Castelul Mercy din Carani

Castelul Mercy este asezat in panta, iar in partea dinspre vale exista un parter destinat probabil unor functiuni ignobile si un etaj, care pe partea cealalta a cladirii devine parter, gasindu-se la acelasi nivel de calcare cu gradina. Gradina era amenajata, cel putin initial, in stil baroc. Pe fatada exista doua usi simetric dispuse fata de axul cladirii. Cele doua intrari nu sunt modificate ulterioare, intrucat in fata ambelor intrari se gasesc scari de piatra, prinse cu piese metalice utilizate in secolul XVIII.
Constructia destinata in 1885 Scolii profesionale de padurari, cum era denumit in acea perioada actualul Liceu Silvic, aceasta exista inca din timpul ocupatiei turcesti, fiind cunoscuta sub numele de “Casa de vanatoare”, pentru ca sub dominatia austriaca sa se numeasca “Castelul de vanatoare al contelui Mercy”. Existenta Casei de vanatoare este mentionata cu ocazia marii epidemii de ciuma din Timisoara (1738-1739), in timpul careia au pierit circa 1 000 de persoane din cei aproximativ 6 000 de locuitori cand, “pentru a separa populatia bolnava de cea sanatoasa au fost amenajate spitale, folosindu-se pentru aceasta si Casa de vanatoare”. Cu ocazia sapaturilor facute pentru fundatia cladirii, pe langa oseminte omenesti si fragmente de arme s-au gasit bani de argint cu efigia Sfintei Maria, din 1503, monede din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, care purtau emblema “Herzog von Brandemburg”, o mare cantitate de monede de argint din timpul imparatului Leopold (1658-1703), precum si bani de bronz din vremea imparatesei Maria Tereza si a imparatului Franz Josefh. Forma initiala a cladirii era octogonala. Din cateva fotografii facute la sfarsitul secolului al XIX-lea iese in evidenta caracterul arhitectural turcesc. Se presupune ca in anul 1763, pavilionul a fost supus unei renovari, deoarece aceasta data a fost gasita incrustata pe o grinda a acoperisului, cu ocazia demolarii in 1901 a vechii constructii, pentru a se ridica cladirile actuale. Aici s-au intalnit, in 1849, generalul Bem, conducatorul armatei revolutionarilor lui Kossuth, ranit fiind, cu generalul Dembinski, de la care a preluat comanda trupelor. Pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea, Castelul de vanatoare devine loc de petrecere. Intr-o monografie a Timisoarei din 1900 citim: “Cei care in secolul trecut, pe langa excursie voiau sa si danseze se duceau la Padurea de vanatoare. Acesta a fost cel mai vizitat loc de agrement. In mijlocul unei paduri frumoase de stejar se gasea un restaurant spatios cu o sala de dans rotunda, dar care pe la sfarsitul secolului intra in declin, deoarece fiind la o jumatate de ora de oras vizitatorii trebuiau sa-si intrerupa petrecerea pentru ca portile cetatii se inchideau la ora 9 seara. Degeaba au insistat cetatenii pe langa comandantul cetatii sa prelungeasca ora de inchidere a portii, acesta n-a cedat, ci a admis doar ca in ziua carnavalului sa se poata intra pana la 11. Actualmente in cladire se gaseste Scoala profesionala de padurari”.
Candva, aceasta era o curte animata. Oaspeti veneau, slujitori se grabeau sa duca caii la grajd, se organizau petreceri de vanatoare, existau oameni care aveau grija de caini, femeile gateau la bucatarie si peste tot erau trupe de soldati. Acum supravietuiesc doar cateva semne din acest trecut: exista inca gratii si usi de fier nituit lucrate de mesteri austrieci, exista inca niste fierarii impresionante, niste tiranti metalici tinand peretii pivnitei, niste fragmente colorate de vitralii din perioada romantic si in varful cladirii, o roza a vanturilor cu initiale echivalente cuvintelor maghiare pentru punctele cardinale, de pe vremea cand Banatul a intrat in administratia Ungariei.