Se afișează postările cu eticheta Munti - Atractii Turistice. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Munti - Atractii Turistice. Afișați toate postările

duminică, 20 mai 2012

Muntii Ciucas

Muntii CiucasSunt alcatuiti din doua culmi principale, culmea Ciucas – Bratocea pe aliniamentul SV-NE si culmea Gropsoarele – Zaganu pe directia NV-SE, unite prin inseuarea muntelui Chirusca. Culmea Ciucas – Bratocea reprezinta partea de vest a masivului, ce se imparte in doua compartimente separate de saua Tigailor. Culmea Ciucas reprezinta compartimentul nordic, atingand inaltimea maxima in Varful Ciucas (1954 m), iar culmea Bratocea reprezinta componenta sudica, intinzandu-se pe mai bine de 5 km. Culmea Gropsoarele-Zaganu se intinde pe mai bine de 4 km, avand un relief mai monoton in partea de nord, inaltimea maxima fiind varful Gropsoarele de 1883 metri.
Din punct de vedere hidrografic trebuie amintit raul Teleajen si Paraul Berii.
Principalele locuri de cazare si puncte de acces in masiv sunt reprezentate de Statiunea Cheia si Cabana Muntele Rosu la care se poate ajunge prin Pasul Bratocea dinspre Brasov. Statiunea Cheia dispune de doua hoteluri si numeroase pensiuni, iar Complexul Muntele Rosu cuprinde cabana initiala, construita in 1948 si cabana Bujorul Rosu plus o sala de discoteca, langa care este amplasata cabana Silva si o statie seismica.
Fosta cabana “Alexandru Vlahuta” (cunoscuta si sub numele de “Cabana Ciucas”) este in prezent dezafectata fiind in mare parte distrusa. in 2008 s-a inceput organizarea de santier in vederea construirii unei noi cabane pe acelasi amplasament de pe Muntele Chirusca.
Exista o rezervatie naturala cu relief ruiniform si cu o vegetatie bogata de pajisti, tufarisuri (afin, ienupar, smardar, jneapan) si plante de stancarie (rogoz verde, floare de colt). In Masivul Ciucas traiesc numeroase animale salbatice: urs, mistret, cerb, ras, vulpe, jder, veverita, pisica salbatica, capra neagra. Pasarile sunt reprezentate prin vultur, acvila de munte, uliu, privighetoare, cinteza, scatiu, iar reptilele prin vipera comuna si soparla de munte (Lacerta vivipara).

Muntii Hasmas

Muntii HasmasIn Carpatii Moldo-Transilvani, insemnata subdiviziune a Carpatilor Orientali, masivul Hasmas ocupa o pozitie centrala, prin multiplele lui valori peisagistice, care culmineaza cu impresionantele chei ale Bicazului, el alcatuieste una din cele mai remarcabile regiuni turistice din muntii nostri. Catre nord, Hasmasul se invecineaza cu masivul Budacului, de care este despartit prin paraul Bistricioara, ale carui ape scalda ambele masive, de la confluenta sa cu Putna pana la gura paraului Pintic. La est, limita muntilor Hasmas este mai larga si se desfasoara tot pe cursuri de ape. Din valea Bistricioarei, catre sud-est, paraul Pintic formeaza pe intregul sau parcurs limita dintre Hasmas si Ceahlau, limita care, trecand apoi peste Saua Tabla, se continua catre sud, in lungul vaii Bistra, pana la confluenta sa cu paraul Capra (Jidanului); de aici inainte, limita masivului o formeaza firul acestei ultime vai, pana la varsarea sa in Bicaz.
In continuare, spre sud, pana la confluenta vaii Iavardi cu valea Rece, Hasmasul se invecineaza la est cu muntii Tarcau, de care este despartit prin paraiele Damuc si Fagului. Pe acest parcurs, linia despartitoare urca de la 580m altitudine pe raul Bicaz, la 610m la Gura Damucului si la 1.300m pe cumpana de ape dintre Damuc si Valea Rece. Limita sudica a Hasmasului este determinata de valea Iavardi, in totalitatea ei, iar de la obarsia acesteia catre vest de cumpana muntelui Sacadat, prelungita cu albia vaii Nascalat Patac – cursul inferior – pana la varsarea sa in Olt. La vest, vecinii Hasmasului sunt muntii Giurgeu cu cele doua grupe intinse si de inaltimi medii, constituite din muntii Voslobenilor si cei ai Ditraului. De cei dintai sunt despartiti, in portiunea superioara, de obarsia vaii Oltului, pana la confluenta cu paraul Nascalat, iar de muntii Ditraului printr-o linie care, depasind trecatoarea Oltului, strabate vaile Modoros, Belchia si Gheorghe Mic pana in Saua Deselatului. Din acest punct Putna Intunecoasa delimiteaza masivul de la izvoare pana la varsarea ei in Bistricioara. Muntii Hasmas ofera un peisaj atractiv, inlantuind locuri domoale cu abrupturi aspre, aspectul actual datorandu-se rocilor cristaline si calcaroase. Masivul este spectaculos in orice moment al anului. Masivul Hasmas este constituit, in principal, din doua mari culmi, si anume: Culmea Curmatura si Culmea Tulghes – Valea Rece, aceasta din urma fiind intrerupta in zona sa centrala de defileul adanc al raulul Bicaz. Culmea Curmatura formeaza rama vestica a masivului si poate fi impartita turistic in doua portiuni: prima, cuprinsa intre varful Haghies si pasul Pangarati, iar cea de a doua, intre aceasta si limita sudica a masivului, Muntele Sacadat. Din punct de vedere geologic, Masivul Hasmas face parte din zona cristalino-mezozoica a Carpatilor Orientali. Fundamentul lor este alcatuit din roci cristaline (vechi roci eruptive si roci sedimentare), mai mult sau mai putin metamorfozate prin temperatura si presiune, care au schimbat profund caracterul rocilor primare, cristalizandu-le. Acestor roci, inaltate ca munti puternici, li s-au adaugat apoi altele sedimentare, formate in era secundara (mezozoica) si care n-au mai fost supuse transformarilor suferite de primele. In fasia centrala a Masivului Hasmas, orientata in general spre nord-sud, cristalinul este acoperit aproape peste tot de depozitele mezozoice. Zona Masivului Hasmas corespunde tipului de climat temperat, boreal, de natura montana carpatica, cu diverse caracteristici in functie de altitudine, expozitia versantilor, orientare etc. Pozitia masivului fata de larga arie depresionara dinspre vest (depresiunile Ciucului si Giurgeului), adapostul oferit de masivele Tarcau si Ceahlau din nord-est si energia reliefului, determina o circulatie activa a brizelor, care produc cunoscute inversiuni termice si fac sa se inregistreze temperaturi si fenomene cu totul diferite, influentate de zonele catre care sunt orientati versantii. Astfel, inversiunile termice produse pe versantul vestic fac sa se inregistreze temperaturi mai scazute, -25°…-35°C in lunile februarie si martie. Aceste acumulari de aer rece sunt insotite uneori de ceturi, care se risipesc odata cu rasaritul soarelui, cand briza de vale pune in miscare masele de aer, dirijandu-le catre creste. Pe versantul de nord-est, clima se apropie mult de cea a Ceahlaului.
Este explicabil, deoarece izoterma anuala de 8°C trece pe la vest de Piatra Neamt, indreptandu-se spre nord, pe la poalele Ceahlaului. Vegetatia Muntilor Hasmas este variata si se etajeaza in inaltime, in functie de conditiile impuse de clima, relief, soluri etc. Distingem astfel etajul padurilor si etajul pajistilor. In Hasmas limita superioara a padurii acopera muntele pana la 1.600m. Unele zone cum sunt versantul vestic al Culmii Curmatura, cuprins intre varfurile Fratele si Sacadat, versantul vestic al culmii Tulghes – Valea Rece, portiunea varful Iavardi – Surduc, o buna parte a muntilor din zona nordica a masivului (Lapos, Ciurgau, Tosoroc, Criminis etc.) sunt mai dezgoliti, reprezentand o vasta zona pastorala. Zona impadurita a Hasmasului este dominata de rasinoase, predominant fiind molidul (Picea excelsa), mai rar fagul (Fagus silvatica), teiul (Tilia cordata), brad alb (Albies alba), larita – zada (Larix dedaua), pin (Pinus silvestris) etc. Fauna cunoaste aici o bogatie deosebita in specii de vanat mare: ursul brun (Ursus arctos), cerbul carpatin (Cervus elaphus carpaticus), caprioara (Capteolus capreolus), lupul (Canis lupus), vulpea (Canis vulpes), mistretul (Sus scrofa), precum si de vanat mic: pisica salbatica (Fellis silvestris), veverita (Sciurus vulgaris) etc. Se remarca numeroase specii de pasari: cocosul de munte (Tetrao urogallus), cocosul de mesteacan (Lirurus tetrix), alunarul (Nucifraga casyocatactes), uliul pasarar (Acapiter nisus), mierla (Turdus merula) si multe altele.

Muntii Sureanu

Muntii SureanuMuntii Sureanu sunt constituiti, preponderent, din sisturi cristaline mezometamorfice si epimetamorfice. Catre marginile muntilor se adauga cateva petice de roci sedimentare. Seria mezometamorfica are cea mai mare extindere si este reprezentata prin diferite varietati de gnaise, paragnaise, amfibolite, micasisturi (cu granati, disten si staurolit) etc. Atat materialul premetamorfic, cat si metamorfozarea sa sunt foarte vechi, varsta lor fiind atribuita de geologi anteproterozoicului superior (circa 2.600 mil. ani). Iarna temperaturile medii variaza intre -2°C la marginea muntilor si -7°C la peste 2.000m altitudine. Invaziile de aer maritim care se produc in vestul tarii patrund pe culoarul Muresului pana spre Alba Iulia, determinand cresteri usoare ale temperaturii pe rama nordica a muntilor pana la inaltimea de 1.000m. Inversiunile de temperatura sunt frecvente in depresiunea Oasa si in Depresiunea Petrosani. Vara temperaturile medii ajung la 8°C la altitudini de peste 2.000m si la peste 19°C la poalele muntilor. In cursul anului, cele mai mari abateri de la mediile lunare se inregistreaza iarna, si mai cu seama primavara, datorita circulatiei atmosferice mai intense. In lunile de vara, variatiile de temperatura au valori scazute. Muntii Sureanu reprezinta un urias castel de ape subterane si de suprafata. In calcare, apele subterane se gasesc in retele de fisuri si goluri carstice. In adanc rezulta cursuri de apa cu lungimi de sute si mii de metri. Izvoarele de tip resurgenta apar in mod obisnuit la marginea zonei calcaroase. Temperatura izvoarelor, chiar in timpul verii este destul de coborata, ajungand pana la 4-6°C la 2.000m. Muntii Sureanu ofera conditii favorabile dezvoltarii unor grupari vegetale caracterizate printr-o mare varietate floristica. Se pot diferentia mai multe etaje de vegetatie care se succed pe verticala muntelui.
Etajul alpin, reprezentat prin pajisti, apare insular doar pe varfurile ce depasesc 2.000m. Golul alpin coboara uneori pana la 1.900m datorita defrisarii masive a jnepenilor. Intre componentele vegetatiei pajistilor alpine amintim: coarna (Carex curvula), parusca (Festuca supina), rugina (Juncus trifidus), clopoteii (Campanula alpina), ochiul gainii (Primula minima), degetarutul (Soldanella pussila), piciorul cocosului alpin (Ranunculus alpestris), Unghia pasarii (Viola declinata), spanzul (Helleborus purpurascens), coacazul de munte (Brukenthalia spiculifolia) etc. Etajul subalpin cuprinde toate varfurile si crestele intre 1.700 si 1.950m. Vegetatia lemnoasa este reprezentata in principal de jnepan (Pinus mugo), ienupar (Juniperus communis), smardar (Rhododendron Kotsckyi), azalee pitica (Loisleuria procumbes), parusca (Festuca supina), scrantitoare (Potentilla ternata), afin (Vaccinium myrtillus), merisor (Vaccinium vitis idaea). Etajul padurilor de molid, cuprins intre 1.300 si 1.700m, este alcatuit in principal din molidisuri pure (Picea abies), brad (Abies alba), zimbru (Pinus cembra), scorusul de munte (Sorbus aucuparia), socul (Sambucus racemosa), paltinul de munte (Acer pseudoplatanus). In raristile din padure apar: macrisul iepurelui (Oxalis acetosella), perisorul (Moneses uniflora), feriga (Driopteris filix mas). Etajul padurilor de foioase este alcatuit din paduri de fag in amestec cu molid, brad, paduri de fag si paduri de fag in amestec cu gorun si ocupa suprafete apreciabile in partea de nord si de vest a masivului. Padurile de amestec de fag cu rasinoase au extensiune mai mare in cursul superior al vailor Strei si Cugir, la inaltimi cuprinse intre 900 si 1.400m; ele sunt alcatuite din fag (Fagus silvatica), molid (Picea abies), brad (Abies alba), paltin de munte (Acer pseudoplatanus), ulm de munte (Ulmus glabra), scorus de munte (Sorbus aucuparia). Padurile de fag inconjoara ca un brau masivul pe laturile sale nordice si vestice, ocupand spatiile cuprinse intre 500 si 1.050m, iar pe vai urca pana la 1.500m, indeosebi in bazinul Gradistei. In lungul raurilor se dezvolta palcuri de anin si specii ierboase, ca: morcovul salbatic (Daucus carota), floare de nu-ma-uita (Myosotis palustris), ciucuras (Adenostyles alliariae), stirigoaie (Veratrum album), muschi (Minium punctatum), pufulita (Epilobium mutans), sovar de munte (Poa trivialis). Apele curgatoare constituie mediu prielnic pentru mana de apa (Glyceria aquatica), sovar (Sparganium erectum), floarea de lac (Ranunculus repens), sanziene de apa (Galium palustre). In etajul alpin pot fi vazute nenumarate pasari, cum sunt: ciocarlia urecheata (Eremophila alpestris), pasarea omatului (Plectrophenax nivalis), fasa de munte (Anthus spinolleta), pietrarul (Oenanthe oenanthe), brumarita (Prunella collaris) si mierla de piatra. In zilele calduroase, pe pajistile alpine se pot vedea vipera comuna (Vipera berus), soparla de munte(Lacerta vivipara) si numeroase specii de fluturi. In locurile umede de la obarsia raurilor, din circurile glaciare, traiesc broasca de munte (Rana temporaria), salamandra (Salamandra salamandra) si tritonul (Triturus alpestris). Dintre mamifere, intalnim: ursul (Ursus arctos),lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes), mistretul (Sus scrofa), caprioara (Capreolus capreolus), veverita, viezurele, iepuri, jderi (Martes martes), ras (Lynx lynx) etc. Apele raurilor sunt sagetate de pesti: pastravul indigen (Salmo trutta fario), lipanul (Thumallus thumallus), moioaga (Barbus meridionalis petenyi), nisiparita (Sabanejeria romantica), iar dintre nevertebrate racul (Astacus torrentium).
Bordura si imprejurimile muntilor au fost locuite din cele mai vechi timpuri. Dovezi materiale ale unei locuiri in perioada paleolitica s-au descoperit in pesteri ca Bordul Mare si Ciclovina Uscata, urme de vetre de foc, unelte de os si cremene, fragmente de schelete de Ursus spelaeus (Urs de pestera), Equus caballuus (Cal), Canis lupus (Lup) care atesta asezari din comuna primitiva. Vestigii neolitice s-au descoperit in multe asezari de la poalele muntelui si in depresiuni (Turdas, Tartaria, Petresti). Elemente de trecere din neolitic la epoca bronzului (cultura Cotofeni) s-au descoperit la Sebes (Rapa Rosie, Rachita, Sebesel). Epoca bronzului si epoca fierului, cand s-a conturat formarea poporului si culturii geto-dace sunt bine reprezentate la Calan, Strei, Sebesel, Pianu de Jos s.a. In aceste locuri (conform descoperirilor arheologice) a existat nucleul stapanirii dace si, ulterior, al celei romane; mai tarziu, pana aici s-a extins voievodatul lui Litovoi Urmele de locuire dacica sunt numeroase si apar sub forma de asezari militare sau civile, locuinte izolate si stane. Epoca de convietuire daco-romana apare sub forma de „vilae rusticae”, precum si prin castrele de la Tarsa, Ausel, Varful lui Patru, Vf. Godeanu. Vestigile medievale, sunt reprezentate prin ruinele unor cetati si turnuri de paza (Sibisel, Crivadia sau lacase de cult). Activitatea agricola, deosebit de intensa la marginea spatiului montan, a patruns si in interiorul acestuia, pana la inaltimi de 800-100m, cu plante adaptabile la temperaturi scazute (cartof, porumb, varza, etc). Pe langa asezarile permanente, in Muntii Sureanu, sunt, de asemenea, o serie de asezari temporare (stane, cabane forestiere) majoritatea aflandu-se pe culmile din partea centrala a muntelui (la peste 1.500 de m.). Activitatea industriala s-a dezvoltat la bordura masivului, in asezarile din depresiuni (Petrila, Petrosani, Sebes, Orastie, Hateg, Pui) pe baza materiilor prime locale si a traditiei. In cuprinsul Muntilor Sureanu intalnim numeroase obiective turistice de natura istorica, folclorica, biogeografica, hidromorfologica, etc. In partea sudica a masivului, unde predominant este calcarul sunt intalnite chei, pesteri uscate, pesteri active, canioane, aceste locatii fiind ideale pentru practicarea alpinismului, speologiei sau a canyoningului.

Muntii Apuseni

Muntii ApuseniMuntii Apuseni sunt un complex muntos, masiv, bine incadrat de depresiuni mari (la vest Depresiunea Panonica, cu depresiuni golf ce patrund adanc in spatiul muntos, la est Depresiunea Transilvaniei, la nord aria depresionara a Somesului), constituit din nuclee de sisturi cristaline si granite (Muntii Drocea, Muntii Gilaului) peste care stau depozite sedimentare paleozoice si mezozoice (Muntii Codrului) strabatute de roci eruptive (banatite si dacite), puternic cutat, sariat si faliat. Complexitatea tectonica, structurala, litologica si mineralogica reprezinta un caracter distinctiv al Muntilor Apuseni. Muntii Apuseni reprezinta una din cele mai intereseante destinatii turistice din Romania. Relieful carstic, precum si flora si fauna specifica reprezinta tot atatea motive pentru care zona a fost declarata rezervatie naturala.
Relieful este unul carstic, bine dezvoltat, alcatuit din pesteri (Pestera Ursilor, Pestera Meziad), chei (Cheile Turzii), defilee (Defileul Muresului). Altitudinile nu depasesc 2.000m, cu maxime de 1.849m – la Varful Cucurbata Mare, 1.836m – Varful Vladeasa, respectiv 1.826 – Muntele Mare. In medie altitudinile oscileaza in jurul a 1.000m. Masivele muntoase pornesc radiar, din centru si intra in contact direct cu Campia de Vest, prin depresiunile “golf”: Zarand, Beius, Vad Borod, bine populate, asezarile urcand pana la 1.600m. Principalele cai de traversare a Apusenilor sunt Pasul Valisoara Vantului, Pasul Vartop si Pasul Varfurile. Masivul central pastreaza bine resturile platformelor de eroziune Carligata (1.600-1.800 m) si Marisel (1.000-1.300 m), pe care apar maguri inalte (Vladeasa) si una dintre cele mai interesante regiuni cu relief carstic din tara noastra (Pades, Cetatile Ponorului). Prispa care inconjoara masivul central este alcatuita din culmi joase cu aspect de muncei, despartite de depresiunile-golf ale Campiei Tisei. In nordul masivului central se afla culmile Muntilor Muresului (varful Magura Priei – 997 m) si Muntele Ses (varful Magura – 915 m), alcatuite din sisturi cristaline, despartite de Depresiunea Simleului. In vestul masivului sunt situati Muntii Padurea Craiului (varful Oarza – 970 m), alcatuiti din calcare si flis cretacic si munceii Codrului (Varful Plesu – 1.112 m), alcatuiti dintr-o culme larga sculptata in roci permacarbonifere si mezozoice (calcare), despartiti prin Depresiunea Beiusului. In sudul masivului central se gasesc Muntii Zarandului, alcatuiti dintr-o culme principala sculptata in sisturi cristaline, flis cretacic, piroclastite andezitice, etc., peste care se ridica maguri inalte, iar in estul lor se afla Muntii Metaliferi, cu aspect de muncei, alcatuiti din roci vulcanice si calcare. In estul masivului central se intind masivul muntos Gilau-Muntele Mare si Muntii Trascaului (varful Seciului – 1.281 m), alcatuiti din sisturi cristaline si granite, cu altitudini cuprinse intre 1.000 si 1.600m. Muntii Apuseni sunt bogati in zacaminte de minereuri auro-argintifere, sulfuri complexe, bauxita, etc. Exploatarea zacamintelor de aur este practicata din timpul dacilor. In perioada romana ea a cunoscut o mare dezvoltare. Clima este in general umeda si rece pe culmile inalte, temperat-continentala de tranzitie, cu influente oceanice, caracteristica climei de munte mijlociu. Temperatura medie anuala este intre 6 si 10°C, precipitatiile fiind de 700-1.000 mm/an. Pe pantele sud-vestice ale Apusenilor apar frecvent vanturi cu caracter de foehn.
Locuitorii acestei zone, motii, sunt renumiti pentru obiectele din lemn pentru uz gospodaresc, pe care continua sa le confectioneze de generatii, mergand sa le vanda in toata tara. Ciuberele si donitele de lemn din Apuseni pot fi intalnite in majoritatea targurilor din Romania. Inca se mai pot vizita asemenea ateliere artizanale la Patrahaitesti, unde, daca sunteti curiosi, puteti auzi si renumitele tulnice sau buciume. Satul Patrahaitesti apartine de comuna Arieseni, fiind accesibil in timpul verii si cu masina. Pe durata verii, locuitorii isi duc cirezile de vite pe culmi, unde acestea raman pana la venirea toamnei. Pe toate pasunile inalte sunt prezente “hodaile”, adaposturile de vara ale celor ce au grija de turme. Daca doriti sa descoperiti viata locala si traditii pastrate de generatii, una din zonele de interes este Valea Ariesului, incluzand frumoasele sate Albac, Garda, Arieseni. Pe langa relieful carstic variat (Cetatile Ponorului, Padis, Groapa Ruginoiasa, Poarta lui Ionele, Ghetarul de la Scarisoara, Focul Viu etc.), un punct de interes il reprezinta Muzeul Aurului de la Brad, unde exista o bogata colectie de pepite, dar si de unelte traditionale pentru extragerea aurului, indeletnicire ce dateaza de peste 2000 ani.

Muntii Leaota

Muntii LeaotaMuntii Leaota sunt munti in lantul Carpati, care fac parte din Carpatii Meridionali, invecinadu-se cu Muntii Bucegi si Muntii Piatra Craiului. Varful Leaota, din centrul masivului, este cel mai inalt punct cu o altitudine de 2.133m. Aria geografica a Masivului Leaota este delimitata la vest de raul Dambovitei, care il separa de Iezer-Papusa; la nord se intinde culoarul Rucar-Bran, cu drumul national si Magurile Branului, care il separa de Piatra Craiului.Intens fragmentat, relieful muntilor Leaotei se prezinta ca o insumare de plaiuri alpine cu suprafete de nivelare aidoma unor poduri suspendate, fara forme indraznete. Spinarile sale sunt largi si rotunjite, cu povarnisuri moderat inclinate. Suprafata ocupata de culmile Leaotei este mai intinsa decat cea a Bucegilor propriu-zisi, iar altitudinea lor maxima se afla la 2.133m varful Leaota si este situat in centrul masivului si constituie nodul orohidrografic cel mai important. Pentru orientare generala e bine sa retinem cele patru culmi principale dispuse sub forma unui X, avand directiile sud-vest, sud-est, nord-est si nord-vest: prima se numeste Marginea Domneasca si din ea pleaca spre nord-vest spinarile paralele ale muntilor Tincava, Obadarul, Tabra si Gruiul, care toate la un loc formeaza versantul sud-estic al Vaii Badeanca (sau Valea Badenilor cum ii spun localnicii); spre sud-est se desfac culmile Leaota, Ratuneiul, Vaca, Frumuselul si Romanescu. Denumirea de Margine Domneasca ar avea, dupa unii, o semnificatie strategica, ea marcand limita de securitate pentru domnitor si curtea sa cand se refugiau in fata primejdiei, in trecutul zbuciumat al poporului nostru.
Culmea sud-estica, mai putin individualizata, este formata din spinarile nesfarsite ale Cufuritului, Rateiului, Raciului si Sutilei. Ea se termina cu dealurile subcarpatice din jurul satelor Pietrosita si Tata. Initial, celelalte doua culmi principale ale Masivului Leaota pornesc impreuna spre nord, avand la est Muntele Mitarca, iar la vest Muntele Vaja. Catre vest Masivul Leaota coboara in versanti prapastiosi pana la nivelul scazut al Dambovitei care daltuieste marnele senoniene, accidentand relieful (defileul Cetateni cu Valea Badeanca, Valea lui Coman, Valea Chiliilor, Culmea Schitului s.a.). In partea de nord-vest a masivului, roca isi tradeaza schimbarea de structura prin aparitia calcarului tithonic din perioada Jurasicului in singulara Piatra a Dragoslavelor (1.437 m) si in cheile din jurul Muntelui Ghimbavul, sau de la poalele de vest ale Muntelui Santilie (vaile Crov si Rudarita). Coridorul Rucar-Bran isi face simtita prezenta sa apropiata prin varietate litologica si cele mai complexe forme de carst. Versantul nordic al piramidei care formeaza Varful Leaota pastreaza urmele unui circ glaciar, fenomen geologic de data mai recenta apartinand Cuaternarului. Izvoarele si paraiele Negrita, Marginea Domneasca, Frumuselul si Vaca au o dispozitie generala sudica; ele participa la formarea bazinului Ialomicioarei apusene sau Runcu ce se varsa in Ialomita la Fieni. Paraul Tata are forma liniara orientata catre sud-est, la fel ca Raciul si Brateiul care se varsa toate direct in Ialomita, primul in comuna Tata, iar celelalte doua langa hidrocentralele Moroieni si Dobresti. Muntele Ratei adaposteste sistemul de captare a apei potabile pentru orasul Targoviste. Clima prezinta caracteristicile obisnuite ale regiunilor alpine. Datele culese de la statiunile meteorologice de langa Leaota, din Targoviste (281,90 m) si Varful Omul (2.507 m) arata o diferenta mare intre izotermele anuale sau lunare ale regiunilor de culme si cele joase. Numarul zilelor pe an cu temperatura sub 00 la Varful Omul este de 220, pe cand la Targoviste numai 65. Suma precipitatiilor anuale este de 1.112,6 mm la Varful Omul si 738,1 mm la Targoviste. Datele eoliene arata ca vanturile dominante sunt cele care bat de la vest-nord-vest cu o frecventa de 33,5 si tarie de 2,3 m/s mai ales toamna si iarna, notam totusi intensitatea ciclonica din august 1949 si toamna anului 1960, cand s-au produs pagube mari zonelor impadurite din Valea Brateiului.
Vegetatia muntilor Leaota este constituita prin etajul padurilor mixte (600—1.500 m) in care predomina formatii de fagete si molidete; din subzona bradetelor pure se trece direct in zona pasunilor inalte, deoarece subarborescentele obisnuite etajului alpin inferior sunt rare si slab reprezentate. In schimb tufarisurile pitice sunt foarte raspandite, ocupand versanti intregi, mai ales cele cu expozitie nordica. Smirdarul sau rododendronul infloreste in iunie, formand covoare imense de culoare roz-purpuriu. Fauna muntilor Leaota este si ea constituita din diverse specii de animale cum ar fii: caprioare, cerbi, ursi, jderi, cocosi-de-munte; ca vanat secundar, de trecere, putem intalni lupi, vulpi, vidre, mistreti, iepuri, rasi si sitari. Se poate pescui pastrav indigen si curcubeu, mreana, clean si zvarloaga.

Muntii Iezer

Muntii Iezer-Papusa
Muntii Iezer-Papusa sunt munti in lantul Carpati, grupa majora sudica, Carpatii Meridionali. Cel mai inalt punct al sau este Varful Rosu din centrul masivului, avand o altitudine de 2.470m. Imaginea de ansamblu a masivului Iezer-Papusa se reduce schematic la un larg amfiteatru de creste deschis catre miaza-zi, de o parte si alta a Raului Targului si a micii depresiuni Campulung, intreg acest arc de culmi se prezinta puternic inclinat pe flancurile sale exterioare dinspre vest, nord si est (adica spre Raul Doamnei si Dambovita) in timp ce, spre sud, descresterea lina a pantelor sale construieste un larg spatiu central, grupat aproape in intregime in jurul unui singur rau colector: Raul Targului.O masivitate neobisnuita caracterizeaza in ansamblu acest grup muntos, deosebit de omogen si aproape imposibil de fragmentat in volume cat de cat independente. Vaile care il strabat in aproape toate directiile sunt fie prea putin adancite (Argeselul, de exemplu), fie – aproape toate — deosebit de inguste si nereusind in acest fel sa rupa pronuntata continuitate a reliefului in ansamblu. Insesi culmile puternice si numeroase ce se rasfira din arcul crestei principale catre sud sunt atat de apropiate una de cealalta si atat de asemanatoare ca forma si directie generala, incat — nici in cazul acestora – nu se poate vorbi cu usurinta de o compartimentare cat de cat vizibila a terenului. In ciuda acestei alcatuiri foarte unitare, o anumita subampartire poate fi intreprinsa pe intregul desfasurarii marelui arc de creste. Astfel, in ondularea inalta a cumpenei dintre Raul Doamnei-Dambovita si Raul Targului (la a carei linie simplificata vom reduce in cele ce urmeaza intregul masiv), doua inseuari definesc — cu prea putina vigoare de altfel — trei grupuri de munti: Papau (vest), Iezeru (nord) si Papusa (nord si est). Prima dintre cele trei grupe amintite cuprinde muntii Groapele — Papau — Jupaneasa, el reprezentand in acelasi timp capatul de sud-vest al intregului arc al crestei principale a masivului.
El este despartit de grupul Iezerului (care ii urmeaza la nord si est) prin adanca lasare a Curmaturii Groapelor (2.037 m), cumpana intre valea glaciara cu acelasi nume (nord-est, spre Raul Doamnei) si valea Bratiei, spre sud-est. Acest sector muntos se prezinta sub forma unei culmi puternice, foarte uniforma ca directie (N-E si S-V), neaccidentata si lipsita de denivelari pronuntate. Grupul de inaltimi Obarsia — Iezer — Varfu Rosu — Batrana, reprezinta osatura principala a intregului sistem muntos. El depaseste grupul precedent prin suprafata si altitudine absoluta, fiind, sub acest din urma aspect, superior si grupului urmator al Papusii. Pe intregul masiv, Iezerul constituie masa cea mai compacta si inalta, fapt ce se face imediat simtit in extinderea sporita a golului alpin si a suprafetei ocupate de vaile glaciare. Mai mult decat Papaul — insa mai putin decat Papusa —, Iezerul prezinta numeroase ramificatii de creste, ce constituie, in cateva cazuri, separari de importante bazine hidrografice. Cea de a treia si extrem estica subdiviziune a masivului se afla puternic adunata in jurul unui singur mare varf: Papusa (2.391 m). Contrastand vizibil cu grupele precedente, Papusa strange – pe o distanta de mai putin de 1 km in linie dreapta — punctele de desprindere a patru creste foarte mari: Barbu, spre nord si Calu, Mara si Boteanu, in balanta, spre sud si sud-vest. Aceasta desfasurare in doua manunchiuri de culmi cu infatisare foarte diferita (inguste, scurte si inclinate, spre nord; largi si prelungi, ca niste valuri paralele si aproape nediferentiate intre ele, spre sud), cu pornire aproape dintr-un singur punct, inaintand in directii total opuse — ca un jug de culmi asezat in curmezisul crestei ce vine dinspre Iezer si Batrana -, reprezinta trasatura caracteristica pentru intregul grup muntos al Papusii. Pe distanta primilor cativa kilometri, acest jug formeaza — impreuna cu Boteanu si cu creasta principala Iezer — Batrana — o neobisnuita intersectie in cruce, surprinzatoare in acest masiv unde ramificatiile in unghi drept sunt rare si de mica anvergura. Majoritatea rocilor aflate in compunerea masivului sunt de formatie foarte veche, unele dintre ele urcand — cum este cazul gnaiselor de injectie — pana in Proterozoicul superior. In Iezer-Papusa, aceasta din urma roca – formata prin intruziuni magmatice locale si apartinand seriei de Cumpana – Holbav – prezinta o fasie relativ ingusta si care, venind dinspre vest, se apropie oblic de masiv acoperind intregul curs mijlociu al Raului Doamnei. Continuand spre nord-est, aceeasi fasie cladeste turnurile puternic dezgolite ale Coltilor Cremenei si, in parte, ale Coltilor lui Andrei; compune partial culmea de legatura Mezea – Otic, si traversand Dambovita si creasta principala a muntilor Fagaras, se afunda sub depozitele sedimentare din imprejurimile orasului Codlea. Predominanta si caracteristica insa pentru masiv este seria petrografica “de Iezer-Leaota”, de varsta mult mai recenta si reprezentand zona de tranzitie catre cristalinul Carpatilor Rasariteni. Compusa din roci mai slab metamorfozate – in principal sisturi sericitoase si cloritoase — precum si din unele roci rezultate dintr-un metamorfism mai intens (micasisturi muscovitice si micasisturi cu granati), aceasta serie constituie totodata materialul alcatuitor al crestei Tamasului precum si soclul, numai in parte vizibil, al impresionantului recif mezozoic ce este Piatra Craiului. Trasaturile climatice, ce caracterizeaza masivul Iezer-Papusa, repeta in linii mari, toate trasaturile tabloului climatic general al Carpatilor Meridionali si, in mod deosebit, al muntilor Fagaras. In zona golului alpin inalt al masivului (2.000-2.400 m), media anuala a temperaturii aerului este negativa (0-2°C); cu mici diferentieri tinand de altitudine (zonele inalte fiind cele mai reci), de orientare (temperaturile fiind mai scazute pe versantii nordici si estici) si de deplasarea gravitationala a aerului ce determina, mai ales iarna, surprinzatoare inversiuni de temperatura. Diferentele de insorire – si deci de incalzire — ale versantilor se resfrang izbitor in peisaj, mai ales prin distribuirea vegetatiei si prin modelarea glaciara – mult mai puternic dezvoltata pe aceleasi directii de nord si est. Prin izolarea sa de insula inalta si detasata, masivul Iezer-Papusa se afla permanent in calea principalelor miscari ale aerului. Deasupra altitudinii de 1.800-2.000m, zapezile acopera masivul aproape neantrerupt din noiembrie pana in aprilie, ele pastrandu-se mai indelungat in colturile adapostite si de orientare nordica si nord-estica. In caldarile inalte ale Rosului si Boarcasului, cateva petice de zapada innegrita si intarita “prind” cu regularitate, de la un an la altul, prima zapada a sezonului urmator. Covorul vegetal ce imbraca masivul Iezer-Papusa nu este notabil diferit de acela al altor masivi cristalini aflati in compunerea Carpatilor Meridionali.
In cuprinsul zonei forestiere, primul etaj il prezinta padurea de fag (Fagus sylvatica), inaltata pana la 1.400—1.500m altitudine si care adaposteste, ca principale specii insotitoare, carpenul (Carpinus betulus), paltinul de munte (Acer pseudo-platanus) si mesteacanul (Betula pendula). Tot in cuprinsul acestui etaj, in zone mai adapostite, apare bradul (Abies alba) si – mai rar – silueta si frunzisul straveziu al Zadelor (Larix decidua). Numerosi arbusti vegeteaza in cuprinsul fagetelor, mai raspanditi fiind socul de munte (Sambucus racemosa); cununita (Spiraea ulmifolia), iar in taieturile insorite, zmeurul (Rubus idaeus) si rugul de mure (R. hirtus) — ambele invadante si cu o mare capacitate de regenerare. In etajul alpin inferior (1.800-2.200 m) – intre zona molidului si pana la limita superioara a jneapanului, dominante sunt tufarisurile de smirdar (ruja sau bujor de munte: Rhododendron Kotschy), intretesute cu specii de Vaccinium si cu graminee, ca teposica (Nardus stricta). Des intalnit este omagul (Aconitum tauricum – otravitoare), cu inflorescenta in spic inalt, de culoare violet intens si cu fiecare floare de forma caracteristica a unei casti cu viziera ridicata. Aproape toate speciile de animale raspandite in regiunea de munte a tarii noastre sunt prezente si in cuprinsul masivului Iezer-Papusa. Mamiferele cuprind in prima marime ursul (Ursus arctos), prezent in jnepenisuri batrane sau in Zmeuretul taieturilor de padure, apoi lupul (Canis lupus); vulpea (Vulpes vulpes); rasul (Lynx lynx), destul de rar, in padurile inalte de pe Raul Doamnei si Dambovita, jderul (Martes martes); apoi, dintre capitate, mistretul (Sus scrofa) — coborand adesea pana in zona culturilor de langa sate; cerbul (Cervus elaphus); capriorul (Capreolus capreolus) si – in numar destul de mare, in stancariile ferite de la golul alpin — capra neagra (Rupicapra rupicapra). Dintre rozatoare, mai des pot fi intalnite veverita (Sciurus vulgaris), parsul obisnuit (Glis glis) si cateva specii de soareci de padure.

Muntii Piatra Craiului

Muntii Piatra CraiuluiMuntii Piatra Craiului, adeseori Muntii Piatra Craiului, doar Piatra Craiului sau chiar Crai, este un lant muntos calcaros aflat la sud-vestul Carpatilor Orientali, dar care apartine lantului Carpatilor Meridionali, gasindu-se in nord-estul acestora. Din punct de vedere petrografic, Masivul Piatra Craiului se deosebeste geologic si morfologic de masivele si grupele muntoase inconjuratoare, Muntii Leaota, Muntii Bucegi, Muntii Fagaras si Muntii Iezer-Papusa.In timp ce aceste grupe montane sunt formate aproape exclusiv din roci cristaline, ”Crai”-ul, cum este adesea alintat, este o ”lama” taioasa si abrupta de roci metamorfice, in special roci calcaroase de varsta jurasica, lunga de aproximativ 24-26 km, orientata de la sud-vest spre nord-est, si lata de aproximativ 6-8 km, pe directiile perpendiculare corespunzatoare. Cunoscutii pereti verticali, inalti de 400-650m, dintre Padina Lancii si Valea lui Ivan, au luat nastere datorita stratificarii pe orizontala a calcarelor. Altitudinea maxima a Pietrei Craiului este atinsa in varful Varful La Om, cunoscut si ca Piscul Baciului, avand 2.244m. Masivul are numeroase piscuri peste 2.000 de metri altitudine (Vf. Padina Popii (2.025 m), Vf. Ascutit (2.150 m), Vf. Timbalul Mare (2.177 m), Varful dintre Timbale (2.170 m), Vf. Sbirii (2.220 m), Vf. Caldarii Ocolite (2.202 m)). Temperatura medie anuala se mentine in jurul valorii de 0 grade C, iar in zonele inalte coboara pana la -2 grade C. Vanturile aproape permanente sunt determinate de pozitia izolata a masivului. Precipitatiile se inscriu intre 1.000-1.200 mm/an, predominand in lunile mai si iunie. In zona Piatra Craiului se gaseste o vegetatie mai putin bogata in specii datorita preponderentei aproape absolute a calcarelor. Totusi se gasesc specii unice in lume de flora si fauna, unele dintre ele, asa cum ar fi Garofita Pietrei Craiului (Dianthus Callizonus) fiind faimoase. Alte specii protejate sunt floarea de colt(Leontopodium alpinum) si ghintura galbena (Gentiana lutea). Printre speciile de animale amintim capra neagra (Rupicapra rupicapra), declarata monument al naturii, capriorul, mistretul, ursul carpatin, rasul, vulpea, lupul, veverita. Cheile Dambovicioarei si Pestera Dambovicioarei sunt cele mai importante fenomene carstice din Piatra Craiului. In partea nord-estica apar Prapastiile Zarnestilor, izbucurile Fantanile Domnilor si Fantana lui Botorog, La Zaplaz, Cerdacul Stanciului, Pestera Stanciului, Moara Dracului. Amintim Marele Grohotis care este o panza de pietre instabile de 4 km.
Rezervatia Naturala Piatra Craiului a fost instituita in anul 1938 si cuprinde mai mult de 1.200 de hectare din Piatra Craiului. Cabane si refugii se gasesc in zona muntilor Piatra Craiului ca: cabana Plaiul Foii (849 m), 13km de Zarnesti, reprezinta principala baza de acces catre creasta muntelui; cabana Curmatura (1.470 m) este situata pe versantul estic al Pietrei Craiului, la poalele Turnului. Cel mai repede se poate ajunge la ea prin Prapastiile Zarnestilor; cabana Gura Raului (740 m), plasata la periferia orasului Zarnesti, pe drumul catre Prapastii; cabana Brusturet (990 m) este situata in zona sudica a Pietrei Craiului, la capatul superior al Cheilor Brusturetului, la o distanta de 8 km de satul Podu Dambovitei, ea va ramane inchisa pana cand aceasta va fi adusa la standardul cerut de desfasurarea turismului civilizat, eficient, competitiv; refugiul Grindu (1.620m) se afla pe versantul de rasarit, pe Plaiul Grindului, sub Vf. La Om; casa Folea (1100m) este asezata la marginea vestica a satului Pestera; cabana Pietricica se afla situata in partea de S-E a Muntilor Piatra Craiului – Parcul National Piatra Craiului, intr-un cadru salbatic si izolat, la altitudinea de 1.206m, la confluenta Vaii Muierii cu Valea Ursului si la 4 Km de Cabana Brusturet; Garofita Pietrei Craiului (1.085 m) este asezata pe versantul vestic al Pietrei Craiului, pe Valea Dragoslavenilor, accesul se face din satul Podu Dambovitei, pe soseaua spre Lacul Pecineagu (12,3 km) si pe drumul forestier de pe Valea Dragoslavenilor (3,8 km); refugiul Diana (1.480 m) este situat in Poiana Curmaturii Prapastiilor, fiind un adapost deteriorat; refugiul Sperantelor este localizat in partea de jos a braului Cioranga Mare la o altitudine de 1.685m; refugiul de la Varful Ascutit este asezat pe creasta masivului la cativa metri sud-vest de Vf. Ascutit; refugiul Spirla (1.400 m) se afla in padurea de pe muchia care desparte vaile Spirla de Barsa Tamasului; cabana “Taverna Pietrei Craiului” – situata la 5 km de orasul Zarnesti pe drumul care duce spre Plaiul Foii.

Muntii Parang

Muntii ParangSunt strabatuti de cea mai inalta sosea de la noi din tara, Transalpina, care ajunge pana la altitudinea de 2.200 m, oferind imagini rar intalnite.
Pe cuprinsul intinderii muntilor Parang se gasesc un varf muntos de peste 2.500 de metri, si anume varful Parangul Mare, cu 2.518 m si trei varfuri de peste 2.400 de metri: Gemanarea, cu 2.426 m, Stoinita, cu 2.421 m si Carja cu 2.405 m si aproximativ 15 varfuri de peste 2.300 m.
Muntii Parang se remarca prin masivitatea lor, care ii fac a fi asemanatori cu Muntii Fagaras si multitudinea de lacuri glaciare (Mija, Galcescu, Rosiile, Iezerul inghetat) care ii aseamana cu Muntii Retezat. Faptul ca pe traseele sale sunt putine cabane si refugii montane il face sa fie unul dintre cele mai salbatice masive muntoase din Romania.
Partea sa sudica se remarca prin existenta unor formatiuni calcaroase, care au dat nastere unor pesteri, cum ar fi: Pestera Muierilor, aflata pe valea Raului Galbena si Pestera Polovragi, aflata pe valea raului Oltet, Cheile Oltetului. Aici se afla cel mai lung telescaun din Romania.

Muntii Banatului

Muntii Banatului sunt formati in mod predominant din sisturi cristaline la care se adauga calcare, flis si roci vulcanice. Arealele calcaroase au un relief carstic foarte reprezentativ: pesteri (Pestera Comarnic), chei (Cheile Minisului, Cheile Nerei, Cheile Carasului), cursuri subterane, izvoare carstice, vai seci. Pe flis se dezvolta forme de relief structural, iar pe sisturile cristaline s-au conservat formale de modelare ciclica (platformele de eroziune), mai reduse altitudinal decat in Carpatii Meridionali.
In partea de vest si nord, Muntii Banatului sunt marginiti de o bordura deluroasa formata din strate sedimentare friabile (depuneri submarine si litorale din timpul pliocenului) cvasiorizontale si acumulari de pietrisuri si nisipuri piemontane. Partea centrala o constituie Muntii Semenicului, mai inalti, cu platforme largi pe culmi si vai adanci pe margini. Zona de izvoare ale Barzavei, Nerei si Timisului a constituit o regiune cu vechi asezari permanente situate la altitudine. Spre deosebire de Muntii Semenic, alcatuiti din sisturi cristaline, Muntii Aninei, situati spre vest, in continuarea acestora, au o structura si petrografie foarte complicate, in care calcarele ocupa suprafete importante si dau forme reprezentative. La nord de zona Semenic-Anina se dezvolta, pe Valea Nerei, Depresiunea Almajului (Bozovici), o depresiune intramontana ca pozitie; in sudul acesteia, Muntii Almajului, mai inalti, au la interferenta cu Dunarea un relief spectaculos, indeosebi in zona Cazanelor. Fasia calcaroasa este continuata din Muntii Aninei in Muntii Locvei, iar la intersectia ei cu Valea Nerei s-au dezvoltat Cheile Nerei. Muntii Banatului continua spre nord-vest, dincolo de Depresiunea Caras-Ezeris cu Muntii Dognecei, mai josi (615 m) si „inecati” in sedimente. Muntii Banatului s-au comportat in ultimul timp al fazelor orogenice ca un bloc rigid suferind numeroase modificari. Prezenta culoarului tectonic Timis-Cerna a facut ca acest masiv sa apara distinct, izolat de celelalte masive vecine. In general, Muntii Banatului prezinta un relief domol, zona cea mai inalta a lor nedepasind limita inferioara a ghetariilor cuaternari si deci fiind fara aspecte alpestre, contrastand cu Carpatii Meridionali aflati dincolo de culoarul Timis-Cerna. Varietatea relifului este datorata prezentei carstului, dezvoltat mai ales in Muntii Aninei unde este reprezentat printr-o gama larga de forme: doline, uvale, lapiezuri, printre care si pesteri cum ar fi: Pestera Comarnic sau Cheile Nerei. Varietatea reliefului decurge si din extinderea depresiunilor, a vailor longitudinale si transversale, a culoarului tectonic, a pasurilor. Intre culmile Semenicului si Almajului se afla Depresiunea Almaj, denumita si Tara florilor de mar, ca urmare a extinderii livezilor. In Vestul Muntiilor Banatului se intinde Depresiunea Caras-Ezeris, ce se continua spre sud-vest cu depresiunea Oravitei.
Dupa ce traverseaza Depresiunea Almaj, Nera isi inscrie un traseu transversal intre Muntii Aninei si Muntii Locvei, formandu-si vestitele chei. Spre vest, ca un sant alungit pe directia nord-sud, se afla culoarul Timis-Cerna. In mijlocul acestui culoar, pe cumpana apelor dintre Timis si Mehadia se gaseste trecatoarea Domasnea (poarta Orientala 540m). Intre Muntii Banatului si cei de pe teritoriul Iugoslaviei, Dunarea formeaza de la Bazias la Varciorova cel mai lung defileu din Europa (134km), a carei maretie e amplificata in urma crearii lacului de acumulare si a barajului Portile-De-Fier. Din punct de vedere climatic, muntii Banatului se inscriu in conditii generale ale climatului de munti josi, cu temperaturi medii anuale 2-6C, precipitatii abundente (800-1200mm/an). Apar influente de nuanta submediteraneana, evidente mai ales pentru altitudinile mai joase. Aceste influente sunt concentrate prin valori ridicate a precipitatiilor, peste 1200mm annual, desi inaltimea acestor munti nu trece de 1400m. La nivelul depresiunilor, temperatura medie anuala depaseste 9C, iar precipitatiile sunt bogate (700-1000mm/an), Defileul Dunarii fiind adapostit de muntii a caror temperatura medie a lunii Ianuarie nu depaseste -1C,iar a lunii Iulie 21-22C. In culoarul Timis-Cerna apar inversiuni de temperatura, specifice depresiunilor intramontane. Reteaua hidrografica este reprezentata printr-o mare densitate de ape curgatoare care sunt colectate de Dunare.
Cerna dreneaza sudul culoarului tectonic. Din Muntii Aninei izvoraste Carasul care traverseaza in continuare Depresiunea Caras-Ezeris. In sudul Muntiilor Banatului, Dunarea isi formeaza defileul, care intre Bazias si Gura Vaii prezinta sector de val; e ingusta si de vale largita (La Moldova Veche si Orsova). De aceea, lacul de acumulare care se intinde in lungul defileului, e mai ingust in stramtori si mai lat in bazine. Apele statatoare sunt reprezentate prin acumulari antropice de interes energetic si de alimentare industriala: pe Barzava lacul Valiug si Gozna, iar pe Dunare Portile De Fier. Apele subterane cuprind apele freatice, discontinui, influentate de precipitatii. In calcare exista uneori mari aglomerari.

Muntii Semenic

Muntii SemenicMuntii Semenic se prezinta cu peisaje domoale: culmi cu paduri bogate, poieni, lacuri. Este posibil accesul rutier (drumul este in conditii destul de proaste), avand ca puncte principale de pornire Resita si Caransebes. Atractia turistica principala o constituie platoul Semenic (cca 1350 m), cu statiunea Semenic (hotel, vile, cabane, partii de schi – lungime totala cca. 3 km), la care se adauga statiunile Crivaia, Secu si Trei Ape cu debarcaderele lor. De la Caransebes pana la Valea Minisului pe directia nord-est-sud-vest, masivul Semenic se extinde pe o lungime de circa 34 km, iar de la vest la est, intre localitatile Cuptoare si Sadova Veche, pe o latime de circa 31 km. Limita de nord ii separa de depresiunea Ezeris – Brebu, dealurile Sacosului si depresiunea Caransebes, corespunzand in general contactului dintre sisturile cristaline si rocile sedimentare, in lungul caruia raurile au sculptat, pe un aliniament festonat, bazinete de eroziune, care adapostesc localitatile Apadia, Delinesti, Ohabita, Rugi etc. Aceasta limita poate fi urmarita incepand cu Talva Sarbului (476 m), trece apoi pe la sud de dealul Piatra Straja (445 m), pe la nord de dealurile Paza (450 m), Fantanii (485 m), Sovesna (584 m), Cucuiul Plesii (527 m), Piatra Alba (456 m), oprindu-se la aproximativ 3 km sud-vest de Caransebes, in valea larga a Timisului.
Limita de est evidentiaza caracterul unui relief afectat de fracturi tectonice; pornind de la Caransebes, limita se desfasoara pe stanga Vaii Timisului, pe directia localitatilor Buchin, Petrosnita, Valisoara, Bucosnita, Golet, Slatina – Timis, Sadova Veche, Armenis, Teregova. De la Teregova raul Timis coteste brusc catre nord-vest patrunzand adanc in zona centrala a masivului Semenic. Pe o mica portiune, intre muntii Semenic si Cernei, se intercaleaza extremitatea nordica a culoarului tectonic Cerna – Mehadica, care inainteaza de la sud catre nord, pe aliniamentul Domasnea – Poarta Orientala – Teregova.
Limita de sud separa muntii Semenic de muntii Almaj prin intermediul depresiunii Bozovici, desfasurarea ei sinuoasa lasand in afara culmi netede si prelungi denumite tilve. Ea poate fi urmarita incepand din vf. Lazul Mare, continua pe la sud de vf. Capul Dealului (784 m), situat la 3 km vest de localitatea Parvova, vf. Lacul Cerbului (933 m), dupa care traverseaza Tilva Breazovii. De aici, inainteaza pe la sud de vf. Polovart (954 m), trece peste Dealul Zagrazii si se opreste la confluenta vaii Poneasca cu valea Minisului. Limita de vest se desfasoara in lungul vailor Poneasa si Barzava, separand muntii Semenic de muntii Aninei. Mai la nord de Resita, limita nordica separa prin intermediul culoarelor depresionare ale Resitei si Ezeris – Brebu, muntii Semenic de muntii Dognecei. De la vest de Dealul Zagrazii (920 m), limita inainteaza pe dreapta vaii Poneasa, urca la nivelul vf. Poiana Rusului (1023 m) si patrunde in directia obarsiei vaii Barzava, de aici se inscrie in lungul culmii raspitel (889 m), prin vf. Poiana Betii (867 m) si culmea Certej (955 m). In continuare, limita trece pe la est de localitatea Cuptoare, strabate dealul Piatra Alba, se apropie de localitatea Secu, avand catre est vf. Poiana Cozia (687 m), pentru ca apoi sa coboare la vivelul albiei Barzavei pe care o traverseaza. Limita se continua dincolo de acest rau, pe la vest de dealurile Pietrosul si Tilva Matricii (574 m), schimband directia spre nord-vest coboara lin spre dealul Poienii(493 m), traverseaza apoi valea Tarnovei oprindu-se in Tilva Sarbulu (476 m), unde vine in contact cu limita de nord.
Complexul turistic Semenic se găseşte la peste 1400m altitudine, intre varfurile Piatra Goznei si Semenic, situat intr-un cadru natural atractiv, beneficiind de amenajari pentru sporturi de iarna si cai de acces lesnicioase. In afara unui teleferic, exista drumuri de acces din Resita – Valiug si Slatina Timis – Trei Ape – Garana. Acest al doilea drum face legatura cu linia ferata Timisoara – Bucuresti prin Slatina – Timis, de unde pe soseaua E 70 sunt circa 20 km pana la Caransebes. Zona Semenic are avantajul unei lungi perioade de zapada, ca si pe Muntele Mic. Sunt destul de putine locuri in tara in care zapada sa persiste, chiar si 6 luni pe an. Turistii gasesc aici un schilift si mai multe partii, iar in ceea ce priveste cazarea, statiunea Semenic dispune de peste 400 locuri de cazare in principal in cabanele Gozna, Nedeea si Semenic, ca si in vilele din zona. In apropiere se afla subzona turistica Breazova – Crivaia, care cuprinde doua lacuri de acumulare, Valiug si Breazova si bazele turistice si sportive de pe malurile lacurilor sau din apropiere.

Muntii Lotrului

Muntii LotruluiMuntii Lotrului fac parte din grupa centrala a Carpatilor Meridionali (extinsa intre valea Oltului la est si vaile Strei – Jiu la vest), in cadrul carora ocupa o pozitie axiala, orientata E-V si se desfasoara pe o suprafata de circa 1.120 Km2. Prin schematizare, au forma unui triunghi cu baza pe Olt, orientata N-S si varful in curmatura Salanelor. Ei se invecineaza cu Muntii Cindrel (N), Muntii Capatanii si Latoritei (S), Muntii Fagaras (E) si Muntii Sureanu (V), fata de care limitele sunt clare, fiind formate de vai, depresiuni, bazinete depresionare si sei adanci. Limita estica, intre Boita si gura Lotrului, este formata de jralea transversala a Oltului, peste care, de la Caineni spre sud, se suprapune Tara Lovistei. La vest, fata de Muntii Sureanu si Parang, limita este formata de vaile Pravatului si Salanele, intre obarsiile carora se interpune curmatura Salanele (1.615 m), ceva mai coborata decat curmatura Tartarau (1.665 m), peste care trece DN 67C – Transfagarasan. La nord, limita fata de Muntii Cindrel este data de un culoar adanc sculptat de raurile Frumoasa si Sadului, segmentat prin inseuarea larga, dispusa intre varfurile Cindrel si Steflesti. La vestul acestei inseuari, valea larga a Frumoasei constituie nu numai o limita ci si un compartiment al depresiunii intramontane Oasa. Limita de sud a Muntilor Lotrului o constituie valea Lotrului, intre gura Pravatului (Obarsia Lotrului) si varsarea in Olt.
Muntii Lotrului sunt alcatuiti dintr-o mare varietate de sisturi cristaline care formeaza panza getica, individualizata ca unitate structurata in timpul diastrofismului laramic. Sisturile cristaline au rezultat printr-un proces de metamorfozare regionala, adica o transformare a unor roci sedimentare si magmatice in conditii de presiuni si temperaturi inalte, dar si de circulatie a solutiilor chimice active. Relieful actual este sinteza unui complex de factori modelatori care au actionat initial sub un climat cald si uscat, urmat de unul umed, apoi de cel glaciar si periglaciar, succedat la randul sau de climatul actual. Rocile metamorfice dure au conservat destul de bine formele vechi ale reliefului major, dar nu si pe cele ale reliefului minor (derivat). Muntii Lotrului sunt formati dintr-o cuhne principala orientata V-E, cu o lungime de circa 60 km intre curmatura Salanelor si valea Oltului la Rau Vadului. Pe aceasta culme, cu aspect ondulat in profil longitudinal, se intalnesc mai multe varfuri cu rol de noduri orografice: Tampele (1.838 m), Larga (1.936 m), Balu (2.028 m) Piatra Alba (2.178 m), Cristesti (2.233 m), Lotrului (2.242 m) etc. Relieful glaciar este putin dezvoltat, dar aduce o nota aparte in ansamblul peisajului. El este reprezentat prin cateva circuri glaciare de tip pirinean, formate la obarsia unor vai preexistente, concentrate in zona varfurilor Piatra Alba – Contu Mare. In cadrul acestor circuri se pot identifica praguri glaciare si acumulari morenice (acoperite de jnepeni) care se succed din avale in amonte. Absenta vailor glaciare bine conturate in prelungirea circurilor pledeaza in favoarea unor ghetari de tip cuib. In schimb, prezenta morenelor frontale, laterale sau mediane la distante de 0,5-2 km in avalul circurilor, largimea mare a vailor si un usor profil transversal in ”U” sunt argumente in favoarea unor limbi de gheata, de grosimi reduse, care au inaintat pana la actuala limita superioara a padurii si chiar mai jos de ea. Muntii Lotrului constituie o unitate morfologica bine conturata si individuaiizata, in cadrul careia se pot distinge trei subdiviziuni: Masivul Negovanu – Lotrului – Tampele, intre cele mai adanci curmaturi de pe cuhnea principala: Poiana Tiganului (1.573 m) si Salanele (1.615 m), caracterizat prin culmi secundare orientate N-S si prin dezvoltarea exclusiva a suprafetelor de eroziune medii si superioare. Partial, aceasta subunitate este cuprinsa intre doua depresiuni intramontane: Oasa (N) si Vidra (S); Masivul Sterpu, situat intre Poiana Tiganului (V), valea Oltului (E), valea Lotrioarei (N) si a Lotrului (S), prezinta cele mai lungi culmi desfasurate radiar spre vaile Olt si Lotru. Aici se surprind toate cele trei suprafete de eroziune precum si forme structurale pe depozite sedimentare senoniene si eocene (in partea sud-estica); Masivul Prejba, situat intre valea Lotrioarei (S), valea Sadului (N), si valea Oltului (V), formeaza cea mai scunda subunitate, cu inaltimi sub 1.800 m (Vf. Prejba, 1.744m cu intinse pajisti secundare pe locul padurilor de conifere si foioase), utilizate ca pasuni si fanete. In cadrul acestei subunitati se evidentiaza numai suprafetele Rau Ses si Gornovita.
Clima Muntilor Lotrului este similara celorlalte masive din lantul Carpatilor Meridionali, dar cu particularitatile conditionate de pozitia pe care o ocupa in ansamblul acestora. Pendularea maselor de aer genereaza aspecte deosebite de timp dintr-o parte in alta a masivului, iar altitudinea se reflecta in etajarea parametrilor climatici, implicit a vegetatiei, solurilor si altor aspecte fizico-geografice. Temperatura medie anuala scade altitudinal, de la 10°C la poalele estice ale masivului, pana la 1°C pe culmile de peste 2.000m, cu un gradient mediu de 0,5°C/100m. Iarna, in ianuarie, temperaturile medii se dispun in intervalul -3…-9°C, iar vara, in iulie, intre 18…8°C pentru acelasi ecart de altitudine. Scaderea treptata a temperaturii aerului cu inaltimea este legata de variatia bilantului radiativ-caloric. Reteaua de rauri constituie un element major in peisajul Muntilor Lotrului si un factor care, in timp, a dus la infatisarea actuala a reliefului. Ea este tributara, direct sau indirect, Oltului sau Muresului. Cumpana de ape intre bazinele acestor doi mari colectori se inscrie pe cele mai mari inaltimi intre curmaturile Steflesti si Salanele. Raurile tributare Oltului dreneaza cea mai mare suprafata a acestor munti (94%), in timp ce Muresul – prin afluentul sau Sebes, format din Frumoasa si Salanele – dreneaza o suprafata mult mai mica (6%). Din insasi pozitia Muntilor Lotrului in cadrul grupei Carpatilor Meridionali Centrali, rezulta prezenta raurilor autohtone alaturi de rauri marginale, semiautohtone (Salane, Frumoasa, Sadu, Lotru, Pravat) si chiar alohtone (Oltul). Raurile proprii acestor munti prezinta o orientare meridiana la vest de Vf. Sterpu si o desfasurare in evantai la estul acestuia. Apele lor sunt colectate de raurile marginale. Solurile din Muntii Lotrului au caracter zonal si s-au format pe un material parental rezultat din dezagregarea si alterarea rocilor metamorfice. Trecerea de la un tip de sol la altul se face paralel cu cresterea altitudinii si implicit cu schimbarile care survin in caracteristicile climatice si de vegetatie care influenteaza procesele de podzolic humico-feriiluviale. Succesiunea de soluri reinterpretata dupa nomenclatura actuala este urmatoarea: soluri brune acide – formate la altitudini de 300-1.200m, sub paduri de fag si pajisti secundare; soluri brune feriiluviale – situate la altitudini de 1.200-1.600m, sub paduri de amestec (fag cu rasinoase) si de molid. Capacitatea de schimb cationic este mai mica, in general, decat a solurilor brune acide, datorita continutului mai scazut in argila. Prezenta humusului influenteaza capacitatea de schimb cationic. Fauna din Muntii Lotrului, in general putin studiata, se caracterizeaza printr-un mare numar de specii, raspandite in variatele biotipuri.
Dintre mamifere, retin atentia speciile de interes cinegetic, cum este ursul (Ursus arctos), stapan al padurilor de molid, care urca vara pana la golul de munte, pentru ca toamna sa se apropie de satele de pe vai, ademenit de dulceata fructelor; cerbul (Cervus elaphus), o adevarata podoaba a padurilor din Balindru, Hanesu, Goata, Saracinu Mare, Contu, Toamna, la vremea brumelor ne incanta cu sunetele guturale in care resimtim toata puterea si vigoarea Carpatilor nostri, capriorul (Capreolus capreolus) se intalneste mai cu seama in padurile de foioase si raristile de pe Dobrun, Poiana Arsa, Soci, Turnurele, Poiana Sulitei etc., capra neagra (Rupicapra rupicapra) ocupa biotipurile stancoase din caldarile Steaja, Zanoaga Cristestilor si Balindru, iar cand sunt urmarite de rapitori se retrag in stancariile din Cataractele Lotrului.
Muntii Lotrului prezinta cateva rezervatii naturale a caror existenta este deja legiferata si noi areale sunt in studiu pentru a fi propuse protejarii:
Rezervatia naturala Valea Calinesti (365 ha) se situeaza pe valea Calinesti, in etajul goruneto-fagetelor de deal cuprinzand arbori cu varste de peste 100 de ani; este instalata pe terenuri cu panta accentuata si cu stancarii formate din conglomerate si gresii.
Rezervatia naturala Valea Urii se afla pe valea Urii, tot in etajul goruneto-fagetelor cu arbori seculari care cresc pe terenuri puternic inclinate, cu stancarie. In cadrul rezervatiei se conserva si asociatia dintre firuta (Poa nemoralis) si o specie de soparlita (Veronica bachofenii).
Rezervatia Valea Doabra are un caracter complex ce cuprinde teritoriul dispus intre izvoarele vaii Doabra, afluent de stanga al Lotrului, in apropiere de confluenta acestuia cu Oltul. Pe conglomeratele si gresiile senoniene, care sub actiunea factorilor climatici au dat nastere unor interesante forme de eroziune diferentiala, s-au dezvoltat elemente de flora termofila ca scumpia (Cotynus coggygria), tulichina mica (Daphne cneorum), iedera aiba (D. blagayana) s.a.
Rezervatia Varful si Zanoaga Cristesti se afla in jurul Vf. Cristesti (2.233 m) si mai cu seama versantul sudic acoperit inca de palcuri sanatoase de jnepeni (mari suprafete au fost distruse prin recoltarea varfurilor vegetative), ca si caldarea glaciara ce adaposteste lacul glaciar Zanoaga Cristestilor, inconjurat de asemenea de jnepeni. Rezervatia are caracter complex (floristic, peisagistic, geomorfologic) si este menita sa ocroteasca o pante din sectorul inalt al Muntilor Lotrului, de o reala frumusete.
Rezervatia Muntele Stricatu cuprinde jnepenisuri compacte, care inca nu au fost supuse exploatarii omului. In aceste locuri traiesc si exemplare deosebite de urs carpatin, capre negre si cerbi.
Rezervatia Sterpu – Dealu Negru, cantonata pe culmea ce porneste din Vf. Sterpu (2.142 m), spre sud, pana la Dealu Negru, adaposteste suprafete intinse de jnepenisuri amenintate cu defrisarea. Culoarea inchisa a jnepenisurilor a sugerat si denumirea de Dealu Negru. Si aici se intalnesc elemente faunistice de interes cinegetic (ursi, cerbi, capre negre) ce necesita ocrotire.

Muntii Retezat

Muntii RetezatMuntii Retezat fac parte din Carpatii Meridionali, grupa muntoasa Retezat-Godeanu. Se inalta intre doua depresiuni importante, Petrosani si Hateg si intre doua rauri importante, Raul Mare, care ii delimiteaza ltii Godeanu, la sud-vest si Muntii Valcan, la sud. Partea cea mai importanta a masivului este alcatuita in principal din roci cristaline si se numeste Retezatul Mare; partea sudica, cu relief dezvoltat si in mase mai importante de calcare, se numeste Retezatul Mic, iar ele se unesc in apropierea lacului Bucura.Muntii Retezat sunt localizati in partea vestica a Romaniei, si este cel mai vechi parc national din tara, fiind declarat prin lege in anul 1935. Parcul are o suprafata de 38.047 ha, din care 1.800 ha au fost declarate ca arie strict protejata numita “Gemenele”. Cea mai mare padure naturala de amestec din Europa se afla la altitudini joase in aria strict protejata. Relieful predominant glaciar adaposteste peste 80 de lacuri glaciare, printre care cel mai adanc (Zanoaga 29m) si cel mai intins (Bucura 8.86 ha.), atrage an de an numerosi turisti in special in sezonul de vara. Lungimea ariei trapezoidale ocupata de Muntii Retezat (inclusiv culmea Tulisa) este de circa 45 km, iar latimea acesteia masoara 20 km. Obiectivele turistice majore sunt distribuite inegal pe aria Retezatului, fapt ce face ca zona cea mai mult cercetata de drumeti sa fie cea situata in partea de vest a masivului; acesteia i se adauga ceea ce, frecvent, este denumit “Retezatul Mic” (grupul de munti calcarosi, Scorota — Plesa — Piule — Dragsanu — Stanuletii Mari), regiune de tranzitie spre Godeanu. Adaugand ariei geografice a Muntilor Retezat (asa cum ea a fost schitata mai inainte) zonele ce atrag cel mai mult pe turisti si neconsiderand ca deosebit de importante, din punct de vedere turistic, alte regiuni ale acestei arii, vom admite ca, pentru drumeti, Retezatul este cuprins intre urmatoarele limite: satul Hobita (534 m), valea mijlocie a Raului Barbat, dealul Fagetel (1.591 m), valea Pilugului (Bilugului), valea superioara a Jiului de Vest, valea Scocu Mare, paraul Soarbele etc.
Schematizand, Orografia Retezatului ni se infatiseaza avand ca element caracteristic cele doua culmi principale ale sale, oarecum paralele, legate intre ele printr-o creasta inalta; de-o parte si de alta a acestora, se ramifica numeroase culmi secundare si lungi picioare de munte. Culmea principala nordica are orientarea SV—NE si se desfasoara intr-o suita de piscuri, de sei si de curmaturi: Curmatura Radesului (2.066 m), vf. Zanoaga (2.262 m), vf. Sesele (2.323 m) , vf. Judele (2.400 m), Poarta Bucurii (2.261 m), vf. Bucura (2.439 m), saua Varfului Mare (2.345 m) etc. Avand, in linii mari, aceeasi orientare ca si precedenta (SV—NE), culmea principala sudica are urmatoarea desfasurare: saua (curmatura) Paltina (Soarbele) (1.930 m), vf. Stanuletii Mari (2.032 m), vf. Piatra Iorgovanului (1.997 m), vf. Albele (2.013 m), saua Scorota (1.850 m), vf. Dragsanu (2.080 m), vf. Buta (1.977 m), saua Plaiul Mic (1.879 m), vf. Papusa Custurii (2.247 m) etc. Muntii Retezat, facand parte din lantul alpino-carpato-himalian, s-au inaltat ca urmare a miscarilor de orogeneza alpina ce s-au produs incepand de la finele erei mezozoice (cretacic) si care au durat pana in cuaternar (faza valahica). In Muntii Retezat predomina sisturile cristal ine si rocile granitice si granodioritice. Alaturi de acestea se afla si roci slab metamorfozate atribuite timpurilor mai noi ale erei paleozoice sau carboniferului. Rocile granodioritice se intalnesc in trei masive: unul in vest, taiat de valea Raului Mare; altul in est, de-a lungul celor doua culmi principale ale Retezatului; cel de al treilea masiv granitic se intinde dinspre creasta Plesa—Piule inspre nord-est, pana aproape sub culmea Tulisa, intre aceste trei masive granitice se intercaleaza doua importante zone de sisturi cristaline. Rocile jurasice si cretacice alcatuiesc atat zonele montane aflate in bazinul Scorotelor cat si regiunea de-a lungul careia si-a sapat cursul valea inferioara a Lapusnicului Mare. Muntii Retezat sunt o adevarata “casa a apelor” pentru bazinele Jiului si Muresului. Jiul de Vest isi afla izvoarele atat in vaiugile sud-estice ale culmii Paltina (2.152 m), Albele (2.013 m), cat si in cele ce brazdeaza flancul nord-vestic al Oslei; in zona sa de obarsie, raul poarta numele de Scocu Mare (valea aceasta ia nastere din unirea paraielor Soarbele si Pestisanu). Afluentii de pe stanga Scocului Mare sunt seci, apa lor fiind drenata de solul calcaros al Retezatului Mic. La 860m alt., Scocu Mare conflueaza cu paraul Buta dand nastere raului care, de aici mai departe, se cheama Jiul de Vest, nume ce il poarta pana la est de Iscroni unde, unit cu Jiul de Est, da nastere Jiului care, indreptandu-se catre sud, strapunge muntii, creand unul dintre cele mai spectaculoase defilee ale Carpatilor romanesti. De pe versantul sudic al culmii Custura — Fagetel, Jiul de Vest colecteaza apele catorva paraie dintre care mai importante sunt Tiganestii si Pilugu (Bilugu). Component de seama al retelei hidrografice a Muntilor Retezat, Rau Mare (afluent al Streiului) poarta acest nume incepand din aval de confluenta Lapusnicului Mare cu Rau Ses, acesta din urma avandu-si bazinul cuprins intre limitele Muntilor Godeanu. Luand nastere, la 1.587m alt., din contopirea torentilor Bucurei si Pelegii, Lapusnicu Mare colecteaza in drumul sau o serie de paraie ce coboara atat dinspre Dragsanu cat si dinspre caldarile Judelui si Slaveiului; la Gura Apei (998 m), Lapusnicu Mare primeste ca afluent pe stanga, Izvorul Branului (numit si Lapusnicu Mic). In linii mari, vegetatia ce imbraca Muntii Retezat nu difera fundamental de cea din restul Carpatilor. Etajul padurilor alcatuite din arbori inalti urca pana pe la 1.750m alt.; jnepenisurile scunde trec rareori peste altitudinea de 2.000m, inaltime mai sus de care se intinde domeniul pajistilor alpine ce se intrepatrund cu stancariile de la mare altitudine. Depasind pe alocuri, intr-un sens sau in altul, limitele indicate, zonele de vegetatie se succed: subzona padurilor mixte, cu o mare varietate de esente (de la 800 m altitudine in jos); subzona fagului (800—1.250 m alt.); zona rasinoaselor, in care predomina molidul (1.250—1.750 m alt.); jnepenisurile (in etajul subalpin); pajistile alpine (in zonele de mare altitudine ale masivului). In Muntii Retezat traiesc cam aceleasi animale salbatice ca si in restul Carpatilor: mistreti, lupi, vulpi, rasi, pisici salbatice, cocosi de munte, vulturi etc. Gratie masurilor de protectie, efectivele de urs carpatin au sporit mult, iar ciopoarele de capre negre sunt mereu mai mari si mai numeroase. In timpul verii, puzderia fluturilor, minunat colorati, ce zboara din floare in floare, fac incantarea drumetilor care parcurg potecile masivului.
In fauna acvatica a Muntilor Retezat, impresioneaza bogatia in pastravi atat a paraielor si raurilor de altitudine cat si cea a unora dintre ochiurile de mare cuibarite in Zanoagele masivului. In vederea pastrarii cat mai nealterate a infatisarii vegetale si a zestrei faunistice a Muntilor Retezat si pentru a crea conditii adecvate dezvoltarii nestingherite a plantelor si a speciilor de animale rare caracteristice masivului, aici a fost delimitata o intinsa zona de teren ce a format “Parcul National Retezat”. In cuprinsul acestuia au fost stabilite limitele “rezervatiei integrale (stiintifice)”, zona in cuprinsul careia pasunatul animalelor si circulatia oamenilor sunt interzise. Patrunderea in interiorul rezervatiei integrale (delimitata pe teren cu semnele unui patrat rosu pe fond alb) este permisa numai in baza unei autorizatii speciale eliberata de Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii.

Muntii Capatanii

Muntii CapataniiMuntii Capatanii se afla inconjurati pe trei laturi de importante drumuri si localitati, care inlesnesc accesul spre culmile muntilor. In contrast cu aspectul culmilor rotunjite se ridica doua cetati dolomitice, Tarnovul si Buila, prima la nord de culmea principala, ultima la sud, ele insele izvoare nesecate de frumuseti naturale. La aceste zone se mai adauga cordonul de stancarii si de chei de la poalele sudice (Polovragi, Bistrita, Arnota, Buila, Stogsoare etc.), ca si ruinele “cetatii” de gnaise Naratu, ale carei contraforturi strajuie defileul Oltului. Culmea principala a Muntilor Capatanii se inalta brusc deasupra “Carligului Mare” al Oltului prin varful Foarfeca Naratului (831 m) si se continua foarte accidentata peste varful Naratu (1.509 m) pina in saua impadurita “La Mocirle” (1.045 m). Dupa ce inconjoara izvorul Vaii lui Stan, creasta recapata inaltime spre vest: varful lui Stan (1.491 m), Folea (1.647 m), Zmeuretu (1.979 m), Valeanu (1.847 m), Ursu (2.124 m), Capatana (2.094 m), Beleoaia (2.039 m), Nedeia (2.130 m), Negovanu (2.064 m), Bou (1.908 m). De aici ea coboara in curmatura Oltetului la 1.615m.
O parte din apele curgatoare care strabat Muntii Capatanii formeaza cascade, repezisuri, taie chei, fenomene deosebit de atragatoare pentru iubitorii drumetiei. Unul din cazurile aparte il constituie cascadele care marcheaza afluentii paraului Lotrisor. Paraul Cheia prezinta curiozitati cu totul exceptionale. Izvorul acestui parau curge molcom intre muntii impaduriti, in zona de sisturi cristaline. Valea se largeste putin in dreptul varfului Stogu strabatand lunca larga de la gura paraului Comarnice. Imediat ce se apropie insa de Stogsoare, paraul intra in zona calcaroasa si valea isi schimba radical infatisarea. Apele patrund prin “Poarta Stogsoarelor” in Cheile Recea (Cheile Cheii), una din cele mai dificile chei din Carpati. Dupa un sir de cascade paraul este “inghitit” de pestera de la “Sorbul Mare”. El iese la lumina doar jos, aproape de baza peretilor, “La Izbuc”. Dupa formatiunile care predomina, Muntii Capatanii pot fi impartiti in mai multe sectoare distincte: in sectorul vestic (Oltet – Horezu) si in zona alpina predomina formatiuni ale cristalinului autohton, peste care s-a suprapus cristalinul panzei getice. In afara de granite, grandiorite si de roci eruptive de adancime, se mai intalnesc sisturi sericitoase, cloritoase, argile cu grafit, calcare cristaline si, mai rar, cuartite. In sectorul mijlociu si rasaritean predomina rocile panzei getice, reprezentate prin gnaise micacee cu intercalatii de amfibolite in benzi, micasisturi ce formeaza cristalinul seriei de Lotru. Blocul stancos al Naratului, ca si vecinul sau de dincolo de Olt, Cozia, este constituit in mare parte din gnaisul ocular de Cozia (gnais biotic si amfibolitic, cu injectii lenticulare de gnais ocular). In zona sudica, culmea Arnota – Buila – Vanturarita – Stogu, alcatuita din calcare jurasice, formeaza o creasta aproape neantrerupta de peste 14 km, ce se impune in relief prin formele variate si deosebit de pitoresti pe care le prezinta. In partea cea mai inalta a Muntilor Capatanii (Negovanu, Nedeia, Capatana, Ursu) se pastreaza urme slabe ale activitatii nivale. O zanoaga bine conturata, cu aspect de circ, poate fi observata pe latura estica a varfului Ursu, iar o alta asemanatoare langa Turcinu Negovanului. Influenta climei mai blande din Oltenia se rasfrange simtitor asupra Muntilor Capatanii, mai ales asupra versantilor sudici. Vantul dominant bate din nord-vest, uneori canalizandu-se in lungul vaii Lotrului sau a Oltului. Precipitatiile anuale medii ating 1.200 mm la o altitudine de cca 1.400m. In zona de munte numarul zilelor ploioase este de 150—160 pe an. Temperatura medie, in ianuarie, este de -7°C, iar in iulie de 12°C, la aceeasi altitudine medie. Muntii Capatanii au 6 luni reci (noiembrie-aprilie) si 6 luni temperate (mai-octombrie). In zonele aflate la peste 1.500m primele zapezi cad pe la sfarsitul lui octombrie si se topesc in luna mai. Uneori petice de zapada zabovesc in vai pana spre mijlocul verii. Sezonul estival favorabil ascensiunilor este iulie-septembrie. Se recomanda pentru schi lunile februarie si martie. Muntii Capatanii prezinta o vegetatie asemanatoare Carpatilor Meridionali, si se caracterizeaza prin intinse poieni si goluri de munte care confera terenuri exceptionale de pasunat. In etajul alpin, pe pajisti creste pairusca, rogozul alpin si alte ierburi. Nu lipsesc tufe de smirdar, afin (Nedeia, Funicel, Ursu, Valeami etc.). In etajul subalpin, in spatiile ierboase, se dezvolta taposica etc., tufarisurile sunt dominate de jneapan, anin verde si ienupar. Pe versantii sudici molidisul reprezinta de regula un brau subtire la limita superioara a padurii (1.700-1.800 m alt). Acest brau este mai consistent pe versantii nordici, avand o dezvoltare si mai mare spre obarsiile vailor Repedea, Malaia si pe muntii Zmeuretu, Tarnovu, Negovanu etc. In etajul inferior, fagetul amestecat cu rasinoase sau fagetul pur ocupa suprafete importante. Alaturi de fag, care aici prezinta exemplare falnice (Stogu, Buila, Tarnovu, Romanu etc.), speciile care populeaza padurile sunt reprezentate prin ulmul de munte, frasin si carpen. In Muntii Capatanii fauna este comuna Carpatilor Meridionali, ursul, uriasul patruped carpatin, se intalneste in toate padurile. Capra neagra a fost colonizata pe muntii Vanturarita si Naratu. Exemplare de cerbi, caprioare gasesc teren propice, mai ales in bazinele paraielor Oltet, Roman, Olanesti si Latorita. Mai pot fi intalnite si alte animale ca mistreti, lupi, rasi, jderi, iepuri, veverite s.a. Dintre pasari semnalam gainuse de munte, corbi, stancute, codobature, acvile etc.
Reptilele sunt destul de raspandite in acesti munti: vipera comuna, mai putin cea cu corn, este prezenta in locurile ferite, in Buila – Vanturarita, Stogsoare, Stogu, Naratu ea poate fi intalnita mai des. Apele curgatoare sunt populate cu peste si, deseori, iubitorii muntelui poarta pe umar undita. Pastravul isi cauta salas in apele limpezi ale Latoritei, Oltetului, Romanilor si chiar in noile lacuri de captare. In cursul mijlociu si inferior al paraielor se pot pescui exemplare de zglavoc, scobar, clean etc. In defileul Oltului, se poate prinde la undita crap, somn, stiuca si mreana. Peisajul cu totul exceptional si salbatic, varietatea speciilor de plante si animale, unele foarte interesante din punct de vedere stiintific, pun din ce in ce mai acut problema ocrotirii lor. Muntii Naratu, Pietrele Goale, Foarfeca Naratului se prezinta ca cetati de stanci, turnuri, jgheaburi cu mici pajisti florale, inconjurate de padure cu abrupturi ce cad cu peste 1.000m spre valea Lotrului si valea Oltului. In viitorul cel mai apropiat, zona Cozia – Naratu va fi inclusa intr-un parc national, unde toate speciile de plante si animale, precum si peisajul inconjurator, vor beneficia de o ocrotire legala.

Muntii Bucegi

Muntii BucegiMasivul Bucegi, cu o suprafata de circa 300 km2, se afla la extremitatea estica a Carpatilor Meridionali, desfasurandu-se intre Valea Prahovei la est si culoarul Branului si Valea Ialomitei la vest; cade brusc spre nord catre depresiunea Barsei si spre sud, pana la contactul cu Subcarpatii de curbura. Se intinde pe teritoriul judetelor Dambovita, Prahova si Brasov. Fiind de o mare complexitate structurala si morfologica, masivul apare ca o cetate naturala, cu incinta suspendata la 1600-2500m, sprijinita de abrupturi puternice.Masivul Bucegi au o forma de potcoava deschisa spre sud, din centrul careia izvoreste raul Ialomita. Ramurile principale ale potcoavei se intalnesc in extremitatea nordica chiar in Varful Omu, punctul culminant al masivului. In afara celor doua ramuri principale, tot din zona varfului Omu se mai desprind culmi scurte si abrupte. Catre est porneste muntele Moraru, spre nord-est Bucsoiu formeaza parte din cumpana apelor, iar catre nord Padina Crucii separa caldarile glaciare Malaiesti si Tiganesti. Situata intre Valea Prahovei si cea a Ialomitei, culmea principala a Bucegilor este caracterizata in primul rand prin formele sale de relief puternic contrastante: versantul prahovean (abrupt si stancos, cu o diferenta de nivel de 500-900 m) si platoul Bucegilor (podis inalt, avand altitudini cuprinse intre 1600-2400m si o inclinare de la nord catre sud). Masivul Bucegi s-a format odata cu sectorul Carpatiilor Meridionali si cu intregul lant carpatic, in timpul orogenezei alpine. Carpatii Meridionali si grupa Bucegilor s-au inaltat cu cca 1000m la sfarsitul Neogenului si inceputul Cuaternarului.
Masivul Bucegi reprezinta un larg sinclinal, de directie nord-sud, cuprinzand depozite sedimentare mezozoice, asezate in transgresiune peste un fundament de sisturi cristaline. Aceste depozite sunt formate in cea mai mare parte din calcare jurasice, conglomerate de Bucegi si gresii micacee. Catre marginea rasariteana a masivului, in portiunea inferioara a abruptului prahovean, conglomeratele de Bucegi se rezeama pe formatii ale flisului cretacic inferior, cuprinzand stratele de Sinaia, precum si depozitele de marne si gresii apartinand etajelor Barremian si Aptian. Relieful carstic este legat de masa calcarelor de pe latura vestica a rezervatiei, in sectorul Strunga – Grohotis – Gutanu, iar local de unele blocuri cu dimensiuni mai mari incluse in masa de conglomerate. Specific este exocarstul cu Japiezuri in forme si dimensiuni variabile, unele coline si avene. Dezolvarea se imbina sezonier cu inghetul si dezghetul, contribuind la dezvoltarea reliefului ruiniform de pe abruptul calcaros. In muntii Bucegi se intalnesc 2 forme principale de dovezi glaciare: forme de eroziune si forme de acumulare. Conformatia masivului in forma de potcoava determina in mod evident dispunerea si directia de curgere a raurilor. Principala axa de colectare a apelor din interiorul masivului este Raul Ialomita, care are un bazin simetric. Ea este alimentata din zapezi si ploi, izvorand la mare inaltime de sub Varful Omu. Curgand in lungul axului sinclinalului, ea este alimentata si din subteran, pentru ca apele infiltrate pe flancuri se scurg spre albia Ialomitei conform inclinarii stratelor. Numerosi afluenti cu obarsia pe/sub podul Bucegilor converg spre bazinetele amintite, contribuind la marimea debitului raului colector. Mentionam printre ei Doamnele, Horoaba, Tataru, Mircea, Bolboci, Zanoaga pe dreapta; Sugari, Cocora, Blana, Oboarele, Scropoasa si Orza pe stanga. In general, afluentii sunt seci in cursul mediu si superior dar in timpul averselor de ploaie au un regim torential. Bucegii au putine bogatii naturale, folosindu-se pentru piatra de constructii sau fiind folositi ca pasuni pentru oi, parte din transhumanta (exploatari forestiere, Fabrica de Hartie Busteni – desfiintata in 2008, cariera Lespezi ce alimenteaza Combinatul de la Fieni). Clima se caracterizeaza prin temperaturi medii de 2-6° Celsius si 0-2° Celsius la peste 1800m altitudine, precipitatii abundente de 800-1200 mm/an si vanturi puternice. Pe platoul Bucegi se intalneste climatul alpin cu temperaturi medii anuale sub 2° Celsius, precipitatii putine si vanturi foarte puternice. In Bucegi, ca pe orice alt munte, vremea se poate schimba foarte repede, existand chiar zile in care cel putin trei anotimpuri sunt prezente in timp relativ scurt. Numarul mediu de zile de iarna, cu temperaturi mai mici de 0° Celsius, este de 47 zile/an, iar numarul mediu de zile cu temperaturi peste 25° Celsius, este de aproximativ 16 zile/an. Toate studiile botanice efectuate in zona masivului Bucegi, au reflectat bogatia si varietatea de specii si familii reprezentate, specifica atat padurilor de conifere si foioase cat si pajistilor alpine, sustinand necesitatea protejarii si ocrotirii acestui complex de forme, asociatii si peisaje. In 1935, o parte din masiv este inclus in lista ariilor protejate din Romania, cu statut de Parc National. La acesta se adauga inca doua rezervatii din bazinul Ialomitei si cateva puncte fosilifere din sud.
Teritoriul Parcului National Bucegi include trei etaje de vegetatie: Etajul montan superior (Platoul Bucegilor) – reprezentat pe versantul prahovean al masivului numai in portiunea dintre Sinaia si Valea Morarului. Asociatia dominanta aici este fagetul cu brad specific Carpatilor Orientali si Meridionali (pana la valea Oltului), cu intreaga sa compozitie floristica. Patura ierbacee cuprinde elemente carpatice, cum sunt: coltisorul, vulturica, odoleanul, tataneasa, mierea ursului, piciorul cocosului, floarea pastilor. Cu totul remarcabil este arboretul secular de brad de la Sinaia (langa castelul Peles), care mai cuprinde inca arbori monumentali de pana la 50m inaltime si diametre considerabile. De asemenea, unul dintre cele mai frumoase arborete pure de brad din Bucegi, desi mai tanar, se gaseste deasupra localitatii Poiana Tapului, pe drumul spre cascada Urlatoarea. Etajul alpin – dintre arboretele remarcabile din acest etaj trebuie mentionat arboretul de pe Braul Furnicii, care cuprinde o serie de exemplare monumentale unice pe tot cuprinsul masivului; arboretul de larice cu cimbru de pe Brana Mare a Jepilor, valea Jepilor Mari, la 1750m altitudine, arboretele de larice de pe versantii nordici ai Jepilor Mici, precum si raritati de larice, de pe flancurile insorite ale vailor Seaca Jepilor si Seaca Caraimanului. Vegetatia pajistilor de o deosebita bogatie, prezinta un caracter mixt, cuprinzand atat elementele silvicole montane cat si specii pe care le gasim si in etajul alpin inferior. Dintre specii mai deosebite amintim: crinul de padure, coada cocosului, macrisul, iarba moale, militiana, omagul, nopticoasa, coltunul doamnei, tulichina, stevia – endemism carpatic, ciubotica cucului, gentiana – endemism carpato-balcanic, iarba ciutei, margareta, cruciulita. Etajul alpin inferior – tufarisurile de jnepeni, caracteristice pentru acest etaj, sunt foarte raspandite mai ales pe versantii nordici ai abrupturilor dinspre valea Prahovei si dinspre Bran. De asemenea, rezervatia cuprinde si o buna parte din jnepenisurile de pe platoul muntilor Piatra Arsa, Jepii Mari si Jepii Mici. Jnepenisurile ascund uneori una dintre rarele specii de arbusti de la noi, si anume Lonicera coerulea. Aceasta a fost gasita pe versantul nordic al Jepilor Mici, pe Brana Mare a Costilei, langa firul vaii Albe, pe valea Gaura si muntele Grohotisu, toate aceste zone fiind cuprinse in cadrul rezervatiei. Fauna este reprezentata de mistret, iepure, lup, vulpe, urs, cerb, ras, caprioara, veverita. Dintre pasari apar aici cocosul de munte, gainusa de alun, zaganul, iar in apele reci de munte se gasesc pesti ca pastravul, cleanul si mreana. In zona alpina se intalnesc acvila de munte si capra neagra. Al. Grossu, studiind fauna molustelor si gasteropodelor, a identificat in Bucegi peste 100 de specii si varietati, dintre care multe endemisme. In cadrul Muntilor Bucegi, pe teritoriul judetului Brasov se gasesc cateva obiective puse sub ocrotire, care au statut de rezervatie naturala: Abruptul Bucsoiului, Valea Malaiesti si Valea Gaura, unde, datorita faptului ca afluenta de turisti este mai redusa, s-au retras cele mai multe capre negre din acest masiv. Pentru asigurarea unor conditii optime de viata pentru caprele negre, numai in Valea Gaura spre exemplu, este pusa sub ocrotire o suprafata de 63 de hectare din zona golului alpin. In regim de ocrotire mai intra si zona superioara a padurilor de molid, unde caprele se retrag in timpul iernii. In afara de capre negre, in aceste areale mai sunt protejate si alte animale: rasul, cocosul de munte si multe specii floristice rare.

Muntii Fagaras

Muntii FagarasMuntii Fagaras reprezinta un masiv muntos care face parte din Carpatii Meridionali, si in care se afla cel mai inalt varf montan din Romania, varful Moldoveanu. Masivul Fagaras, de la est la vest masoara in linie dreapta, aproximativ 70 de km iar de la nord la sud circa 45 km. Muntii Fagaras seamana cu o imensa coloana vertebrala orientata de la est la vest avand ”coastele” (culmile) orientate catre nord si respectiv, sud. Culmile din partea nordica sunt cu mult mai scurte si mai abrupte decat cele din partea sudica, care sunt foarte lungi si domoale. Muntii Fagaras sunt delimitati la vest de Valea Oltului, iar la est de Barsa Grosetului si Raul Dambovita. La nord sunt delimitati, printr-un mare abrupt tectonic, de Depresiunea Fagarasului, cunoscuta si sub denumirea de Tara Oltului.Inspre nord, pe o distanta de doar 8–10 km, diferenta de nivel atinge peste 2.000 de metri. Spre sud, delimitarea este mult mai putin accentuata, fiind facuta, dupa culmi lungi 30–40 km (Olanului, Robita, Scarisoara, Nisipuri, Zarna, etc.), de sirul depresiunilor Campulung, Bradetu, Arefu si Jiblea. Suprafata totala acoperita de muntii Fagaras este peste 2.400 km², fiind, spre comparatie, de circa 7,5 ori mai mare decat a muntilor Bucegi. Pe cuprinsul intinderii masivului Fagaras se gasesc 8 varfuri de peste 2.500 de metri: Moldoveanu cu 2.544m, Negoiu cu 2.535m, Vistea Mare cu 2.527m, Caltun-Lespezi cu 2.522m, Vanatoarea lui Buteanu cu 2.507m, Cornu Caltunului cu 2.510m, Hartopu cu 2.506m, Dara cu 2.501m etc. Exista, de asemenea, 42 de varfuri avand peste 2.400m si mai mult de 150 de varfuri de peste 2.300m. Aceste varfuri sunt separate intre ele prin sei adanci, unele coborand pana sub 2.000m altitudine (Curmatura Zarnei, 1.932m).
Aceasta densitate de culmi, abrupturi, varfuri si inaltimi, i-au atras masivului si denumirea de Alpii Transilvaniei, expresie atribuita savantului francez Emmanuel de Martonne. Din creasta masivului se desprind catre nord si sud, ca niste puternice contraforturi de piatra, un mare numar de spinari prelungi (picioare de munte) dispuse aproape perpendicular pe creasta. Ele au lungimi si mai ales infatisari diferite, dupa cum sunt orientate spre nord sau spre sud. Ramificatiile nordice sunt in mare parte abrupte si stancoase in apropierea crestei, domolindu-se numai sub mantia padurilor de conifere, care apar imediat ce inaltimea scade sub 1.700m. O alta caracteristica a acestor ramificatii consta in aspectul lor de muchie foarte ingusta si pe alocuri zimtata (de exemplu Muchia Albota). In contrast izbitor cu ramificatiile nordice, spinarile ce se desfac din creasta spre sud (Muntenia) sunt mai lungi si mai domoale, in parte acoperite de pasuni intinse. Portiunile cele mai dificile de strabatut ale crestei fagarasene le constituie unele sei ce despart vaile sau caldarile glaciare nordice de cele sudice. Creasta principala si ramificatiile nordice ale Fagarasului supuse actiunii curentilor, precum si dezagregarilor produse de inghet si dezghet, formeaza in unele locuri custuri foarte inguste, sei crenelate, cum sunt: Portita Arpasului cu Fereastra Zmeilor, seile dintre vaile Serbotei (nord), izvoarele Scara si Negoiu (sud). O alta caracteristica a acestor munti o constituie numeroasele circuri glaciare, precum si lacurile alpine situate la mari altitudini. Unele din aceste lacuri sunt alimentate de izvoare subterane. Vaile care coboara catre nord (Transilvania), urmeaza in marea lor majoritate o directie aproape perpendiculara fata de linia crestei, iar apele lor sunt silite – din cauza pantei foarte inclinate – sa coboare in salturi, formand numeroase cascade. Printre vaile cele mai pitoresti se numara: vaile Moasei, Serbotei, Balei, Brezcioarei, Ucei Mari si Ucisoarei, Sambetei. Numerosi munti din lantul masivului Fagaras poarta doua denumiri: una pentru versantul nordic si alta pentru versantul sudic. Astfel: Muntele Buda (sud) este acelasi cu Muntele Arpasul Mic (nord); Muntele Cocoriciu (sud) cu Muntele Moasa (nord); Muntele Moldoveanu (sud) cu Muntele Vistea (nord); versantul sudic al Muntelui Arpasul Mare sau Vartopul poarta denumirea de Muntele Varful Mircii; Muntele Ciortea este cunoscut in satele ardelene si sub numele de Muchea Avrigului. Muntii Fagaras sunt traversati de cea mai inalta sosea din Romania, Transfagarasanul.
Masivul are o clima aspra, cu caracteristici subpolare, temperatura scazand odata cu cresterea altitudinii. Valoarea medie anuala a crestei atinge -2 grade Celsius. Temperatura variaza intre 20 si -38 grade Celsius. Sunt rare zilele cand deasupra Fagarasului cerul este complet senin. Masivul isi formeaza si nori proprii. Aici sunt inregistrate cele mai mari valori ale precipitatiei, ajungand la 1.400 mm/an. Iarna se produc multe avalanse, care fac imposibila inclusiv circulatia pe drumul alpin, transfagarasanul, care din 1974 traverseaza masivul. Muntii Fagaras sunt constituiti in totalitatea lor din roci metamorfice, denumite sisturi cristaline. Distributia generala a diferitelor varietati de roci este in fasi orientate de la est la vest. Aceste gnaisuri se pot urmari din Valea Oltului, la Robesti, prin localitatea Cumpana pe Arges (de unde isi trag si numele de “gnaisuri de Cumpana”), ajungand apoi sa taie Creasta Muntelui Oticu (care uneste Varful Bratilei cu Muntele Iezer), in locul numit Coltii Cremenii. Mai departe, spre est, ele urmeaza versantul sudic al Dambovitei, apoi o traverseaza si, prin Muntele Lerescu, ajung in Valea Barsei la Rudarita, de unde se indreapta spre nord-est, catre localitatea Holbav. La nord de aceasta fasie a gnaisurilor de Cumpana-Holbav urmeaza o a doua, formata din roci puternic sistoase si lucioase, ce se gasesc alaturi de cuart: sunt micasisturile, in constitutia carora intra uneori si nodule roscate-inchis de granati. Alternand cu aceste micasisturi, care ocupa toata creasta principala, apar, in special, in partea de vest a Fagarasului, amfibolite (roci de culoare inchisa datorita predominantei unui mineral negru-verzui din grupa amfibolilor) si calcare cristaline albe (de exemplu: marmurele din Fereastra Zmeilor, din Valea Moasa Sebesului, Piatra Alba, Muntele Albota, Valea Brezcioarei). Ultima zona, cea mai dinspre nord, formeaza o parte din versantul nordic al masivului muntos. Sunt roci mai slab metamorfozate decat cele amintite si anume sisturi argintii sau verzui, cu luciu mai putin pronuntat. Intercalatiile de calcare sunt in aceasta zona mai rare. Toate rocile enumerate, care formeaza Muntii Fagaras, nu apar la lumina decat in anumite puncte, acolo unde ele nu sunt ascunse de solul vegetal. Blocul cristalin al Muntiilor Fagaras a inceput sa se ridice fata de relieful inconjurator la inceputul erei tertiare. Ca si intregul lant al Carpatilor Meridionali, ridicarea a avut loc in trei etape succesive (in Eocen, in Miocen si in Pliocen). In fiecare din aceste etape s-au creat platforme de eroziune, ce se mai recunosc astazi pe creste sub forma unor suprafete aproape plane, fractionate de vai (de exemplu: creasta principala in Varful Bratilei si in Varful Comisul). Haina vegetala a Masivului Fagaras este foarte bogata si variata. Paduri compacte acopera pantele muntilor pana la o inaltime de aproape 1.700m, iar intinse fanete si poieni – impodobite cu tot felul de flori – impanzesc malurile vailor, luminisurile padurilor sau plaiurile ondulate de sub centura impadurita a masivului. Dincolo de regiunea fanetelor incepe padurea de fag, care acopera in mare parte poalele masivului. Fagul se dezvolta aici puternic, inalt si drept, alcatuind codrii cu adevarat mareti. Pentru frumusetea padurilor de fagi argintii de pe Valea Balei ca si pentru celelalte valori turistice ce se gasesc de-a lungul ei (stancarii, lacuri si cascade), aceasta vale a fost declarata de Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii rezervatie naturala. In luminisurile padurilor de fag ca si pe malurile apelor se intalneste salcia capreasca, mesteacanul, plopul tremurator, aninul, zmeura, mure etc. In partea superioara a padurii, fagul se amesteca cu bradul, ce apare destul de rar. In schimb, locul sau este luat de molid, care ocupa toata regiunea paduroasa, de la 1.100m pana la aproape 1.700m altitudine. In afara de acesti doi reprezentanti ai coniferelor, in Fagaras se mai intalnesc si alte esente rasinoase. Astfel, zada sau laricele (pe Valea Brezcioarei), pinul (pe Valea Caselor, pe Muntele Clabucet), tisa (in numar mai mare pe Muchia Moasei), rare exemplare de zambru, si destul de des jneapanul (pe Muchia Mosului). Dintre acestea, zada, tisa si zambrul sunt specii ocrotite prin lege. Deasupra molidisului incepe golul alpin, deseori intrerupt de aglomerari numeroase de jnepeni, ienuperi, afine si merisor. Golul alpin este in mare parte acoperit cu pasuni (in special pe versantul sudic al masivului) oferind o hrana abundenta numeroaselor turme de oi. Tot in aceasta zona se intalnesc felurite specii de flori, unele mai frumoase si mai interesante ca altele: smirdar, campanule (clopotei pitici), gentiene, nu-ma-uita, panseaua de munte (trei-frati-patati), rusulita, garofita de munte, omagul. Dintre florile ocrotite prin lege mentionam: floarea de colt, sangele voinicului, iedera alba. La jumatate lunii iunie sus in golul alpin infloreste Bujorul de munte, care se prezinta sub forma unei inflorescente parfumate, de un rosu aprins, care imbraca muntele precum o patura ce se vede la mare distanta, iar cand adie vantul da senzatia ca arde muntele. Localnicii, in ultima sambata din luna iunie obisnuiesc sa urce cu mic cu mare la sarbatoarea bujorului.
Lantul Muntiilor Fagaras adaposteste o fauna bogata, atat in zonele subalpine, acoperite de cele mai multe ori de paduri intinse, cat si in zonele golului alpin. Dintre mamifere ursul carpatic (ocrotit de lege) este cel mai reprezentativ, mentinandu-si adaposturile in numeroase regiuni de la limita superioara a padurilor de conifere. In padurile de altitudine mai joasa, mistretii ofera inca un vanat pretios, atat in tinuturile nordice ale masivului, cat si in cele sudice. Jderul si rasul se intalnesc mai rar, in schimb, veverita apare mai pretutindeni in calea drumetului, in regiunile forestiere, unde nelipsita este si vulpea, iar cerbii si caprioarele dau farmec padurilor de la poale, lupul este prezent si el in aceste locuri. Multe pasari infrumuseteza viata padurii: se intalnesc forfecute, cintezoi, cojoaice de munte, ciocanitoare, sturzi, codobaturi de padure, mierle. Cocosi de munte si ierunci se adapostesc prin desisuri. Dintre pasarile rapitoare traiesc in masiv: ulii, soimi, acvile de padure sau pajure, vanturei, si mai rar vulturi de stanca. Numeroase reptile, unele inofensive ca soparlele de munte, gusterii precum si batracienii, cum sunt salamandrele, misuna prin covoarele de frunzis mort. In unele locuri, pe versantii orientati spre soare, vietuiesc si vipere. Multe din paraiele de munte si lacurile alpine sunt astazi repopulate cu pastravi. Pe culmi traieste capra neagra, ocrotita prin lege. Deasupra crestelor si pasunilor alpine, se intinde spatiul larg al vulturilor plesuvi sau bruni si al acvilelor de munte. Serpii sunt slab reprezentati in masivul Fagaras; amintim doar vipera comuna, care poate aparea uneori pe stanci sau trunchiuri de copaci, in locuri insorite, din etajul fagului, si chiar dincolo de acesta, pana la peste 2.000m altitudine. Pestii sunt reprezentati in primul rand prin pastrav, prezent in cursurile superioare ale tuturor raurilor si in lacul Balea. Mai jos, in zona padurilor, se mai intalnesc: scobarul, mreana, boisteanul si zglavocul. Interesant este in apele din bazinul Argesului un endemism carpatic: aspretele, sforetele sau popretele (Romanichtys valsanicola).