vineri, 25 mai 2012

Lacul Ochiul Beiului

Lacul Ochiul Beiului - Cheile NereiLacul Ochiul Beiului se afla in Banat, in Cheile Nerei, la o altitudine de 310 m in unghiul format de confluenta Beusnitei cu Beu Sec. Cuveta izvorului, in forma de crater, are o suprafata de 284 mp cu un diametru de 20 metri si o adancime maxima de 3,6 metri.Datorita faptului ca nu ingheata, Ochiul Beiului gazduieste rate salbatice, starci cenusii si alte pasari migratoare care-si petrec iarna aici in loc sa-si continue calatoria catre tarile calde.

Acest lac are si o legenda care spune ca aceste locuri au fost stapanite de un pasa hain. Acesta avea un fiu de o rara frumusete. Se zice ca avea ochii albastri si expresivi incat daca te uitai in ei, pur si simplu te pierdeai. Tanarul acesta frumos obisnuia sa mearga la vanatoare in aceste paduri. Intr-o zi, in Poiana Florii se intalni cu o frumoasa fata de valah care era cu oile la pascut. De indata ce privirile li s-au intalnit, se indragostira pe loc unu de celalalt. Pasa, tatal beiului, afla ca fiul sau s-a indragostit de o fata de valah si imediat trimite slugile sa o omoare. Slugile se duc o omoara pe iubita tanarului. Cand tanarul bei o gaseste pe fata fara suflare varsa lacrimi amare dupa ea, insa degeaba. Atunci, tanarul realizeaza ca nu mai poate sa-si aduca la viata iubita si isi pune capat zilelor. Iar, din lacrimile si jertfa lui, lua fiinta lacul albastru si cristalin precum ochii si sufletul lui.

De asemenea, la 20 de minute de Ochiul Beiului se afla prima si cea mai mare Cascada a Beusnitei care cade ca o perdea transparenta de la 12-15 metri peste abruptul de tuf. In zona se gasesc mai multe cascade ce ofera turistilor niste privelisti absolut incantatoare.

Lacul Ochiul Beiului ce s-a nascut dintr-o frumoasa legenda, este o minune ce mangaie ochiul si alina sufletul. E un loc de o salbaticie si o frumusete rara. Un loc magnific, miric si mistic in acelasi timp.