarea principala, respectiv a fatadei laterale a turnului de colt, fata de linia generala a fatadei. Peretii parterului au bosaje, ferestre incheiate in semicerc si cartuse ornamentale cu volute si motive vegetale intre arcele ferestrelor. In axele etajului doi se gasesc cate doua ferestre dreptunghiulare inguste, pervazul si lintelul sunt formate de suprafete proeminente opuse golurilor. Fatada se incheie cu o cornisa puternic accentuata, compusa din cinci segmente de arc, corespunzator axelor, sustinand aticul cu fronton arcuit. La nivelul aticului se ridica 4 stalpi scunzi cu caneluri si capitel ionic, iar deasupra a celor 3 axe centrale, frontonul arcuit, bogat decorat cu volute si ornamente vegetale, cuprinzand un cartus oval cu masca feminina este strapuns de doua goluri simetrice cu forme arcuite, discret divizate. Acoperisul din spatele frontonului cu forme concave si goluri circulare este acoperit cu tabla. Fatada dinspre strada Episcopiei este mult mai scurta si mai simpla.
Desi aceasta fatada nu abunda in elemente decorative, detaliile de aici repeta unele ornamente ale fatadei de pe strada Horia. Parterul este tratat si aici cu striuri si discuri decorative. Fatada are in exclusivitate goluri dreptunghiulare, la etajul intai ferestrele sunt incadrate alternativ dupa modelul ornamental al celor de la primul si al doilea etaj din strada Horia. Curtea interioara a palatului este inconjurata de cursive, golurile sunt simple, balustrada din fier forjat este mult mai retinuta ca decoratie, decat cele de pe fatadele stradale. Casa de scara cea mai eleganta se accede din strada Episcopiei. De la nivelul strazii, cateva trepte de marmura rosie duc intr-un hol de plan circular, incadrat de balustrada din fier forjat cu ornamente imitand lira muzelor, balustrada ce se continua si pe rampa arcuita a scarilor. Holul se repeta si la nivelul etajelor, fiind pavat cu dale mozaicate elegante. Aidoma formei holului, casa scarii este luminata printr-un supraluminator circular. Palatul Szántay este una dintre cele mai caracteristice cladiri secession din Arad, datorita tamplariilor specifice pastrate cu jaluzele si geamuri colorate originale, a componentelor decorative din fier forjat si tinichigerie, si nu in ultimul rand datorita decoratiilor din tencuiala, conceputa liber, cu elemente geometrice si vegetale, cu masti si volute, care apar pe suprafetele peretilor sau a frontoanelor de forme variate. Aceasta cladire se incadreaza in tipologia caselor de raport contemporane din Partium, fiind una dintre exemplele cele mai reprezentative ale acestui gen.

Read More

Palatul Vechii Prefecturi

Palatul Vechii Prefecturi, denumit si Palatul Baroc, reprezinta unul dintre cele mai valoroase monumente istorice ale Timisoarei. Odata cu anul 1751, cand in Banat incepe separarea administratiei camerale de cea militara, inginerii militari devin preocupati de gasirea unui spatiu in interiorul Cetatii pentru resedinta casei guvernatorului. In momentul avansarii lucrarilor la Dom si fixarii formei Pietei Principale (astazi Piata Unirii) s-a ales si pozitia locuintei guvernatorului civil. Cladirea era cunoscuta in anul 1752 ca si Casa Camerala Veche, iar in 1954 se transforma, fiind amenajata ca resedinta pentru pentru presedintele administratiei civile, contele de Vilana Perlas. Noua denumire a monumentului este Palatul Presedintelui. Motivele decorative tradeaza o filiatie vieneza stransa, in care se recunoaste indeosebi modelul “Palatului Kinsky” din Viena. Palatul Presedintelui apare drept una dintre cele mai reprezentative constructii din Timisoara secolului al XVIII-lea si confirma preocuparea administratiei vremii pentru infrumusetarea orasului. De altfel, aspectul cladirii este mentionat elogios in lucrarea lui Francisc Griselini, Istoria Banatului Timisean, aparuta la Bucuresti in 1926. La sfarsitul secolului al XIX-lea, arhitectul Jacques Klein transforma Palatul Presedintelui – devenit intre timp Casa Comitatului – si elimina elementele de decoratie baroca, mai ales la nivelul fatadelor.
Cladirea isi pastreaza, in mare, aceasta forma si in ziua de astazi. Caracteristicile constructiei au favorizat alegerea sa pentru functiunea de muzeu de arta, spatiile oferite de cladire putand fi adaptate cu minime modificari cerintelor de expunere ale muzeografiei contemporane. Astfel, pe de o parte amplasamentul intr-un spatiu central si vast al nucleului istoric al orasului favorizeaza polarizarea interesului vizitatorilor, iar pe de alta parte, specificul arhitectural face posibila diversitatea functionala impusa de programul muzeal si accentuarea concordantei intre constructie si noua sa destinatie. Intre anii 1779-1848, in calitate de Casa a Comitatului, palatul a servit ca resedinta comitelui teritoriilor banatene. Intre 1849 si 1860, a servit drept cladire guvernamentala a Voivodinei sarbesti, fiind si resedinta guvernului si a administratiei Banatului Timisan, iar din 1861 a reandeplinit functia de Casa a Comitatului. 1767, este anul in care, dupa mai mult de 300 de ani, poposeste primul monarh in Timisoara, in persoana imparatului Josif al II-lea, iar intre 7 si 8 mai 1872 aceasta cladire l-a gazduit pe regele si imparatul Franz Josef I, pentru ca in 1923, Majestatea Sa Regele Ferdinand I si Majestatea Sa Regina Maria sa locuiasca 3 zile, in timpul vizitei la Timisoara.

Read More

Palatul Toldalagi

Palatul Toldalagi a fost proiectat de un arhitect francez in stil baroc, si a fost construit intre anii 1759 si 1772. Sub infuenta barocului francez s-a proiectat si o gradina cu motive geometrice si fantani arteziene. Atat exteriorul cat si interiorul palatului poarta amprentele stilului baroc si rococo francez. Cladirea a fost folosita in mai multe scopuri: in 1786 a functionat aici o tipografie, in 1920 o banca, iar dupa restaurarile din anul 1960 sectia de istorie a Muzeului judetean.Pe partea vestica a Pietei Trandafirior, pe fosta strada Poklos, in apropiere de turnul din biserica si manastirea franciscanilor, se afla localizat palatul Toldalagi. De fapt, la Sud palatul Toldalagi se invecineaza cu Palatul Banyai (o cladire inalta, ridicata in stil neobaroc), iar la Nord cu Piata Teatrului (loc amenajat pe fosta manastire franciscana). Planul palatului Toldalagi are forma de patrat, delimitand astfel curtea interioara inchisa. Intrarea in Palat se face pe doua cai, una din partea din fata (partea principala) si respectiv o poarta secundara. In partea vestica a aripii nordice a cladirii este incorporat un mezanin, care a apartinut unei case mai vechi (acesta a fost integrat in edificiul Palatului). Fatada principala a palatul Toldalagi cuprinde sase axe de goluri decorate abundent; detaliul arhitectural evidentiaza edificiul. Ancadramentul portii se deosebeste printr-o scotie adanca si ocupa doua axe in centrul fatadei. Toate elementele arhitecturale de la parter reprezinta rezultatul unor interventii efectuate de punere in valoare a monumentului dupa anul 1960. Etajul este compartimentat (exceptie facand cele doua axe mediane) de pilasi compoziti. La o prima vedere decorul palatului Toldalagi are forma de franjuri, care atarna de o parte si de alta de a ancadramentelor. In interiorul Palatului, salile au un decor deosebit, asemanator cu unul in stuc. Sala mare a fost compartimentata mai tarziu in doua sali mai mici. Incaperile impresioneaza prin decoratiunile alese alaturi de semineul impozant. Palatul Toldalagi reprezinta unul dintre cele mai insemnate monumente ale orasului, atestat documentar prin secolul al XVIII-lea. Contruit in Targu-Mures, Palatul este catalogat unul dintre cele mai exigente palate nobiliare. Ridicat dupa instalarea Tablei Regesti, comandatarul imobilului fusese contele Lazslo Toldalagi (succesorul Tablei Regesti).
Palatul Toldalagi a fost realizat in doua etape (1759-1762 si 1770-1772) de arhitectul Schmidt Pal, dupa planurile arhitectului francez Jean Louis D’ Orr. Acesta a proiectat o cladire in forma literei „U”, dar aceasta a fost ulterior modificata, adaugandu-i-se un corp de cladire care sa inchida partea din spate. S-a ajuns astfel la un plan de forma dreptunghiulara, avand o curte interioara cu galerii deschise. Lucrarile efective vor fi conduse de mesterul constructor si arhitect Paul Schmidt si vor avea ca rezultat subsolul acoperit cu bolti semicilindrice, parterul cu incaperile inspirate de-a lungul celor doua laturi ale curtii interioare, mezaninul si un etaj, avand o sala mare de receptie pe latura principala, cea dinspre piata. Scara de acces de la parter duce spre galeria deschisa a etajului, cu arcade sprijinite pe stalpi din caramida. De aici se intra in diferitele incaperi dispuse perimetral fata de curte. Tavanul incaperilor de la etaj este casetonat si decorat cu motive florale in stucatura. Cel mai spectaculos element al intregului edificiu este fatada principala, foarte frumos decorata, in conformitate cu preceptele artistice ale barocului transilvanean tarziu. Sculpturile care impodobesc fatada au fost realizate de artistul baroc Schuchbauer Antal, creatorul unui adevarat repertoriu ornamentalistic baroc, bazat pe motive antropomorfe. Portalul intrarii are o deschidere ampla in arc maner-de-cos, cu cheia de arc marcata printr-un boltar cu profilatura curbilinie. Ferestrele au deschideri dreptunghiulare cu ancadramente din tencuiala, atat la parter, cat si la etaj. Cele de la etaj sunt insa mai mari si mai bogat decorate, cu ghirlande de flori si sprancene de cornisa in forma de segment de arc. In unele cazuri, aceste segmente de arc se transforma in partea superioara in doua volute plastic modelate. Sub ferestrele etajului se afla panouri ornamentate cu stucaturi care pornesc de la pervaz si coboara pana in zona mediana a fatadei. Alte elementele importante care articuleaza fatada sunt lezenele segmentate, la parter, pilastrii cu capiteluri compozite, la etaj si cornisa care marcheaza la exterior limita dintre parter si etaj. La nivelul acoperisului se afla un fronton triunghiular cu varful taiat de o cornisa curbata si cu laturile terminate in forma de volute, flancat de doua lucarne ovoidale. Cornisa frontonului si cadrele de piatra ale lucarnelor sustin busturi de barbati, plasate pe mici socluri trapezoidale. Opere ale sculptorului Schuchbauer, figurile barbatesti reprezinta soldati turci cu capetele infasurate in turbane. Pe fronton se afla, sculptate in relief, cele doua blazoane ale familiilor Toldalagi si Wass, deasupra carora troneaza o coroana simbolizand uniunea dintre cele doua ramuri nobiliare.
La nivelul fatadei, deasupra placii comemorative se afla un medalion de forma ovala cu un cadru foarte bogat decorat. In interiorul medalionului se afla un relief cu imaginea unui corb cu inel in cioc. Forma acoperisului cu pantele intrerupte este specifica constructiilor din perioada baroca. In prima parte a anulor 1940, Palatul Toldalagi a gazduit banca Erdelyi Bank Rt. Al Doilea Razboi Mondial a stopat punerea in practica a planurilor institutiei. In cursul lucrarilor de reabilitare din anii 1960-1961 au fost amplasate in cladire sobele din secolul al XIX-lea, pastrate pana in zilele noastre – unele provin din castelul Haller din Sanpaul, altele din cladirile situate in Piata Bernady nr. 6, respectiv pe strada Jókai Mór nr. 26. In prezent cladirea gazduieste colectia de etnografie a Muzeului Judetean Mures.

Read More

Palatul Brancovenesc Mogosoaia

Palatul Mogosoaia este o cladire istorica din localitatea Mogosoaia, judetul Ilfov, Romania, aflata la circa 15 km de centrul orasului Bucuresti. Complexul contine cladirea propriu-zisa, curtea acestuia cu turnul de veghe, cuhnia (bucataria), casa de oaspeti, ghetăria si cavoul familiei Bibescu, precum si biserica „Sfantul Gheorghe” aflata langa zidurile curtii. Palatul poarta numele vaduvei boierului Mogos care detinea pamantul pe care a fost construit.
Palatul Mogosoaia a fost in posesia familiei Brancoveanu timp de aproximativ 120 de ani, trecand apoi în proprietatea familiei Bibescu.Palatul a fost construit pana in 1702 de catre Constantin Brancoveanu in stil arhitectural romanesc renascentist sau stil brancovenesc, o combinatie de elemente venetiene cu elemente otomane, stil utilizat anterior si la un alt palat al domnitorului, construit anterior de acesta la Potlogi. Lucrarea a fost terminata in ziua de 20 septembrie 1702, conform pisaniei de pe latura de rasarit a palatului. Data inceperii constructiei nu este cunoscuta, dar se stie ca Brancoveanu a inceput sa cumpere pamant in zona din 1681.
Dupa 1714, cand Constantin Brancoveanu a fost executat la Constantinopol impreuna cu intreaga sa familie, intreaga avere a familiei a fost confiscata de otomani iar palatul a fost transformat in han. Rascumparat de domnitorul Stefan Cantacuzino, el a revenit apoi marelui ban Constantin Brancoveanu, nepotul domnitorului si a ramas in posesia familiei pana la inceputul secolului al XIX-lea.
Palatul a fost devastat de otomani in timpul razboiului ruso-turc din 1768-1774, deoarece marele ban Nicolae Brancoveanu tinuse partea rusilor in conflict. O noua distrugere a palatului a avut loc cu ocazia revolutiei din 1821 cand ultimul urmas al Brancovenilor, Grigore Brancoveanu, a fugit la Brasov si cladirea a fost ocupata de panduri. Dupa moartea lui Grigore in 1832, palatul a ramas mostenire fiicei sale adoptive, Zoe Mavrocordat si, prin casatoria acesteia cu domnitorul Gheorghe Bibescu, a trecut in familia acestuia si a fost renovat intre 1860–1880 de Nicolae Bibescu, care a construit si cavoul familiei in parcul palatului, si vila Elchingen din apropiere. Palatul a fost administrat in continuare de familia Bibescu care, insa, s-a mutat in vila cea noua iar cladirea veche a ramas nelocuita. Aceasta pana in 1911, cand Maria-Nicole Darvari a vandut palatul varului ei George-Valentin Bibescu, care l-a oferit drept cadou de nunta sotiei acestuia, Martha.
Cuhnia (bucataria brancoveneasca)Martha Bibescu s-a ocupat cu renovarea palatului incepand cu anul 1912. In timpul Primului Razboi Mondial, lucrarile de renovare au fost franate de alte distrugeri suferite in urma bombardamentelor germane. in perioada ocupatiei germane a Bucurestiului si a sudului Romaniei, printesa Martha Bibescu a ramas in capitala, ocupandu-se de spitalul reginei Maria si locuind o vreme chiar in palat.
Revenita in tara dupa ce plecase la Londra, acuzata fiind de colaborarea cu trupele germane, Martha Bibescu a reluat lucrarile de renovare dupa 1920, cheltuind mare parte din averea adunata din cartile pe care le-a scris. Palatul a fost reinaugurat, astfel, in 1927, unele lucrari interioare continuand, insa, pana in 1935.
In timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, palatul a fost loc de intalnire al diplomatilor aliati, fiind, pentru cateva luni, inchiriat legatiei elvetiene din Romania. Dupa 6 martie 1945, mosia a fost nationalizata fortat de guvernul comunist, Martha Bibescu obtinand de la autoritati declararea ca monument istoric a palatului, pe care inca il mai detinea. Printesa a plecat insa definitiv din tara in septembrie 1945, lasand palatul fiicei sale Valentina si sotului ei, Dimitrie Ghika-Comanesti.
In 1949, palatul a fost si el nationalizat, Valentina si Dimitrie Ghika-Comanesti fiind arestati. Pana in 1957,cladirea a fost devastata si devalizata, colectiile de arta fiind furate si dezmembrate. Abia atunci palatul a devenit sediul sectiei feudale a Muzeului National de Arta, fiind restaurat incepand cu 1977.
In prezent, Palatul Mogosoaia adaposteste Muzeul de Arta Brancoveneasca si este un important punct de atractie turistica.

Read More

Palatul Cantacuzino

Palatul Cantacuzino se regaseste pe bulevardul Calea Victoriei, unul din cele mai vechi bulevarde din Bucuresti. Palatul a fost construit la inceputul secolului al XX lea, in stil baroc, urmarindu-se planurile arhitectului I.D.Berindei. A fost construit dupa planurile arhitectului Ion D. Berindey in stilul baroc francez al epocii Ludovic al XVI-lea, pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino, fost presedinte al Consiliului de Ministri.Palatul Cantacuzino a fost resedinta lui Gheorghe Grigore Cantacuzino ‘Nababul’, unul dintre cei mai bogati romani de la inceputul secolului trecut. Palatul a fost transformat in Muzeul Memorial George Enescu in anul 1956 – dedicat marelui compozitor si dirijor roman. Sprea Calea Victoriei se situeaza fatada principala si simetrica a Palatului. Aceasta cuprinde patru nivele: un subsol inalt, un parter cu ferestrele in arc de cerc si balcoane grele de piatra; etajul I are ferestre drepte si balustrade forjate; etajul II, mansardat, are lucarne bogat decorate.
Fatada palatului Cantacuzino atrage privirile vizitatorilor prin intrarea acoperita, in forma de evantai si strajuita de doi lei. In interior iese in evidenta sala de la parter prin plafoanele pictate de artistii Vermont si G. D Mirea. Dupa moartea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, palatul a intrat in posesia fiului sau Mihai care decedand in 1929, a lasat-o prin testament sotiei sale Maruca, recasatorita ulterior cu George Enescu. Cladirea secundara este legata prin intermediul teraselor si scarilor largi direct de palat si de fostul parc care inconjura palatul si ajungea pana in strada Lemnea unde se afla accesul secundar in palat.

Read More

Palatul Comunal

Palatul Comunal este o clădire aflată în centrul orașului Buzău și care servește drept sediu al primăriei și consiliului local. A fost construit în perioada 1899-1903 la comanda primarului orașului, Nicu Constantinescu, după un proiect al arhitectului Alexandru Săvulescu. Săvulescu a supervizat lucrările până în 1902, și atunci locul său la conducerea proiectului a fost preluat de Kafșinski.Palatul Comunal a fost inaugurat în 1903, în prezența regelui Carol I și a principelui Ferdinand. Are un stil aparte utilizat la construirea palatelor din Italia secolului 19 cu un turn inalt si o serie de loggii. In lunga sa istorie, de la inaugurarea sa, a suferit 3 cutremure si doua razboaie mondiale. La retragerea rupelor germane din oras, in 1944, a ramas devastat si ars. A fost afectat destul de mult in 1977, pe 4 martie iar la Revolutie si-a luat portia lui de gloante. In fata cladirii se afla Monumentul 1907, opera a sculptorului Corneliu Medrea si un monument in forma de cruce, in memoria celor cazuti in revolutia din 1989, care evoca marea rascoala taraneasca. Cladirea Palatului Comunal domina de 110 ani imprejurimile si se pastreaza ca un simbol al buzoienilor. Pentru multi aceasta reprezinta doar un loc de intalnire sau un banal reper; palatul fiind insa un adevarat punct de atractie pentru toti cei veniti din afara. Este imposibil sa nu il remarci datorita arhitecturii somptuoase si a stilizarii parca neobisnuite. Culoarea tipatoare parca te striga si iti fac cu mana sa te apropii, sa ii vorbesti, sa il fotografiezi si sa ii dai atentie.

Read More

Palatul Cnejilor

Pe teritoriul comunei Ceahlau, ruinele inca impunatoare ale altui monument istoric ne intampina dupa 3 km de drum prin satul Schit, pe un platou din stanga paraului cu acelasi nume. Este tot ceea ce s-a mai pastrat dintr-un intreg ansamblu arhitectural pe care localnicii il mai numesc si astazi Palatul Cnejilor, fosta asezare manastireasca si mai apoi curte boiereasca fortificata, loc de desfasurare a atator evenimente, unele consemnate istoric, altele pastrate in legenda sau in folcloristica locala.Traditia pomeneste si in acest caz de existenta unui anahoret, Silvestru, ctitor de obste monahala pe aceste meleaguri. In ce secol si in ce imprejurari isi va fi intocmit Silvestru si schivnicii sai paraclis in trunchiul unui frasin, e greu de precizat. Dar dupa cum au dovedit cercetarile arheologice, nu aici poate fi plasata “Manastirea de la Hangu” pe care Stefan cel Mare a trecut-o sub ascultarea Manastirii Neamt printr-un document din februarie 1458, deoarece vestigiile descoperite aici nu sunt mai vechi de secolul al XVII-lea. Abia in vremea lui Ieremia Movila se fac unele danii “Schitului Silvestru” numit mai tarziu “Manastirea Pionul” si in cele din urma “Schitul Hangu”, usor de confundat cu Manastirea Hangu de la Buhalnita. Stefan Tomsa in 1612 si mai apoi Moise Movila in 1631 emit noi documente de intarire in favoarea acestui asezamant monastic, dar putem considera ca un important moment in existenta sa istorica anul 1639 cand Gheorghe Hatmanul – fratele lui Vasile Lupu – ridica biserica de zid pe locul vechiului schit. In 1676, Antonie Ruset Voda, ginerele lui Gheorghe Hatmanul, inconjura ctitoria socrului sau cu un trainic zid de incinta, pe care vistiernicul Toderascu il intregeste in acelasi an cu un mare turn in coltul nord-estic. Prin grija ctitorului, a fratelui sau voievodul Vasile Lupu si a ginerelui acestuia Antonie Ruset Voievod, Schitul Hangu este inzestrat cu mosii intinse, intarite si intregite in tot cursul secolului al XVIII-lea de catre Antioh Cantemir (1705), Grigore II Ghica (1740), Constantin Racovita (1750 si 1756), Constantin Moruzi (1778 si 1781), Alexandru Mavrocordat (1785) etc. Dar de la inceput, aflandu-se pe mosia Hangu a boierilor Cantacuzini, Manastirea Pionul intra in conflict cu acestia, iscandu-se un lant neintrerupt de incalcari si procese.
Ridicandu-se in acelasi timp si impotriva Manastirii Hangu de la Buhalnita, boierii Cantacuzini actionau evident animati de dorinta de a cotropi mosiile straine din Valea Hangului si de a-si intinde stapanirea in intreaga zona de la confluenta Bistricioarei cu Bistrita, pana la Ceahlau si Bicaz. Procesele au continuat si dupa 1791 cand Matei Cantacuzino a plecat in Rusia cu intreaga familie obtinand titlul de cneaz si inalte distinctii imperiale. Reveniti in tara, cneazul Gheorghe Cantacuzino si ceilalti fii ai lui Matei intensifica atacurile juridice indreptate impotriva Manastirii Pionul si, in ciuda eforturilor Mitropolitului Veniamin Costache, aceasta isi pierde cea mai mare parte din proprietati, iar in 1840 calugarii sunt nevoiti sa se stramute la Schitisor, in jurul unei bisericute de lemn, la aproximativ 2 km nord-vest de ctitoria lui Gheorghe Hatmanul. Obtinand castig de cauza, cnejii Cantacuzini transforma biserica intarita de la Schit intr-o redutabila curte boiereasca fortificata, modificand chiliile, construind noi anexe, intarind zidul de incinta. La invitatia lui Gheorghe Cantacuzino si a fratilor sai vine deseori la “Palatul Cnejilor”, Wilhelm von Kotzebue, diplomat, scriitor si publicist german, sotul Aspaziei, sora Cantacuzinilor. Nici Vasile Alecsandri nu ocolea cetatuia de sub Ceahlau si cu el soseau, probabil, si alti adversari ai regimului absolutist instaurat de Mihail Sturza. Alexandre Dumas – tatal dovedeste prin descrierile din Strigoiul Carpatilor o buna cunoastere a locurilor din aceasta parte a Vaii Bistritei, numarandu-se si el printre cei care au poposit la fostul Schit Hangu. Zidul de incinta s-a construit din piatra de rau legata cu mortar. Doua turnuri rotunde, avand dimensiuni diferite, incheie latura de est unde se afla si intrarea. Un alt turn, de forma dreptunghiulara, construit ulterior, se ridica in coltul de nord-vest si frapeaza de la prima vedere lipsa celui de-al patrulea turn, de la nord-vest. Ipoteza ca planul initial al fortificatiei a prevazut existenta a patru turnuri, cate unul in fiecare colt, este fireasca dar nu si exclusiva. O cercetare mai atenta a structurii constructiei, a materialelor folosite si mai ales a racordurilor ce se mai pastreaza intre turnuri si zidul de incinta impune concluzia ca turnul patrat din coltul nord-vestic a fost construit mai tarziu, probabil in perioada in care cnejii Cantacuzini au transformat manastirea in palat si au realizat importante adaugiri intregului ansamblu. Pornind de la criterii estetice dar si utilitare, am fi indreptatiti sa consideram ca si in coltul sud-vestic a fost un turn-locuinta asemanator cu cel de la nord-vest. Din pacate nu exista date suficient de convingatoare in sustinerea acestui punct de vedere, iar rezultatele cercetarilor arheologice efectuate aici in perioada 1955-1958 obliga la circumspectie. Cu toate acestea, deoarece linia continua a beciurilor si constructiilor de suprafata de pe latura vestica se intrerupe acolo unde ar fi trebuit sa fie ultimul turn de colt, consideram ca plauzibila ipoteza ca boierii Cantacuzini au avut in vedere construirea a doua turnuri-locuinta pe latura vestica a Palatului dar nu au avut mijloace si timp decat pentru realizarea celui existent. Biserica din piatra si caramida apartine stilului caracteristic secolului al XVII-lea, cu o larga raspandire si in veacul urmator. Turnul-clopotnita cu doua etaje este alipit la nord si prevazut cu deschideri crenelate care vizeaza poarta mare a incintei si zidurile laterale ale acesteia. Sanurile laterale sunt incluse in doua ingrosari dreptunghiulare, iar absida altarului are forma semicirculara. Usa principala este situata pe latura nordica – sub turnul-clopotnita – un pridvor ingust cu doua ferestre laterale asigurand accesul in pronaosul acoperit cu o calota sferica sprijinita pe patru arce in consola. Spre sud, o fereastra cu ancadrament de piatra asigura suficienta lumina, reflectata si de albul imaculat al peretilor varuiti. Sub aceasta fereastra, tot in peretele de miazazi, o usa scunda de brad duce la scara de piatra a clopotnitei. Intrarea in arcada a naosului este strajuita de doua icoane mari (Iisus Hristos si Fecioara cu Pruncul) datand din a doua jumatate a veacului al XIX-lea. Calota boltii naosului are baza ornamentata cu un brau zimtat in relief si este sprijinita pe arce dublouri. Absidele laterale, semicilindrice si cu acoperamant in sfert de sfera, au cate o fereastra in ax, asemanatoare cu cea din pronaos, iar catapeteasma din lemn de tei aurit este de data recenta, lucrata in stil baroc si montata pe doua barne orizontale de brad, incastrate in peretii laterali ai altarului. Cu exceptia vesmantariei care s-a adaugit in dreptul altarului si a acoperisului care a fost modificat, biserica pastreaza forma sa originara, in ciuda faptului ca a fost reparata in 1820, incendiata in 1821 si refacuta doi ani mai tarziu. Restaurarile din 1958 au reusit sa sublinieze calitatile arhitectonice ale monumentului, in schimb, cele incepute in 1988, care si-au propus consolidarea edificiului printr-o camasuiala de beton in partea sa superioara, s-au soldat cu distrugerea elementelor decorative ale fatadei, respectiv cornisa si braurile de caramida care purtau urme de fresca.
Inceputa in jurul anului 1840, perioada de stralucire a palatului Cantacuzin de la Schit a fost de scurta durata. Dornici sa mentina un fast nobiliar asemanator celui pe care-l cunoscusera la Sankt Petersburg, Cantacuzinii au cheltuit peste puteri si au contractat numeroase datorii care i-au dus la ruina. Fapt de care au profitat adversarii lor politici, mai ales ca in timpul evenimentelor din martie 1848 si dupa aceea, stapanii de la Hangu au avut o atitudine opozitionista, adapostind si inlesnind iesirea din tara a unor conducatori ai miscarii revolutionare. In 1852, dupa ce-si pierdusera toate proprietatile, Cantacuzinii se vad lipsiti si de mosia Hangu, care este scoasa la licitatie si cumparata de Smaranda Sturza. Incercand zadarnic sa ridice in favoarea lor cetele de hangani inarmati, cei trei frati Cantacuzini se inchid intre zidurile palatului, refuzand sa-l predea noilor stapani. Dupa o indelungata rezistenta unul dintre ei se sinucide, iar ceilalti doi apuca drumul fara de intoarcere al surghiunului. Se scrie astfel ultima fila a romanului atat de aventuros petrecut intre zidurile de la Palatul Cnejilor, care incep sa se ruineze si sa se risipeasca, inconjurandu-se de aura de mister si legenda ce dainuie si astazi.

Read More

Palatul Cuza de la Ruginoasa

Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa este un palat construit in stil neogotic in anul 1804, care a apartinut initial familiei Sturdza. Actualmente este muzeu memorial dedicat Domnului Unirii. Ansamblul Palatului lui Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judetul Iasi din anul 2004 si este format din 5 obiective: Palatul lui Alexandru Ioan Cuza – datand din anul 1862, Biserica “Adormirea Maicii Domnului” – datand din anul 1813, Parcul – datand din anul 1813, Zidul de incinta – datand din anul 1813, Turnurile – datand din anul 1813, Mormantul pregatit pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza – datand de la sfarsitul secolului al XIX-lea.La sfarsitul secolului al XVII-lea, familia boiereasca Sturdza a cumparat mosia de la Ruginoasa de la Duca Voda, stapanind-o timp de aproape 200 de ani. La inceputul secolului al XIX-lea, familia Sturdza stapanea o mosie de 8.000 hectare la Ruginoasa. In primul deceniu al secolului al XIX-lea, mai exact in anul 1804, logofatul si marele vistiernic Sandulache Sturdza l-a angajat pe arhitectul vienez Johann Freiwald pentru a construi o resedinta luxoasa pe locul vechii case boieresti a stramosilor sai. De asemenea, gradinarul german Mehler avea scopul de a amenaja in jurul palatului un parc cu alei strajuite de statui, banci ascunse in labirinturi de verdeata si chiar un iaz inconjurat de salcii. Palatul de la Ruginoasa a fost construit de catre Freiwald in stil neoclasic, propriu arhitecturii civile din Moldova acelor vremuri. In anul 1811, Sandulache Sturdza a ridicat in spatele palatului, o biserica de conac, pe locul unde a fost anterior o biserica de lemn. Acest lucru rezulta din pisania ce a fost asezata la intrare si care a fost distrusa in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Palatul a fost mostenit de catre logofatul Costache Sturdza, fiul lui Sandulache si var al domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849). In perioada 1847-1855, logofatul l-a adus aici pe arhitectul Johann Brandel care a refacut palatul in stil neogotic, stil pastrat si astazi.
Logofatul nu a apucat sa locuiasca prea mult aici, el mutandu-se la Iasi, capitala Moldovei, unde avea in proprietate mai multe case, precum si unele mosii din imprejurimea orasului. Costache Sturdza a ascuns-o la Palatul de la Ruginoasa pe sotia sa, Marghiolita Ghika-Comanesti, in care inflorise o pasiune pentru boierul Nicolae Roznovanu. Ea s-a aflat in paza fiului sau cel mare al lui Costache, Sandulache Sturdza, care purta numele bunicului. In fruntea unei mici trupe de arnauti, boierului Roznovanu s-a indreptat spre palat, i-a cumparat pe paznicii lasati acolo de boier, a patruns in curte unde a fost intampinat de Sandulache Sturdza. Acesta a impuscat un arnaut, dar un altul l-a omorat, injunghiindu-l in inima. Marghiolita a fost dusa la Palatul Roznovanu de la Stanca (azi demolat), apoi cei doi amorezi au fugit in Bucovina, unde s-au casatorit. In aprilie 1857, vornicul Alexandru Sturdza, un alt fiu al lui Costache Sturdza, a facut un imprumut de 60 mii de galbeni la Banca Moldovei, ipotecand palatul care fusese abandonat de la rapirea Marghiolitei si era amenintat de ruina. Neplatind imprumutul, banca l-a scos la licitatie. In anul 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza al Principatelor Unite a cumparat la licitatie palatul de la Banca Moldovei, dorind sa-l transforme in resedinta de vara. El a depus la 13/25 ianuarie 1862 pretul de 52.011 galbeni, dupa cum confirma Curtea de Intarituri, iar apoi actele de proprietate s-au incheiat la 16/28 aprilie 1862. Prima grija a domnitorului a fost sa renoveze integral palatul. Desi domnitorul a petrecut putin timp la palat, aici a locuit sotia sa, Doamna Elena Cuza (1825-1909), care s-a ocupat de mobilarea si decorarea lui, de gradina si de acareturi. Ea a angajat mesteri pentru repararea cladirii si gradinari germani pentru refacerea parcului din jurul castelului. Scara centrala a fost construita din marmura, peretii au fost tapetati cu matase de la Paris, au fost construite seminee si s-au adus policandre scumpe. Mobilierul a fost comandat in anul 1863 la Paris, actul de comanda pastrandu-se astazi la Biblioteca Academiei Romane. Palatul de la Ruginoasa a fost inaugurat oficial de catre domnitorul Cuza, cu prilejul sarbatorilor de Pasti din aprilie 1864, cand acesta a sosit aici impreuna cu Al. I. Cantacuzino, Nicolae Pisoski si Baligot de Beyne. In septembrie 1864, el sosea din nou la palat, unde a ramas aproape o luna, dupa promulgarea Legii rurale din 14/26 august 1864, prin care au fost improprietarite cu loturi de teren agricol peste 400.000 de familii de tarani, iar aproape alti 60.000 de sateni au primit locuri de casa si de gradina. El a fost asteptat de 6.000 tarani care au venit sa-i multumeasca, fiind intampinat de sase batrani care l-au primit cu paine si sare, precum si cu un berbec impodobit cu panglici tricolore. El si-a continuat activitatea la palat in acea perioada, facand numiri de prefecti si luand masuri pentru muncile agricole de toamna. Plecat in exil in anul 1866 dupa ce fusese obligat sa abdice, domnitorul a continuat sa se ingrijeasca de mosia de la Ruginoasa. El a arendat mosia in anul 1866 cu 5.000 galbeni pe an, pentru a face rost de bani cu care sa se intretina in exil. In acelasi timp, el a refuzat sa preia un capital de 500.000 de franci, depusi la Banca Rotschild de noua conducere din Principate. Fostul domnitor a murit la 3/15 mai 1873 in orasul Heidelberg (Germania), iar ramasitele sale pamantesti au fost aduse la Ruginoasa, fiind inmormantate la 17/29 mai 1873 intr-un cavou amenajat langa biserica. Osemintele domnitorului au fost stramutate de mai multe ori: in anul 1907 au fost puse in cripta amenajata in biserica, intr-o cutie de argint asezata intr-un sicriu de stejar; in primavara anului 1944 au fost scoase din biserica de catre un soldat din Ruginoasa si duse la Manastirea Curtea de Arges; apoi, in anul 1946, au fost depuse in Biserica Trei Ierarhi din Iasi, unde s-a amenajat o cripta.
Dupa inmormantarea fostului domnitor, Elena Cuza a luat decizia de a se muta la Paris impreuna cu cei doi fii si cu Baligot de Beyne – fostul secretar al domnitorului, pentru a putea sa le ofere copiilor sai o educatie aleasa. Acolo, Alexandru, fiul cel mare, a urmat Facultatea de drept si unele cursuri de istorie. Baligot de Beyne a murit in 1882, iar apoi Elena Cuza s-a intors la Ruginoasa. Cei doi fii ai domnitorului (din relatia cu principesa Maria Obrenovici) au murit la scurta vreme unul de celalalt. Dimitrie Cuza (1864-1888), fiul mai mic, s-a sinucis la Paris in anul 1888 din dragoste pentru o frantuzoaica de moravuri usoare, corpul sau neinsufletit fiind adus la Ruginoasa de catre Elena Cuza si inmormantat la dreapta tatalui sau. Fiul mai mare, Alexandru Cuza, bolnav de miocardita severa, s-a casatorit in 1889 cu Maria Moruzzi (1863-1921), fiica lui Alecu Moruzi si a Adelei Sturdza si a plecat in calatorie de nunta la Madrid. Acolo s-a imbolnavit de ftizie si si-a facut testamentul in favoarea sotiei sale, murind apoi la putin timp in anul 1890. Cei doi soti fusesera casatoriti doar sase luni. Alexandru Cuza a lasat mosia de la Ruginoasa sotiei sale, Maria Moruzzi, stranepoata a domnitorului fanariot ce-l ucisese pe Ionita Cuza, un strabun de-al lui Alexandru Ioan Cuza. Existand neintelegeri cu nora sa, Doamna Elena Cuza a parasit palatul si s-a stabilit la Iasi, unde a devenit membra fondatoare a Spitalului de copii “Caritatea”, caruia i-a daruit suma de 5.000 de lei, casele din Strada Romana si o cotizatie anuala de 25.000 de lei. Apoi s-a mutat in anul 1903 in orasul Piatra Neamt, unde a locuit intr-o casuta modesta, dedicandu-se operelor de binefacere. Maria Moruzzi a avut o idila cu Ionel I.C. Bratianu, proaspat inginer de cai ferate, intors de la studii de la Paris si aflat in stagiatura la constructia caii ferate Iasi – Pascani. Ea l-a invitat sa locuiasca in palatul de la Ruginoasa si a ramas insarcinata cu acesta. Maria Moruzzi s-a casatorit cu Bratianu in capela castelului, cei doi divortand in aceeasi zi (“casatoria-divort de la Ruginoasa”). Din aceasta legatura s-a nascut la 3 februarie 1898, chiar in palat, un fiu, Gheorghe I. Bratianu (1898-1953), viitorul istoric. Maria Moruzzi s-a mutat la Iasi, unde a locuit in Casa Pogor. Dupa moartea Mariei Moruzzi in anul 1921, palatul a fost donat prin testament Spitalului de copii “Caritatea”. O parte din mobilier a fost donat Muzeului Militar. In anii urmatori, a inceput degradarea edificiului, care a fost accentuata de cel de-al doilea razboi mondial. Palatul a fost grav avariat de luptele purtate in apropiere in al doilea razboi mondial, din el ramanand doar cateva ziduri de incinta si bucati ruinate de pereti. El a fost reconstituit in perioada 1968-1978, fiind refacut palatul propriu-zis, o parte din zidul de incinta si doar un bastion in partea de nord-vest. S-a reusit integrarea in ansamblul muzeistic a doar 13 ha din cele 27 ha pe care le avea initial domeniul. In anul 1979 s-a incercat amenajarea aici a unui muzeu de istorie, dar abia in 1982 s-a inaugurat oficial Muzeul Memorial “Al. I. Cuza” cu o sectie de istorie si una de etnografie. Parterul palatului contine exponate care reconstituie viata si activitatea domnitorului Al. I. Cuza. Muzeografii au incercat sa amenajeze etajul palatului pentru a-l aduce la infatisarea din vremea lui Cuza. Au fost aduse mobilier de epoca, carti de epoca, tacamuri de argint. In cabinetul de lucru s-au adus cateva din piesele de mobilier din lemn de stejar, pe care Elena Cuza le-a comandat renumitei firme pariziene P.P. Mazaroz Ribaillier.
Intreprinderea de Stat Decorativa din Bucuresti a refacut o comoda circulara dupa original. In palat au fost reconstituite urmatoarele incaperi: o biblioteca (cu carti aduse de la Paris), un cabinet de lucru al domnitorului (unde se aflau un dulap-arhiva, un dulap de biblioteca, o masuta in stil gotic si un dulap pentru pendula), o sufragerie in stil gotic (in care se aflau 31 de obiecte de mobilier din lemn de stejar sculptat, dintre care mai exista astazi doua etajere-dulap, prevazute cu barometru si cu o pendula, iar pe masa acoperita cu olandina alba sunt expuse tacamurile din argint sau alpaca, farfurii din portelan de Sevres, pahare de cristal de Baccarat, toate avand stema Principatelor Unite), un salon (camera de primire a oaspetilor) – cu 24 de piese stil Ludovic al XV-lea, dintre care putine s-au mai pastrat, o pianina marca Hermann Heiser & Co., doua goblenuri olandeze si o statueta feminina, in fildes si bronz, opera a sculptorului E. Barras, salonul Elenei Cuza (cu mobila stil Louis Philippe), camera copiilor, dormitorul Elenei Cuza (cu piese de mobilier stil Renastere) si dormitorul domnitorului. Construit in stilul neogotic, inspirat de romantismul german, Palatul de la Ruginoasa este asemanator cu Palatul Sturdza de la Miclauseni. Palatul este o cladire de forma patrata cu un etaj, avand cele patru fatade aproape simetrice, cu peroane largi si drepte si balcoane pe toate laturile sprijinite pe lespezi de piatra. Odinioara el avea si patru turnulete, care nu s-au mai pastrat in zilele noastre. Scara centrala este construita in prezent din lemn.

Read More

Palatul Culturii – Iasi

Palatul Culturii din Iasi a fost inaugurat, in 1926, de catre regele Ferdinand al Romaniei. Realizat in stil neogotic, dupa planurile arhitectului Ion D. Berindey, ajutat de arhitectii Xenopol si Cerchez, constructia Palatului a durat doua decenii. Un prim monument a fost ridicat pe ruinele vechii curti domnesti (1434), care a fost reconstruita in stil neoclasic de printul Alexandru Moruzi (1806-1812). Un incendiu de la sfarsitul sec. al XIX-lea a distrus acest palat, la inceputul secolului urmator luandu-se decizia ridicarii actualei constructii.Stilul palatului e neogotic flamboyant, cu detalii ornamentale, cu elemente heraldice in exterior. Aripile cu iesindurile semicirculare au fost retrase si impodobite la fronton cu statui de arcasi ce stau de straja, iar pe laterale s-au construit doua intrari sub forma unor turnuri boltite. Intrarea in palat se face printr-un turn donjon mare, cu creneluri si firide dominate de o acvila cu aripile desfacute. Elementele de interes turistic sunt: “Sala gotica”, unde se poate admira mozaicul ce reprezinta un “bestiarum” medieval (grifoni, acvile bicefale si lei). “Sala Voievozilor” se afla la etaj si contine, in medalioane, portretele domnilor Moldovei si ale regilor Romaniei. Tot la etajul I se afla “Sala Henri Coanda”, ale carei lambriuri au fost executate dupa un proiect al marelui savant. Orologiul cu carillon, instalat in turnul central, este dintr-un ansamblu de opt clopote care reproduc, din ora in ora, “Hora Unirii”. Legenda spune ca in proiectul initial erau prevazute 365 de camere, dar constructia are 298 incaperi cu o suprafata de aproximativ 36.000 m2. La fatada sunt 92 ferestre, iar la mansarda alte 36 in ogiva si doua randuri de baghete.
La etajul I, la fatada centrala, se afla “Sala Voievozilor”, cu picturi in stilul frescelor medievale din ctitoriile Moldovei, asezate in chenare de epoca. Picturile au fost executate de Stefan Dimitrescu si de elevii sai. Tot la etajul I se afla sala “Henri Coanda”, ale carei lambriuri au fost executate dupa un proiect al marelui savant. In amintirea anilor petrecuti la Iasi ca elev al Liceului Militar, Coanda a daruit orasului proiectul “Monumentului eroilor romani de Galata” si reteta unui ciment special, care imita perfect culoarea si sunetul lemnului de stejar. Pana in 1955, aici a fost sediul Tribunalului Judetean, dotat cu mobilier confectionat la “Casa Maple” din Londra. Afectat de cutremurul din 1940, Palatul a slujit in timpul celui de-al doilea razboi mondial drept cazarma a trupelor germane si ulterior, sovietice. Incepand din anul 1975, planseul de lemn al ultimului etaj a fost inlocuit cu unul de ciment, turnat in plase de otel, lucrare partial terminata in martie 1977, cand a avut loc cutremurul cel mare. Ca o cheie de bolta, noul planseu a sustinut monumentul, fiind afectate in schimb, planseele de la etajul I, zidaria, ornamentele si stucaturile. Lucrarile de consolidare si restaurare dureaza inca si astazi. Astazi Palatul Culturii din Iasi este sediul Complexului Muzeal National “Moldova” Iasi si cuprinde: Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Arta, Muzeul Stiintei si Tehnicii Stefan Procopiu. In aripa de nord-est a palatului se afla Biblioteca Municipala Gheorghe Asachi.

Read More

Palatul Roznovanu

Palatul Roznoveanu, este un monument de arhitectura, impresionant prin somptuozitate si prin fastul interioarelor, fiind construit in deceniile 7-10 ale sec. XVIII-lea in Iasi si restaurat intre anii 1830-1833 de catre cunoscutul arhitect Johan Freywald, cel care a proiectat si Catedrala Mitropolitana din Iasi. Cladirea adaposteste actualul sediu al primariei Iasi.In ansamblu, ca arhitectura dar si prin frescele interioare si statuile ce impodobeau in 1830 exteriorul, palatul apartine stilului neoclasic, cu elemente ornamentale electico-baroce. Pana in 1891 cand este vanduta statului, cladirea este resedinta a familiei Rosetti – Roznovanu, cea mai puternica si mai influenta familie din arena politica moldava a urbei. Fiind una din cele mai importante case ale Iasului in epoca, a gazduit numeroase personalitati si a fost martora unor evenimente istorice semnificative.
La sfarsitul sec. XVIII (1788), se stabileste la Palat, generalul rus Romanov si mai apoi, intreaga diplomatie rusa, aflata aici in perioada Regulamentului Organic (1829-1831). De altfel, in 1866, familia Roznovanu, sustinuta de forte politice din Rusia, incearca organizarea unui complot ce urmarea urcarea in scaunul Moldovei, a lui Nunuta Roznovanu, dar planul se soldeaza cu un esec. Un esec a fost si incercarea fostului domnitor Mihail Sturdza, stabilit aici in 1858 de a reveni la putere, la 10 ani de la plecarea din tara. Figuri marcante se perinda prin saloanele Palatului in deceniile 7-8 ale sec.XIX: M.S. Carol I, Natalia Kescu (care va deveni Regina Serbiei in 1882), celebra Hariclea Darclée etc.
Intre anii 1892-1892, Palatul Roznovanu va fi folosit ca resedinta temporara a familiei regale, o parte din spatiu fiind alocat autoritatilor locale. Cladirea a jucat un rol deosebit pe scena istoriei mai ales in Primul Razboi Mondial, intre 1916-1918, cand a gazduit sediile ministerelor conducerii politice refugiate de la Bucuresti. In incaperea in care se afla acum Cabinetul Primarului, isi avea biroul M.S. Regele Ferdinand I, iar in actuala Sala de sedinte a Consiliului Local, s-a intrunit in 1918, Consiliul de Razboi al Romaniei. In deceniile 2-4 ale secolului XX, Palatul cunoaste din nou stralucirea vietii mondene de altadata, pentru ca, din 1944 sa devina sediul Comitetului Orasenesc de Partid si din 1970 sediul Primariei Iasi. Dupa 1990 s-au perindat prin Sala Mare a Palatului, semnificative personalitati ale vietii politice romanesti, membrii Casei Regale, ambasadori si reprezentanti ai statelor din toate colturile lumii.

Read More

Palatul Sturdza – Cozmesti

Palatul Sturdza de la Cozmesti este un palat construit in stil neogotic in anul 1816, de catre vistiernicul Grigoras Sturdza in satul Cozmesti (comuna Stolniceni-Prajescu, judetul Iasi). Incepand din anul 1803, mosia din satul Cozmesti (comuna Stolniceni-Prajescu) apare mentionata in documente ca apartinand vistiernicului Grigoras Sturdza. In anul 1816, acesta a construit aici, dupa planurile arhitectului Iosif Demesovici, un palat pe locul unor case boieresti mai vechi.De-a lungul timpului, palatul Sturdza a suferit mai multe modificari. Mihail Sturdza (1794-1884), viitor domn al Moldovei in perioada 1834-1849, a ridicat un al doilea etaj al palatului. Acesta a murit la Paris, la varsta de 90 de ani, lasand in urma sa mai multi copii din casatoriile sale. Copiii sai s-au certat pentru impartirea averii uriase lasate de fostul domnitor, care cuprindea si mosia Cozmesti. Mosia Cozmesti a fost mostenita in anul 1884 de catre Grigore M. Sturdza (1821-1901), fiul din prima casatorie a lui Mihail Sturdza cu Elena Rosetti. Acesta era cunoscut sub porecla de “beizadea vitel”, pentru ca facea exercitii fizice ridicand pe umeri un vitel. A urmat studii la scolile de la Paris si Berlin, apoi a participat la Razboiul Crimeii (1853-1856), in calitate de general turc, sub numele de Muhlis Pasa. Dupa ce a incercat sa devina domnitor al Moldovei, candidand in anul 1859 impotriva propriului tata, el a indeplinit dupa rasturnarea lui Cuza in anul 1866 functiile de deputat si senator in Parlamentul Romaniei. Alaturi de mosia Cozmesti, el a mostenit si mosia Cristesti. In prezent, Palatul de la Cozmesti gazduieste Centrul de orientare, calificare si plasare a tinerilor peste 18 ani proveniti din centrele de plasament in vederea integrarii socio-profesionale.

Read More

Palatul Sturdza

Palatul Sturdza de la Miroslava este un palat construit la inceputul secolului al XIX-lea de catre familia boierului moldovean Vasile Beldiman in satul Miroslava, la o distanta de 4 km de municipiul Iasi. Palatul Sturdza de la Miroslava (sau Casa Sturdza) a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judetul Iasi din anul 2004. Palatul se afla in prezent in curtea Liceului Agricol “Mihail Kogalniceanu” din Miroslava, aici functionand Muzeului Etnografic al Agriculturii Moldovei si biblioteca scolii.Palatul Sturdza de la Miroslava a fost construit la inceputul secolului al XIX-lea de catre familia boierului moldovean Vasile Beldiman. In aceasta cladire a fost deschis la 24 octombrie 1831 Institutul de Educatie pentru Fiii de Nobili, care a functionat pana in anul 1834, cand absolventii primei promotii (printre care si Mihail Kogalniceanu) au plecat impreuna cu profesorii lor francezi sa-si continue studiile la Paris. La inceputul secolului al XX-lea, palatul s-a aflat in proprietatea principesei Olga Sturdza (1884-1971), fiica principelui Alexandru Mavrocordat si a Luciei Cantacuzino-Pascanu. Ea a infiintat in februarie 1917 in acest palat Orfelinatul “Principesa Olga M. Sturdza”. La 1 septembrie 1919, aici s-a deschis scoala superioara de agricultura de la Miroslava, inzestrata cu peste 200 ha teren arabil. In anul 1946, principesa Olga Sturdza a donat statului palatul, terenul agricol (peste 200 de ha), parcurile si toate dependintele, acestea devenind proprietatea scolii agricole. In septembrie 1974, Scoala superioara de agricultura s-a transformat in Liceul Agroindustrial Miroslava, redenumit in mai 1991 ca Grupul Scolar Agricol “Mihail Kogalniceanu”.
In prezent, in aceasta cladire este amenajat Muzeul Etnografic al Agriculturii Moldovei si biblioteca Liceului Agricol “Mihail Kogalniceanu” din Miroslava. Muzeul a fost deschis in mai 1980, dupa sase ani de acumulari intensive, cu concursul specialistilor de la Muzeul Etnografic al Moldovei – Complexul Iasi. El a functionat ani de zile in doar trei sali ale Palatului Sturdza, iar astazi este extins in 12 camere, dintre care unele de foarte mari dimensiuni, ocupand practic in intregime palatul mentionat. In muzeu sunt expuse piese de mare interes si valoare pentru ilustrarea universului artistic si utilitar al taranului roman din centrul Moldovei, grupate in sase sectii distincte si anume: unelte agricole pentru cultura mare; zootehnia in Moldova; industrie casnica in Moldova; portul popular din Zona Iasi; centre ceramice traditionale din Zona Iasi; istoria scolii si a invatamantului agricol romanesc din Moldova. In prezent, edificiul are nevoie de reparatii capitale, existand deja fisuri in pereti. In perioada iernii, el nu este folosit deoarece nu dispune de instalatii de incalzire.

Read More

Palatul Dicasterial

Palatul Dicasterial, clădirea ce astăzi adăpostește sediul Judecătoriei Timișoara, Tribunalului Timiș și al Curții de Apel Timișoara, a fost construită între anii 1855-1860, fiind proiectată inițial ca reședință a guvernatorului Banatului. Construcție monumentală, ridicată pe o suprafață ce se întinde de-a lungul a trei străzi, edificiul a fost mult timp cea mai mare construcție din Timișoara.Palatul Dicasterial, construit pe trei niveluri, avea la început 273 de birouri, 34 de camere pentru servitori, 34 de bucătării, 65 celarii, 27 de magazii, acestea fiind grupate în jurul a trei curți interioare. A fost ridicată în stilul renașterii italiene, imitând Palatul Medici din Florența. Fațadele sunt structurate în registre orizontale, ritmate doar prin șirul ferestrelor. Ornamentele de la ferestre se reduc la colonetele ce flanchează ferestrele de la primul etaj. Imobilul intervine în peisajul urban printr-o modificare de proporții a ambientului. Impunându-se prin dimensiuni, singularitate și semnificație, palatul exprimă pronunțat funcția de reprezentare care i-a fost atribuită. Volumul masiv și supradimensionat scoate din scară vecinătățile din care se asigură doar o percepere parțială a monumentalului.
Se spune că acestă clădire are atâtea ferestre câte zile sunt într-un an. Numele de “Dicasterial” provine de la grecescul “dikasterion”, care denumea în antichitate curtea cu juri, monumentul găzduind chiar şi în prezent instituţii juridice. Palatul Dicasterial se impune prin dimensiuni, singularitate si semnificatie, fiind unul din obiectivele turistice impresionante ale orasului Timisoara. La primul etaj, ferestrele impresioneaza prin numeroasele colonete. Din cauza masivitatii cladirii si a constructiilor din vecinatate, palatul se poate vedea doar partial.

Read More