Castelul Corvinilor

Ridicat in secolul al XIV-lea, pe locul unei vechi intarituri, pe o stânca la picioarele careia curge pârâul Zlasti, castelul este o constructie mareata, cu acoperisuri inalte si divers colorate, cu turnuri si turnulete, ferestre si balcoane impodobite cu dantelara pietrei cioplite.

Fiind una dintre cele mai mari si vestite proprietati ale lui Iancu de Hunedoara, castelul cunoaste in timpul acestuia insemnate transformari. El devine astfel o somptuoasa locuinta, nu numai un punct strategic intarit. Cu trecerea anilor, diversii stapâni ai castelului i-au modificat infatisarea, imbogatindu-l cu turnuri, sali si camere de onoare. Galeria si donjonul – ultimul turn de aparare (turnul “Ne boisa” = Nu te teme), ramase neschimbate de pe timpul lui Iancu de Hunedoara, precum si Turnul Capistrano (dupa numele unui vestit calugar de la curtea castelului) reprezinta câteva dintre cele mai semnificative parti ale constructiei. Mai pot fi amintite Sala Cavalerilor (o mare incapere de receptii), Turnul buzduganelor si Bastionul alb care servea drept depozit de bucate, Sala Dietei, având medalioane pictate pe pereti (printre ele se gasesc si portretele domnilor Matei Basarab din Tara Româneasca si Vasile Lupu din Moldova). In aripa castelului numita Matia se mai desluseste destul de vag, o pictura referitoare la legenda cu corbul de la care se zice ca isi trag numele urmasii lui Iancu de Hunedoara (Corvini).

Read More

Castelul Degenfeld Schomburg

Castelul Degenfeld Schomburg a fost construit in jurul anului 1484 de episcopul oradean Pruisz Janos. In anul 1896 a fost reconstruit de contesa Emma Degenfeld Schombuy. In anul 1920 este cumparat de bancherul Pincas Iosif, cumnat al printului Ghica. In anul 1944 castelul trece in administratia Ministerului Industriei forestiere, iar in anul 1958 trece la Ministerul Sanatatii. Parcul dendrologic din jurul castelului are o suprafata de 15,97 de hectare, 763 de arbori din specia rasinoase si 1.108 din specia foioase, iar in anul 1967 devine monument ocrotit de lege.Castelul Degenfeld Schomburg este brazdat de raul Barcau, iar apa de sonda care curge in strandul din interiorul castelului are efecte terapeutice. In 1996 castelul a fost preluat de PETROM cu o promisiune. Iosif Pincas provenea dintr-o famile de evrei spanioli, fiind frate cu celebrul pictor Jules Pincas, mai cunoscut dupa numele Jules Pascin. Pincas a luat domeniul de la Karoly Imre, pe un pumn de aur deoarece acesta avea plobleme financiare si nu putea avea grija de proprietate, cei 2 s-au inteles ca daca ungurii se vor reintoarce sa poata rascumpara domeniul pt acelasi pret. Ungurii nu s-au intors iar castelul a ramas a lui Pincas. Bancherul venea iarna la vanatoare, si mai rar vara. Iosif Pincas, casatorit cu Diana, sora printului Ghica. Satenii spun ca bancherul sa sinucis la Paris dupa ce l-a parasit sotia.
Printul Gheorghe Ghica venea des la Balc, intrucat aici se afla mormantul Nataliei, sotia lui, care a murit in castel. Legendele spun ca spiritul ei a bantuit locul multi ani dupa ce a murit. Natalia provenea din familia tarului rus Romanov. In anul 1924, in timp ce isi curata cu benzina manusile din piele de caprioara, printesa a luat foc din neatentie. A fost dusa la spitalul din Marghita, insa a murit. Dupa moartea ei printul Ghica a adus o bisericuta din lemn din Maramures si i-a facut o troita la mormant, printul nu s-a mai casatorit niciodata. In anul 1940 bisericuta a ars intr-un incendiu, iar mormantul a fost distrus cativa ani mai tarziu.

Read More

Castelul Turnu Rosu

Castelul Turnu Rosu din Boita, judetul Sibiu, a fost mentionat pentru prima data intr-un document regal din 1453. Castelul situat intr-o regiune strategica a fost un important loc de vama. Potrivit legendei, denumirea castelului provine de la faptul ca zidurile castelului au fost vopsite in rosu cu sangele turcilor invinsi intr-o batalie, din 1493, pe cand acestia se retrageau spre Tara Romaneasca.Castelul Turnu Rosu a fost fortificat cu turnuri masive, dintre care cel mai important a fost turnul-locuinta cu plan rectangular, avand latura de 14m, fiind ridicat pe patru niveluri si prevazut cu ferestre inguste. Al doilea turn ridicat in secolul al XV-lea are forma hexagonala, avand laturile de 7 metri. Acesta se leaga printr-un zid de turnul situat la marginea drumului care leaga localitatile Sibiu – Ramnicu Valcea. Acest turn a fost recladit din temelii in secolul trecut. Trecatorii il confunda cu Turnul Sfaramat ale carui ruine se inalta la cativa kilometri in aval de Olt, dar adevaratul Turn Rosu, care a avut un rol important in istoria romanilor, se afla in incinta castelului de la intrarea in comuna Boita, judetul Sibiu. Se spune ca aceasta constructie are peste o jumatate de mileniu vechime, ea fiind atestata din 1453. La poalele castelului Turnu Rosu se afla un cimitir, la intrarea caruia sta deschisa o carte mare, cioplita in piatra. Pe filele ei nu scrie nimic, fiind doar o invitatie de a citi ce scrie pe crucile din jur: “In timpul Primului Razboi Mondial, romanii nostri au aparat cu indarjire aceste locuri, in acest cimitir, intr-o singura groapa, erau aruncati de-a valma cate 20-30 de soldati ucisi, romani si nemti la un loc. Moartea stergea dusmania dintre ei si ii facea tovarasi pentru vecie”. Undeva, in dreapta cimitirului, se afla ingropat si echipajul unui avion doborat in al Doilea Razboi Mondial, dovada ca acolo si-au gasit odihna vesnica osteni din toate timpurile. Din 1917 pana in 2003, in castelul Turnu Rosu a fost un camin de copii orfani. In el si-au gasit adapost pruncii ai caror tati au murit aparandu-si tara, dar si alti batuti de soarta. In 2003, copiii au fost scosi si imprastiati in alte locuri, iar in cetatea cu trecut glorios a fost adus spitalul de boli nervoase pazit mai abitir ca o puscarie. De la turn pleaca pe sub pamant niste tunele, unele duc spre varful muntelui, altele trec pe sub albia Oltului si ajung pe versantul stang al apei. Pe acolo se miscau ostasii romani in razboi, bagand spaima in nemti, dar tot pe acolo fugeau si femeile, copiii si batranii din calea navalitorilor. Oamenii se nasc, traiesc si mor, trecand pe pamant aidoma apelor cristaline ale Oltului. Istoria lor insa nu moare niciodata, iar generatiile care urmeaza trebuie sa pastreze vii amintirile trecutului, pentru a sti cine au fost, cum au trait si ce au facut strabunii lor.

Read More

Castelul Sükösd

Castelul Sükösd-Bethlen se afla in localitatea Racos, fiind in curs de renovare. Cetatea a fost construita in anul 1625 si a fost resedinta contelui Sükösd, acesta construind-o in stilul Renasterii transilvanene. Acesta primise domeniul respectiv de la Gabriel Bethlen, ca recompensa pentru servicii militare. Corpurile de cladiri, intre care se afla si o curte patrata, sunt inconjurate cu ziduri. Castelul are bastioane circulare, iar turnul de la intrare este patrat.In colturile castelului Sükösd-Bethlen au fost situate bastioanele, concepute in forma cilindrica, aici se aflau incaperi pentru locuit, saloane, depozite, bucatarii, iar un rol aparte il detinea bastionul sud-estic. Acesta comunica cu locuinta de la etaj si dispunea de un salon in forma octo-gonala, cu muchiile in semicerc. Avea boita alcatuita dintr-o calota sferica, strabatuta de 8 lunete rampante. Muchiile acestora erau impodobite cu nervuri coborate pe console.
Intrarea in incinta castelului se facea printr-un gang situat sub turnul aflat la mijlocul laturii de sud. Castelul dispunea de un al doilea cordon de ziduri mai groase, situate in partile de est, sud si vest. In partea de vest a castelului, incaperile situate pe doua nivele erau destinate pentru depozitarea cerealelor, a alimentelor, incaperile de la parterul partii de vest erau folosite drept grajduri.
Inscriptie de la 1700, asezata la intrarea in castel, arata ca in acel an constructia apartinea contelui Stefan Bethlen. Pe bolta unui salon se afla stema familiei Bethlen, sculptata in piatra. De acest castel este legat un episod din viata unei familii domnitoare din tara Romaneasca, in razboiul dintre turci si austrieci, de la 1664, Grigore Ghica Voda se afla de partea austriecilor. Dupa razboi, domnitorul este silit sa fuga in Polonia, sotia sa, Doamna Maria, trece, la indemnul sau, in Transilvania unde, intrand sub protectia principelui Mihail Apafi, este adapostita o perioada mai indelungata in castelul Racosului, aici naste pe fiul sau Matei. Cererea Portii, de a o trimite pe Doamna Maria cu comorile ei la Constantinopol, este respinsa de Mihail Apafi.
Dupa 1873 castelul devine proprietatea contelui Samuel Teleki. In zilele revolutiei burghezo-democratice de la 1848-1849, castelul este ars in mare parte. In 1904 castelul si domeniul sau sunt cumparate de catre obstea satului.

Read More

Castelul Kálnoky

Constructia castelului Kálnoky de la Miclosoara a fost inceputa in anii 1500 ca si conac de vanatoare al familiei si contine multe elemente renascentiste, precum decoratii pictate pe pereti. Castelul a fost abandonat timp de 50 de ani si momentan este in curs de renovare. Familia Kálnoky este una din familiile istorice ale Transilvaniei, originile lor ajungand pana in perioade medievale obscure.Se crede ca, prin secolul al XIII-lea, un secui cu numele de Kalnoky ar fi salvat viata regelui Ungariei in timpul unei vanatori, tintind cu sageata ursul care se napustise asupra suveranului. Monarhul i-ar fi oferit, drept recunostinta, mosia de la Miclosoara/Miklosvar si l-a innobilat. Ca amintire a evenimentului, stema familiei poarta si acum emblema ursului strapuns de sageata. Dincolo de legenda, familia Kalnoky este atestata pentru prima oara documentar in estul Transilvaniei la 1252, cele doua mosii principale fiind la Miclosoara, conacul de vanatoare si la Izvorul Crisului, acolo unde se afla si resedinta familiei. Printre personalitatile familiei se numara si Gustav Kalnoky von Korospatak, diplomat austro-ungar si ministru de externe timp de 14 ani in guvernul de la Viena. Acesta a trebuit insa sa paraseasca Ardealul in urma venirii comunismului si fiul sau s-a nascut in exil. Generatia actuala, a 25-a a familiei mai exact contele Tibor Kalnoky de Korospatak fiul lui Gustav Kalnoky, a revenit in tara dupa 50 de ani de exil in Occident. Tibor si-a petrecut tineretea in tari ca Germania, Franta si Olanda. Ca o ironie a sortii, urmasul “vanatorului” a devenit veterinar, specialist in pasari salbatice. Tibor Kalnoky ar fi ramas un bun veterinar, muncind in Occident, daca destinul nu ar fi schimbat totul, permitandu-i sa descopere pamantul stramosilor sai in 1987. Dupa opt ani de proces cu statul roman, aristocratul si-a recuperat in 1999 doua conace si mai multe case din Miclosoara. O mostenire pe cat de valoroasa, pe atit de greu de intretinut, daca aristocratul nu ar fi gasit solutia: turismul rural ecologic.

Read More

Castelul Bethlen din Arcalia

Castelul Bethlen din Arcalia, judetul Bistrita-Nasaud, comuna Sieu-Magherus, apartine Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, momentan aici functioneaza „Centrul Regional al Francofoniei”. Localitatea Arcalia se afla la aproximativ 15 km de Bistrita iar castelul este situat intr-un parc dendrologic, care detine aproximativ 150 de specii autohtone si exotice, cum ar fi bradul argintiu, molidul caucazian sau salcamul japonez.Castelul Bethlen a fost construit de familia Bethlen in jurul anului 1850, o familie de grofi maghiari, care mai avea inca doua castele in Bistrita-Nasaud – cel de la Beclean si cel din satul Sieu-Cristur. Suprafata totala a proprietatii este de 16,5 ha si se compune din parcul dendrologic, care ocupa circa 16 ha, si din trei corpuri de cladiri. Parcul cuprinde alei principale, care delimiteaza parcul (de molid, de salcam, de carpeni si aleea centrala), alei de legatura si aleea labirint. In urma instaurarii regimului comunist biblioteca cu manuscrise si carti a fost arsa iar castelul a fost transformat in magazin satesc, in 1947, ulterior a devenit statiune de masini agricole si pe urma a fost folosit ca si tabara pentru pionieri. Universitatea Babes-Bolyai a intrat in posesia castelului in 1963 si l-a transformat in Centru de Cercetari Biologice si Geologice, aici functionand in acea perioada si o baza pentru practica de vara a studentilor. Fiind singurul castel construit in stil mauro-bizantin din Transilvania, cuprinde: o sala de conferinte de 80 de metri patrati, care poate adaposti circa 70 de participanti, o sala de seminar de 40 de metri patrati, o sala de lectura, de 40 de metri patrati, si Biblioteca Francofoniei, de 25 de metri patrati. Castelul gazduieste simpozioane stiintifice, seminarii, cursuri de vara, expozitii, tabere de creatie. Castelul a fost revendicat de un cetatean maghiar, pretinzand ca este urmasul lui Bethlen Balazs, ultimul proprietar al imobilului, care a fost expropriat in anul 1945.

Read More

Castelul Bánffy din Rascruci

Castelul Bánffy din Rascruci, comuna Bontida, judetul Cluj, strada Principala nr. 484, este inscris pe lista Monumentelor Istorice ale judetului Cluj, elaborata de Ministerul Culturii si Cultelor din Romania in anul 2004 (a nu se confunda cu celalalt Castel Bánffy din aceeasi comuna). Castelul de la Rascruci a fost construit in secolul XVIII, in stil eclectic. Pe vremuri, aici se afla unul dintre cele mai frumoase parcuri ale domeniilor familiei Bánffy. Exista aici inclusiv un lac, astazi doar un teren malos.Cronicile familiei Bánffy spun ca in mijlocul acestui parc era amplasat un columbar (porumbar) in stil japonez si ca domeniul era folosit ca resedinta domneasca de vara. Intre anii 1752-1755 au fost restaurate casa de oaspeti si grajdul, iar cladirea actuala, realizata in stil eclectic, dateaza din 1809, ridicata fiind pe locul unei vechi resedinte de vara. Castelul a fost locuit de baronul Adam Bánffy, un pasionat al artei. Castelul de la Rascruci are o valoare istorica importanta. Este format din doua corpuri de cladire, plus alte anexe. Pavilionul (subsol, parter, etaj si sarpante inalte) este de inspiratie romana. Accesul principal al castelului se afla prin doua scari dispuse in partea sudica, urmate de o terasa incadrata de opt coloane dorice.
Piesa de rezistenta ramane salonul de primire sau sufrageria. Aici s-a pastrat un bufet din lemn cu acelasi tip de sculpturi si o vitrina cu o valoare artistica aparte, in secolul XX fiind expusa la o expozitie de la Paris.
Salonul, tipic renascentist, are peretii imbracati in lemn, cu tavan din lemn casetat. Casetele din tavan sunt sculptate in stilul Renasterii germane, fiind imprimate forma blazonului si genealogiei familiei Bánffy, precum si numele celor mai reprezentative personalitati din istoria Ungariei si Transilvaniei. Deasupra unei usi este sculptata inscriptia “Salus intratibus pax exeuntibus”. O alta piesa interesanta ca valoare artistica in incapere este soba din teracota verde. Se pare ca aceasta ar fi fost realizata dupa modelul renascentist aflat in salonul imparatului Franz Josef. Pe cele trei laturi din partea superioara ale sobei sunt sculptate scene care zugravesc alegerea capeteniei Arpad, intemeierea Ungariei si adunarea de la Ópusztaszer. Cele trei scene in relief de deasupra braului imortalizeaza pierderea bataliei din 1526 de la Mohács. La etaj se ajunge prin scara cu balustrada din lemn masiv, dupa trecerea prin foaierul cu lambriuri renascentiste. Sunt dispuse aici noua coloane cu capiteluri care zugravesc motive vegetale, usile din lemn masiv, blazonul familiei si diverse alte motive sulpturale. Din balconul castelului se poate vedea intreg domeniul Banffy. Terenul de 4,5 ha, din care 881 metri patrati construiti, sta nefolosit. Domeniul impreuna cu castelul, urmeaza a fi scos spre valorificare, Scoala Speciala care functioneaza aici din 1967 fiind desfiintata in anul 2007, conform unui proiect al Consiliului Judetean Cluj de concesionare a domeniului.

Read More

Castelul Bánffy din Borsa

Castelul Bánffy din Borsa, judetul Cluj, o fosta proprietate a familiei Bánffy, a devenit, in anul 1957, Spital de Boli Psihice Cronice, iar din 2003 a intrat in patrimoniul Consiliului Judetean Cluj. Castelul a fost construit in secolul XIX in stil eclectic cu elemente neobaroce si neoclasice. A fost revendicat de mostenitoarea familiei Bánffy, care locuieste in Ungaria. Castelul nu poate fi de aceea renovat, fiind in curs de retrocedare.Castelul Bánffy din Borsa are forma dreptunghiulara, fiind dispus pe nivelul parterului, etajului si sarpantei, cu un turn dreptunghiular in coltul de sud-vest. Accesul se face printr-un portic neoclasic marginit de 5 coloane dorice, deasupra carora este plasata terasa. Din portic se intra in hol si incaperile parterului, iar o scara asigura accesul la etaj. La parter se mai gaseste in hol mobilierul original de lemn, decorat cu oglinzi venetiene. Castelul se afla pe un domeniu intins din care au mai ramas aleile principale marginite de arbori. La sud-vest de castel se afla un mic monument comemorativ dedicat lui Dániel Bánffy (14 mai 1812 – 29 aprilie 1888), ridicat de sotia sa Anna Gyárfás si fii sai, Deszö, Jenö si Ernö. Castelul este inscris pe lista Monumentelor Istorice ale judetului Cluj, elaborata de Ministerul Culturii si Cultelor din Romania in anul 2004.

Read More

Castelul Kornis

Castelul Kornis se gaseste pe teritoriul localitatii Manastirea, judetul Cluj si este inscris pe lista Monumentelor Istorice ale judetului Cluj, elaborata de Ministerul Culturii si Cultelor din Romania in anul 2004. Cladirea principala a castelului a fost construita de catre Kristóf Keresztúri intre anii 1573-1593, in stilul renascentist. In cursul timpului, castelul a fost mereu completat cu cladiri secundare pe forma unei incinte patrulatere.Dupa ce domeniul devine proprietatea familiei Kornis, in jurul anului 1673 Gáspár Kornis (1641-1683) ridica etajul al II-lea al cladirii principale, pe latura sudica. Fiul sau, Zsigmond Kornis renoveaza castelul in 1680. Tot el a reparat castelul, dupa ce acesta fusese deteriorat in timpul revoltei Curtilor de la inceputul secolului XVIII, iar in 1720 adauga doua noi bastioane octogonale in partea nordica, este refacut turnul de la intrarea in castel, pe latura de vest, turn care mai exista si astazi. In aceasta perioada are loc si redecorarea incaperilor castelului cu fresce pe tavane. Sunt refacute lucrarile din lemn ale ancadramentelor ultimului etaj si scara ornamentata cu motive populare si sunt aduse decoratiuni din piatra de tuf vulcanic de Dej. In cel de al doilea razboi mondial o parte din castel a fost distrus, iar dupa nationalizare colectiile sale au fost arse de comunisti sau au fost furate. Biblioteca din castel continea inaintea distrugerii peste 9.000 de volume, formate din colectii de carti rare. A fost distrusa acum si imensa colectie de istorie naturala. Pavilioanele au capatat destinatii de siloz, camin si scoala culturala.
Dupa 1944 a fost recladita numai o parte a zidariei in perioada 1975-1976, iar capela Kornis a fost preluata de biserica ortodoxa. Nu au existat insa lucrari serioase de refacere a castelului si domeniului, castelul ajungand astazi in ruine. Castelul a ramas cunoscut si pentru statuile celor doi inorogi care ii pazesc in continuare intrarea. Intrarea in castel avea si o punte suspendata, veche, care era ridicata in timpul noptii sau in caz de pericol, poarta incadrata de inorogi paraleli cu intrarea, inorogi care apar si pe blazonul familiei Kornis. Protectoarea castelului era Maica Domnului, pe care inorogii se considera ca o vegheau. La intersectia diagonalelor incintei se afla o fantana octogonala, inconjurata de stalpi circulari si arcade. In partea nord-estica a domeniului exista un pavilion ridicat in 1825, dispus pe doua laturi ale sale cu coloane dorice.

Read More

Castelul Apaffy

Orasul Dumbraveni este situat la 20 km est de Medias pe DN 14, Medias – Sighisoara, in lunca Tarnavei Mari. In perimetrul localitatii au fost descoperite vestigii arheologice din epoca fierului, dacica si romana, atestata documentar la 1374. Multa vreme a fost domeniu al familiei Apaffy, iar in secolul XVII localitatea a fost colonizata cu armeni care au dezvoltat o intensa activitate comerciala si edilitara.Castelul Apaffy din Dumbraveni a fost construit in sec. al XVI-lea in stilul Renasterii, de familia Apafi, din care s-a ridicat principele Transilvaniei Mihail Apaffy (1681-1690). A suferit interventii succesive, pastrandu-se planimetria si unele detalii decorative. La 1552 puternicul feudal Grigore Apaffy, care pe atunci era prefect al judetului Dobica si loctiitorul maresalului curtii din Martinuzzi, guvernatorul Transilvaniei, cumpara toate mosiile existente in Dumbraveni si construieste castelul cetate de aici, in acest timp se formeaza domeniul cetatii Dumbraveni. Castelul cetate a fost atacat in 1562 in timpul rascoalei secuilor.
In urma atacului a suferit daune semnificative si a fost necesara refacerea si intarirea castelului cu noi bastioane. La 1590 Nicolae Apaffy, prefectul comitatului Cetatea de Balta (Tarnava) isi muta sediul oficial la castelul din Dumbraveni. Din acest moment domeniul cetatii Dumbraveni capata tot mai mult functia domeniului din Cetatea de Balta. Dupa ce Mihai Apaffy infrange incercarile adversarilor de al rasturna, se instaleaza o lunga vreme la domnie, iar in 16 septembrie 1661 targul Dumbraveni prin aceasta devine resedinta domneasca. In perioada stapanirii habsburgice, Dumbraveni facea parte din cele 10 orase libere regesti din Transilvania. A fost vizitat la 1 iunie 1773 de imparatul Iosif al II-lea, cu ocazia calatoriei acestuia in Transilvania. In timpul revolutiei din 1848, orasul este cucerit in doua randuri de catre generalul Bem József, care impreuna cu Petőfi Sándor, unul dintre liderii revolutiei maghiare, a poposit aici trei zile.

Read More

Castelul Magna Curia

Magna Curia (latina Curtea Mare) sau Castelul Bethlen se situeaza in municipiul Deva, la poalele dealului cetatii, inspre sud-est, langa parcul orasului. Este cea mai veche cladire monument istoric ce se pastreaza in Deva. In anul 1582 capitanul garnizoanei cetatii din Deva, Francisc Geszty, construieste pe locatia actualului monument o casa.Castelul Magna Curia a fost construit drept casă de vacanţă iar pe urma va fi folosita ca resedinta de catre Sigismund Báthory, generalul Basta, Stefan Bocskay, Gabriel Báthory si Gabriel Bethlen. In 1621 Gabriel Bethlen dispune de transformarea radicala a constructiei initiale, rezultand palatul Magna Curia. Conceput initial in stil renascentist (sub Gabriel Bethlen), edificiul ajunge la o forma definitiva la inceputul secolului al XVIII-lea cand i se aduc ultimele modificari. Aceste modificari ii dau infatisarea baroca pastrata pana astazi. Dupa unirea Transilvaniei cu Romania, in anul 1918, Castelul Bethlen a trecut in proprietatea statului roman, iar din 1938 in castel a fost amenajat Muzeul de Istorie al judetului Hunedoara. Muzeul are una din cele mai valoroase colectii arheologice din tara, colectii de numismatica, etnografie, stiintele naturii, arta, biblioteca. Castelul a fost renovat in ultimii ani, procesul fiind in stadiu de finalizare, continuandu-se si cercetarile arheologice din curtea acestuia.
Intre castel si cetatea Devei, situata in varful dealului, existau si tunele de retragere in caz de asediu, surpate insa. Castelul Magna Curia este uimitor de frumos datorita faunei si florei din jurul sau unde se regasesc peste 1.450 de specii de plante. Astazi castelul Magna Curia arata foarte bine datorita restaurarii sale in ultimii ani si poate fi vizitat de catre turisti inclusiv curtea sa. Manastirea franciscana este de tip bazilica in stil baroc. Turla clopotnita domina intrarea de pe latura sud-vestica. Pe fatada de sud-vest exista un basorelief in stil baroc popular, Fecioara si Pruncul. Initial a fost ridicata o capela modesta de colonistii bulgari, care populau aceasta parte a asezarii, impreuna cu duhovnicii lor calugarii franciscani, de pe meleagurile Targul Jiului. Biserica si manastirea au fost construite in anii 1721-1735, lucrarea incheindu-se in 1776.

Read More

Castelul Bran

Castelul Bran este situat la doar 30 km de Orasul Brasov, intre Muntii Bucegi si Muntii Piatra Craiului, munti separati de Culoarul Rucar – Bran, este un important monument national si punct de reper al turismului din Romania. Construit in Trecatoarea Bran, pe drumul comercial ce lega Transilvania de Muntenia, deasupra unei stanci impunatoare, oferea prin deschiderea trecatorii o larga panorama atat spre Tara Barsei cat si spre dealurile si valea Moeciului. Initial Castelul Bran (in limba slava “brana” inseamna poarta) a fost o fortareata cunoscuta sub numele de Dietrichstein, construita in anul 1212 la Ordinul Cavalerilor Teutoni si atribuita magistrului Theodorikus, ce a fost cucerita insa de sasi spre sfarsitul secolului al XIII-lea si supusa jurisdictiei comitatului regal de Alba Iulia.Prima atestare in istorie a Castelului Bran o reprezinta actul emis la 19 noiembrie 1377 de Ludovic I d’Anjou prin care brasovenii primeau privilegiul de a construi o noua cetate de piatra la Bran cu munca si cheltuiala lor proprie, pe locul fostei fortarete teutone. In schimb, regele confirma subordonarea a 13 localitati fata de noua Cetate. Locuitorii satelor din jurul cetatii, care erau situate pe hotar, aveau rolul de a pazi granitele. Conducerea fortaretei a fost incredintata unui castelan, care pe langa functia de comandant militar al garnizoarei, formata initial din briganzi si balistari englezi, avea si atributii administrative si jurisdictionale. De asemenea negustorii care treceau prin acest punct de vama plateau a 30-a parte (tricessima) din valoarea marfii transportate drept vama. Veniturile astfel obtinute erau considerabile.

Castelul a fost cedat domnitorului Mircea Cel Batran de catre brasoveni si a apartinut de Tara Romaneasca pana in 1419 cand dupa moartea domnitorului, regele Sigismund de Luxemburg a transferat comitelui secuilor drepturile asupra cetatii. In timpul lui Iancu de Hunedoara (1441-1446), conducerea Cetatii Bran a fost incredintata Voievodului Transilvaniei. In 1498, cetatea si domeniul Bran au fost zalogite Brasovului, care le-a stapanit cu titlu de posesor. Prin actul emis de Gheorghe Rakoczi al II lea, principele Transilvaniei (1648-1660), la 25 aprilie 1651, orasul Brasov devine proprietarul de drept al cetatii si domeniului Bran.
Dupa revolutia din 1848 se desfiinteaza domeniul feudal al Branului, iar castelul, ramas in continuare in proprietatea Brasovului, a fost ocupat de trupele austro-ungare in 1877. In urma unui proces care a durat pana in 1883, castelul a fost redat Brasovului.

La 1 decembrie 1920, Castelul Bran a fost donat Reginei Maria, in semn de recunostinta din partea Consiliului Orasenesc Brasov pentru contributia la Unirea cea mare de la 1918. Imediat dupa aceasta, timp de 7 ani, Castelul a intrat intr-o perioada de restaurare, sub conducerea arhitectului Curtii Regale, Carol Liman. Acesta a conceput ansamblul ca o resedinta de vara pentru familia regala. Tot in aceasta perioada a fost construita si Casa de ceai. In timpul acestor lucrari, castelul a fost modernizat, este dotat cu apa curenta de la o fantana sapata in stanca, adanca de 57 de metri si iluminat de la o uzina electrica cu turbina. Apoi, in 1938, Regina Maria a lasat Castelul Bran drept mostenire Principesei Ileana, care l-a stapanit pana in 1947. Dupa abdicarea Regelui Mihai in 1947, castelul intra in posesia statului si este transformat in muzeu de istorie medievala deschizandu-si portile publicului in data de 28 aprilie 1957. In 1997 colectia muzeului este completata, iar in 2009 Castelul Bran este retrocedat urmasilor Principesei Ileana si anume fiul acesteia Dominic de Habsburg. Proprietarii s-au angajat ca timp de trei ani sa nu-i schimbe destinatia de muzeu, iar Romania si-a asumat si costurile renovarii si intretinerii castelului si are un drept de preemptiune pentru achizitia viitoare a castelului.

Castelul Bran, unul dintre cele mai valoroase monumente de arhitectura medievala din Romania, cu functii istorice, militare si economice, este cunoscut de catre turistii din intreaga lume drept Castelul lui Dracula.

Castelul Bran a fost botezat Castelul lui Dracula in urma cu trei decenii, de catre turisti straini, veniti in cautarea lui Dracula din filmele de groaza realizate dupa romanul lui Bram Stoker. Turistii au surprins la intrarea in Transilvania un castel care prin infatisare se asemana cu castelul descris de catre autorul irlandez. De aceea l-au botezat Castelul lui Dracula. Legatura intre domnitorul Tarii Romanesti, Vlad Tepes si Dracula, vampirul sangeros, pare a fi mult mai simpla. Istoria consemneaza mai multe campanii intreprinse de catre Vlad – Tepes – Dracula de pedepsire a negustorilor sasi brasoveni care nu se supuneau poruncilor voievodului cu privire la comertul prin targurile din Tara Romaneasca. Si este logic ca trecerea sa se fi facut pe la Cetatea Bran, trecatoarea cea mai apropiata de Brasov, care facea legatura cu Targovistea, resedinta domnului muntean. Relatiile insa cu castelanii de la Bran nu au fost prea cordiale, intrucat acestia erau reprezentanti ai Cetatii Brasovului, ostili lui Vlad Tepes.

Daca Vlad Tepes a stapanit Castelul Bran e greu de raspuns intrucat documentele scrise nu consemneaza acest lucru, de fapt se stie oficial ca nici nu ar fi trecut pe aici vreodata, insa legenda din spatele Castelului Bran – Castelul lui Dracula pare atat de reala ca ne-ar placea sa fie reala.

Read More

Castelul Foisor

Castelul Foisor se afla langa Castelul Pelisor,iar destinatia initiala a Foisorului era de cabana de vanatoare a regelui Carol I si are 42 de incaperi. Pentru ca Foisorul a fost terminat inaintea Castelului Peles, Familia regala (Carol I si Elisabeta), au locuit o perioada aici, precum si regele Ferdinand cu regina Maria, pana la terminarea Pelisorului. Tot in Foisor, se naste regele Mihai (1921), fiul lui Carol II si al Elenei. Foisorul nu a putut fi vizitat niciodata, deoarece apartine protocolului de stat ca resedinta rezidentiala. Pana la terminarea, in anul 1883, a Castelului Peles, Regele Carol I si Regina Elisabeta, au locuit la Foisor, o casa de vanatoare, constructie terminata mult mai repede. Chiar si Carol al II-lea a locuit acolo, in perioada 1930-1940, atata timp cat a fost Regele Romaniei, exceptand anii 1932 si 1933, cand casa de vanatoare a fost mistuita de un incendiu. In urma dispozitiilor Regelui, pe locul aceleia, s-a ridicat actualul Castel Foisor.Construita initial ca parte a complexului de cladiri atasate Castelului Peles, completata in anii dictaturii comuniste cu inca o aripa, cladirea Palatului Foisor este, pentru FIAR, sediul convorbirilor bilaterale si seminariilor private. Structura cladirii ce reuneste o serie de birouri, saloane si sufragerii elegante, precum si o sala de teatru ofera atat posibilitatea rezervarii de spatii private pentru intalnirile de afaceri precum si pe cea a utilizarii unor vaste spatii comune pentru desfasurarea de seminarii, mese rotunde etc. Casa de vanatoare cu 43 de camere a fost o casa indragita de toti regii Romaniei. A fost terminat inaintea Castelului Peles, drept urmare aici a stat Regele Carol I si Regina Elisabeta pana la terminarea castelului. Dar aici a stat si Regele Ferdinand cu Regina Maria pana la terminarea Pelisorului. Chiar si Carol al II – lea a locuit aici, in perioada 1930-1940, atata timp cat a fost Regele Romaniei. Insa actuala cladire nu este cea de atunci. Chiar sub domnia lui Carol al II-lea a izbucnit un incendiu, casa a ars si a fost reconstruita in perioda 1932-1933. In anii dictaturii comuniste a fost completata cu inca o aripa, reunind astfel o serie de birouri, saloane si sufragerii elegante, precum si o sala de teatru. Astazi se afla in domeniul public al statului si este destinata exclusiv activitatii de prezentare si protocol. A fost resedinta de vara a regelui Carol al – II – lea, locul in care s-a nascut si copilarit ultimul rege al Romaniei, Mihai I. Palatul este marit, incepand din 1966, de Nicolae Ceausescu, cu inca 2/3, pe lungime, inspre munte, dominand, prin altitudine, Pelesul si Pelisorul, ceea ce isi si dorea dictatorul, complexat de micimea lui fizica, psihica si aristocratica. Domeniul Regal Sinaia a luat fiinta prin cumpararea, cu fonduri personale, de catre Regele Carol I, acesta fiind atent ca nicio cheltuiala pentru constructia Castelului sa nu se faca din Lista Civila, ci din fondurile sale personale. Astfel, Domeniul Regal Sinaia nu a facut niciodata parte din Domeniile Coroanei (care apartineau Statului si erau puse la dispozitia Regelui ca sef de Stat). Dupa decesul lui Carol I, castelul s-a transmis Regelui Ferdinand, care l-a lasat mai departe mostenire, in mod direct, Regelui Mihai, alaturi de intreg Domeniul Regal Sinaia. Singurul Rege care a locuit efectiv in Castelul Peles a fost Carol I. Regele Ferdinand si Regele Mihai au locuit in Castelele Pelisor si Foisor. Cu toate acestea, Castelul Peles a fost permanent folosit de Regi pentru evenimente de stat si private. Dupa abdicarea fortata a Regelui Mihai in 1947, regimul comunist i-a confiscat toate proprietatile, Castelul Peles fiind declarat muzeu de stat in 1953. In ultimii ani ai dictaturii (intre 1975-1990), intreaga zona a fost inchisa, accesul fiind permis numai personalului administrativ si militar. Dupa decembrie 1989, castelele Peles si Pelisor au fost reintegrate circuitului turistic, iar castelul Foisor, locul unde s-a nascut Regele Mihai, a ramas resedinta a protocolului de Stat. In 2001, statul a propus 30 milioane de euro Regelui pentru a putea pastra castelele Peles, Pelisor, Foisor si celelalte cladiri de pe domeniu, dar proiectul de lege in acest sens a fost atacat cu succes pentru neconstitutionalitate. Familia Regala a hotarat revendicarea Domeniului Regal Peles potrivit dreptului comun, iar in 2006, actiunea in justitie a dat roade. Domeniul Regal Peles este in prezent pus in posesie si intabulat pe numele Majestatii Sale. Cu toate ca este proprietar, Regele Mihai nu va putea schimba destinatia Castelelor Peles, Pelisor si Foisor pentru o perioada de trei ani. Majestatea Sa a decis sa pastreze pentru eternitate destinatia de muzeu a Castelului Peles. Castelul Pelisor va fi folosit de Familia Regala, in timp ce Castelul Foisor va continua sa fie dedicat protocolului de stat, pentru vizitele inaltilor oaspeti. Nu este vizitabil.

Read More

Castelul Iulia Hasdeu

Castelul Iulia Hasdeu este cunoscut in traditia populara a acelor meleguri sub numele de “Templul Spiritului“. Situat la 97 de kilometri spre nord de Bucuresti, in Campina, scriitorul si istoricul roman Bogdan Petriceicu Hasdeu a construit intre 1893 si 1896 palatul pe care l-a dedicat memoriei fiicei sale Iulia.Castelul Iulia Hasdeu este construit in mijlocul unui parc, conferindu-i acestuia, daca mai era nevoie, doza de personalitate, grandoare, estetic arhitectural si „mantia de mister” situata la granita dintre mit si realitate.Iulia Hasdeu a fost un copil supradotat, care, la varsta de numai 11 ani, absolvea Colegiul National Sfantul Sava. In paralel a urmat cursurile Conservatorului de muzica din Bucuresti. Si-a continuat studiile la Paris, uimindu-si profesorii cu talentul sau. Primul ei volum de poezii a fost scris in 1887 si apare doi ani mai tarziu, sub pseudonimul Camille Armand. Vorbea coerent trei limbi straine, scria poezii si piese de teatru. Un mic geniu, am putea spune, avand in vedere ca la 5 ani deja scria versuri. La 29 septembrie 1889, Iulia Hasdeu moare de tuberculoza, la varsta de 19 ani, fiind inmormantata in Cimitirul Bellu.

Distrus de durere, tatal ei, B.P. Hasdeu, construieste un castel (1893-1896), in Campina, in memoria fiicei sale. Micul castel a fost construit pentru a tine legatura cu Iulia prin intermediul sedintelor de spiritism.

Castelul Iulia Hasdeu este alcatuit dintr-un turn central strajuit de alte doua mai mici, de o parte si de alta a acestuia. Aspectul castelului este unul atipic pentru tara noastra si legenda spune ca a fost proiectat si construit special pentru activitatea spiritista a lui B.P. Hasdeu in memoria ficei sale. Castelul este construit pe principiul numerelor magice 3 si 7, avand de exemplu trei turnuri, trei pivnite si scari formate din cate sapte trepte, care duc spre acestea. Intrarea principala in castel se face printr-o usa enorma din piatra masiva care este plasata pe un ax cu diamant in jurul careia usa se roteste cu usurinta, datorita inclinarii acestui ax, in functie de rotatia pamantului. Pe aceasta usa de piatra se afla sculptat blazonul familiei Hasdeu si doua inscriptii: prima este „ pro fide et patria„ (pentru credinta si tara) iar a doua este “e pur si muove” (si totusi se invarteste), indemnandu-i pe vizitatori sa apese acest bloc de piatra care se deschide cu usurinta, permitand intrarea in castel. De o parte si de alta a usei principale, se afla usi secundare care sunt folosite de obicei pentru intrarea in castel. Tot pe de o parte si de alta a usei principale se afla doua scaune din piatra pe care sunt scrise numele purtate de Iulia in cele sapte vieti pe care le-a trait pe pamant. Deasupra usei de piatra este sculptat ochiul lui Dumnezeu, cuprins intr-un triunghi. In stanga si dreapta, se afla doua oglinzi mari care multiplica la infinit imaginea vizitatorului, ca un fel de primire a acestuia intr-o lume inedita,mistica plina de mister. In continuare se afla o camera impunatoare in mijlocul caruia se afla un stalp de piatra inalt pe care se gaseste statuia lui Isus Cristos in marime naturala. In spatele stalpului se afla trei camere mici, una reprezinta sala de muzica cu pian si celelalte doua biblioteca castelului. In stanga si dreapta camerei mari se afla camere mai mici, intre care birourile si dormitoarele Iuliei si ale familiei Hasdeu. In ultima parte a castelului, se afla camera de spiritism unde se gaseste mobilier facut din lemn fara cuie, pe baza cifrei 3 (scaune cu 3 picioare, de forma triunghiulara, in 3 muchii), precum si masa de spiritism si multe documente legate de aceasta activitate inclusiv fotografii de epoca. Aceasta camera comunica cu una din camerele castelului printr-o fereastra speciala in care aparea fantoma chemata pentru discutii si ea putea fi vazuta de grupuri de persoane martori, plasate in cele doua incaperi. Camerele sunt separate prin usi metalice tip grilaj pentru a putea permite libera circulatie a spiritelor.

Turistii muzeului mai pot admira portretele membrilor familiei Hasdeu, obiecte care au apartinut familiei Hasdeu, fotografii si documente originale, mobilierul vechi de peste un secol, manuscrise si colectii ale revistelor conduse de marele filolog ori la care acesta a colaborat, editii princeps ale cartilor savantului B.P. Hasdeu, precum si tablouri valoroase a unor pictori renumiti precum Sava Hentia, Nicolae Grigorescu.

Tot legenda spune ca marele savant a innebunit dupa moartea fiicei si astfel a inceput sa fabuleze, sa vorbeasca singur, avand impresia ca o vede pe Iulia. Petrecea mult imp in acel castel, singur, vorbind cu peretii.

Adevarul se pare ca numai Hasdeu il stie si, din pacate, l-a luat cu el. Insa este interesant sa ne putem da si noi cu parerea macar la nivel apreciativ si admirativ deopotriva.

Read More

Castelul Pelisor

Castelul Pelisor, spre deosebire de Castelul Peles, este un castel de mici dimensiuni, acesta avand 99 de incaperi foarte frumos decorate si mobilate. Multe dintre aceste camere impresioneaza prin rafinamentul si eleganta lor, decoratiunile fiind alese de catre Regina Maria ajutata de artistul vienez Bernhardt Ludwig. A fost construit de arhitectul ceh Karel Liman intre anii 1899 si 1902, acelasi arhitect care a contribuit si la ridicarea Castelului Peles intre anii 1893 – 1914. Castelul este situat langa Peles, pe Domeniul Regal de la Sinaia, domeniu ce mai contine printre altele si alte cladiri din aceiasi perioada: Corpul de Garda, Economatul, Casa de Vanatoare Foisor, Grajdurile, Uzina Electrica, Vila Sipot si la capatul vechii poteci regale, Vila Regelui Ferdinand din Stana Regala. Castelul Pelisor a fost construit din dorinta regelui Carol I, ca resedinta de vara a principilor mostenitori Ferdinand si Maria incepand cu anul 1903. Aici au crescut si copii lor: Carol (viitorul rege Carol al II-lea), Marioara (regina Iugoslaviei), Elisabeta (regina Greciei) si Nicolae. Mobilierul si decoratiunile interioare, realizate de catre Bernhard Ludwig, indica un spatiu rezidential (hall, cabinete de lucru, capela, camera de aur), tributar inovatiilor miscarilor artistice de la inceputul secolului al XX-lea.

Principalele sali ale Castelului Pelisor sunt:
Holul de onoare, rafinat prin simplitate, lambrisat cu casetoane din lemn de stejar. Remarcabil se dovedeste luminatorul impodobit cu vitralii, element de arhitectura specific artei anilor 1900.

Biroul regelui Ferdinand impune prin solemnitate. Din garnitura mobilierului in stilul neorenasterii germane, se detaseaza biroul din lemn de nuc, placat cu trei panouri sculptate care infatiseaza Castelele Peles, Pelisor si Foisor. Capela integrata apartamentului reginei Maria se afla intr-un spatiu placat cu marmura de Ruschita, accesibil printr-o arcada cu coloane, aurita, ce poarta o inscriptie emblematica. Nota de reculegere confera vitraliile decorate cu antrelacuri ce filtreaza o lumina fascinanta.

Dormitorul de aur este mobilat cu piese realizate la 1909 in Atelierele de Arte si Meserii de la Sinaia (scoala infintata de rege), dupa planurile si desenele reginei. Sculptate in lemn de tei, aurite, ele poarta in decoratie antrelacul de inspiratie celtica si elementul zoomorf bizantin, interpretat in maniera Artei 1900.

Biroul reginei Maria, amplasat intr-un interior impodobit cu coloane brancovenesti si un camin specific interioarelor romanesti, cuprinde un mobilier conceput de regina. Scaunele si masa pentru corespondenta sunt decorate cu simbolurile Mariei, crinul si crucea gamata.

Camera de aur, incaperea pivot a palatului, este insolita ca decoratie. Peretii din stuc aurit poarta frunze de ciulini, motiv drag reginei intrucat era emblema orasului Nancy, capitala Art-Nouveau-lui, dar si legat de Scotia, locul natal al Mariei. Mobilierul decorat cu elemente celtice si bizantine este pus in valoare si de luminatorul cu forma unei cruci celtice de pe plafon.

Castelul Pelisor detine o valoroasa colectie de arta decorativa apartinand Art-Nouveau-ului, printre care lucrari ale unor artisti ca E. Galle, fratii Daum, J. Hoffmann, L.C. Tiffany, Gurschner etc. O mentiune speciala merita manuscrisul – pergament pictat realizat de Maria si daruit lui Ferdinand in 1906. Arta plastica poate fi grupata sub genericul “Tinerimea artistica”, miscare patronata de regina, ce reunea artisti romani aflati la inceputul carierei. La Castelul Pelisor se afla si alte lucrari ale Reginei Maria, in afara de manuscrisul mentionat anterior, ca de exemplu cateva acuarele reprezentand crini.

Read More

Castelul Cantacuzino

Castelul Cantacuzino din Statiunea Busteni este situat in cartierul Zamora, pe strada cu acelasi nume. Constructia a fost realizata si terminata in 1911 de catre arhitectul Grigore Cerchez la cererea printului Gheorghe Grigore Cantacuzino zis si Nababu din cauza averii sale impresionante. Gurile rele spun ca era atat de bogat incat putea pava intreaga curte a castelului cu monedele sale de aur si ca ar fi fost ridicat ca o reactie orgolioasa fata de construirea Castelului Peles de catre Regele Carol I.Castelul Cantacuzino de la Busteni este marcat de elemente de arhitecura neobrancoveneasca si se intinde la parter pe o suprafata de 1.200 mp, intreg castelul avand un total de 3.148 mp (demisol, parter si etaj), corpul 2 (pavilionul de serviciu) pe 423 mp, corpul 3 (vila administrativa) pe 114 mp, iar corpul 4 il reprezinta capela. Grotele, fantanile arteziene si cascadele reconstruiesc o atmosfera romantica, incantatoare, unica.

In corpul central al castelului se gaseste o colectie de heraldica reprezentand blazoanele familiilor inrudite prin alianta cu familia Cantacuzino, precum si portrete ale membrilor familiei, picturi realizate pe piele de Cordoba. Castelul a fost amenajat cu vitralii, plafoane cu grinzi pictate, balustrade din lemn, piatra sau fier forjat, seminee cu piatra alba si ornamente din mozaic. Interioarele castelului reflecta intru totul gustul pentru opulenta al Nababului.

Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832 – 1913), a fost un membru marcant al cunoscutei famili boieresti Cantacuzino (provenit din tata Cantacuzino si mama Kretzulescu, doua mari familii boieresti ale vremii), detinea o avere fabuloasa, atat prin mostenire si casatorie, cat si prin buna administrare a averii, construind pentru sine si familia sa o serie intreaga de palate si resedinte. Acesta pe langa obarsia nobila a detinut importante functi in stat, fiind ministru al Justitiei, ministru al Lucrarilor Publice si ministru de Finante, precum si de doua ori Prim-Ministru, precum si lider al partidului conservator de la acea vreme. La cererea sotiei Nababului, Ecaterina Baleanu, se construieste pe domeniu castelului de la Busteni in anul 1927, pe locul unui vechi lacas de cult din anii 1700, o bisericuta de lemn, in stil maramuresean. Insa in anul 1948 este inchisa, odata cu nationalizarea castelului de catre comunisti si sfintita din nou, in anul 1994, dupa aproape 50 de ani de uitare.

Dupa nationalizare, comunistii acopera cu un strat gros de vopsea picturile murale executate de artisti adusi tocmai de la Venetia si transforma fosta resedinta de vara a familiei Cantacuzino in Sanatoriu al Ministerului de Interne, facand pierdute toate piesele de mobilier din castel. In ultimii ani, investitorii care au cumparat domeniul de la mostenitorii familiei Cantacuzino il restaureaza treptat si l-au repus pe lista de obiective turistice de pe Valea Prahovei, insa lipsa pieselor de mobilier din castel lasa un gust amar vizitatorilor ce trec pragul acestui castel.

Read More

Castelul Peles

Castelul Peles din Statiunea Sinaia a fost construit la dorinta primului rege al Romaniei, Regele Carol I (1866 – 1914), pentru a-i servi drept resedinta de vara. Castelul a fost construit in afara perimetrului localitatii Podul Neagului, localitate ce ulterior tot la dorinta regelui in anul 1874 va primi numele de Sinaia. Castelul a fost construit intre anii 1873 – 1914, pe un teren retras si pitoresc de 1000 de hectare numit Piatra Arsa sau Mosia Sinaia achizitionat personal in anul 1873. Castelul Peles este unul cele mai importante cladiri istorice din Romania, avand caracter de unicat si este, prin valoarea sa artistica, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa.In anul 1873, 300 de muncitori sub conducerea arhitectului Wilhelm von Doderer (1873 – 1876) si sub supravegherea personala a Regelui Carol I au lucrat la amenajarea terenului pe care va fi construit Castelul Peles, acestia au depus eforturi mari pentru a stapani elementele capricioase ale naturii, cum ar fi cursurile de apa subterane si alunecarile de teren. Constructia Castelului Peles incepe propriu zis in luna august a anului 1875 prin punerea primei pietre de temelie intr-un cadru festiv, sub care s-au ingropat cateva zeci de monede de aur de 20 de lei, dar sub conducerea arhitectului Johannes Schultz (1873 – 1876 asistentul lui Doderer, iar din 1876 – 1883 arhitect-sef), deoarece planurile realizate de Doderer nu au fost pe placul suveranului fiind inlocuit. Johannes Schultz propune un castel cu doua etaje cu aspectul unui chalet elvetian si la exterior stilul german Fachwerk, care a corespuns atat viziunii si gustului artistic, cat si posibilitatilor financiare ale regelui.

Alegerea stilului neorenasterii germane a fost deopotriva expresia gustului la moda in mijlocul secolului al XIX-lea in Germania, cat si ilustrarea convingerilor estetice ale lui Carol I. Caracteristicile arhitecturii exterioare ale acestui stil se remarca prin profiluri ascutite, verticale zvelte, forme neregulate, fragmentarea compozitiei fatadelor, asimetria corpurilor, abundenta lemnului sculptat si a elementelor decorative.

In 1883 are loc inaugurarea oficiala a Castelului Peles, castel pe care Carol I l-a vazut ca pe un simbol al casei regale, iar locatia sa pe Valea Prahovei nu era deloc intamplatoare, la Predeal era pe vremea aceea granita Romaniei cu Imperiul Austro-Ungar, iar ulterior, dupa unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, Castelul Peles se va situa chiar in mijlocul tarii. Insa aceasta inaugurare incheie de fapt prima etapa de constructie a castelului sub conducerea arhitectului Johannes Schultz, lucrarile continuand cu conducerea arhitectului ceh Karel Liman (1893 – 1914), care-si pune o puternica amprenta asupra proiectului si care construieste si celelalte edificii din complex, ajungand la forma actuala abia in anul 1914.

In 1884 este instalata reteaua electrica, castelul dispunand de un grup electrogen propriu, iar la 1897 este construita centrala electrica construita pe malul Paraului Peles, Pelesul a fost primul castel electrificat in intregime din Europa.

Terasele castelului in numar de sapte, construite in stilul neorenasterii italiene, sunt impodobite cu statui, vase, coloane, fantani, acestea contribuind la reusita arhitecturii peisagistice a ansamblului. Ca si la exterior, si in interior se intalnesc elemente ale neorenasterii, dar exista si incaperi in diverse alte stiluri, reluari ale renasterii italiene, engleze, barocului german, rococo-ului, stilului hispano-maur, turcesc etc.

Holul de onoare, cea mai somptuoasa sala de receptie a castelului, este amenajat de Karel Liman in anul 1911, pe locul unei foste curti interioare. El se inalta pe trei niveluri in centrul corpului principal al castelului. Peretii salii sunt lambrisati in lemn de nuc intarsiat cu esente nobile si exotice pana la nivelul balcoanelor etajului 1. La bogatia sculpturala a lambriurilor se adauga basoreliefuri si statuete din alabastru reprezentand subiecte mitologice, biblice si istorice. Deasupra acestora, friza de panouri intarsiate prezinta castele medievale germane si elvetiene ale familiei de Hohenzollern. Toata decoratia in lemn a incaperii cat si o parte din mobilier au fost executate in atelierele vienezului Bernhard Ludwig, principalul artist decorator al Pelesului. La nivelul superior, intre arcadele balcoanelor primului etaj, sunt expuse tapiserii franceze de Aubusson din secolul al XVIII-lea, realizate dupa cartoanele lui Francois Boucher. Plafonul din sticla, impodobit cu vitralii reprezentand scene alegorice si motive heraldice, este mobil, putand fi actionat cu un motor electric sau manual.

Salile de arme au fost amenajate intre anii 1903 – 1906. Peretii sunt decorati la partea inferioara cu lambriuri din lemn de stejar, iar plafonul cu casetoane purtand steme si devize in limba latina. Salile cuprind o bogata colectie de arme, peste 4000 de piese europene si orientale, din secolele XIV-XVII. Panopliilor li se adauga o suita de armuri germane din secolele al XVI-lea si al XVII-lea si o pretioasa armura completa de cal si cavaler, de tip maximilian, unica in Romania.

In Sala Mare, caminul monumental este decorativ (castelul are incalzire centrala din anul 1883), la partea superioara a acestuia, basorelieful, semnat de berlinezul Paul Telge, ilustreaza o scena din batalia de la Nicopole (1396). Pe polita se afla o spada germana de calau din secolul al XVI-lea, pentru decapitarea nobililor.
Ansamblul interioarelor este completat de vitralii, lucrari germane originale din secolul al XVII-lea.

Sala de consilii, amenajata in 1914, aminteste una din salile Primariei din Lucerna, Elvetia. Sculptura, intarsia si marchetaria sunt de o bogatie impresionanta.

Cabinetul de lucru, decorat cu piese ale atelierelor Heynmann din Hamburg in stilul neorenasterii germane, a fost finalizat in anul 1883. Se remarca un impunator birou si un pupitru destinate audientelor oficiale. Vitraliile, piese elvetiene din secolul al XVII-lea, reprezinta steme ale cantoanelor.

Sala veche de muzica a fost transformata dupa 1905, la dorinta Reginei Elisabeta, in salon pentru serate literare. Picturile pe panza, semnate de Dora Hitz, ilustreaza basme germane versificate de Carmen Sylva, iar vitraliile legende populare romanesti in variantele poetului Vasile Alecsandri. Mobilierul sculptat in lemn de tek este primit in dar de rege din partea maharajahului de Kapurtala.

Sala Florentina, prima sala de receptie a castelului, se numeste si “Marele Salon“. Spatiul este decorat in stilul neorenasterii italiene cu numeroase elemente de renastere florentina. Usile din bronz turnat, decorate cu personaje feminine si motivele florale au fost realizate in atelierele Luigi Magni din Roma. Caminul din marmura de Paunazio are la partea superioara reductii din bronz dupa Michelangelo. Plafonul, sculptat in lemn de tei, aurit, este decorat in centru cu o pictura, copie dupa Giorgio Vasari.
Completeaza fastul si somptuozitatea incaperii doua mari candelabre, o oglinda, arta decorativa din sticla de Murano, doua lucrari originale de scoala Veronese si Bernardino Luini si alte piese, copii dupa maestri italieni.

Sala Maura a fost proiectata de arhitectul francez Charles Lecompte du Nouy. Ea imprumuta in decoratie elemente de stil hispano-maur, plafonul si peretii fiind impodobiti cu arabescuri din stuc policromat si aurit. In fundal se remarca o fantana din marmura de Carrara, replica dupa o piesa aflata intr-o moschee din Cairo.

Sufrageria, in stilul neorenasterii germane, este opera lui August Bembe din Mainz. Pe dulapul-dressoir si pe masa sunt expuse piese de argint executate in atelierele Paul Telge si Edmund Wolenweber.

Salonul turcesc poarta pe plafon si pereti broderii manuale executate in atelierele Siegert din Viena. Ansamblul este completat de o colectie de vase turcesti si persane din alama.

Sala de teatru pastreaza in decoratie elemente ale stilului Ludovic XIV, are 60 de locuri si loja regala. Pictura plafonului si friza decorativa de aici sunt semnate de austriecii Gustav Klimt si Frantz Matsch.

Scara de onoare, proiectata de Karel Liman, face legatura intre parter si etajul 1. Se remarca bogatia sculpturala specifica neorenasterii germane.

Sala de concerte adaugata in 1906 este decorata in stilul neorenasterii engleze – peretii lambrisati la partea inferioara si tapetati cu piele de Cordoba din secolul al XVIII-lea in partea superioara. Deasupra caminului din lemn si piatra de Ruschita se afla portretul reginei Elisabeta, realizat de Jean du Nouy. Aici s-a hotarat, la Consiliul de coroana din 1914, neutralitatea Romaniei in primul razboi mondial. Dintre instrumentele muzicale se remarca un pretios clavecin executat la Anvers in 1621, un pian cu coada verticala Bluthner si o orga Rieger cu doua claviaturi. Dormitorul pentru oaspetii princiari este mobilat cu o garnitura in stil rococo realizata la Viena de ebenistul Bernhard Ludwig. Candelabrul din cristal de Boemia si statuetele din portelan de Meissen dau stralucire spatiului, completandu-l.

Sufrageria de la etajul 1 cuprinde un mobilier rustic breton din secolul al XVIII-lea. Piesele sunt decorate cu basoreliefuri reprezentand scene din viata taranilor bretoni, costume si obiceiuri ale acestora.

Apartamentul imperial se impune prin fast si solemnitate. Spatiul este amenajat in anul 1906, in vederea unei vizite pe care imparatul Austro-Ungariei, Franz Josef, urma sa o faca in Romania cu prilejul jubileului de 40 de ani de domnie a regelui Carol I.
Decoratorul August Bembe a preferat barocul austriac, stilul Maria Theresa, caracterizat prin somptuozitate. O nota in plus de pretiozitate este data de tapetul din piele de Cordoba, original, din secolul al XVI-lea.

La 1906 este ridicat turnul central al castelului, unde un an mai tarziu a fost montat ceasul cu trei cadrane, creatie a Fabricii de ceasuri de turn a Curtii regale din Bavaria, Johann Mannhardt. Turnul are inaltimea de 66 de metri, fiind cel mai inalt punct al castelului.

Biblioteca regala ii atrage in special pe cei pasionati de carti rare, avand coperti din piele si gravate cu litere de aur. Chiar si pentru cei mai putin familiarizati cu universul cartilor, exista un punct de atractie: usa secreta, o cale de acces in spatele unui raft cu carti, prin care regele se putea refugia in diverse incaperi ale castelului.

Castelul Peles are aproximativ 160 de camere dintre care peste 30 de bai, toate fiind unice si de-o frumusete aparte, fiecare camera beneficiaza de curent electric si incalzire centrala inca din 1883.

In perioada 1889 – 1903 a fost construit in aceiasi zona si Castelul Pelisor destinat Regelui Ferdinand si Reginei Maria. Domeniul regal de la Sinaia mai cuprinde Corpul de Garda, Economatul, Casa de Vanatoare Foisor, Grajdurile, Uzina Electrica, Vila Sipot si la capatul vechii poteci regale, Vila Regelui Ferdinand din Stana Regala.

Read More

Castelul de la Miclauseni

La doar 65 de kilometri departare de Iasi, pe partea stanga a drumului E 583 ce duce spre Roman, in comuna Butea, se afla Castelul Miclauseni. Rezistand timpului si oamenilor, care l-au ocrotit ori, dimpotriva, s-au straduit sa-l distruga, castelul a ramas martorul tacut al unor epoci boieresti demult apuse. In secolul al XV-lea, domnitorul Alexandru cel Bun ii daruia vornicului Miclaus, membru in Sfatul Domnesc, un domeniu generos, situat in apropierea luncii Siretului. Dupa moartea vornicului, mosia a ramas cunoscuta sub numele de Miclauseni. La sfarsitul secolului al XVII-lea, mostenitorii de drept ai mosiei, ramanand fara urmasi, au lasat domeniul rudelor din familia Sturdza.Ioan Sturdza (1710-1792) a fost cel care a inaltat pentru prima oara la Miclauseni un conac boieresc in anul 1755. Acesta avea demisol si parter si era construit in forma de cruce. Conacul avea 20 de camere, cate zece pe fiecare nivel. Cum podelele si tavanele erau din scanduri, adeseori gazdele aveau de furca cu plosnitele si soarecii care bantuiau resedinta. Impotriva acestora, stapanele casei dadeau ordine clare: „sa se puie in var vreo doftorie de plosnita si sa speli cu aceea si podelele pe sus cu badanaua“, in timp ce „bortele de soareci sa se astupe toate cu carbuni pisati cu stecla“. Dimitrie, fiul lui Ioan Sturdza, s-a preocupat la fel ca parintele sau de extinderea mosiei si a ridicat, intre 1821-1823, un lacas de cult care exista si astazi in apropierea castelului. Biserica are o frumoasa catapeteasma in stil baroc si numeroase obiecte de cult valoroase, cu care familia Sturdza a inzestrat-o. In biserica se afla inmormantat Alecu Sturdza Miclausanu, fiul lui Dimitrie, mort in anul 1848. Asupra mortii acestuia planeaza inca misterul. La 1848, Alecu imbratisase ideile revolutionarilor, situandu-se in tabara opusa varului sau, domnitorul Mihail Sturdza. Nu se stie nici astazi clar daca Alecu Sturdza a murit subit de holera sau a fost otravit din ordinul domnitorului Mihail Sturdza. Cert este ca in timpul lui Alecu Sturdza s-a amenajat la Miclauseni, in jurul conacului, un frumos parc in stil englezesc, cu specii de arbori ornamentali si numeroase alei cu flori. Alecu Sturdza, preluand pasiunea inaintasilor pentru carti si manuscrise valoroase, a crescut semnificativ colectiile de raritati ale conacului. In anul 1863, Catinca, sotia lui Alecu Sturdza, lasa mosia de la Miclauseni fiului George. Acesta s-a mutat la mosie dupa 1869, anul casatoriei cu Maria, fiica scriitorului Ion Ghica. Actualul castel a fost ridicat pe locul vechiului conac, intre anii 1880-1909. Pentru a ridica castelul, George Sturdza a imprumutat de la Societatea de Credit Funciar suma de 100.000 de lei, pe care urma sa o „achite in numerariu moneta de aur“.

Se pare ca George Sturdza a ridicat castelul pentru Maria, mai tanara cu 11 ani decat el, care mult timp nu s-a acomodat cu noul mediu in care se mutase. Castelul a fost construit in stilul neogotic tarziu, dupa planurile arhitectilor Iulius Reinecke si I. Grigsberg. Spre deosebire de vechiul si insalubrul conac, castelul avea parter, etaj, mansarda si beneficia de numeroase decoratiuni, atat interioare cat si exterioare. Decoratia murala a castelului in stilul Art Nouveau a fost realizata in anul 1898 de catre arhitectul Reinecke, ajutat probabil chiar de catre Maria Sturdza, care era o talentata pictorita. Ea ilustrase, de altfel, multe din poeziile lui Vasile Alecsandri, vecin si prieten apropiat al familiei Sturdza. Ornamentele exterioare, care se mai pastreaza si astazi, abunda in embleme inspirate din blazonul familiei Sturdza. Scara principala a castelului din marmura de Dalmatia, sobele din teracota, portelan sau faianta, aduse de peste hotare, parchetul cu intarsii din esente de paltin, mahon, stejar si abanos, confectionat de mesteri austrieci, mobilierul rafinat – toate desavarseau interiorul luxos al castelului. La acestea se adaugau colectia de carti si documente, de costume medievale, de arme, bijuterii, tablouri, busturile din marmura de Cararra, argintaria, dar si piesele arheologice, numismatice si epigrafice de mare valoare. Din casatoria lui George Sturdza cu Maria Ghica a rezultat o singura fiica, Ecaterina. In anul 1897, aceasta s-a casatorit cu Serban Cantacuzino, cu care nu a avut niciun copil, acesta murind in 1918. In incercarea de a gasi un succesor pentru mosie, Ecaterina il infiaza pe varul ei, Matei Ghica Cantacuzino. Alegerea nu a fost din cele mai inspirate, deoarece Matei, neinteresat de mosie, a emigrat in Occident pe vremea razboiului. In timpul Primului Razboi Mondial, castelul va fi pus la dispozitia unui spital militar, mama si fiica ajutand ranitii, ca infirmiere. Tot in aceasta perioada, castelul a fost vizitat de George Enescu, care a concertat printre paturile cu raniti. Daca soarta a fost blanda cu acest castel in Primul Razboi Mondial, in cel de al doilea lucrurile s-au schimbat in detrimentul resedintei boieresti. In 1944, Ecaterina paraseste castelul, din cauza frontului mult prea apropiat, refugiindu-se departe de acesta. Autoritatile i-au propus evacuarea bibliotecii, care cuprindea 60.000 de carti valoroase, multe din ele fiind editii princeps sau rarisime. Ecaterina a refuzat initial, apoi a predat Episcopiei Romanului doua inventare ale bibliotecii, care au fost apoi luate de Securitate. In iarna 1944-1945, coloanele cu prizonieri nemti au stationat in castelul de la Miclauseni.
In aceasta perioada, cea mai mare parte din colectiile castelului, cartile, piesele de mobilier si alte bunuri au fost furate sau distruse de soldati. Castelul a fost devastat. Multe din cartile valoroase au fost folosite de soldati drept combustibil si arse in sobe, alte volume au fost vandute chiar de catre paznicii castelului unor magazine din Targu Frumos, unde erau folosite pentru impachetarea marfurilor. Din cartile care au mai ramas, o parte au fost luate de Jacob Popper si Jean Ackerman, cu un camion al Apararii Patriotice, in scopul de a le proteja. Volumele stranse de acestia au fost, o parte, depuse la sediu ARLUS din Iasi, a doua parte au fost vandute Bibliotecii Centrale Universitare si a treia au luat drumul Occidentului. Restul cartilor si manuscriselor ramase au fost donate de Ecaterina Episcopiei Romanului. Ramasa fara mostenitori pentru mosia de care era atat de atasata, Ecaterina o doneaza prin testament Episcopiei Romanului, in scopul infiintarii unei manastiri de maici. Dupa moartea sa in 1953, castelul a avut cele mai ciudate destinatii.

A fost depozit militar de explozibil, casa de odihna pentru copii, iar din 1960 pana in 2001, scoala pentru copii cu deficiente mentale grave. In perioada comunista, mansarda castelului devenise unul din locurile secrete unde petreceau adeseori membrii de partid sau copiii acestora. Pe data de 23 decembrie 1968, in urma unei astfel de petreceri, mansarda castelului a ars. Focul, care a pornit, se pare, de la o tigara lasata aprinsa, a distrus ultimele mobile originale ale castelului, depozitate la mansarda alaturi de materiale inflamabile. Apa cu care a fost stins incendiul, infiltrandu-se in interior, a contribuit la degradarea progresiva a imobilului. In 1990, actualul conducator al Bisericii
Ortodoxe Romane, Preafericitul Daniel, fost Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, in baza actului de donatie facut de Ecaterina Sturdza, reinfiinta manastirea Miclauseni si mai apoi, in 2001, readucea sub obladuirea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei castelul si domeniul Miclauseni. In prezent, castelul se afla inca in proces de restaurare si consolidare.

Read More

Castelul Karolyi din Carei

Castelul Karolyi din Carei (judetul Satu mare)a fost construit in 1482, pornind de la o casa intarita. Constructia a starnit impotrivirea nobililor din comitatul Satmar, fiind nevoie de interventia regelui Matei Corvin pentru aplanarea conflictului. In 1592, datorita deselor incursiuni ale turcilor, Karoly Mihaly ia decizia de a intari constructia existenta. Cladirea veche a fost inconjurata cu ziduri puternice, intrerupte cu bastioane, avand un sant exterior intarit cu palisade peste care trecea un singur pod suspendat. De asemenea, este prezenta o garnizoana numeroasa si bine inarmata.In 1592 Karoly Mihaly a intarit constructia existenta, inconjurand cladirea veche cu ziduri puternice, intrerupte cu bastioane, lasand acces doar printr-un singur pod. Cetatea a jucat un rol important de-a lungul sec. XVII, facand parte din randul marilor fortarete de aparare a frontierei vestice a Transilvaniei. Importanta cetatii este mentionata mai ales dupa reconstructia ei intre anii 1661-1666. Importanta ei continua si in timpul razboaielor duse de principele Rakoczi Francisc al II-lea impotriva habsburgilor (1703-1711). Cetatea este asediata de armata principelui, dar dupa cateva zile Karoly Sandor trece de partea principelui fiind numit conducatorul armatei. In 1705 cetatea este atacata de austrieci si distrusa partial, fiind refacuta in acelasi an. Deoarece la sfarsitul sec. XVIII cetatea nu mai juca nici un rol militar, Karoly Jozsef a hotarat demolarea zidurilor si astuparea santurilor. Pastrand fundatia si unele ziduri, a fost construit un castel patrulater, cu un singur etaj. Constructia castelului Karolyi a fost terminata in anul 1794, era in stil baroc si cuprindea 20 de camere la parter, 21 la etaj si o capela.
Tot in aceasta perioada se formeaza parcul cu plante rare si se construieste un manej pentru 24 de cai. In urma cutremurului din 1834, castelul in buna parte s-a daramat, restaurarea fiind facuta abia intre 1894-1896. Cu aceasta ocazie castelul este mult modificat, adaugandu-i-se inca un nivel la fatada, trei turnuri mici si patru mari. Restaurarea s-a facut in stil neogotic, condusa de arhitectul Meining Arthur ajutat de mesteri priceputi din Carei. Elementele de aparare din actuala forma a cladirii au doar rol decorativ (bastionul, santul cu apa). Arhitectura interioara a cladirii, usile, ferestrele, balustrada scarii interioare precum si obiectele din fier forjat au fost faurite de mesteri locali. Holul era destinat primirii oaspetilor, salile de la parter erau folosite ca sufragerii si bucatarie in timp ce incaperile de la etajele I si II erau locuinte. In prezent, in castelul se afla un muzeu istoric si de stiintele naturii, aici functionand si biblioteca cu peste 80.000 de volume. In general este deschis numai in weekend, iar intrarea este libera. La capela din castel sunt organizate cununii, iar ocazional, sunt gazduite expozitii itinerante. Castelul Karoly, aflat acum in stare avansata de degradare, a fost inclus intr-un program comun de finantare cu fonduri europene in cadrul programului “Circuitul targurilor medievale din Transilvania de Nord”, primind fonduri de 4,4 milioane de euro pentru restaurare.

Read More

Castelul Lonyai – Satu Mare

Comuna Mediesul Aurit unde se gaseste Castelul Lonyai se afla pe malul drept si in lunca raului Somes, la o distanta de 21 km de municipiul Satu Mare. Se poate ajunge aici pe DJ 192, si daca va aflati in zona merita sa faceti un mic ocol sa vizitati castelul din localitate. Castelul Lonyai (1620-1657), azi ramas in paragina, a fost o opera de frunte a Renasterii transilvanene intalnita in judetul Satu-Mare. Cladirea este constituita din 4 aripi de cladiri dispuse continuu in jurul unei curti centrale, prevazut cu bastioane in forma de pana, prismatice la colturi.Castelul Lonyai are o fatada principala expresiva, strajuita central de un turn octogonal asezat deasupra gangului portii si ancadramente valoroase din piatra. Starea prezenta este cauzata in mare parte si de un incendiu din timpul celui de al doilea razboi mondial. Mediesul Aurit este cunoscut inca din anul 1271 sub denumirea de Megyes, iar din anul 1273 sub denumirea de Medies. Vestigii valoroase privind istoria straveche si veche a acestor locuri au facut ca ea sa fie cunoscuta inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea, iar cele mai renumite descoperiri arheologice care se leaga de aceasta comuna sunt cu siguranta cuptoarele dacice, cele mai mari din Romania. Cercetarile arheologice incepute aici in anul 1964 au dus la descoperirea unui adevarat centru mestesugaresc, constand din 17 cuptoare pentru ars ceramica. Ele au fost foarte bine conservate, si se pot vizita in hotarul comunei, la punctul numit “Suculeu”.
Biserica reformata s-a construit in 1892, in peretii ei fiind zidite si pietrele cioplite din vechea biserica, construita inca de Susana Bathory, nobila din Seini. In centrul satului se inalta biserica ortodoxa, construita in 1892 si cea greco-catolica, iar tot aici putem vedea si monumentul dedicat participantilor din localitate la revolutia din anul 1848. In hotarul de vest al localitatii se intinde o padure cu faima istorica, loc de refugiu in vremurile trecute pentru talhari si curutii lui II. Rákóczi Ferenc. In 1493 cetatea este ocupata cu forta de cei din familia Bathory, care vor fi stapani peste domeniul Mediesului vreme de un secol, cand prin succesiune revine familiei Lónyai. Sigismund Lónyai este cel care va transforma cladirea intr-un castel renascentist in aprox. 1630, unul dintre cele mai frumoase edificii din Transilvania contemporana. Ruinele actuale sunt ramasitele acestui maret edificiu, alcatuit din 4 aripi de cladiri cu doua etaje, dispuse continuu in jurul unei curti centrale, prevazut cu bastioane in forma de pana (prismatice la colturi). Cetatea Medies a existat deja in sec. al XIII-lea, fiind mentionat (’Villa Megyes’) in 1278 ca si proprietate a lui Andras, fiul lui Jákó din neamul Kaplyon. Ulterior acestuia i-au fost confiscate toate bunurile si cetatea ajunge in proprietatea voievodului Transilvaniei, Miklos, fiul lui Móricz, din neamul Pok. Pana la stingerea sa, aceasta familie va pastra domeniul Medies.
Dupa moartea lui Sigismund Lónyai, fiica lui, Anna devine proprietara castelului. Turcii il asediaza fara succes in 1661, si ca razbunare incendiaza toate casele din localitate. Dar ce nu au reusit sa ocupe turcii, va fi distrus cativa ani mai târziu, in timpul principelui Apafi. Anna Lónyai organizeaza in 1670 un atentat cu ceilalti nobili din zona impotriva mercenarilor germani din cetatea Satu Mare, care predau constant satele din imprejurimi. Acestia intorcandu-se dintr-un raid sunt surprinsi si masacrati, dar urmarile pentru cei care au planuit atacul sunt la fel de severe: Anna Lónyai este condamnata la moarte si confiscare de bunuri. Castelul a fost aruncat in aer in acelasi an. Ce a mai ramas din ea este distrus in 1707, in timpul revolutiei lui Rakoczi II. Familia Wesselényi achizitioneaza ruinele in 1732 si o reconstruieste, dar masivul castel nu va mai avea niciodata maretia din timpul lui Sigismund Lónyai. Urmatorul proprietar va fi familia Teleki, care o va stapani in secolul XIX, cand starea edificiului este deja intr-o degradare constanta. Nu va mai fi restaurat decat in 1941, dar renovarea din temelii din nefericire nu are un efect de durata, castelul fiind incendiat de trupele sovietice in 1944. Astazi castelul – singurul renascentist din judetul Satu Mare – este ruinat si se degradeaza pe zi ce trece. Si totusi, cu toata starea sa de ruina domina si acum imaginea centrului comunei.

Read More