Palatul Culturii din Iasi a fost inaugurat, in 1926, de catre regele Ferdinand al Romaniei. Realizat in stil neogotic, dupa planurile arhitectului Ion D. Berindey, ajutat de arhitectii Xenopol si Cerchez, constructia Palatului a durat doua decenii. Un prim monument a fost ridicat pe ruinele vechii curti domnesti (1434), care a fost reconstruita in stil neoclasic de printul Alexandru Moruzi (1806-1812). Un incendiu de la sfarsitul sec. al XIX-lea a distrus acest palat, la inceputul secolului urmator luandu-se decizia ridicarii actualei constructii.Stilul palatului e neogotic flamboyant, cu detalii ornamentale, cu elemente heraldice in exterior. Aripile cu iesindurile semicirculare au fost retrase si impodobite la fronton cu statui de arcasi ce stau de straja, iar pe laterale s-au construit doua intrari sub forma unor turnuri boltite. Intrarea in palat se face printr-un turn donjon mare, cu creneluri si firide dominate de o acvila cu aripile desfacute. Elementele de interes turistic sunt: “Sala gotica”, unde se poate admira mozaicul ce reprezinta un “bestiarum” medieval (grifoni, acvile bicefale si lei). “Sala Voievozilor” se afla la etaj si contine, in medalioane, portretele domnilor Moldovei si ale regilor Romaniei. Tot la etajul I se afla “Sala Henri Coanda”, ale carei lambriuri au fost executate dupa un proiect al marelui savant. Orologiul cu carillon, instalat in turnul central, este dintr-un ansamblu de opt clopote care reproduc, din ora in ora, “Hora Unirii”. Legenda spune ca in proiectul initial erau prevazute 365 de camere, dar constructia are 298 incaperi cu o suprafata de aproximativ 36.000 m2. La fatada sunt 92 ferestre, iar la mansarda alte 36 in ogiva si doua randuri de baghete.
La etajul I, la fatada centrala, se afla “Sala Voievozilor”, cu picturi in stilul frescelor medievale din ctitoriile Moldovei, asezate in chenare de epoca. Picturile au fost executate de Stefan Dimitrescu si de elevii sai. Tot la etajul I se afla sala “Henri Coanda”, ale carei lambriuri au fost executate dupa un proiect al marelui savant. In amintirea anilor petrecuti la Iasi ca elev al Liceului Militar, Coanda a daruit orasului proiectul “Monumentului eroilor romani de Galata” si reteta unui ciment special, care imita perfect culoarea si sunetul lemnului de stejar. Pana in 1955, aici a fost sediul Tribunalului Judetean, dotat cu mobilier confectionat la “Casa Maple” din Londra. Afectat de cutremurul din 1940, Palatul a slujit in timpul celui de-al doilea razboi mondial drept cazarma a trupelor germane si ulterior, sovietice. Incepand din anul 1975, planseul de lemn al ultimului etaj a fost inlocuit cu unul de ciment, turnat in plase de otel, lucrare partial terminata in martie 1977, cand a avut loc cutremurul cel mare. Ca o cheie de bolta, noul planseu a sustinut monumentul, fiind afectate in schimb, planseele de la etajul I, zidaria, ornamentele si stucaturile. Lucrarile de consolidare si restaurare dureaza inca si astazi. Astazi Palatul Culturii din Iasi este sediul Complexului Muzeal National “Moldova” Iasi si cuprinde: Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Arta, Muzeul Stiintei si Tehnicii Stefan Procopiu. In aripa de nord-est a palatului se afla Biblioteca Municipala Gheorghe Asachi.