Palatul Sturdza de la Cozmesti este un palat construit in stil neogotic in anul 1816, de catre vistiernicul Grigoras Sturdza in satul Cozmesti (comuna Stolniceni-Prajescu, judetul Iasi). Incepand din anul 1803, mosia din satul Cozmesti (comuna Stolniceni-Prajescu) apare mentionata in documente ca apartinand vistiernicului Grigoras Sturdza. In anul 1816, acesta a construit aici, dupa planurile arhitectului Iosif Demesovici, un palat pe locul unor case boieresti mai vechi.De-a lungul timpului, palatul Sturdza a suferit mai multe modificari. Mihail Sturdza (1794-1884), viitor domn al Moldovei in perioada 1834-1849, a ridicat un al doilea etaj al palatului. Acesta a murit la Paris, la varsta de 90 de ani, lasand in urma sa mai multi copii din casatoriile sale. Copiii sai s-au certat pentru impartirea averii uriase lasate de fostul domnitor, care cuprindea si mosia Cozmesti. Mosia Cozmesti a fost mostenita in anul 1884 de catre Grigore M. Sturdza (1821-1901), fiul din prima casatorie a lui Mihail Sturdza cu Elena Rosetti. Acesta era cunoscut sub porecla de “beizadea vitel”, pentru ca facea exercitii fizice ridicand pe umeri un vitel. A urmat studii la scolile de la Paris si Berlin, apoi a participat la Razboiul Crimeii (1853-1856), in calitate de general turc, sub numele de Muhlis Pasa. Dupa ce a incercat sa devina domnitor al Moldovei, candidand in anul 1859 impotriva propriului tata, el a indeplinit dupa rasturnarea lui Cuza in anul 1866 functiile de deputat si senator in Parlamentul Romaniei. Alaturi de mosia Cozmesti, el a mostenit si mosia Cristesti. In prezent, Palatul de la Cozmesti gazduieste Centrul de orientare, calificare si plasare a tinerilor peste 18 ani proveniti din centrele de plasament in vederea integrarii socio-profesionale.