Cetatea Calnic

Specificitatea monumentului consta in combinatia dintre resedinta nobiliara, avand ca simbol donjonul, si fortificatia comunitatii satesti libere, a carei interventie constructiva este marcata de camarile adosate zidului de incinta. Evident, cele doua aporturi (al familiei nobiliare si al comunitatii satesti) au fost succesive in timp, pe parcursul epocii medievale. Construita initial ca resedinta nobiliara, in ultima treime a secolului al XIII-lea, de catre comitele Chyl de Kelling (pomenit documentar la 1269), Cetatea din Calnic a fost conceputa cu un masiv turn, locuinta de plan rectangular, protejat de o incinta ovala, fortificata cu un turn de aparare spre sud si un turn al portii in partea nordica. Sistemul de aparare era intregit de santul cu apa ce inconjura cetatea. Donjonul mai pastreaza bolta semicilindrica de la nivelul pivnitei, iar la etaj, in sala principala, se pot observa urmele vechiului semineu. Pe latura estica a constructiei se afla o bifora (fereastra realizata din piatra profilata), element de plastica arhitectonica databil la sfarsitul romanicului si inceputul goticului. Resedinta initiala cuprindea prima incinta, un edificiu patrulater de sub capela actuala (probabil un donjon initial din care s-au ridicat numai fundatiile, fiind repede abandonat).
A. A. Rusu presupune ca acesta ar fi fost insa numai un altar rectangular al capelei. Donjonul actual a fost ridicat in jurul anului 1272 si are o forma dreptunghiulara. A fost numit si Turnul Siegfried, iar grosimea zidurilor lui ajunge la un metru. La inceput avea numai 14m inaltime, dar a fost ridicat ulterior la 20m. La parter se afla o pivnita boltita in semicilindru. Aceeasi bolta semicilindrica o intalnim si la primul etaj, iar celelalte niveluri nu mai au bolta, ci tavan. Tot la primul etaj, pe peretele de vest, exista si un semineu, iar in sapatura au fost descoperite si fragmente de cahle. O data cu lucrarile de restaurare conduse intre 1962-1964 a fost descoperit ancadramentul bipartit al unei ferestre, cu cate trei lobi in fiecare dintre cele doua parti, care indica o faza gotica timpurie, poate din a doua jumatate a secolului al XIII-lea. Incinta initiala includea spre nord-vest un turn de poarta rectangular, prevazut cu hersa (ale carei urme sunt inca vizibile) si completat probabil de un pod mobil. Contemporane cu prima incinta erau probabil si un sant adanc de 3m si lat de 10m, si un turn patrulater de pe latura de sud. Intr-o alta etapa, care apartine tot resedintei nobiliare, a fost ridicata capela, datata cu monede din vremea regilor Bela al IV-lea si Stefan al V-lea. Lucrarile de restaurare si decapare au scos la iveala existenta intr-o prima etapa a trei ferestre dreptunghiulare usor arcuite in partea superioara pe peretele de vest si una pe peretele sudic. Cele doua ferestre gotice, vizibile si astazi, au fost construite ulterior si dateaza de la mijlocul secolului al XIV-lea. Pe arcul triumfal se pastreaza urmele a doua picturi murale succesive, cea mai recenta reprezentand un bust al lui Christos. Resedinta a nobililor sasi pana in 1430, cetatea a fost vanduta de ultimii descendenti ai familiei nobiliare comunitatii taranilor din Calnic, care, in prima jumatate a secolului al XVI-lea, au inceput inaltarea unei noi centuri de ziduri, au fortificat turnul portii cu o barbacana, iar in curtea interioara, pe fundatiile unei constructii mai vechi, au ridicat o capela. In interiorul capelei se conserva fragmente de fresca de la inceputul secolului al XVI-lea, iar pe latura de vest se pastreaza tribuna de lemn, decorata cu panouri pictate in stilul floral renascentist de factura populara si datata in 1733. In curtea interioara au fost construite, de-a lungul zidurilor, camari pentru provizii pentru vremuri de restriste. Ridicarea celei de-a doua incinte in secolul al XVI-lea a necesitat supraetajarea donjonului (devenit simplu turn de aparare) cu doua niveluri, asigurand astfel eficienta armelor de foc dincolo de zidul exterior. Cetatea a fost restaurata de Directia monumentelor istorice in anii 1961-1964, santierul fiind condus de arhitectul Stefan Bals.
Concomitent cu lucrarile de restaurare, au fost efectuate sapaturi arheologice de catre Radu Heitel. In apropierea cetatii se afla fosta casa parohiala evanghelica, edificiu ridicat in secolul al XVI-lea si marit la 1779. Urcand pe alee, pe langa casa parohiala, se ajunge la biserica mare a sasilor, amplasata in mijlocul cimitirului. Construita in secolul al XVI-lea, de catre comunitatea sateasca, Biserica din deal a fost mult transformata in secolul al XIX-lea, avand acum o infatisare neogotica. In cor se pastreaza cateva elemente de sculptura din faza initiala: doua tabernacole si portalul sacristiei, precum si coloane angajate ce sustineau o bolta (acum disparuta). Tot aici se afla doua strane baroce pictate, databile in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. Tribuna vestica a bisericii adaposteste o orga datand din 1867 (constructor Carl Hesse, Viena). In secolul al XIV-lea au inceput o serie de procese de partaj ale posesiunilor greavilor, odata cu decaderea rolului lor politic. In 1388 moare greavul Ioan, ultimul mostenitor pe linie barbateasca, si cetatea intra in posesiunea familiei greavilor de Vingard, mostenitorii pe parte feminina. Cetatea Calnic, impreuna cu celelalte monumente istorice, au fost concedate Asociatiei “Ars Transsilvaniae” Romania prin bunavointa Episcopiei Evanghelice C.A. din Romania si formeaza Centrul Cultural International, patronat de Institutul de Arheologie si Istoria Artei al Academiei Romane din Cluj-Napoca. In spatiile din cetate au fost organizate mai multe expozitii documentare si de arta, iar capela a devenit aula in care se desfasoara simpozioane, colocvii si conferinte. In aceeasi ambianta s-au desfasurat concerte de orga si auditii de muzica medievala, renascentista sau baroca.