Castelul Turnu Rosu

Castelul Turnu Rosu din Boita, judetul Sibiu, a fost mentionat pentru prima data intr-un document regal din 1453. Castelul situat intr-o regiune strategica a fost un important loc de vama. Potrivit legendei, denumirea castelului provine de la faptul ca zidurile castelului au fost vopsite in rosu cu sangele turcilor invinsi intr-o batalie, din 1493, pe cand acestia se retrageau spre Tara Romaneasca.Castelul Turnu Rosu a fost fortificat cu turnuri masive, dintre care cel mai important a fost turnul-locuinta cu plan rectangular, avand latura de 14m, fiind ridicat pe patru niveluri si prevazut cu ferestre inguste. Al doilea turn ridicat in secolul al XV-lea are forma hexagonala, avand laturile de 7 metri. Acesta se leaga printr-un zid de turnul situat la marginea drumului care leaga localitatile Sibiu – Ramnicu Valcea. Acest turn a fost recladit din temelii in secolul trecut. Trecatorii il confunda cu Turnul Sfaramat ale carui ruine se inalta la cativa kilometri in aval de Olt, dar adevaratul Turn Rosu, care a avut un rol important in istoria romanilor, se afla in incinta castelului de la intrarea in comuna Boita, judetul Sibiu. Se spune ca aceasta constructie are peste o jumatate de mileniu vechime, ea fiind atestata din 1453. La poalele castelului Turnu Rosu se afla un cimitir, la intrarea caruia sta deschisa o carte mare, cioplita in piatra. Pe filele ei nu scrie nimic, fiind doar o invitatie de a citi ce scrie pe crucile din jur: “In timpul Primului Razboi Mondial, romanii nostri au aparat cu indarjire aceste locuri, in acest cimitir, intr-o singura groapa, erau aruncati de-a valma cate 20-30 de soldati ucisi, romani si nemti la un loc. Moartea stergea dusmania dintre ei si ii facea tovarasi pentru vecie”. Undeva, in dreapta cimitirului, se afla ingropat si echipajul unui avion doborat in al Doilea Razboi Mondial, dovada ca acolo si-au gasit odihna vesnica osteni din toate timpurile. Din 1917 pana in 2003, in castelul Turnu Rosu a fost un camin de copii orfani. In el si-au gasit adapost pruncii ai caror tati au murit aparandu-si tara, dar si alti batuti de soarta. In 2003, copiii au fost scosi si imprastiati in alte locuri, iar in cetatea cu trecut glorios a fost adus spitalul de boli nervoase pazit mai abitir ca o puscarie. De la turn pleaca pe sub pamant niste tunele, unele duc spre varful muntelui, altele trec pe sub albia Oltului si ajung pe versantul stang al apei. Pe acolo se miscau ostasii romani in razboi, bagand spaima in nemti, dar tot pe acolo fugeau si femeile, copiii si batranii din calea navalitorilor. Oamenii se nasc, traiesc si mor, trecand pe pamant aidoma apelor cristaline ale Oltului. Istoria lor insa nu moare niciodata, iar generatiile care urmeaza trebuie sa pastreze vii amintirile trecutului, pentru a sti cine au fost, cum au trait si ce au facut strabunii lor.