Cheile Turzii una dintre cele mai cunoscute atractii turistice din Romania, o rezervatie naturala protejata, aflata la o distanta de 6 km vest de Turda, de-a lungul vaii Hasdate. Este o impresionanta despicatura a muntelu datorata raului Hasdate – care ofera cu darnicie splendorii oricarei categorii de turisti.Au o lungime de 2.900 m si o inaltime a peretilor de pana la 300 m. Cheile ocupa o suprafata de 324 ha si s-au format prin erodarea rocii de calcar jurasic de catre raul Hasdate.
Cheile Turzii ofera un peisaj carstic de o rara salbaticie: stanci inalte si abrupte, creste ascutite, turnuri de piatra, valcele pietroase, grohotisuri, arcade etc. Contine peste 1.000 de specii de plante si animale, unele reprezentand elemente rare, ca usturoiul salbatic, acvila de stanca.
Intre pesterile cele mai cunoscute sunt: Cetatuia Mare, Pestera Liliecilor, Pestera Ungureasca, Pestera Modoloaie etc.
Formele de relief cele mai impresionante sunt colturile stancoase. Alaturi de catedrala de piatra numita Coltul Cocosului sunt si altele: Turnul Bors, Turnul Galben, Coltul Sansil, Coltul Cetatii etc.
Cheile Turzii sunt inconjurate de o aura de legenda, un amalgam de elemente traditionale si de probe materiale si documentare, privitoare la diferitele ipostaze ale vietii vestitului haiduc Balica precum si la asezamantul manastiresc care a dat numele locurilor de pe culmea din dreapta Cheilor Turzii.
Folosite deci in repetate randuri drept adapost al localnicilor in conditiile amenintarilor de tot felul la care erau supusi, Cheile Turzii au ajuns sa poarte si numele de “Cetati ale Turdei”. Si au fost cu adevarat niste cetati in care oamenii locului s-au refugiat adeseori in incercarile lor de a se salva depustiitoarele invazii ori alte grele incercari.
De mare importanta stiintifica si de mare atractivitate turistica, Cheile Turzii aveau sa dobandeasca, la nivel national, inca din 1938, statutul de rezervatie naturala, mai apoi, inclusa in listele U.N.E.S.C.O. intre cele mai de seama monumente ale naturii. Valoarea deosebita a tezaurului geologic, floristic, si faunistic justifica intrutotul deciziile forurilor nationale si internationale avand in grija protejarea mediului ambiant si a celor mai de pret nestemate ale sale. Este legitim deci interesul suscitat de Cheile Turzii in randurile numerosilor iubitori ai naturii si aceasta cu atat mai mult cu cat imprejurimile ofera si alte obiective de mare atractie.