Cetatea Cisnadioara

Asezata intr-un peisaj natural de o frumusete extraordinara, Cisnadioara prezinta turistilor cateva obiective demne de vizitat. Alaturi de aceasta cladire se afla biserica fortificata a cetatii, care a fost pentru prima oara atestata documentar in 1223, atunci, a fost donata manastirii cisterciene de la Carta de catre Magister Goulinus. Situata pe varful stancos al dealului Sf. Mihail din Cisnadioara, biserica fortificata este o cladire construita in intregime din piatra, de tip bazilical cu trei nave, avand planul dreptunghiular. Cetatea cu bazilica in stil romanic de pe Dealul Sf. Mihail este unul dintre cele mai reprezentative monumente ale stilului romanic din Transilvania, printre cele mai vechi din aceste parti ale tarii. Biserica este atestata documentar la 1223. Se compune din nava centrala, doua nave laterale, cor, absida centrala si doua abside laterale.
In interiorul monumentului au fost amplasate monumentele funerare ale ofiterilor si soldatilor germani si austro-ungari cazuti in luptele din jurul Sibiului in toamna anului 1916. Placile funerare au fost stramutate din cimitirul de la Gusterita in anul 1940. Este construita din piatra, pastrata in conditii excelente, fiind situata pe varful unui deal impadurit, odinioara loc de aparare impotriva invaziilor straine. Initial, asa cum se poate vedea din structura partilor dinspre apus ale navelor laterale, bazilica fusese proiectata sa aiba doua turnuri, care n-au mai fost continuate dasupra acoperisului. Construita sub forma aceasta inca din prima jumatate a secolului XIII, biserica a capatat in a doua jumatate a aceluiasi secol un frumos portal romanic, incadrat de cateva arcade care trebuiau sa imbrace intraga fatada de apus si probabil si celelalte fatade, dar care, ca si cele doua turnuri au ramas neexecutate. Situata pe varful stancos al muntelui, pe un platou foarte ingust in directia rasarit – apus fapt care a impus si forma dreptunghiulara, mai dezvoltata in latime decat, cum ar fi fost normal, in lungime a bisericii, ale carei nave sunt foarte scurte – cetatea, care completeaza imaginea caracteristica a acestui pretios monument, cuprinde o singura incinta inconjurata cu ziduri de piatra, masurand in latime intre 4 si 6m spre exterior si 2 pana la 3m de partea incintei.

Read More

Cetatea Porolissum

Castrul si orasul roman Porolissum, municipiul roman Porolissum cu sanctuare, cladiri publice si civile, amfiteatru, elemente de sistem defensiv. Porolissum-ul roman, capitala a provinciei Dacia Porolissensis, reprezinta cel mai nordic bastion roman in această parte de nord a imperiului. Important centru militar, economic si cultural, Porolissumul a reprezentat un important centru de cultura si civilizatie romana in aceasta parte de lume . Initial armata romana era formata din 5000 soldati auxiliari din 5 legiuni care au fost transferate din Britania, Galia, Germania, Spania si Syria. Pe parcursul primei perioade de ocupatie cartierul general, cazarmele militare si depozitele erau construite din lemn cu fundatie de piatra. Sistemul masiv de aparare inconjura orasul intr-o serie de inele concentrice construite din pamant, canale si pereti din lemn.

Dupa o jumatate de secol centrul militar a crescut in dimensiuni si a fost reconstruit din piatra – posibil in timpul imparatului Marcus Aurelius. Cam in acelasi timp, o mare regiune cu populatie civila s-a dezvoltat in estul si sudul centrului militar. Soldatii romani depindeau evident de populatia locala pentru hrana si materiale de cand Porolissum a fost stearsa din sistemul Mediteranian de aprovizionare cu centrul la Roma. Se pare ca dacii si romanii aveau rapoarte foarte apropiate judecand dupa uniformitatea arhitecturii dintre campul militar si regiunea civila si din inscriptiile care mentionau guvernul oficial cu nume Romano-Dacice. La sfarsitul secolului al II-lea si inceputul secolului al III-lea e.n. se observa continuarea procesului de dezvoltare demografica si urbana. Imparatul Septimius Severus acorda orasului Porolissum statutul de municipiu permitand liderilor si pietei sa se dezvolte in mod independent. Tot in acest timp amfiteatrul din piatra si un numar de temple sunt renovate. In 214 e.n. cand Caracalla viziteaza situl, populatia militara si civila depasea 15.000 persoane. Oficialii romani sau retras din Dacia in anul 271 e.n. datorita costurilor foarte mari care implicau mentinearea trupelor asa departe de Roma. Dacia a fost romanizata – ei au invatat si adoptat stilul roman de agricultura, constructii, piata si organizare politica.Perioada post romana a orasului Porolissum este greu de inteles, desi viata in oras a continuat pana in secolul al XII-lea. Dacii au mentinut relatiile comerciale cu romanii pana la inceputul secolului al V-lea conform monedelor descoperite la Porolissum. Multe dintre constructiile existente au fost utilizate desi nu intotdeauna in conformitate cu functiile lor originale. De exemplu, la sfarsitul secolului al-XI-lea, o casa romana din regiunea civila a fost transformata intr-o biserica crestina.

Read More

Cetatea Brasovului

Prima constructie dateaza din 1524 si este un turn in forma de semicerc. Mai tarziu tot platoul a fost inconjurat cu un zid.Invaziile turco-tatare tot mai dese in Brasovul secolelor XIII – XV au facut ca majoritatea populatiei care nu era legata de pamantul fertil din Bartolomeu sa se stramute pe locul dintre Tampa, schei si dealul Warthe. inainte aici exista o padure deasa, prin mijlocul careia trecea paraiasul dinspre Pietrele lui Solomon (Graft). Acolo unde acesta se despartea in doua, un brat luand-o spre Blumana iar celalalt spre Brasovechi, exista un turn de observatie in jurul caruia, incepand cu 1420, s-a construit cladirea Casei Sfatului. Locul nu era chiar pustiu; calugarii si calugaritele venite o data cu teutonii isi construisera aici doua manastiri: cea a Sf. Laurentiu si cea a Sf. Caterina. Acestea au fost din pacate distruse de tatari in 1241. Dupa 1383, locul noii asezari a fost fortificat doar cu santuri, valuri de pamant si palisade. La sfarsitul secolului al XIV incinta se reface in piatra. Treptat insa, a inceput constructia zidurilor si bastioanelor, care au dus faima Brasovului pana departe ca fiind „cetatea celor sapte bastioane”. In total, zidurile aveau 3000 m lungime, fiind de 12 m inaltime si groase de 1,70 pana la 2,20 m. Pe langa bastioanele dispuse la fiecare 110 m, acestea mai erau aparate si de 28 de turnuri de pulbere, de forma patrata. Astazi se mai pastreaza doar 6, 2 pe latura de sud si 4 pe latura nord-vestica a cetatii. Zidurile erau duble si, uneori, – pe latura nord-estica mai ales – triple, intre ele existand santuri si valuri de pamant. Intre ziduri se aflau asa numitele „tarcuri” (zwinger), stapanite fiecare de cate o breasla. Incepand din secolul XV, sub supravegherea regelui Sigismund de Luxemburg, se construira astfel primele fortificatii ale cetatii Brasov. Au fost ridicate incepand cu secolul XV de catre diferite bresle, care le foloseau pe timp de pace pentru depozitarea marfurilor, iar la vreme de asediu sau atac deveneau fortarete. Din cele 8 bastioane initiale mai sunt functionale doar trei: Bastionul tesatorilor, Bastionul Fierarilor, Bastionul Graft, celelalte fiind recent renovate: Bastionul Funarilor, Bastionul Postavarilor, Bastionul Cojocarilor si au fost desfiintate total: Bastionul Aurarilor (in 1886), Bastionul Curelarilor (in 1887). In mod clasic, cetatea Brasov a avut patru porti: Poarta Ecaterinei inspre schei, Poarta Vamii (a Manastirii), Poarta Principala (a Caldararilor) si Poarta Strazii Negre.

In secolul XIX, trei noi porti au fost construite: Poarta schei, intre Poarta Ecaterinei si Bastionul tesatorilor; Poarta Targul Cailor, intre Poarta Ecaterinei si Bastionul Fierarilor; Poarta Vamii cea noua, pe acelasi amplasament al Portii Manastirii. Ultimele doua au fost demolate la sfarsitul aceluiasi secol, datorita dezvoltarii orasului. Desi se stia de existenta unei iesiri inspre Tampa, pentru vitele care mergeau la pascut la poalele muntelui in vreme de asediu, se presupunea ca aceasta se afla la Bastionul Funarilor. Totusi, in urma sapaturilor pricinuite de renovarea zidului de sud, poarta a fost gasita sub unul dintre turnurile de pulbere aflat intre Bastionul Funarilor si Bastionul Tesatorilor: Poarta dinspre Tampa. Cetatea Brasovului a avut patru turnuri exterioare: Turnul Negru, Turnul Alb, Turnul Cizmarilor, Turnul Cutitarilor si in prima faza, si pe al cincelea, anume Turnul aflat pe locul Cetatuii de astazi.

Mai inainte, in actuala Piata a Sfatului, se afla doar manastirea de surori ale ordinului premonstratense si turnul de observatie care se afla si azi la baza turnului Casei Sfatului. In 1529 in timpul luptelor dintre regele Ferdinand si János I pentru tronul Ungariei, cetatea este ocupata si distrusa de Petru Rares. Zidurile ei au fost refacute, dar peste putin timp au fost nimicite intr-un incendiu. In 1625 cetatea a fost reconstruita si tot in acea perioada s-a sapat si putul de 81 m adancime din curtea cetatii. Fortificatia patrulatera cu bastioane italienesti in colturi, deasupra carora au fost construite turnuri de aparare a avut o singura intrare accesabila printr-un pod mobil. In 1688 aici s-a refugiat din fata habsburgilor o parte dintre brasoveni. In 1690 armatele imperiale s-au stabilit in cetate, si multi ani la rand au asuprit orasul. In 1773 Iosif II a ordonat refacerea cetatii, iar dupa 9 ani a oferit-o orasului spre cumparare. Orasul nu a cumparat-o, asadar o perioada a functionat ca si inchisoare pentru prizonierii turci si francezi, iar in timpul epidemiei de ciuma aici era o sectie pentru cei cu simptomele bolii. In 1817 cetatea a fost vizitata de imparateasa Karolina, in 1848 a fost ocupata de ostile lui Bem, iar in 1894 de ostile tarului. In anii ‘40 cetatea a fost restaurata dar o perioada a stat nefolosita. La ora actuala aici functioneaza un restaurant cu terasa.

Read More

Cetatea Ciceu

Singura marturie iconografica este gravura din anul 1866, aceasta fiind mai degraba o reprezentare romantica, decat una riguroasa, a ruinelor la acea data. Unul dintre turnurile infatisate prezinta pe latura de nord o fereastra gotica, al carui contur s-a pastrat pana astazi. Totusi, ipoteza unei functii de locuinta este pusa sub semnul intrebarii, turnul fiind umplut si neprezentand urme ale unei interventii ulterioare anului 1866. Cel de-al doilea turn are in realitate o pozitie diferita fata de cea din gravura, el fiind suspendat deasupra prapastiei, la 4 m distanta de cel dintai. In partea de sud a cetatii se mai pastreaza doua mostre de zid, iar la nord-est se disting urme ale santului de aparare, cu o deschidere de 3-5 m, precum si a valului de pamant ridicat in fata acestuia. Un zid pornea probabil din partea de nord-est a cetatii, pana in partea de nord-vest, unde se infigea in dealul Magura. Acesta din urma este legat de dealul cetatii printr-o sa ingusta si contribuia la apararea edificiului dinspre vest. Grosimea probabila a curtinelor era intre 1,3-4 m. in ansamblu, constructia punea excelent in valoare un sistem de aparare natural, fiind foarte dificil de cucerit. O reconstructie credibila este, insa, greu de realizat, cel putin in conditiile actuale. S-a postulat o forma poligonala aducandu-se ca argument stema adoptata la 1746 de comitatul Belső-Szolnok. Aceasta prezinta intr-adevar reprezentarea stilizata a unei cetati in ruina, cu patru turnuri in plan patrat, aflata pe un varf de deal, cu o piatra de moara la poale. Desi referinta la ruinele Cetatii Ciceului este probabila, precizia unei reprezentari heraldice tarzii, necoroborata cu alte elemente, trebuie pusa sub semnul intrebarii. Lasand la o parte confuzia cu cetatea Ciceu-Ciuc (judetul Harghita), responsabila probabil pentru unele erori din istoriografie, stapanirea intre a doua jumatate a secolului al XV-lea si prima jumatate a secolului al XVI-lea de catre domnii Moldovei a Cetatii Ciceului, cu titlu de fief, a pus pe unele cercetari umbra nationalismului. De aici au rezultat unele reconstituiri ce tin de fantastic; de mentionat fotografia prezentata de Radu Constantinescu a unei cetati perfect conservate, cu incinta rectangulara si bastioane pe colturi, care in mod clar nu are cum sa apartina Ciceului.

Se cunosc putine despre istoria Cetatii Ciceului pana in prima jumatate a secolului al XV-lea cand aceasta iese din proprietatea familiei nobilare Losonczi. Fusese stapanita de verii Ladislau Senior, fiul lui stefan Dezsőfi, Ladislau Junior si Sigismund, fiii lui Dionisie Dezsőfi de Losoncz pana la 1 Octombrie 1467 cand, in urma unui complot esuat, le-au fost confiscate de catre Dieta de la Turda doua treimi din bunuri (inclusiv cetatea si domeniul aferent). Indiviziunea unora dintre aceste bunuri, precum si nevinovatia unui alt var, Ioan, fiul lui Ioan, lasat in drepturi, a dus ulterior la procese de revendicare a castelaniei. A beneficiat intr-o prima faza de aceasta confiscare Ioan, fiul lui Emeric Szerdahelyi din comitatul Somogy (in Ungaria de astazi). Acesta a intrat in posesia cetatii si a domeniului care intrunea la acea data 36 de sate si un targ. In 1473 aflam insa ca Ciceul era domeniu regal fara sa stim precis ce s-a intamplat cu fostul stapan. Stim totusi ca la inceputul domniei regelui Vladislav al II-lea, Mihail, fratele lui Ioan, a fost despagubit cu domenii in nordul Ungariei. Intervalul de timp probabil in care Stefan cel Mare a luat in stapanire Ciceul si Cetatea de Balta este 1486-1490 desi nu trebuie exclusa posibilitatea unei date anterioare, chiar din 1474. Ambele domenii au facut obiectul unei danii de la regele ungar Matia Corvinul catre domnitor si constituiau posesiuni feudale ale acestuia din urma si nicidecum o extensie a teritoriului Moldovei. A. Rusu contesta traditia istoriografica conform careia scopul daniei era compensarea pierderii de catre Stefan a Chiliei si Cetatii albe. Este mult mai pertinenta destinatia de refugiu, de loc de azil, in cazul unei pierderi a tronului. O asemenea practica este de altfel bine atestata intre Regatul Ungar si principii vecini si in plus Ciceul si Cetatea de Balta erau departe de a compensa, atat financiar cat si strategic iesirea la Marea Neagra. Venirea la tron a lui Vladislav al II-lea in 1490 i-a atras lui Stefan probleme juridice cu privire la Ciceu. Acesta ceruse dupa obicei reconfirmarea stapanirii. Urmasi ai familiei Losonczi, insa au incercat sa recastige in 1491 castelania inaintand inclusiv o impotrivire la punerea in stapanire poruncita de cancelarie. In cele din urma, la 1500, in urma unui proces, voievodul Moldovei a fost nevoit sa plateasca ramurii feminine a familiei Losonczi cateva sute de florini drept despagubire, un nou act de donatie regeasca fiind intocmit la 1503 pentru a atesta inchiderea disputei legale. Castelan (parcalab) al cetatii era la 1498 un oarecare Bernaldinus, posibil unul si acelasi cu Bernard Vernes, mentionat si acesta ca si familiar si castelan al lui Stefan cel Mare. La 1500 stim ca era castelan Petru care intermediaza la aceasta data cumpararea de catre Stefan si mostenitorul sau ales Bogdan cel Orb a 5 sate de la nobilii din familia Bánffy.

Extinderea relativ importanta a domeniului inspre Lapus are loc in timpul lui Bogdan cel Orb si nu trece fara noi procese din partea altor familii nobiliare care considerau ca au drepturi reziduale de mostenire asupra pamanturilor respective. Dincolo, insa de evolutia frontierelor si al numarului de sate, greu de urmarit astazi din lipsa unor documente vitale si subiect de dezbatere intre istorici, aceste cumparari in Transilvania ale principilor moldoveni atrag atentia asupra unui aspect important. Legal acestia nu ar fi avut dreptul de a-si extinde domeniul daca nu ar fi fost considerati impamanteniti, deci nobili ai regatului cu toate drepturile si obligatiile acestui statut. Un alt detaliu important in legatura cu posesiunile transilvanene este transmiterea acestora. In mod normal numai achizitiile urmau calea mostenirii nu si donatiile care aveau caracter viager. Dupa A. Rusu trebuie deci luata in calcul posibilitatea dobandirii in timp de catre moldoveni a unor privilegii suplimentare.

Cert este ca stapanirea cetatii si a domeniilor se perpetueaza de la Stefan cel Mare la fiii sai pana la Petru Rares, si pentru prima oara Ciceul isi indeplineste efectiv in 1538 rolul de refugiu. Tradat de boieri, cu Moldova ocupata de Soliman Magnificul, Petru se adaposteste cu familia la Ciceu. Urmeaza cunoscutele eforturi diplomatice pe langa Poarta pentru redobandirea tronului si in 1541 familia domneasca paraseste Ciceul. Pentru cetate sfarsitul era aproape. Devenita un risc pentru Ardeal in conditiile reorientarii politicii moldovene, aceasta este demantelata din ordinul lui Gheorghe Martinuzzi in 1544. Petru Rares reuseste ulterior sa reintre in stapanirea domeniului, iar unii dintre succesori sai la tron il revendica fara succes. Alexandru Lapusneanu este ultimul domn moldovean care mai reuseste sa stapaneasca, in parte prin forta armelor, posesiunile ardelene.

Read More

Cetatea Fagarasului

Complexul feudal de la Fagaras, a carui constructie a inceput la sfarsitul secolului al XIV-lea si se continua, prin adaugari succesive, pana la mijlocul secolului al XVII-lea, a fost precedat de-o fortificatie din lemn, inconjurata cu un sant si val de pamant, atestata arheologic pentru secolul al XII-lea. Aceasta fortificatie, dovada unei organizari politico-feudale autohtone voivodale, a fost distrusa la mijlocul secolului al XIII-lea, in urma unui puternic incendiu, dupa cum atesta vestigiile scoase la iveala prin sapaturile arheologice care au insotit lucrarile de restaurare. In secolul al XV-lea cetatea din piatra si caramida de la Fagaras, care era o cetate militara de aprare, avea o incinta patrulatera, cu patru turnuri bastioane la colturi si un turn de avanpost de tip baricada pe latura de est.

Dupa scindarea Regatului Feudal Maghiar in anul 1541, ca urmare a infrangerii de la Mohacs, Transilvania devine Principat autonom sub suzeranitate otomana. In acest cadru, domeniul si Cetatea Fagarasului intra in proprietatea ereditara a principilor Transilvaniei. Multi dintre acestia au acordat o atentie deosebita Fagarasului contribuind la dezvoltarea culturala si economica a intregii zone. Mihai Viteazul, domn al Tarii Romanesti intre 1593-1601 si primul unificator al celor trei Tari Romanesti poarta ,conform unei vechi traditii voivodale, titlul de “herteg al Fagarasului”, inca din anii 1597-1599 si isi manifesta pretentiile asupra acestui teritoriu pe baza unui “ius antiquum vaivodarum valachiae transalpinae” (vechi drept voievodal al Tarii Romanesti). In anul 1599, in urma campaniei din Transilvania, Mihai Viteazu intra in posesia efectiva a Fagarasului, iar la sfarsitul aceluiasi an cetatea si domeniul sunt daruite sotiei sale Doamna Stanca, devenind astfel loc de adapost pentru averile si familia domnului. Mihai viteazul a acordat o atentie deosebita Fagarasului datorita pozitiei sale strategice: in Aprilie 1600 cetatea devine centrul de adunare al ostilor inaintea campaniei din Moldova, iar in toamna anului 1600, dupa infrangerea de la Miraslau, tot aici are loc regruparea fortelor. In secolul al XVII-lea, adaptarile de constructii si adaugirile la care este supusa Cetatea Fagarasului vor culmina cu transformarea sa intr-o fastuasa resedinta princiara, aceasta fiind perioada de apogeu a istoriei acestui maiestuos monument.

Destinatia pe care au primit-o cele 85 de incaperi ale castelului s-a putut deduce din inventarele cetatii fagarasului, in special cele din 1632, 1637, 1656, 1676. In urma acestor lucrari efectuate in secolul al XVII-lea, Cetatea Fagarasului devine resedinta a principilor Transilvaniei si centru politico-administrativ al marelui domeniu al Fagarasului, fiind un impunator centru medieval. Atunci, importante lucrari la Cetatea Fagarasului au intreprins principii Gabriel Bethlen si Gheorghe Rackozi I. Astfel, Gabriel Bethlen(1613-1629) a realizat loggii deschise in arcuri pe masive pile de zidarie. Concomitent, la colturile cetatii se construiesc cele patru bastioane cazemata in stil italian (trei “cu urechi” si unul in forma de “pana”). In timpul lui Gheorghe Rackozi I(1631-1648) au fost dublate, prin interior, zidurile exterioare de pe latura de nord si de sud, iar in spatiile create a fost aplicata umplutura de pamant, realizandu-se o rezistenta de 8 metri grosime. Totodata, construieste pe jumatatea nordica a laturii de est cladirea corpului de garda, iar santul de aparare din jurul cetatii este largit, adancit si umplut cu apa din Olt, devenind astfel un adevarat lac. Tara Fagarasului devine unul dintre cele mai mari si mai bogate domenii ale Transilvaniei cuprinzand peste 50 de sate administrate prin doua curti secundare. Incepand cu anul 1696, dupa patrunderea armatei imperiale austriece in Transilvania, Fagarasul devine proprietate a Coroanei Habsburgice.

De la inceputul secolului al XVII-lea si pana la finele sale, cetatea a fost, cu unele mici intreruperi, resedinta a principilor Transilvaniei, sala Dietei, aflata la primul etaj, gazduind patru din adunarile tinute aici. Documentele vremii consemneaza ca la una dintre acestea a participat si o delegatie a domnului muntean Serban Cantacuzino. Aspectul actual al cladirii se datoreste refacerilor si fortificarilor facute in decursul timpului. Astfel se aminteste ca in 1630 santul din jurul cetatii a fost largit si legat printr-un canal secret de raul Olt; totodata s-a construit un pod mobil la intrare, pentru ca in caz de pericol sa poata fi ridicat. Cu trecerea anilor, magaziile si pivnitele de aprovizionare ale cetatii au devenit celule in care erau aruncati taranii iobagi razvratiti.

Read More

Cetatea Calnic

Specificitatea monumentului consta in combinatia dintre resedinta nobiliara, avand ca simbol donjonul, si fortificatia comunitatii satesti libere, a carei interventie constructiva este marcata de camarile adosate zidului de incinta. Evident, cele doua aporturi (al familiei nobiliare si al comunitatii satesti) au fost succesive in timp, pe parcursul epocii medievale. Construita initial ca resedinta nobiliara, in ultima treime a secolului al XIII-lea, de catre comitele Chyl de Kelling (pomenit documentar la 1269), Cetatea din Calnic a fost conceputa cu un masiv turn, locuinta de plan rectangular, protejat de o incinta ovala, fortificata cu un turn de aparare spre sud si un turn al portii in partea nordica. Sistemul de aparare era intregit de santul cu apa ce inconjura cetatea. Donjonul mai pastreaza bolta semicilindrica de la nivelul pivnitei, iar la etaj, in sala principala, se pot observa urmele vechiului semineu. Pe latura estica a constructiei se afla o bifora (fereastra realizata din piatra profilata), element de plastica arhitectonica databil la sfarsitul romanicului si inceputul goticului. Resedinta initiala cuprindea prima incinta, un edificiu patrulater de sub capela actuala (probabil un donjon initial din care s-au ridicat numai fundatiile, fiind repede abandonat).
A. A. Rusu presupune ca acesta ar fi fost insa numai un altar rectangular al capelei. Donjonul actual a fost ridicat in jurul anului 1272 si are o forma dreptunghiulara. A fost numit si Turnul Siegfried, iar grosimea zidurilor lui ajunge la un metru. La inceput avea numai 14m inaltime, dar a fost ridicat ulterior la 20m. La parter se afla o pivnita boltita in semicilindru. Aceeasi bolta semicilindrica o intalnim si la primul etaj, iar celelalte niveluri nu mai au bolta, ci tavan. Tot la primul etaj, pe peretele de vest, exista si un semineu, iar in sapatura au fost descoperite si fragmente de cahle. O data cu lucrarile de restaurare conduse intre 1962-1964 a fost descoperit ancadramentul bipartit al unei ferestre, cu cate trei lobi in fiecare dintre cele doua parti, care indica o faza gotica timpurie, poate din a doua jumatate a secolului al XIII-lea. Incinta initiala includea spre nord-vest un turn de poarta rectangular, prevazut cu hersa (ale carei urme sunt inca vizibile) si completat probabil de un pod mobil. Contemporane cu prima incinta erau probabil si un sant adanc de 3m si lat de 10m, si un turn patrulater de pe latura de sud. Intr-o alta etapa, care apartine tot resedintei nobiliare, a fost ridicata capela, datata cu monede din vremea regilor Bela al IV-lea si Stefan al V-lea. Lucrarile de restaurare si decapare au scos la iveala existenta intr-o prima etapa a trei ferestre dreptunghiulare usor arcuite in partea superioara pe peretele de vest si una pe peretele sudic. Cele doua ferestre gotice, vizibile si astazi, au fost construite ulterior si dateaza de la mijlocul secolului al XIV-lea. Pe arcul triumfal se pastreaza urmele a doua picturi murale succesive, cea mai recenta reprezentand un bust al lui Christos. Resedinta a nobililor sasi pana in 1430, cetatea a fost vanduta de ultimii descendenti ai familiei nobiliare comunitatii taranilor din Calnic, care, in prima jumatate a secolului al XVI-lea, au inceput inaltarea unei noi centuri de ziduri, au fortificat turnul portii cu o barbacana, iar in curtea interioara, pe fundatiile unei constructii mai vechi, au ridicat o capela. In interiorul capelei se conserva fragmente de fresca de la inceputul secolului al XVI-lea, iar pe latura de vest se pastreaza tribuna de lemn, decorata cu panouri pictate in stilul floral renascentist de factura populara si datata in 1733. In curtea interioara au fost construite, de-a lungul zidurilor, camari pentru provizii pentru vremuri de restriste. Ridicarea celei de-a doua incinte in secolul al XVI-lea a necesitat supraetajarea donjonului (devenit simplu turn de aparare) cu doua niveluri, asigurand astfel eficienta armelor de foc dincolo de zidul exterior. Cetatea a fost restaurata de Directia monumentelor istorice in anii 1961-1964, santierul fiind condus de arhitectul Stefan Bals.
Concomitent cu lucrarile de restaurare, au fost efectuate sapaturi arheologice de catre Radu Heitel. In apropierea cetatii se afla fosta casa parohiala evanghelica, edificiu ridicat in secolul al XVI-lea si marit la 1779. Urcand pe alee, pe langa casa parohiala, se ajunge la biserica mare a sasilor, amplasata in mijlocul cimitirului. Construita in secolul al XVI-lea, de catre comunitatea sateasca, Biserica din deal a fost mult transformata in secolul al XIX-lea, avand acum o infatisare neogotica. In cor se pastreaza cateva elemente de sculptura din faza initiala: doua tabernacole si portalul sacristiei, precum si coloane angajate ce sustineau o bolta (acum disparuta). Tot aici se afla doua strane baroce pictate, databile in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. Tribuna vestica a bisericii adaposteste o orga datand din 1867 (constructor Carl Hesse, Viena). In secolul al XIV-lea au inceput o serie de procese de partaj ale posesiunilor greavilor, odata cu decaderea rolului lor politic. In 1388 moare greavul Ioan, ultimul mostenitor pe linie barbateasca, si cetatea intra in posesiunea familiei greavilor de Vingard, mostenitorii pe parte feminina. Cetatea Calnic, impreuna cu celelalte monumente istorice, au fost concedate Asociatiei “Ars Transsilvaniae” Romania prin bunavointa Episcopiei Evanghelice C.A. din Romania si formeaza Centrul Cultural International, patronat de Institutul de Arheologie si Istoria Artei al Academiei Romane din Cluj-Napoca. In spatiile din cetate au fost organizate mai multe expozitii documentare si de arta, iar capela a devenit aula in care se desfasoara simpozioane, colocvii si conferinte. In aceeasi ambianta s-au desfasurat concerte de orga si auditii de muzica medievala, renascentista sau baroca.

Read More

Cetatea Prejmer

Cetatea Prejmer a fost cladita in forma de cerc avand ziduri groase de 3-4 metri si inalte de 12 metri, poduri si porti de fier care se ridicau. In cetate sunt fixate in ziduri niste guri de foc pe care se turnau smoala, apa clocotita, ulei incins. Unul din dispozitivele lor de lupta era ”Orga Mortii” formata din mai multe arme care trageau toate deodata, aceasta producea frica inamicului si multe pierderi. In jurul cetatii erau facute santuri adanci care erau umplute cu apa in caz de pericol. Cetatea Prejmer are aproape 300 de camere aranjate asimetric pe patru etaje iar in interiorul zidurilor se aflau camere asezate in forma de fagure unde erau tinuti cei asediati.
In centrul cetatii se afla una din cele mai importante biserici din Transilvania cu o arhitectura deosebita. Constructia este terminata imediat dupa anul 1240 de catre cavalerii teutoni. Aceasta a fost construita in stilul gotic burgund introdus de cistercieni de la Carta. Este cea mai bine pastrata si cea mai puternica biserica-cetate din estul Europei. Intre anii 1960-1970 Directia Monumentelor restaureaza biserica ajungand la forma ei initiala. La inceput cladirea era alcatuita din patru brate egale dispuse in jurul unui careu centrat de un turn octogonal. Bratele erau alcatuite din doua travee, una patrata si alta poligonala. Corpul era flancat pe ambele laturi de cate doua perechi de capele rectangulare. Biserica strajuia intregul sat de la o inaltime de 45 de metri. Cetatea are doua incinte: cea principala, de forma circulara, are diametrul de circa 80m si a fost ridicata dupa 1427. Aceasta inconjoara cu un zid de o grosime impresionanta, respectiv de 3-4m, pe zid aflandu-se, la cca 12m inaltime, drumul de straja. O a doua incinta, mai mica decat cealalta, este alipita gangului boltit al portii de intrare. Gangul este prevazut cu arce puternice, are o lungime de 50m si o functie de aparare precisa asigurata de un gratar din lemn intarit cu benzi din fier ascutite la partea de jos. Acesta era coborat in momentul in care avangarda dusmanilor spargea poarta de intrare si patrundea in incinta cetatii.
Coborata fulgerator, izola avangarda asediatorilor de grosul ostirii. Zidul incintei principale este intarit la exterior prin cateva bastioane de forma aproximativ cilindrica. La interior este captusit cu 275 de camari dispuse pe trei si patru niveluri, legate intre ele prin scari de lemn. Pe vremuri, in aceste camari se pastrau proviziile locuitorilor satului (fiecare familie avea camara sa proprie), care se refugiau in incinta Cetatii in timpul asediilor. De asemenea, zidurile incintei principale circulare erau prevazute cu guri de tragere pastrate pana astazi, prin care satenii se puteau apara tintind cu arcuri, iar mai tarziu, cu arme de foc. In Cetatea Prejmerului s-a pastrat si o originala orga a mortii – dispozitiv care declansa simultan mai multe archebuze, starnind panica in randul asediatorilor (reamenajata in secolele XVI-XVII). Intreaga Cetate isi desfasoara zidurile intr-o ordine orizontala si cu greu se poate ghici din afara cat de solid este organizat sistemul defensiv interior. Zidurile principale sunt protejate de un zid-scut si de un sant cu apa (care astazi nu mai exista), flancarea fiind asigurata de patru bastioane de artilerie.

Read More

Cetatea Dacica Capalna

Cetatea Dacica Capalna constituie una dintre verigile lantului de fortificatii de pe cele doua versante ale Carpatilor, menit sa supravegheze principalele treceri peste munti pe drumurile de plai circulate in toate timpurile. Capalna si Banita sunt cele doua cetati incluse in patrimoniul UNESCO ca parti ale sistemului defensiv dacic, dar care nu se afla in muntii Orastiei, centrul regatului. Fortificatia, amplasata in hotarul satului Capalna, judetul Alba, pe un deal cu pante abrupte cu altitudinea maxima de 687 metri, a intrat relativ tarziu in literatura de specialitate, mai exact, la sfarsitul secolului trecut. Toponimul ”Cetate” indica insa ca localnicii aveau de mult timp cunostinta de existenta ruinelor. Partea superioara a mamelonului, amenajata in terase, este aparata de un turn-locuinta de la care porneste zidul de incinta. Turnul-locuinta se afla in fata seii, pe o platforma taiata in stanca, este patrat (cu latura de 9,5m si grosimea zidului de 1,73m) si are intrarea pe latura de S-E (larga de 1,26m). De la 1,7m in sus zidul de tip murus Dacicus continua inca aprox. 3m in caramida slab arsa urma acoperisul din sindrila.
Zidul de incinta inegal ca grosime (de la 1,5m la 2,5m) se pastreaza acum pe cea mai mare parte din lungimea sa doar cu un singur parament (cel exterior). Paramentul interior era suplinit, in partea inferioara a zidului, de stanca si se ridica din blocuri de calcar abia de la oarecare inaltime, cu un perimetru al cetatii (zid si o latura a turnului-locuinta) ce masoara 280m. Intrarea principala in cetate se facea prin turnul (6 x 9m la exterior) de pe latura de S. Pe latura de N-E se afla o intrare secundara marginita de doua ziduri. In interiorul cetatii se ridicau mai multe constructii: pe cea mai inalta terasa un turn de veghe din lemn, o constructie cu pereti din lemn si baza de piatra langa turnul locuinta, o scara cu baza de piatra, un canal si mai multe baraci de lemn. Materialul arheologic consta din ceramica lucrata cu mana si la roata (inclusiv pictata cu motive geometrice), unelte de fier, obiecte de podoaba din fier, argint si bronz, vase de bronz, monede romane republicane si imperiale. Cetatea dacica pare sa fi fost ridicata pe timpul domniei lui Burebista. Si-a incetat existenta printr-un incendiu de proportii in timpul razboaielor daco-romane de la inceputul sec. 2 p. Chr. Menirea ei strategica era aceea de a bara accesul pe drumul care, pornind de la Polovragi, strabatea muntii prin Pasul Urdele si cobora in Valea Somesului. Blocurile de calcar utilizate la ridicarea turnului si zidurilor cetatii au fost fasonate in cariera, iar la Capalna s-au mai executat doar mici ajustari. Intrarea in turn se afla pe latura de S-E, fiind placata lateral cu lespezi de calcar. Inaltimea zidurilor este de aprox. 1,7 metri ele continuand vertical din caramida, ca si in cazul turnurilor-locuinta de la Costesti – Cetatuie. Maniera de amplasare a turnului, pe traseul zidului si formand o iesire din acesta, demonstreaza dubla menire a constructiei: element defensiv, incadrat intre celelalte fortificatii, si, pe de alta parte, locuinta a comandantului cetatii.
Principalul element de fortificare al cetatii Capalnei il constituie zidul de incinta care porneste perpendicular de pe laturile de S-E si N-V ale turnului-locuinta. O parte a zidului a fost construita in stanca, aceasta fiind anterior decupata, pentru a permite constructia, pe o panta de aproape 70 de grade a versantilor dealului. Starea in care s-au pastrat zidurile este mai proasta decat la cetatile din Muntii Orastiei: blocurile sunt alunecate sau iesite in afara, iar pe multe portiuni zidul nu s-a mai pastrat de loc. Lungimea totala a zidului era de aproximativ 270 de metri. Acesta a fost partial demantelat dupa pacea incheiata in urma primului razboi daco-roman si apoi reconstruit in graba in preajma celui de-al doilea conflict. Poarta principala a cetatii se afla pe latura de S-E si consta dintr-un turn al carui zid exterior il constituie chiar zidul de incinta. In punctul cu altitudinea cea mai mare din interiorul cetatii se afla o platforma taiata in stanca pe care se inalta un turn de veghe. In zona cetatii de la Capalna au fost descoperite numeroase constructii civile: ziduri parapet, canale de drenaj, constructii de lemn si urmele unor sanctuare, cel putin doua, probabil patrulatere. S-a descoperit de asemenea ceramica in cantitati mari. Este evident scopul strict militar al cetatii, asemanata de cercetatori cu fortificatia de la Piatra Rosie, insa de mai mica anvergura.

Read More

Cetatea de la Feldioara

Teritoriul este delimitat printr-un sant de aparare, nu prea adanc, sapat in epoca medievala. Cetatea, care are un aspect medieval tarziu, caracteristic secolelor XIV-XV, mai pastreaza inca 2 turnuri aflate in ruina, legate de ziduri de aparare. Desi in perioada ei de glorie, cetatea avea puternice ziduri de piatra si caramida, in unele locuri intaritura ajungand pana la 2 m, din ea s-au mai pastrat: turnul de N-V, aproape intreg, fantana din mijloc, astazi astupata, temelia de piatra a capelei, precum si o buna parte din pivnita.
Cetatea este importanta nu doar pentru cavalerii teutoni si pentru sasii ce le-au urmat, ci si pentru istoria romanilor. Astfel, in anul 1526, intre Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei, ales rege al Ungariei la 10 noiembrie, si Ferdinand de Habsburg, fratele imparatului Germaniei, Carol Quintul, proclamat rege la 17 decembrie, urmau sa hotarasca armele. Solicitat de amandoua taberele, Petru Rares a stat catva timp in cumpana, apoi s-a decis sa-l sprijine pe Zapolya. Drept care voievodul Moldovei a incheiat cu cel al Transilvaniei o invoiala, prin care primul se obliga sa-i aduca la ascultare pe sustinatorii lui Ferdinand, primind in schimb Bistrita si Rodna, cu tinuturile inconjuratoare si veniturile, precum si confirmarea stapanirii pentru Ciceu si Cetatea de Balta, vechi posesiuni ale domnitorilor moldoveni. Ca urmare, in anul 1529 au avut loc trei expeditii ale oastei moldovenesti peste munti. A treia lupta s-a dat la Feldioara, la 22 iunie, langa apa Barsei. Langa cetate se afla si o frumoasa biserica in stil gotic, construita in secolele XIII-XV, foarte bine pastrata pana astazi, situata in partea de est a localitatii. Conform tipariturilor si traditiilor istorice, sediul principal al Ordinului teutonilor din Tara Barsei se gasea aici in 1211-1225. Biserica este construita in stil gotic pe temeliile unei bazilici mai vechi de la inceputul sec. XIII. Asezarea are o istorie indelungata, cu inceputuri in epoca neolitica. Sapaturile arheologice au scos la iveala un inventar bogat, cu preponderenta ceramica pictata de tip Ariujd. Cercetarile sistematice au dovedit o continuitate de viata pana in pragul Evului Mediu, cu obiecte de certa valoare documentara: monede grecesti si macedonene, linguri de aur cu stabila imperiala romana datand din sec. al IV d. Hristos. Localitatea este atestata documentar in anul 1240, sub numele de Castrum Sancte Maria. Se stie ca, inainte de aceasta data, aici au fost asezati cavalerii teutoni de catre regele Ungariei Andrei al II-lea. Acestia au stat doar 14 ani (1211-1225), dar au reusit, evident cu ajutorul localnicilor, sa construiasca o cetate in sediul ordinului. Evolutia asezarii atestata de documente este marcata de urmatoarele date: 1370 Castrum Mariee, apoi Villa (1378), oppidum nostrum (regis) 1392, civitas nostra (regis) 1413 civitas, din nou oppidum 1427, 1808 Cetatea de pamant si, in 1854, Feldioara.
De la sfarsitul secolului al XIV-lea, Feldioara primeste drept de targ de la regele Ungariei Sigismund de Luxemburg, fiind pe atunci o perioada destul de lunga una dintre cele mai importante asezari ale Tarii Barsei. O data cu victoria ostilor lui Petru Rares asupra lui Ferdinand de Habsburg, la 22 iunie 1529, Feldioara intra in istoria nationala, marcand momentul de inceput al domniei domnului Moldovei in Ardeal. Cu timpul, Brasovul va polariza viata economica a zonei, Feldioara ramanand o localitate rurala locuita de romani si sasi in proportii egale. La sfarsitul secolului trecut, formau o comunitate de peste 3.000 de oameni. Monumentele mai importante, cladiri de patrimoniu sunt: biserica evanghelica (sec. al XIII-lea), biserica ortodoxa (1788) si monumentul inchinat celor 39 de tineri brasoveni cazuti in batalia desfasurata aici intre principele Ardealului, Gabriel Bathory, si brasoveni, in anul 1612.

Read More

Cetatea de la Blidaru

Aflata pe culmea Dealului Blidaru, cetatea de la Blidaru a avut rosturi pur militare. Varful dealului a fost excavat, indreptat si largit, obtinandu-se suprafetele netede din interiorul cetatii. Constructia, ale carui ruine se pastreaza in buna stare, a fost ridicata in doua faze. In prima faza, a fost ridicata incinta dinspre est, de forma unui patrulater neregulat. Pe o suprafata de 6.000 mp, se vad urmele a doua cetati, ridicate la date diferite: una asezata pe locul cel mai inalt al platoului, cu patru turnuri, iar in interior se pastreaza urmele unui turn-locuinta. Prima cetate, mai veche, este situata pe pozitia cea mai ridicata. Avea patru turnuri la colturi si un turn interior pentru locuinta. Al cincilea turn, mai izolat, servea drept turn de paza in fata intrarii. Cetatea a doua are un singur turn, celelalte fiind comune ambelor cetati. Se gasesc, de asemenea, urmele unor mici incaperi, folosite pentru adapostul aparatorilor cetatii si depozite pentru cereale si apa, ziduri construite din piatra si legate intre ele cu pamant, o cisterna din piatra etc. Pe terasele de jos se afla si patru sanctuare, formate din aliniamente de tamburi. Cele doua cetati se remarca prin originalitatea constructiei, pozitia strategica si tehnica de zidire. Partea superioara a dealului a fost excavata si nivelata obtinandu-se suprafata neteda din interior. Avand rol strict militar, asemenea cetatii de la Costesti, Blidaru este singura cetate care nu a putut fi cucerita de catre romani, soldatii din interiorul acesteia abandonand doar in momentul in care au epuizat resursele de apa si de hrana.
Pe langa fortificatia propriu-zisa au mai fost descoperite urmele a numeroase turnuri izolate care vegheau vaile masivului. Se pare ca la constructia cetatii au participat si mesteri greci. Ridicata in doua etape, cetatea Blidaru era o adevarata capodopera defensiva a acelor vremuri, toate constructiile din interiorul sau putand fi folosite in lupta cu un eventual inamic. Pana si plafoanele incaperilor erau astfel concepute incat sa sustina masini de razboi care sa traga asupra asediatorilor. Ingenios este si sistemul portilor consecutive. Astfel, in cazul in care prima poarta de lemn ceda, inamicul se lovea de spatele unui zid de aparare fiind nevoit sa alerge in jurul acestuia pentru a ajunge la cea de a doua poarta. Tot la Blidaru se afla si o alta constructie, unicat in lumea dacica si construita, mai mult ca sigur, de catre un mester roman sau sub indrumarea acestuia. Este vorba despre cisterna de apa, constructie ridicata in afara fortificatiei, intrucat izvorul care o alimenta se afla la o cota mai joasa. Cisterna, masurand in interior 8X6,20m, avea, de la pardoseala pana la inceputul boltii, o inaltime de 4m. Laturile lungi au fost dublate, zidul interior constituind suportul pentru acoperisul alcatuit din blocuri de calcar fasonate. Peretii erau acoperiti cu un strat impermeabil compus din var, nisip si caramida sfaramata, constructie tipic romana care a dus si la concluzia ca ea nu a putut fi construita decat cu ajutorul acestora. Cand aceasta compozitie a devenit permeabila, intreaga cisterna a fost rezidita in interior si acoperita cu straturi succesive de tencuiala, asigurandu-se astfel impermeabilitatea.

Read More

Cetatea Dacica Costesti

Cetatea Dacica Costesti a fost resedinta unora dintre regii geto-daci. Situata la intrarea in valea apei Gradistea, centrul de la Costesti a constituit principalul avantpost al capitalei dacice de la Gradistea Muncelului. Distrusa in timpul primului razboi daco-roman, in 102 p. Chr., cetatea este grabnic refacuta si apoi definitiv distrusa si abandonata in anul 106 p. Chr., odata cu cucerirea Daciei de catre romani. Ruinele ei au servit drept cariera de piatra pentru construirea castrelor. Dealul “Cetatuia”, cu cetatea de pe culmea sa formeaza un punct de paza deosebit, cu vedere la mare distanta, plasat la intrarea in masivul stancos al Muntilor Sureanu, acolo unde Apa Gradistei se ingusteaza deodata.
Asa cum din hrisoavele istorice razbat informatii despre Costesti, ca fiind primul avanpost militar de aparare, tot asa din izvorul spiritualitatii orale dacice se aud si acum ecourile de “prim pas in devenirea si pregatirea spirituala dacica”. Costesti este primul avanpost, este scoala primara a educatiei spirituale de tip ezoteric pe care au dezvoltat-o protodacii si mai apoi dacii. Cetatea Costesti la fel ca si toate celelate cetati dacice din complexul spiritualo-militar dacic, este continuatoarea, pastratoarea si educatoarea traditilor si cunoasterii ezoterice protodacice, dacice; si mai cunoscut noua dar mai veche totusi, a academiei de spiritualitate Dacica, continuatoarea invatamantului si cunoasterii civilizatiei stelare, divine care a functionat pe aceste locuri inca de pe timpul cand muntele cunoasterii – Meru – era activ si nu s-a prabusit. Varful colinei a fost amenajat de catre constructorii daci in terase, rezultand astfel un platou de forma elipsoidala pe care au fost dispuse elementele de aparare: santuri si valuri de aparare intarite cu palisade, ziduri de piatra cu turnuri la extremitati, turnuri de veghe. In interiorul spatiului aparat, urcand pe o scara monumentala marginita de un zid se ajunge pe platou si la unul din turnurile-locuinta. Acesta era construit din piatra la nivelul parterului si din caramida de forma patrata sau rectangulara la partea superioara. O alta scara conducea catre un al doilea turn-locuinta. Cele doua turnuri ocupa extremitatile de nord si sud ale platoului, intre ele, pe varf, existand un turn de paza. Alte trei turnuri, izolate, vegheau asupra drumului de acces antic si asupra marelui sanctuar. Sanctuarele, in numar de patru, erau rectangulare, cu tamburi de calcar si coloane din lemn. Cele doua cisterne de apa descoperite, foarte importante pentru supravietuirea aparatorilor, erau amplasate una in interiorul zonei fortificate, cealalta in exteriorul acesteia.
Cetatea Dacica Costesti este un punct de reper deosebit pentru istoria geto-dacilor, fiind prima cetate construita dupa o planimetrie si o tehnica noua de influenta elenistica (ziduri din blocuri din piatra de talie cu parament dublu), pastrand in acelasi timp elemente ale sistemul vechi de fortificare, santuri si valuri de pamant. Cetatile dacice din zona Gradistei, aveau un sistem unic de anuntare vizuala care permitea doar dintr-un anumit loc ca aceste cetati sa se “observe” intre ele, sistem pe care l-au continuat si predecesorii dacilor dar sub o alta forma mult inferioara ei. Planul constructiei cetatilor dacice respecta regula de formare spatiala a piramidei “perfecte”, regula numarului de aur, principiu care a stat la baza construirii lor si de la care nu s-au abatut. Turnurile construite erau “cheia” generarii piramidei cu toate urmarile ce decurg din aceasta. De la aceste incinte -turnuri- pleaca mai multe tuneluri spre muntii din apropiere, unele, prabusite partial, iar un singur tunel ajunge la sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia, unde au fost de asemenea detectate incinte subterane. Pentru construirea cetatilor si a sanctuarelor, dacii s-au folosit de cunostintele pe care le aveau in domeniul astronomiei, matematicii, ingineriei precum si de stiintele spirituale pe care magii daci le predau celor meniti si care invatau la Academia de spiritualitate din Carpati, tehnici speciale care permiteau modificarea si transformarea matricei materiei dupa trebuinta si utilitate.

Read More

Cetatea Zanelor

Cercetarile efectuate aici au scos la iveala numeroase fragmente de ceramica si monezi datand din perioada dacica si romana. Cercetatorii cred insa ca dacii si-au construit cetatea pe locurile unei civilizatii mai vechi, aici descoperindu-se urme din prima perioada a epocii fierului.

Dupa primele cercetari reiese ca primele ziduri au fost ridicate in jurul anului 1000 i.e.n., in timpul domniei lui Burebista, perioada fiind identificata dupa o moneda romana descoperita in acest loc.

In urma lucrarilor de amenjare au fost reconstituite trei terase fortificate, cu o suprafata totala de 10.000 mp si avind o lungime de 700 m. Rolul cetatii era de a controla intrarile si iesirile in si dinspre sud-estul Transilvaniei spre Moldova. Pentru aparare era disponibil un efectiv de aproximativ 200 militari, numarul acestora fiind completat de civilii care aduceau diverse servicii capeteniei care locuia in cetate precum si ostasilor ce o aparau.

Pe terasa de la baza locuiau civilii, pe cea de-a doua isi aveau domiciliul militarii, iar in virful dealului era resedinta capeteniei. Cercetatorii cred ca, dupa modul in care au fost ridicate fortificatiile precum si dupa marimea complexului, era vorba despre o capetenie cu rang inalt.

Drumul pana la cetate dureaza aproximativ 2 ore pe niste drumuri forestiere nemarcate insa sunt si portiuni destul de abrupte, nefiind recomandat celor cu conditia fizica neadecvata.

Read More

Cetatea Miko

Construirea cetatii a inceput in primavara anului 1623, la zece ani dupa ce proprietarul, Mikó Ferenc, a devenit capitan suprem al scaunelor secuiesti Ciuc, Gheorgheni si Casin. Personalitate marcanta a vietii politice ardelene de la inceputul secolului al XVII-lea, Mikó Ferenc, pe langa aceasta functie, a fost si consilier al principelui Gabriel Bethlen, diplomat si cronicar.

Construirea castelului cu plan patrulater si o suprafata de 75×70 m a fost terminata, probabil, in anii treizeci ai secolului al XVII-lea. Primul document scris care atesta existenta cetatii construite dateaza din 1631. Mikó primise drept danie de la Gabriel Bethlen “domeniul domnesc din szereda” si, in acelasi timp, aprobare de construire a cetatii. totusi mostenitorul, Mikó József, a fost dat in judecata de catre Pánczélos István si Balázs din Martonfalva pentru ca tatal sau, cu ocazia construirii cetatii, si-a insusit pamanturile lor fara a-i despagubi. Dupa 1636 cetatea trece in proprietatea lui Damokos tamás, jude suprem al scaunului Ciuc.

La 21 octombrie 1661, trupele turco-tatare conduse de Ali, pasa de timisoara, invadeaza Ciucul, ocupa si incendiaza cetatea. Este reconstruita in anii 1714-1716 sub conducerea generalului imperial stephan steinville, asa cum atesta si inscriptia in piatra asezata deasupra portii de intrare a cetatii. In 1735, Johann Conrad Weiss, inginer, colonel austriac, realizeaza planul cetatii, cel mai vechi plan cunoscut pina acum, care reprezinta si un document important privind istoricul si etapele de construire.

In jurul cetatii reconstruite austriecii au proiectat un sistem de aparare cu patru bastioane italienesti, ale carui urme sunt si astazi vizibile pe latura sudica. Pe latura vestica au construit un depozit de praf de pusca, iar bastionul sud-vestic l-au transformat in capela. tavanul capelei este decorat cu stuc modest, in stil baroc tarziu, iar ancadramentul gotic al ferestrelor este rezultatul unor transformari ulterioare. Incaperile de la parter au tavan in forma de bolta cilindrica, cu penetratii de bolti cu dubla curbura. Delimitarea nivelelor este marcata in exterior de un brau de piatra cioplita. La fiecare bastion, la inaltimea podului, sunt goluri de tragere. Cetatea astfel intarita a reprezentat un punct strategic important la granita de rasarit a Imperiului Habsburgic. Pana la organizarea prin forta a regimentelor secuiesti de granita (1764) este cazarma a trupelor imperiale, iar dupa aceea, pana in 1849, resedinta a comandantului Regimentului I. secuiesc de granita. In timpul revolutiei din 1848-1849 a fost sediul comandantului fortelor revolutionare din secuime, Gál sándor. Si dupa infrangerea revolutiei, cetatea a ramas in folosinta armatei. In 1890, in fata cetatii, de o parte si de alta a portii-bastion, este ridicata o cladire, care a fost demolata in 1990.

Read More

Cetatea Rasnov

Cetatea Rasnov, considerata una dintre cele mai frumoase cetati de pe teritoriul tarii noastre, este situata in Tara Barsei, pe drumul Brasov-Rucar-Campulung Muscel, ce face legatura intre Tara Romaneasca si Transilvania.

Cetatea este pozitionata pe un deal stancos, imprejmuit de padure, unde singura cale de acces este dinspre est. Acest impresionant monument istoric este mentionat pentru prima data in documente in anul 1335, sub numele de Cetatea Taraneasca a Rasnovului.

Cetatea a fost construita de catre localnicii Rasnovului pentru a se apara si pentru a se adaposti in timpul invaziilor vrajmase. Din cauza terenului in panta, zidurile cetatii au o forma neregulata, cu o inaltime de 5 m si o latime de 1,5 m in locurile unde grosimea zidurilor nu a fost dublata. Cetatea cuprinde o curte exterioara, situata in partea de est a cetatii si inconjurata de un zid fortificat, si o curte interioara marginita de zidurile propriu-zise ale cetatii. In curtea interioara se gasesc si in prezent ruinele celor peste 30 de case care adaposteau locuitorii Rasnovului pe timp de asedii. In interiorul cetatii a fost construita o scoala, o biserica dar si o fantana care s-a pastrat pana in zilele noastre. Fantana a fost construita de 2 prizonieri turci, pe o perioada de 17 ani, carora li s-a promis eliberarea la finalizarea constructiei fantanii.

Read More

Cetatea Colt

Constructia Cetatii Colt a avut rol de aparare fiind cea mai puternica cetate cneziala din Transilvania. La poalele stancii se afla biserica fortificata construita in aceeasi perioada de Candesti. Ea este situata pe un colt de stanca de unde probabil ii provine si numele, iar la poalele stancii se afla si o biserica fortificata, pe ai carei pereti ai bisericii se mai pastreaza inca mici portiuni ale picturii originale. Alaturi de biserica se dezvolta o manastire de calugari unde poti gasi ajutor si indrumare in a ajunge la cetate. Pentru a gasi ruinele se urca prin padure timp de 30 de minute, cel mai bine insotit de un ghid de prin partea locului. Pozitia inalta domina imprejurimile iar privelistea asupra vailor inconjuratoare este coplesitoare. Legenda spune ca in secolul 19 celebrul scriitor francez Jules Verne a vizitat cetatea impreuna cu o misterioasa femeie, fiind apoi sursa de inspiratie pentru romanul Cetatea din Carpati. Etapa initiala a cetatii a constat dintr-un turn cu plan patrat, presupunandu-se ca cetatea a avut cel putin patru nivele.
Exista controverse asupra datarii ei, majoritatea documentelor istorice mentionand-o ca fiind construita in sec. XIV. La fel de controversat este si subiectul privitor la inspiratia pe care i-a oferit-o aceasta cetate scriitorului Jules Verne. Desi unii autori combat aceasta versiune exista date care sa sustina ca intr-adevar acesta este “Castelul din Carpati” al cunoscutului scriitor francez. Accesul la cetate se face pe o poteca marcata ce pleaca de langa Manastirea Colt, localitatea Rau de Mori, amplasata pe Valea Rausorului, una din portile de intrare spre Retezat.

Read More

Cetatea Medievala din Targu Mures

Cetatea actuala a fost construita pe locul unei alte fortificatii ridicate in secolul XV (1492) si care a apartinut voievodului Transilvaniei, Bathori Istvan. Aceasta prima cetate a fost distrusa in urma unei invazii. Intre anii 1602-1652 s-a construit actuala cetate, de forma pentagonala, avand 5 din cele 7 bastioane construite de breslele muncitoresti ce au utilizat ca materiale de constructie piatra de rau si caramida. Bastioanele se compun din 3 sau 4 nivele ce comunica in interior prin scari de lemn. Ca vatra a orasului, Cetatea cu complexul de monumente istorice aferente a determinat ridicarea constructiilor publice si private ce aveau sa defineasca mai tarziu structura urbana a viitorului oras. Prin traditie, Cetatea a devenit spatiul de desfasurare a unor manifestari culturale de referinta. Bastioanele cizmarilor, blanarilor si lacatusilor, dogarilor, croitorilor, macelarilor, a lui Báthory si bastionul de poarta au fost legate intre ele de ziduri de 10m inaltime. Cetatea a mai fost inconjurata de un sant de 10 metri latime si 8 de adancime, astupat la inceputul secolului a XX-lea. In incinta cetatii au existat diferite cladiri, care au fost demolate in anul 1962, pentru realizarea unui parc de distractii. Biserica Reformata a ramas intacta.
Aici se desfasoara sarbatoarea “Zilelor Targumuresene”, manifestare ce reuneste anual peste 80.000 de participanti. Stilul arhitectonic in care au fost construite Biserica Reformata si Cladirea Manutansei apartine Renasterii tarzii. Anual, in cetate se organizeaza festivale si spectacole in cinstea sarbatorilor locale (“Festivalul Berii” sau “Sarbatoarea Vinului si a Mustului”). Primaria municipiului Targu-Mures a initiat recent un proiect de conservare si valorificare a acestui ansamblu monumental. Studiul de fezabilitate realizat propune conservarea si reabilitarea din punct de vedere arhitectural a cladirilor existente. Reamenajate, acestea vor avea destinatii sociale, culturale, turistice, de comert si alimentatie publica. Renovarea Cladirii Manutantei si refacerea amenajarilor exterioare ale terenului din jurul Cetatii Medievale Targu-Mures, se vor realiza prin fonduri Phare din cadrul Programului pentru Politici Regionale si de Coeziune Sociala: “Restructurarea Industriala si Dezvoltarea Resurselor Umane” -Componenta Turism, coordonat de Agentia de Dezvoltare Regionala 7 Centru.

Read More

Cetatea Medievala de la Stremt

Cetatea medievala a Diodului a fost o cetate aflata in localitatea Stremt, judetul Alba, care a fost distrusa in anul 1563. Ca la Stremt au existat in vechime doua cetati fortificate puternic o dovedeste faptul ca la Adunarea Nationala din 1540 tinuta la Keresztes-Mező, a fost prezent Ioan Zolonchz, capitan al ambelor cetati din Stremt. Intre ruinele cetatii Diod si vechea curte nobiliara exista un tunel subteran de legatura precum si alte constructii subterane (ele sunt cunoscute de catre localnici sub denumirea de ”Pivnitele din vii”).Cetatile sunt asezate in centrul comunei Stremt, circa 4 km nord-vest de Teius, pe valea cu acelasi nume, intr-un loc putin ridicat si inconjurat de o zona care era mlastinoasa. Alegerea locului de zidire a cetatii a fost determinata de prezenta mlastinilor, alimentate dinspre nord de un izvor ce exista si astazi, care impiedica accesul spre cetate din trei parti (nord-est, sud si vest). La cetate se poate ajunge usor, plecand din Teius, pe valea Stremtului, pana in centrul comunei Stremt, iar de acolo, pe vale, pana la cetate nu sunt mai mult de 300–400m. In documente este cunoscuta sub numele de cetatea Diodului, toponim derivat din numele satului vecin, Geoagiu de Sus, care in documentele medievale a suferit unele transformari si adaptari: Geoagiu, Gyógy, Tinod etc. Cetatea de la Stremt a fost intotdeauna o cetate nobiliara.
Cu toate ca primele stiri documentare privind existenta unei fortificatii la Stremt, exista de la mijlocul secolului al XV-lea, o cetate trebuie sa fi fost construita mai devreme, poate chiar in a doua jumatate a secolului al XIII-lea, intrucat exista cateva documente care semnaleaza la Stremt, in acea epoca, pe marele feudal Andrei de Geoagiu. Fiind unul din sfetnicii ducelui Stefan, fiul lui Bela al IV-lea, cand acesta lupta impotriva tatalui sau, Andrei de Geoagiu, a primit drept rasplata pentru servicii deosebite, dovedite in timpul ”nenumaratelor prilejuri, varsandu-si sangele impotriva tatarilor si veghind la hotare”, mai multe mosii si sate. Andrei de Geoagiu si-a construit o cetate al carui nucleu trebuie cautat in locul numit Cetatuia, de pe dealul din apropierea comunei. In secolul al XIV-lea documentele amintesc pe descendentii lui Andrei de Geoagiu ca posesori ai mosiilor de la Stremt si Geoagiu cetatea parand a se afla tot in posesia acestei familii. Ultimul reprezentant al familiei lui Andrei de Geoagiu, Mihail Dioghy, cedeaza acest domeniu, la 1442, voievodului Iancu de Hunedoara. Cercetand imprejurimile cetatii de la Stremt, s-a constatat ca pe dealul numit ”Dupa vii”, din nord-estul comunei, se afla un loc numit ”Cetatuia”, de unde oamenii din sat au scos piatra din zidurile unei constructii, care in prezent nu se mai vede. Materialul arheologic scos la iveala este de factura romana si feudala. Prezenta unei asezari romane in acel loc se cunoaste mai demult, dar nu si a unei asezari feudale. S-ar putea presupune ca este vorba de o cetate feudala construita, in parte, cu materiale romane, lucru destul de obisnuit in evul mediu. Aici a fost prima fortificatie a nobilului Andrei de Geoagiu, din a doua jumatate a secolului al XIII-lea.
In anul 1442, ultimul descendent al familiei nobiliare Mihail Dioghy doneaza mosia si constructia lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei. Considerand ca vechea fortificatie nu mai corespunde cerintelor timpului, Iancu de Hunedoara construieste, cu materialul provenit in parte de la vechea fortificatie, una dintre cele mai puternice cetati din Ardeal, care se remarca in arhitectura militara a vremii, prin forma sa rectangulara mai rar intalnita in Transilvania. Dupa moartea fulgeratoare a lui Iancu de Hunedoara, de ciuma in 1456, pe timpul domniei fiului sau Matei Corvin, cetatea si domeniul devin posesiuni regale, iar in 1461 sunt trecute in administratia Capitolului de Alba Iulia. In 1467 regele Ungariei, Matei Corvin doneaza cetatea si domeniul Voievodului Transilvaniei Ioan Pongratz si Dindeleag 1462–1476. De la sfarsitul sec. XV-lea si pana la jumatatea secolului al XVI-lea cetatea adaposteste familii si personalitati importante in istoria Transilvaniei implicate in diferite scandaluri politice ale acelor vremuri. Incepand cu anul 1500 cetatea devine proprietatea familiei Balassa, familie nobiliara partizana a partidei Habsburgice in permanent conflict cu partidele filo-turce. Radu de la Afumati si-a gasit in cetatea Diodului loc de refugiu si de odihna pentru a reveni mereu cu arma in mana cu ajutorul lui Ioan Zapolya voievodul Transilvaniei (intre 1510-1526) impotriva turcilor. Latura mare a constructiei patrulaterale avea o lungime de 58m, latura mica 40m, inaltimea zidurilor depasea 4m, in vreme ce grosimea lor ajungea la peste 1,5m. Uriasa constructie era dotata cu 4 turnuri masive sprijinite in exterior prin contraforti. In partea de sud era prevazuta cu un turn donjon principal cu o lungime de 10m si o latime de 7m. Intrarea in cetate era pe latura de nord-est, se facea cu ajutorul unui pod suspendat peste santul de aparare umplut in permanenta cu apa.
Cetatea de la Stremt se prezinta ca un dreptunghi aproape perfect, cu laturile de 58×40 m prevazut la fiecare colt cu cate un turn de plan patrat. Se poate preciza si cerceta numai trei din cele patru turnuri, cel din coltul nord-vestic fiind complet distrus. Toate par a fi egale, cu laturile intre 7–8m, dispuse oblic fata de incinta si sustinute in exterior de cate doi contraforturi de peste 4m. Turnurile de pe incinta de nord au doua laturi in exterior si doua in interior, cele de sud-est numai una in exterior si doua in interior, pe cand cele de sud numai una in exterior, sprijinita pe cei doi contraforturi si trei in interior. Zidul de incinta si turnurile sunt construite in aceeasi tehnica, folosindu-se in primul rand piatra locala de rau, de marimi diferite. Mortarul, de calitate foarte buna, contine mult var, nisip fin si praf de caramida pisata. La zidul de incinta s-a folosit si caramida, mai ales fragmentata, probabil tot cu scopul de a-i da o rezistenta mai mare si de a-i crea un parament mai regulat. Grosimea zidului nu depaseste 1,30m, iar inaltimea ajunge, in unele locuri, pana la 4m. Pe latura de sud, incinta este formata din doua randuri de ziduri, de dimensiuni obisnuite, plasate la 5-6m unul fata de altul. Cel exterior era legat, probabil, de capetele contraforturilor turnurilor de pe latura de sud-est. Intre ele se formeaza un spatiu liber de circa 3m, constituind asa-numitul swingler. Ridicarea cetatii pe un teren deschis a dat posibilitatea constructorilor sa treaca la rezolvarea unor planuri indraznete de cetati. Se poate considera ca alegerea unui plan precis pentru cetatea de la Stremt nu se datoreaza numai terenului pe care e plasata, ci si experientei acumulate de comandantii militari si mesterii epocii respective. In aceste imprejurari, am putea presupune ca, intrucat vechea curte a nobililor de Geoagiu, situata pe dealul ”Cetatuia”, prevazuta si ea cu fortificatii datand din secolul al XIII-lea, nu mai corespundea noilor cerinte militare, mai ales o data cu generalizarea armelor de foc, Ioan de Hunedoara a procedat la daramarea ei, iar materialul a fost folosit la noua cetate. Santul de aparare de forma elipsoidala inconjoara cetatea, el era in permanenta umplut cu apa provenita dintr-un izvor aflat in apropiere denumit ”Bercan” si care aproviziona prin conducte subterane si cetatea cu apa. Santul avea o latime de cca. 16m si o adancime de 4m, materialul rezultat din saparea santului a fost folosit pentru ridicarea unui val de pamant in exteriorul santului de apa care avea si el aceeasi forma elipsoidala. Cu exceptia drumului de acces la poarta de intrare in cetate zona inconjuratoare era mlastinoasa, fapt ce constituia o adevarata bariera naturala in calea eventualilor atacatori.

Read More

Cetatea Rupea

Cetatea Rupea este situata in localitatea Rupea din judetul Brasov pe un masiv de bazalt, in apropierea drumului ce leaga Transilvania de Moldova si Tara Romaneasca. Cetatea Rupea a fost ridicata pe ruinele unor cetati mult mai vechi, inca de pe timpul dacilor numita Rumidava. fiind pe o pozitia inalta, de pe dealul Cohalmului, iti ofera o priveliste pana pe Podisului Tarnavelor si o transforma intr-o locatie strategica de invidiat.Orasul Rupea este situat la jumatatea distantei dintre Brasov si Sighisoara, in partea de nord a judetului Brasov si este singurul oras din aceasta zona. In decursul istoriei, cetatea Rupea a constituit un loc de refugiu pentru populatia satelor din imprejurimi in fata repetatelor asedii ale turcilor si tatarilor. Pe vremea dacilor, pe varful unei stanci de bazalt, se afla o cetate care se spune ca purta numele de “Ramidava“. In veacul al XIV-lea, sasii au gasit cetatea in ruina (in urma navalirilor popoarelor migratoare) si au construit pe ruinele acesteia, in mai multe etape, o cetate taraneasca dandu-i aceeasi denumire pe care o foloseau localnicii: “Reps” (mult mai tarziu ungurii au numit-o “Cohalom”, adica “gramada de piatra”). Cetatea Rupea are forma unei spirale ascendente. Sistemul de fortificare consta in trei incinte: Cetatea de Sus (construita inainte de colonizarea germana), Cetatea de Mijloc (ridicata in secolul al XV-lea) si Cetatea de Jos (care dateaza din secolul al XVIII-lea).
Cetatea a fost construita cu incepere din anul 1324, in perioada rascoalei sasilor impotriva regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou. Ulterior, locuitorii au mai adaugat constructiei initiale trei turnuri de aparare si doua curti interioare, folosite ca adapost. In prima curte, veti gasi o fantana adanca de 59 metri, a carei apa nu a secat pana astazi. In schimb, cetatea a fost parasita inca din 1643, cand un incendiu devastator a transformat-o in ruine. La sfarsitul aceluiasi secol, sasii s-au refugiat in cetate, insa nu au folosit-o pentru a se apara, predand fara lupta cetatea armatelor habsburgice. In 1790, o furtuna puternica a distrus acoperisul cetatii, iar de atunci cetatea a fost lasata in parasire.

Read More

Cetatea Aiudului

In mijlocul orasului Aiud se pastreaza una din cele mai vechi cetati urbane din Transilvania (sec. XIII-XVI), Cetatea Aiudului. Pe acest loc cercetarile arheologice au relevat existenta unei asezari daco-romane din secolul III, peste care ulterior a fost inaltata o fortificatie de pamant. Peste aceasta fortificatie, a fost ridicata cetatea in doua faze. Cercetarile arheologice au decoperit prima faza ca avand loc in secolul XIV. Aceste date intra in contradictie cu traditiile locale sasesti care indica ridicarea cetatii inainte de marile invazii ale tatarilor din 1241, dar nu a putut fi confirmata aceasta ipoteza. In prima faza cetatea Aiudului era de fapt o biserica fortificata, similar multor alte biserici fortificate transilvanene. A doua faza de constructie a cetatii Aiudului a avut loc in perioada secolelor XVI-XVII. Forma actuala a cetatii a fost definita in cea de-a doua faza de constructie, cand zidurile au fost extinse. De plan poligonal neregulat, cu o suprafata de app. 3.500 m2 si construita din piatra bruta cu o grosime a zidurilor de 1,2m, cetatea a fost intarita cu turnuri atribuite diversor bresle mestesugaresti care le intretineau si al caror nume il purtau. Avea 9 turnuri: Turnul Macelarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Blanarilor, Turnul Dogarilor, Turnul Olarilor, Turnul Kalendas, Turnul Lacatusilor-Fierarilor si Turnul Portii. Din randurile fiecarei bresle responsabile de turnuri, se alegeau ofiterii de breasla, comandantii militari ai cetatii.
Legatura intre turnuri se facea prin drumul de straja aflat in spatele parapetului, la care se avea acces prin intermediul mai multor scari din lemn. In interiorul celor 9 turnuri, la nivelele superioare ale lor se putea ajunge prin scarile interioare de lemn. In interiorul zidurilor cetatii se afla Biserica Reformata-Calvina, ridicata in stil gotic tarziu la sfarsitul sec. XV, de tip biserica-hala cu trei nave, cu absida poligonala si turn pe vest, interiorul modificat baroc. Langa aceasta este dispusa Biserica Evanghelica-Luterana, ridicata in a doua jumatate a secolului XIX, pe locul unei capele construite in 1333-1334. Pe latura de nord a cetatii se afla Palatul Voievoidal (sec.XVI-XVII), care a apartinut principelui ardelean Gabriel Bethlen (in anii 1612-1629). In palat functioneaza Muzeul de Istorie din Aiud. Cele 9 turnuri ale cetatii sunt: Turnul macelarilor – rectangular, turnul pastreaza inca elemente din faza sa initiala de constructie (secolul XIV). A fost dat in grija breslei macelarilor inca de la inceput, fiind ingrijita de aceasta pe durata intregii sale istorii. Breasla macelarilor apare mentionata din secolul XV, primind mai multe privilegii din partea principilor transilvaneni (1589, 1749). In perioada moderna breasla s-a transformat in asociatie profesionala; Turnul croitorilor; Turnul cizmarilor – de forma rectangulara, turnul a apartinut intai breslei lacatusilor, in secolul XVIII fiind atribuit cizmarilor. Breasla cizmarilor apare mentionata inca din secolul XV. In peretele turnului sunt zidite 3 inscriptii: insemnele breslelor lacatusilor, ale cizmarilor si o a treia care consemneaza faptul ca in 1706 turnul distrus a fost dat breslei cizmarilor care l-a reparat pe cheltuiala sa in 1734; Turnul blanarilor; Turnul dogarilor este dispus in coltul de sud-vest al celei de-a doua incinte a cetatii. Breasla dogarilor aiudeni apare mentionata din 1519, fiind de-a lungul timpului una dintre cele mai redutabile bresle transilvanene de dogari. Pe peretele turnului sunt sapate in piatra insemnele breslei si anul ultimei reparatii efectuate – 1744; Turnul olarilor – este ridicat deasupra unei fundatii datand din secolul XIV, avand o forma de patrulater. A apartinut uneia dintre cele mai renumite bresle din Aiud, cea a olarilor. Breasla olarilor apare ca beneficiind de privilegii din partea principilor transilvaneni inca din 1748, ei existand pana in primele decenii ale secolului XX, sub forma de asociatii sau ca mesteri independenti; Turnul Kalendas – a fost construit deasupra unui vechi contrafort de sustinere a zidului vestic al cetatii. Initial a apartinut breslei franghierilor, ulterior fiind donata asociatiei “Kalendas” sau “Sfantul Spirit”.
Turnul lacatusilor-fierarilor – a fost primit de breasla lacatusilor si fierarilor in secolul XVIII dupa distrugerea cetatii de catre trupele habsburge si ale curutilor, fiind destinat a asigura apararea cetatii dinspre nord-vest. Pe peretele turnului este increstata in piatra emblema breslei. Aceasta este una dintre cele mai vechi bresle din Aiud, fiind mentionata inca din secolul XVI si existand pana la inceputul secolului XIX; Turnul Portii – a fost ridicat inca de la inceput (secolul XIV), pe sub el asigurandu-se accesul in cetate. Poarta aflata sub turn era legata de podul mobil care facea legatura peste santul cu apa, in acest fel asigurandu-se controlul celor ce intrau in cetate. Pana la sfarsitul secolului XVIII santul a continuat sa fie utilizat. Intr-o a doua faza de constructie, pe partea vestica a turnului portii a fost ridicata cladirea ce adaposteste azi Muzeul de Istorie din Aiud.

Read More

Cetatea Bologa

Cetatea de la Bologa se afla in cadrul localitatii Bologa din judetul Cluj. Un castrum antic roman, numit Resculum este cea mai veche asezare din zona specificata in documente. A fost ridicat in jurul anului 106 D.C., drept garnizoana a Cohortei II “Hispanorum”, a carei misiune era, probabil, apararea granitei Imperiului Roman.Pe masura ce romanii au incercat sa consolideze granitele, in secolul II D.C. au fost adusi colonisti din Grecia, se crede din zona Patras. Ruinele castrului de la Bologa sunt vizibile si astazi in locul numit “Gradiste”, desi majoritatea zonei a fost folosita ca suprafata agricola. In apropierea castrului exista si ruinele unei bai romane. Pe langa castru, pe malul opus al raului Hent se afla o fortareata, mentionata pentru timp de mai multe secole ca Sebesvár si aparand pe majoritatea hartilor Evului Mediu ale zonei. Bologa a fost atestata pentru prima oara documentar in 1304 ca Sebuswar, apoi aparand nominalizata cu diverse nume, cum ar fi Sepuswar din 1324, Sebeswar – 1329, Sebeswar alio nomine Hunyadwar – 1398, Castrum regis Sebes – 1393, Castrum regis Hunyad – 1397, Sebes Varallya – 1760. Regele Sigismund de Luxemburg a donat Bologa impreuna cu Cetatea Bran lui Mircea cel Batran, dupa semnarea la Brasov a tratatului de alianta impotriva Imperiului Otoman in 1399.
Punct strategic pe drumul care ducea la Oradea, fortareata a servit si drept refugiu pentru populatia locala in momentele de restriste. A castigat importanta in secolul XVII, cand otomanii au cucerit Oradea si impiedica actiunea de colectare a taxelor. Sultanul a ordonat demolarea ei, dar ordinul nu a fost dus la indeplinire. A fost distrusa insa mai tarziu de lobonti prin explozie. Turnul si o mare parte din ziduri au mai ramas inca in picioare. La mijlocul secolului XX turnul si-a pierdut acoperisul, probabil ultimul element din lemn al ruinelor. Tot ceea ce a mai ramas este piatra.

Read More