vineri, 18 mai 2012

Cetatea Libida

Cetatea LibidaLibida (sau Ibida dupa alte surse) poate suna exotic, insa se afla chiar in Romania si nu oriunde, ci in Dobrogea. Cetatea este atat de necunoscuta romanilor, incat doar istoricii stiu de existenta ei. Cetatea se afla in satul Slava Rusa, in podisul Babadagului, la intrarea dinspre satul Slava Cercheza, urmand un drum neasfaltat de 1 km (exista si un indicator).Cetatea este partial decopertata si este foarte putin cunoscuta. A fost descoperita in 1988, insa au fost alocate foarte putine fonduri pentru investigatia arheologica. Cetatea Libida, cu o suprafata de 24 ha, a fost cel mai mare oras din Dacia Romana, dupa Histria (cu care a fost contemporana) si este singura cetate care avea un rau in interiorul ei. O parte din ea inglobeaza 80 gospodarii din satul Slava Rusa. Construita cu scopul de a fi complex de fortificatii, a fost ridicata pe la inceputul secolului al IV-lea si a avut 14 turnuri de aparare. Rolul cetatii a fost acela de aparare a drumului care duce de la Noviodunum pana la mare.
Asezarea a ajuns la rangul de civitas (oras), din teritoriul ei facand parte mai multe sate, unele prezente si astazi. Iata cateva dintre ele: Vicus Novus, o comunitate de veterani si cetateni romani, Vicus Petra, sat cu cea mai evoluata organizare interna din Dobrogea – care avea 3 primari si 2 casieri – si inca trei asezari, cele de la Topolog, Turda si Closca. Au fost descoperite inscriptii de nume locale si romane. Zona a fost si un important centru crestin timpuriu. Aici s-a descoperit un complex monahal paleocrestin din secolul IV, singurul pana in prezent din nordul Dobrogei, care insa a fost distrus cu buldozerele din ordinul unui actionar francez al firmei mixte in vara anului 2007. Cetatea Libida este acum o mare de ruine, ruine inca nescoase la lumina. Cetatea Libida a fost o adevarata metropola a antichitatii. Se intinde pe 24 de hectare, are 14 turnuri de aparare si a avut undeva intre 5.000 si 10.000 de locuitori.