Cetatea Ciceu

Singura marturie iconografica este gravura din anul 1866, aceasta fiind mai degraba o reprezentare romantica, decat una riguroasa, a ruinelor la acea data. Unul dintre turnurile infatisate prezinta pe latura de nord o fereastra gotica, al carui contur s-a pastrat pana astazi. Totusi, ipoteza unei functii de locuinta este pusa sub semnul intrebarii, turnul fiind umplut si neprezentand urme ale unei interventii ulterioare anului 1866. Cel de-al doilea turn are in realitate o pozitie diferita fata de cea din gravura, el fiind suspendat deasupra prapastiei, la 4 m distanta de cel dintai. In partea de sud a cetatii se mai pastreaza doua mostre de zid, iar la nord-est se disting urme ale santului de aparare, cu o deschidere de 3-5 m, precum si a valului de pamant ridicat in fata acestuia. Un zid pornea probabil din partea de nord-est a cetatii, pana in partea de nord-vest, unde se infigea in dealul Magura. Acesta din urma este legat de dealul cetatii printr-o sa ingusta si contribuia la apararea edificiului dinspre vest. Grosimea probabila a curtinelor era intre 1,3-4 m. in ansamblu, constructia punea excelent in valoare un sistem de aparare natural, fiind foarte dificil de cucerit. O reconstructie credibila este, insa, greu de realizat, cel putin in conditiile actuale. S-a postulat o forma poligonala aducandu-se ca argument stema adoptata la 1746 de comitatul Belső-Szolnok. Aceasta prezinta intr-adevar reprezentarea stilizata a unei cetati in ruina, cu patru turnuri in plan patrat, aflata pe un varf de deal, cu o piatra de moara la poale. Desi referinta la ruinele Cetatii Ciceului este probabila, precizia unei reprezentari heraldice tarzii, necoroborata cu alte elemente, trebuie pusa sub semnul intrebarii. Lasand la o parte confuzia cu cetatea Ciceu-Ciuc (judetul Harghita), responsabila probabil pentru unele erori din istoriografie, stapanirea intre a doua jumatate a secolului al XV-lea si prima jumatate a secolului al XVI-lea de catre domnii Moldovei a Cetatii Ciceului, cu titlu de fief, a pus pe unele cercetari umbra nationalismului. De aici au rezultat unele reconstituiri ce tin de fantastic; de mentionat fotografia prezentata de Radu Constantinescu a unei cetati perfect conservate, cu incinta rectangulara si bastioane pe colturi, care in mod clar nu are cum sa apartina Ciceului.

Se cunosc putine despre istoria Cetatii Ciceului pana in prima jumatate a secolului al XV-lea cand aceasta iese din proprietatea familiei nobilare Losonczi. Fusese stapanita de verii Ladislau Senior, fiul lui stefan Dezsőfi, Ladislau Junior si Sigismund, fiii lui Dionisie Dezsőfi de Losoncz pana la 1 Octombrie 1467 cand, in urma unui complot esuat, le-au fost confiscate de catre Dieta de la Turda doua treimi din bunuri (inclusiv cetatea si domeniul aferent). Indiviziunea unora dintre aceste bunuri, precum si nevinovatia unui alt var, Ioan, fiul lui Ioan, lasat in drepturi, a dus ulterior la procese de revendicare a castelaniei. A beneficiat intr-o prima faza de aceasta confiscare Ioan, fiul lui Emeric Szerdahelyi din comitatul Somogy (in Ungaria de astazi). Acesta a intrat in posesia cetatii si a domeniului care intrunea la acea data 36 de sate si un targ. In 1473 aflam insa ca Ciceul era domeniu regal fara sa stim precis ce s-a intamplat cu fostul stapan. Stim totusi ca la inceputul domniei regelui Vladislav al II-lea, Mihail, fratele lui Ioan, a fost despagubit cu domenii in nordul Ungariei. Intervalul de timp probabil in care Stefan cel Mare a luat in stapanire Ciceul si Cetatea de Balta este 1486-1490 desi nu trebuie exclusa posibilitatea unei date anterioare, chiar din 1474. Ambele domenii au facut obiectul unei danii de la regele ungar Matia Corvinul catre domnitor si constituiau posesiuni feudale ale acestuia din urma si nicidecum o extensie a teritoriului Moldovei. A. Rusu contesta traditia istoriografica conform careia scopul daniei era compensarea pierderii de catre Stefan a Chiliei si Cetatii albe. Este mult mai pertinenta destinatia de refugiu, de loc de azil, in cazul unei pierderi a tronului. O asemenea practica este de altfel bine atestata intre Regatul Ungar si principii vecini si in plus Ciceul si Cetatea de Balta erau departe de a compensa, atat financiar cat si strategic iesirea la Marea Neagra. Venirea la tron a lui Vladislav al II-lea in 1490 i-a atras lui Stefan probleme juridice cu privire la Ciceu. Acesta ceruse dupa obicei reconfirmarea stapanirii. Urmasi ai familiei Losonczi, insa au incercat sa recastige in 1491 castelania inaintand inclusiv o impotrivire la punerea in stapanire poruncita de cancelarie. In cele din urma, la 1500, in urma unui proces, voievodul Moldovei a fost nevoit sa plateasca ramurii feminine a familiei Losonczi cateva sute de florini drept despagubire, un nou act de donatie regeasca fiind intocmit la 1503 pentru a atesta inchiderea disputei legale. Castelan (parcalab) al cetatii era la 1498 un oarecare Bernaldinus, posibil unul si acelasi cu Bernard Vernes, mentionat si acesta ca si familiar si castelan al lui Stefan cel Mare. La 1500 stim ca era castelan Petru care intermediaza la aceasta data cumpararea de catre Stefan si mostenitorul sau ales Bogdan cel Orb a 5 sate de la nobilii din familia Bánffy.

Extinderea relativ importanta a domeniului inspre Lapus are loc in timpul lui Bogdan cel Orb si nu trece fara noi procese din partea altor familii nobiliare care considerau ca au drepturi reziduale de mostenire asupra pamanturilor respective. Dincolo, insa de evolutia frontierelor si al numarului de sate, greu de urmarit astazi din lipsa unor documente vitale si subiect de dezbatere intre istorici, aceste cumparari in Transilvania ale principilor moldoveni atrag atentia asupra unui aspect important. Legal acestia nu ar fi avut dreptul de a-si extinde domeniul daca nu ar fi fost considerati impamanteniti, deci nobili ai regatului cu toate drepturile si obligatiile acestui statut. Un alt detaliu important in legatura cu posesiunile transilvanene este transmiterea acestora. In mod normal numai achizitiile urmau calea mostenirii nu si donatiile care aveau caracter viager. Dupa A. Rusu trebuie deci luata in calcul posibilitatea dobandirii in timp de catre moldoveni a unor privilegii suplimentare.

Cert este ca stapanirea cetatii si a domeniilor se perpetueaza de la Stefan cel Mare la fiii sai pana la Petru Rares, si pentru prima oara Ciceul isi indeplineste efectiv in 1538 rolul de refugiu. Tradat de boieri, cu Moldova ocupata de Soliman Magnificul, Petru se adaposteste cu familia la Ciceu. Urmeaza cunoscutele eforturi diplomatice pe langa Poarta pentru redobandirea tronului si in 1541 familia domneasca paraseste Ciceul. Pentru cetate sfarsitul era aproape. Devenita un risc pentru Ardeal in conditiile reorientarii politicii moldovene, aceasta este demantelata din ordinul lui Gheorghe Martinuzzi in 1544. Petru Rares reuseste ulterior sa reintre in stapanirea domeniului, iar unii dintre succesori sai la tron il revendica fara succes. Alexandru Lapusneanu este ultimul domn moldovean care mai reuseste sa stapaneasca, in parte prin forta armelor, posesiunile ardelene.