Castelul Nako – Sannicolau Mare

In momentul constructiei acestor edificii proprietarii nu au putut concepe ca vechea clasa nobiliara e pe moarte, ca vremurile se schimba radical si ca noile masinarii cu aburi vor deveni in scurta vreme mult mai pretioase decat sutele de cai de rasa din grajdurile “domnesti”, cai pe care grofii ii iubeau atat de mult si care erau mandria oricarui nobil de vita. O era noua se nastea, alta, veche de sute de ani, isi dadea obstescul sfarsit. Putini dintre nobilii din zona Banatului au putut sa accepte acest lucru si sa se lamenteze ca vechile vremuri, cu fast imperial, cu privilegii feudale, au apus si nu se vor mai intoarce vreodata. Castelele si conacele acestor nostalgici ai vechilor “randuieli” a trebuit sa se schimbe, sa se adapteze cameleonic vremurilor si regimurilor ce se perindau cu repeziciune in prima jumatate a secolului. Unele dintre aceste edificii au murit odata cu proprietarii. Altele au ramas sa dainuie mai departe. Pretul supravietuirii a fost insa schimbarea. Astazi autoritatile incearca, in zadar, sa le redea vechea forma si sa reinvie cu ele un trecut ce mai traieste doar in povestile spuse de bunicii octogenari, povesti despre oameni ce sunt acum tarana si despre “vremuri bune” care, cred batranii, nu vor mai veni niciodata inapoi.

Romantism transpus in arhitectura: Majoritatea comunelor sau oraselor mici timisene isi leaga evolutia de un nobil din vechea garda, un grof care, prin opere de caritate, prin harnicie si perseverenta, a reusit sa motiveze localnicii sa lucreze impreuna la constructia asezarii. Fie ca e vorba de Jimbolia, Banloc, Comlos sau Sannicolaul Mare, ultimii reprezentanti ai unor vechi familii nobiliare au pus umarul la realizarea infrastructurii acestor localitati si la constructia sediilor institutiilor indispensabile unei comunitati : primarie, scoala, dispensar, judecatorie, biserica. Omul legat strans de istoria orasului Sannicolau este groful Nako Kalman. Stramosii sai, Nako Kristof si Cziril, au cumparat domeniul Sannicolau in 1781, cu ocazia licitarii fondului de animale si de bunuri care a urmat subordonarii localitatii la judetul Torontal. Era la moda ca familiile nobiliare din imperiu sa-si cumpere domenii intinse la tara, domenii pe care sa-si construiasca resedinte de vara, castele sau conace, in care sa-si petreaca vacantele, sa dea petreceri fastuoase sau sa unelteasca impotriva stapanirii. Abia dupa o suta de ani de la achizitionarea domeniului Sannicolau de catre familia Nako, groful Kalman incepea constructia edificiului ce avea sa ramana in memoria locuitorilor, indiferent de destinatiile pe care le-a avut in secolul XX, drept “castelul Nako”. Ca majoritatea conacelor si castelelor construite in prima jumatate a secolului al XIX-lea in judet, Nako a fost conceput intr-un stil arhitectonic neoclasic, fiind inconjurat de un parc amplu, cu specii rare de arbori. Romantismul specific secolului XIX s-a regasit si in conceptia acestui edificiu, care ne dezvaluie dintr-o privire pasiunea fostilor sai stapani pentru un trecut mai putin pragmatic, pentru un ev mediu cu cavaleri, regi, contese aventuriere si curtezane. In constructia castelului Nako elementul central il constituie turnul de inspiratie medievala. Acest turn era esential in organizarea volumetrica a acestei cladiri de mari dimensiuni, care la inceput numara nu mai putin de 99 de incaperi. Potrivit modei vremii, castelul isi deschidea o terasa larga spre parcul cu esente rare, structurat dupa regulile artei peisagere. Petrecerile date la aceste resedinte ale nobililor maghiari, germani sau austrieci incepusera sa devina mai populare decat serbarile galante de la curte, poate si pentru ca regulile stricte de eticheta erau mai putin respectate, iar nelipsitele intrigi se puteau tese in voie, fara teama de urechi indiscrete.

Drumul de la resedinta nobiliara la internat de liceu: Incepand cu 1920, castelul Nako isi schimba proprietarii la intervale de cel mult doua decenii, dandu-i-se diverse intrebuintari, in functie de regimurile politice care se succedau cu repeziciune. Dupa vanzarea sa, la inceputul secolului, castelul a ajuns, pe timpul celui de-al doilea razboi mondial, sa fie folosit ca sediu al garzii fasciste. Soldatii nemti au adus modificari cladirii, folosite pe post de cazarma si depozit de arme. Totusi, deteriorarea interiorului castelului s-a accentuat in primii ani ai regimului comunist, cand Nako devine internat al scolii agricole. Operele de arta care “scapasera” soldatilor germani au ajuns in vilele “tovarasilor” care se puteau mandri cu un tablou de Franz Adam, pus “strategic”, pe hol, sau chiar in baie. Abia din 1974 este amenajata in incinta palatului casa de cultura, functie pe care Nako o pastreaza si astazi, gazduind expozitii, spectacole si conferinte. Incercarile de a restaura interiorul castelului si de a repara efectul a zeci de ani de distrugeri au fost in mare parte zadarnice. In prezent, in castelul Nako functioneaza Muzeul de Istorie si Arheologie. Un anunt, dintr-un afisier, in dreapta cladirii, ne anunta ca putem gasi un expert in computere intr- un birou din interiorul castelului, semn ca vremurile si oamenii s-au schimbat, iar trecutul nu mai poate fi reinviat. Fastuoasa resedinta nobiliara Nako mai supravietuieste poate doar in amintirile vreunui batran care a apucat sa vada stralucirea de odinioara a edificiului si care le povesteste nepotilor despre castel la fel cum le povesteste, poate, despre un tezaur care a luat, in marfare, drumul Siberiei si care nu s-a mai intors, vreodata, in tara…

Un tezaur in miniatura: Potrivit unei monografii a orasului Sannicolaul Mare, monografie semnata de Ioan Romosan, castelul Nako era un adevarat muzeu, care adapostea valori inestimabile. Peste 5.000 de carti rare, datand din secolul XVIII se gaseau in marea biblioteca a familiei Nako. In salonul domnesc erau expuse picturi realizate de Bobdai Gyertyanfy Berta, o pictorita renumita a timpului, care pare sa fie uitata astazi de criticii de arta. Tot in salon, la loc de cinste, era pus si tabloul pictat de Franz Adam, imortalizand-o pe sotia grofului Nako Kalman calarind in curtea castelului Schwartzau. Erau in plus expuse picturi ale maestrilor Lenbach si Schrottsberg din anii 1840-1850, precum si dulapuri sculptate, cu incrustatii din Tarile de Jos, copii ale renumitului tezaur din Sannicolaul Mare, o statueta Carducci din Venetia, poze stil Kecehuber din anii 1830-1840 si cateva desene originale ale lui Peterkoffen. In camera cu trofee vanatoresti erau expuse trofeele grofului, aduse din prima expeditie din Africa. Incepuse moda safari-ului, insa pieile de tigru si leu ce impodobeau aceasta incapere nu ii speriau pe argatii tarani angajati la castel, care credeau ca o blana de urs romanesc este mult mai valoroasa si mai dificil de “procurat”. In dormitorul barbatesc se afla un tablou Lenbach, un altul, din 1444, al dogelui Maurini Marogenes, alte picturi ale artistilor italieni, doua dulapuri din 1688, doua de pe vremea Mariei Tereza, precum si unul din secolul XV si un dulap de sicristie. Nici dormitorul doamnei nu era mai putin fastuos. Aici se aflau o valoroasa colectie de portelanuri, mai multe dulapuri incrustate, picturi realizate de Blaas, sotia grofului Nako Berta, Schrottsberg, si o caseta veche de bijuterii foarte valoroasa, continand scrisori originale de la Richard Wagner, Franz Liszt, Istvan Szecheny, Ferenc Deak, Jokai Mor, Mayerbeer, Leubach, Rossi, Prohesch-Osten si alte personalitati ale vremii. Salonul de primire al oaspetilor era impodobit cu obiecte de arta din argint, un giuvaer vechi german, sculpturi de bronz, dulapuri incrustate, picturi din secolul XV, un tablou al lui A. Frigyes si alte antichitati de valoare. In sufrageria castelului se gaseau, printre altele, o colectie de portelan antic japonez, picturi ale lui Neugebauer si ale grofului Nako Kalman, precum si cateva copii dupa Rembrandt si Tizian, care completau valorile muzeului. Nimeni nu stie unde sunt acum toate aceste obiecte de patrimoniu. Povestea lor, in parte, ar fi poate mai trista decat povestea castelului. Cert este ca din tot acest tezaur in castel nu a mai ramas in prezent aproape nimic.