Cetatea Miko

Construirea cetatii a inceput in primavara anului 1623, la zece ani dupa ce proprietarul, Mikó Ferenc, a devenit capitan suprem al scaunelor secuiesti Ciuc, Gheorgheni si Casin. Personalitate marcanta a vietii politice ardelene de la inceputul secolului al XVII-lea, Mikó Ferenc, pe langa aceasta functie, a fost si consilier al principelui Gabriel Bethlen, diplomat si cronicar.

Construirea castelului cu plan patrulater si o suprafata de 75×70 m a fost terminata, probabil, in anii treizeci ai secolului al XVII-lea. Primul document scris care atesta existenta cetatii construite dateaza din 1631. Mikó primise drept danie de la Gabriel Bethlen “domeniul domnesc din szereda” si, in acelasi timp, aprobare de construire a cetatii. totusi mostenitorul, Mikó József, a fost dat in judecata de catre Pánczélos István si Balázs din Martonfalva pentru ca tatal sau, cu ocazia construirii cetatii, si-a insusit pamanturile lor fara a-i despagubi. Dupa 1636 cetatea trece in proprietatea lui Damokos tamás, jude suprem al scaunului Ciuc.

La 21 octombrie 1661, trupele turco-tatare conduse de Ali, pasa de timisoara, invadeaza Ciucul, ocupa si incendiaza cetatea. Este reconstruita in anii 1714-1716 sub conducerea generalului imperial stephan steinville, asa cum atesta si inscriptia in piatra asezata deasupra portii de intrare a cetatii. In 1735, Johann Conrad Weiss, inginer, colonel austriac, realizeaza planul cetatii, cel mai vechi plan cunoscut pina acum, care reprezinta si un document important privind istoricul si etapele de construire.

In jurul cetatii reconstruite austriecii au proiectat un sistem de aparare cu patru bastioane italienesti, ale carui urme sunt si astazi vizibile pe latura sudica. Pe latura vestica au construit un depozit de praf de pusca, iar bastionul sud-vestic l-au transformat in capela. tavanul capelei este decorat cu stuc modest, in stil baroc tarziu, iar ancadramentul gotic al ferestrelor este rezultatul unor transformari ulterioare. Incaperile de la parter au tavan in forma de bolta cilindrica, cu penetratii de bolti cu dubla curbura. Delimitarea nivelelor este marcata in exterior de un brau de piatra cioplita. La fiecare bastion, la inaltimea podului, sunt goluri de tragere. Cetatea astfel intarita a reprezentat un punct strategic important la granita de rasarit a Imperiului Habsburgic. Pana la organizarea prin forta a regimentelor secuiesti de granita (1764) este cazarma a trupelor imperiale, iar dupa aceea, pana in 1849, resedinta a comandantului Regimentului I. secuiesc de granita. In timpul revolutiei din 1848-1849 a fost sediul comandantului fortelor revolutionare din secuime, Gál sándor. Si dupa infrangerea revolutiei, cetatea a ramas in folosinta armatei. In 1890, in fata cetatii, de o parte si de alta a portii-bastion, este ridicata o cladire, care a fost demolata in 1990.