Palatul Baroc

Palatul Episcopiei Romano-Catolice din Oradea, cunoscut si ca Palatul Baroc din Oradea, este unul din cele mai valoroase edificii construite in stil baroc pe teritoriul Romaniei. La fel ca si Bazilica Sf. Maria si Sirul Canonicilor, palatul a fost ridicat in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. Cele trei obiective formeaza impreuna cel mai important complex baroc din Romania, precum si unul din cele mai reprezentative ale Europei.La 23 mai 1762, conform documentelor existente, s-a pus piatra de temelie a Palatului Baroc, destinat a fi sediu al Episcopiei romano-catolice de Oradea. Arhitectul austriac Franz Anton Hillebrandt (1719-1797) a preluat conducerea santierului desi, initial, arhitectul italian Giovani Battista Ricca a fost desemnat in acest rol. Timp de 15 ani, respectiv pana in anul 1777, s-a ridicat la Oradea, un palat in forma literei U, care se dezvolta pe 3 nivele fiind incununat de un acoperis frant, specific barocului austriac. In timpul perioadei 1945-1989, cladirea a fost folosita mai intai ca azil pentru revolutionarii comunisti greci refugiati in Romania, incepand cu 1956. In anii 1970 edificiul a fost trecut in proprietatea statului, renovat in urma deteriorarilor produse de azilanti, gazduind apoi colectiile Muzeului Tarii Crisurilor din Oradea. Dupa un indelungat proces de revendicare, castigat in cele din urma de Episcopia romano-catolica, dreptul de proprietate asupra palatului a fost recunoscut vechiului proprietar, iar restituirea folosintei cladirii este in curs. Pe fatada principala se detaseaza rezalitul central, decorat simetric cu pilastri terminati in capiteluri ionice, ghirlande si falduri, toate acestea punand in valoare, cu o distinctie unica, portile de acces spre interior si ferestrele de la etajul I, rezalit terminat in partea superioara intr-un fronton triunghiular.
Interioarele palatului impresioneaza prin rigoarea organizarii spatiale si sobrietatea decorativa, caracteristici ce se regasesc prezente in holul central si la nivelul etajului de referinta din configuratia cladirii, spre care se accede printr-o scara monumentala. Aici se afla Sala festiva, impozanta prin volumetrie si prin decorurile pictate datorate lui Francisc Storno (1879), de inspiratie renascentista, si Capela Palatului, unde se pastreaza picturi semnate de plasticianul de origine bavareza, Johann Nepomouk Schöph. Acesta, pe tavanul capelei, reconstituie printr-un desen expresiv si un colorit bine temperat bolta cereasca, iar in panza de deasupra altarului reda tema sfantului Carol Boromaeus rugandu-se in timpul epidemiei de ciuma, ambele picturi innobiland incaparea respectiva. In ceea ce priveste restul camerelor de la etajul I, acestea se individualizeaza prin solutii decorative si de ambientare interioara in maniera barocului austriac: pilastri terminati in capiteluri corintice, stucaturi de o diversitate a formelor ornamentale remarcabila, sobe de faianta glazurata ce se disting prin proportii si rezolvari estetice aparte, semineuri placate cu marmura colorata. Organizarea in plan si din punct de vedere decorativ al parterului si etajului II sta sub semnul simplitatii si functionalitatii. Palatul este un model de referinta pentru barocul european.