Muntii Fagaras

Muntii Fagaras reprezinta un masiv muntos care face parte din Carpatii Meridionali, si in care se afla cel mai inalt varf montan din Romania, varful Moldoveanu. Masivul Fagaras, de la est la vest masoara in linie dreapta, aproximativ 70 de km iar de la nord la sud circa 45 km. Muntii Fagaras seamana cu o imensa coloana vertebrala orientata de la est la vest avand ”coastele” (culmile) orientate catre nord si respectiv, sud. Culmile din partea nordica sunt cu mult mai scurte si mai abrupte decat cele din partea sudica, care sunt foarte lungi si domoale. Muntii Fagaras sunt delimitati la vest de Valea Oltului, iar la est de Barsa Grosetului si Raul Dambovita. La nord sunt delimitati, printr-un mare abrupt tectonic, de Depresiunea Fagarasului, cunoscuta si sub denumirea de Tara Oltului.Inspre nord, pe o distanta de doar 8–10 km, diferenta de nivel atinge peste 2.000 de metri. Spre sud, delimitarea este mult mai putin accentuata, fiind facuta, dupa culmi lungi 30–40 km (Olanului, Robita, Scarisoara, Nisipuri, Zarna, etc.), de sirul depresiunilor Campulung, Bradetu, Arefu si Jiblea. Suprafata totala acoperita de muntii Fagaras este peste 2.400 km², fiind, spre comparatie, de circa 7,5 ori mai mare decat a muntilor Bucegi. Pe cuprinsul intinderii masivului Fagaras se gasesc 8 varfuri de peste 2.500 de metri: Moldoveanu cu 2.544m, Negoiu cu 2.535m, Vistea Mare cu 2.527m, Caltun-Lespezi cu 2.522m, Vanatoarea lui Buteanu cu 2.507m, Cornu Caltunului cu 2.510m, Hartopu cu 2.506m, Dara cu 2.501m etc. Exista, de asemenea, 42 de varfuri avand peste 2.400m si mai mult de 150 de varfuri de peste 2.300m. Aceste varfuri sunt separate intre ele prin sei adanci, unele coborand pana sub 2.000m altitudine (Curmatura Zarnei, 1.932m).
Aceasta densitate de culmi, abrupturi, varfuri si inaltimi, i-au atras masivului si denumirea de Alpii Transilvaniei, expresie atribuita savantului francez Emmanuel de Martonne. Din creasta masivului se desprind catre nord si sud, ca niste puternice contraforturi de piatra, un mare numar de spinari prelungi (picioare de munte) dispuse aproape perpendicular pe creasta. Ele au lungimi si mai ales infatisari diferite, dupa cum sunt orientate spre nord sau spre sud. Ramificatiile nordice sunt in mare parte abrupte si stancoase in apropierea crestei, domolindu-se numai sub mantia padurilor de conifere, care apar imediat ce inaltimea scade sub 1.700m. O alta caracteristica a acestor ramificatii consta in aspectul lor de muchie foarte ingusta si pe alocuri zimtata (de exemplu Muchia Albota). In contrast izbitor cu ramificatiile nordice, spinarile ce se desfac din creasta spre sud (Muntenia) sunt mai lungi si mai domoale, in parte acoperite de pasuni intinse. Portiunile cele mai dificile de strabatut ale crestei fagarasene le constituie unele sei ce despart vaile sau caldarile glaciare nordice de cele sudice. Creasta principala si ramificatiile nordice ale Fagarasului supuse actiunii curentilor, precum si dezagregarilor produse de inghet si dezghet, formeaza in unele locuri custuri foarte inguste, sei crenelate, cum sunt: Portita Arpasului cu Fereastra Zmeilor, seile dintre vaile Serbotei (nord), izvoarele Scara si Negoiu (sud). O alta caracteristica a acestor munti o constituie numeroasele circuri glaciare, precum si lacurile alpine situate la mari altitudini. Unele din aceste lacuri sunt alimentate de izvoare subterane. Vaile care coboara catre nord (Transilvania), urmeaza in marea lor majoritate o directie aproape perpendiculara fata de linia crestei, iar apele lor sunt silite – din cauza pantei foarte inclinate – sa coboare in salturi, formand numeroase cascade. Printre vaile cele mai pitoresti se numara: vaile Moasei, Serbotei, Balei, Brezcioarei, Ucei Mari si Ucisoarei, Sambetei. Numerosi munti din lantul masivului Fagaras poarta doua denumiri: una pentru versantul nordic si alta pentru versantul sudic. Astfel: Muntele Buda (sud) este acelasi cu Muntele Arpasul Mic (nord); Muntele Cocoriciu (sud) cu Muntele Moasa (nord); Muntele Moldoveanu (sud) cu Muntele Vistea (nord); versantul sudic al Muntelui Arpasul Mare sau Vartopul poarta denumirea de Muntele Varful Mircii; Muntele Ciortea este cunoscut in satele ardelene si sub numele de Muchea Avrigului. Muntii Fagaras sunt traversati de cea mai inalta sosea din Romania, Transfagarasanul.
Masivul are o clima aspra, cu caracteristici subpolare, temperatura scazand odata cu cresterea altitudinii. Valoarea medie anuala a crestei atinge -2 grade Celsius. Temperatura variaza intre 20 si -38 grade Celsius. Sunt rare zilele cand deasupra Fagarasului cerul este complet senin. Masivul isi formeaza si nori proprii. Aici sunt inregistrate cele mai mari valori ale precipitatiei, ajungand la 1.400 mm/an. Iarna se produc multe avalanse, care fac imposibila inclusiv circulatia pe drumul alpin, transfagarasanul, care din 1974 traverseaza masivul. Muntii Fagaras sunt constituiti in totalitatea lor din roci metamorfice, denumite sisturi cristaline. Distributia generala a diferitelor varietati de roci este in fasi orientate de la est la vest. Aceste gnaisuri se pot urmari din Valea Oltului, la Robesti, prin localitatea Cumpana pe Arges (de unde isi trag si numele de “gnaisuri de Cumpana”), ajungand apoi sa taie Creasta Muntelui Oticu (care uneste Varful Bratilei cu Muntele Iezer), in locul numit Coltii Cremenii. Mai departe, spre est, ele urmeaza versantul sudic al Dambovitei, apoi o traverseaza si, prin Muntele Lerescu, ajung in Valea Barsei la Rudarita, de unde se indreapta spre nord-est, catre localitatea Holbav. La nord de aceasta fasie a gnaisurilor de Cumpana-Holbav urmeaza o a doua, formata din roci puternic sistoase si lucioase, ce se gasesc alaturi de cuart: sunt micasisturile, in constitutia carora intra uneori si nodule roscate-inchis de granati. Alternand cu aceste micasisturi, care ocupa toata creasta principala, apar, in special, in partea de vest a Fagarasului, amfibolite (roci de culoare inchisa datorita predominantei unui mineral negru-verzui din grupa amfibolilor) si calcare cristaline albe (de exemplu: marmurele din Fereastra Zmeilor, din Valea Moasa Sebesului, Piatra Alba, Muntele Albota, Valea Brezcioarei). Ultima zona, cea mai dinspre nord, formeaza o parte din versantul nordic al masivului muntos. Sunt roci mai slab metamorfozate decat cele amintite si anume sisturi argintii sau verzui, cu luciu mai putin pronuntat. Intercalatiile de calcare sunt in aceasta zona mai rare. Toate rocile enumerate, care formeaza Muntii Fagaras, nu apar la lumina decat in anumite puncte, acolo unde ele nu sunt ascunse de solul vegetal. Blocul cristalin al Muntiilor Fagaras a inceput sa se ridice fata de relieful inconjurator la inceputul erei tertiare. Ca si intregul lant al Carpatilor Meridionali, ridicarea a avut loc in trei etape succesive (in Eocen, in Miocen si in Pliocen). In fiecare din aceste etape s-au creat platforme de eroziune, ce se mai recunosc astazi pe creste sub forma unor suprafete aproape plane, fractionate de vai (de exemplu: creasta principala in Varful Bratilei si in Varful Comisul). Haina vegetala a Masivului Fagaras este foarte bogata si variata. Paduri compacte acopera pantele muntilor pana la o inaltime de aproape 1.700m, iar intinse fanete si poieni – impodobite cu tot felul de flori – impanzesc malurile vailor, luminisurile padurilor sau plaiurile ondulate de sub centura impadurita a masivului. Dincolo de regiunea fanetelor incepe padurea de fag, care acopera in mare parte poalele masivului. Fagul se dezvolta aici puternic, inalt si drept, alcatuind codrii cu adevarat mareti. Pentru frumusetea padurilor de fagi argintii de pe Valea Balei ca si pentru celelalte valori turistice ce se gasesc de-a lungul ei (stancarii, lacuri si cascade), aceasta vale a fost declarata de Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii rezervatie naturala. In luminisurile padurilor de fag ca si pe malurile apelor se intalneste salcia capreasca, mesteacanul, plopul tremurator, aninul, zmeura, mure etc. In partea superioara a padurii, fagul se amesteca cu bradul, ce apare destul de rar. In schimb, locul sau este luat de molid, care ocupa toata regiunea paduroasa, de la 1.100m pana la aproape 1.700m altitudine. In afara de acesti doi reprezentanti ai coniferelor, in Fagaras se mai intalnesc si alte esente rasinoase. Astfel, zada sau laricele (pe Valea Brezcioarei), pinul (pe Valea Caselor, pe Muntele Clabucet), tisa (in numar mai mare pe Muchia Moasei), rare exemplare de zambru, si destul de des jneapanul (pe Muchia Mosului). Dintre acestea, zada, tisa si zambrul sunt specii ocrotite prin lege. Deasupra molidisului incepe golul alpin, deseori intrerupt de aglomerari numeroase de jnepeni, ienuperi, afine si merisor. Golul alpin este in mare parte acoperit cu pasuni (in special pe versantul sudic al masivului) oferind o hrana abundenta numeroaselor turme de oi. Tot in aceasta zona se intalnesc felurite specii de flori, unele mai frumoase si mai interesante ca altele: smirdar, campanule (clopotei pitici), gentiene, nu-ma-uita, panseaua de munte (trei-frati-patati), rusulita, garofita de munte, omagul. Dintre florile ocrotite prin lege mentionam: floarea de colt, sangele voinicului, iedera alba. La jumatate lunii iunie sus in golul alpin infloreste Bujorul de munte, care se prezinta sub forma unei inflorescente parfumate, de un rosu aprins, care imbraca muntele precum o patura ce se vede la mare distanta, iar cand adie vantul da senzatia ca arde muntele. Localnicii, in ultima sambata din luna iunie obisnuiesc sa urce cu mic cu mare la sarbatoarea bujorului.
Lantul Muntiilor Fagaras adaposteste o fauna bogata, atat in zonele subalpine, acoperite de cele mai multe ori de paduri intinse, cat si in zonele golului alpin. Dintre mamifere ursul carpatic (ocrotit de lege) este cel mai reprezentativ, mentinandu-si adaposturile in numeroase regiuni de la limita superioara a padurilor de conifere. In padurile de altitudine mai joasa, mistretii ofera inca un vanat pretios, atat in tinuturile nordice ale masivului, cat si in cele sudice. Jderul si rasul se intalnesc mai rar, in schimb, veverita apare mai pretutindeni in calea drumetului, in regiunile forestiere, unde nelipsita este si vulpea, iar cerbii si caprioarele dau farmec padurilor de la poale, lupul este prezent si el in aceste locuri. Multe pasari infrumuseteza viata padurii: se intalnesc forfecute, cintezoi, cojoaice de munte, ciocanitoare, sturzi, codobaturi de padure, mierle. Cocosi de munte si ierunci se adapostesc prin desisuri. Dintre pasarile rapitoare traiesc in masiv: ulii, soimi, acvile de padure sau pajure, vanturei, si mai rar vulturi de stanca. Numeroase reptile, unele inofensive ca soparlele de munte, gusterii precum si batracienii, cum sunt salamandrele, misuna prin covoarele de frunzis mort. In unele locuri, pe versantii orientati spre soare, vietuiesc si vipere. Multe din paraiele de munte si lacurile alpine sunt astazi repopulate cu pastravi. Pe culmi traieste capra neagra, ocrotita prin lege. Deasupra crestelor si pasunilor alpine, se intinde spatiul larg al vulturilor plesuvi sau bruni si al acvilelor de munte. Serpii sunt slab reprezentati in masivul Fagaras; amintim doar vipera comuna, care poate aparea uneori pe stanci sau trunchiuri de copaci, in locuri insorite, din etajul fagului, si chiar dincolo de acesta, pana la peste 2.000m altitudine. Pestii sunt reprezentati in primul rand prin pastrav, prezent in cursurile superioare ale tuturor raurilor si in lacul Balea. Mai jos, in zona padurilor, se mai intalnesc: scobarul, mreana, boisteanul si zglavocul. Interesant este in apele din bazinul Argesului un endemism carpatic: aspretele, sforetele sau popretele (Romanichtys valsanicola).